Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea art. 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, obiecţie formulată de 84 de deputaţi. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.569 din 30 iunie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 850A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că aceasta este înregistrată în termenul prevăzut de art. 134 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi anume în termenul de protecţie de 5 zile care curge după depunerea legii la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii. 4. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă critici de neconstituţionalitate extrinseci pe care le raportează la dispoziţiile art. 8 alin. (4), art. 36 alin. (1), art. 37 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu consecinţa încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie. 5. Se susţine că, prin cererea de reexaminare formulată, Preşedintele României a arătat că includerea în sfera „lucrărilor de interes public major“ a lucrărilor privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, generează o lipsă de previzibilitate şi dificultăţi în aplicare. În textul normativ adoptat de Camera decizională este introdusă o nouă categorie în rândul temeiurilor de expropriere, respectiv aceea a lucrărilor de interes public major. Această sintagmă nu este reluată sau definită în ansamblul actului normativ, nefiindu-i asociate efecte juridice proprii. Rezultă o lipsă de coerenţă terminologică şi încălcarea principiilor conciziei şi preciziei textului juridic. 6. Se mai arată că textul legii criticate conţine două ipoteze. Prima ipoteză vizează declararea ca lucrări de interes public major a lucrărilor de interes naţional şi care traversează localităţi, drumuri judeţene, orăşeneşti şi comunale şi asigură legăturile cu municipii, oraşe şi comune, fiind necesare pentru realizarea de obiective de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale. Se susţine că textul cuprinde o contradicţie terminologică de natură să conducă la confuzie în aplicarea sa, întrucât utilitatea publică de interes naţional este declarată de Guvern, pe când obiectivele de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale presupun factori decizionali de la nivel local, respectiv fie consiliile judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, fie o comisie compusă din preşedinţii consiliilor judeţene respective, în cazul obiectivelor care depăşesc limitele teritoriale ale unei singure unităţi administrative, potrivit art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. 7. Cea de-a doua ipoteză vizează ca lucrări de interes public major acele lucrări privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice. Întrucât legea nu distinge după cum aceste lucrări sunt de interes naţional ori local, nici interpretul nu o poate face. Aşadar, în lipsa unor criterii care să determine realul interes public major şi chiar a unei definiţii a acestei sintagme, formularea poate permite încadrarea în această prevedere a oricăror lucrări curente. 8. Cu privire la principiul securităţii juridice, inclusiv sub aspectul cerinţelor de calitate a legii, se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 404 din 10 aprilie 2008, nr. 26 din 18 ianuarie 2012 şi nr. 473 din 21 noiembrie 2013. De asemenea, se arată că instanţa de la Strasbourg a reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunţată în Cauza Androne împotriva României sau Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României). 9. Astfel, se susţine că Parlamentul a adoptat legea criticată având în conţinutul său norme neclare şi lipsite de previzibilitate, contrar condiţiilor impuse de art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. 10. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă critici de neconstituţionalitate intrinseci pe care le raportează la dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie, precum şi la cele ale art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 35 şi art. 135 alin. (2) din Constituţie. 11. Se arată că exproprierea pentru cauză de utilitate publică este o limitare excepţională a dreptului la proprietate. Constituţia mandatează legiuitorul să reglementeze, în concret, limitele acestei excepţii, iar, atât Legea nr. 33/1994, cât şi Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local enunţă explicit cauzele de utilitate publică pentru care se poate efectua exproprierea. Lipsa de previzibilitate a întinderii unei excepţii înfrânge însuşi caracterul intenţionat excepţional al exproprierii pentru cauză de utilitate publică, întrucât permite aplicarea cu largheţe a unei prevederi, contrar intenţiei legiuitorului constituţional. Textul criticat încalcă, aşadar, art. 44 alin. (3) din Constituţie. 12. Cu privire la încălcarea art. 148 alin. (2) din Constituţie, se arată că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, cadrul normativ naţional se aliniază Tratatului de funcţionare al Uniunii Europene şi reglementărilor comunitare obligatorii, care vor avea prioritate faţă de legislaţia internă. 13. Raportat la cele arătate, se reia critica din cererea de reexaminare a Preşedintelui României formulată cu privire la prezenta lege, critică respinsă, în opinia autorilor sesizării, fără temei de legiuitor în cadrul procedurii parlamentare de reexaminare. În esenţă, se fac referiri la art. 18 alin. (5) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, care instituie o excepţie de la emiterea acordului de mediu pentru proiectele care trebuie realizate din considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social sau economic, şi în lipsa unor soluţii alternative la acestea, însă numai după stabilirea măsurilor compensatorii necesare pentru a proteja coerenţa reţelei Natura 2000. Totodată, se mai arată că legea prezintă probleme din perspectiva respectării angajamentelor internaţionale ale României. 14. Se mai invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 668 din 18 mai 2011, considerentele acesteia fiind raportate la cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României pentru a demonstra relevanţa constituţională a problemei supuse atenţiei Curţii Constituţionale, se precizează că Directiva 2000/60/CE de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei şi Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică protejează dreptul la un mediu sănătos prevăzut de art. 35 şi art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie. În vederea garantării efectivităţii dreptului la mediu sănătos, art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie reglementează obligaţia pozitivă a statului de a asigura „refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic“. Dispoziţiile constituţionale amintite sunt dezvoltate şi în legea-cadru a protecţiei mediului, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, care, împreună cu legile sectoriale din domeniu, reglementează mijloacele concrete afectate protecţiei dreptului fundamental la un mediu sănătos. 15. Se susţine că legea criticată instituie cadrul normativ pentru încălcarea obligaţiei constituţionale de protecţie a mediului şi derogă inclusiv de la cadrul normativ european care instituie garanţii pentru protecţia apelor şi biodiversităţii. În acest sens, se fac referiri la ipoteza a doua din legea criticată, care defineşte ca lucrări de interes public major acele lucrări privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice. 16. Se arată că nu orice interes public invocat este unul major şi poate să justifice derogarea de la Directiva 2000/60/CE, statele având, pe de o parte, obligaţia negativă, de a se abţine de la a deteriora starea apelor de suprafaţă sau subterane, respectiv de a lua măsurile, inclusiv prin cadrul normativ, pentru prevenirea şi limitarea deteriorării stării apelor, iar, pe de altă parte, obligaţia pozitivă, de a interveni pentru a reface, a îmbunătăţi şi a proteja corpurile de apă. Directiva instituie o prezumţie că activitatea umană are impact asupra corpurilor de apă, iar textul criticat răstoarnă tocmai această prezumţie şi transformă, astfel, excepţia în regulă. Directiva reglementează că activitatea umană, ca regulă, are impact asupra corpurilor de apă şi nu este permisă, instituind excepţie de strictă interpretare, permiterea activităţii umane doar în cazul în care se dovedeşte, de la caz la caz, că nu există o alternativă, că s-au luat măsuri personalizate acelei activităţi pentru limitarea impactului asupra apei, că este de interes public major şi este motivată explicit. 17. Contrar obligaţiilor rezultate din actele de drept european, legea criticată reglementează lucrările privind utilizarea resurselor de apă şi amenajările hidroenergetice ca fiind permise necondiţionat, indiferent de îndeplinirea criteriilor cumulative prevăzute de directivă şi fără o evaluare individualizată a noii activităţi umane propuse spre autorizare. Reglementarea unei excepţii ca regulă încalcă principiul „excepţia este de strictă interpretare şi aplicare“. 18. Se revine la criticile de neconstituţionalitate calificate ca fiind extrinseci, şi se arată că sintagma de „interes public major“ nu se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 33/1994 şi nu sunt asociate efecte specifice în sensul legii. Analizând conţinutul textului criticat, se arată că este vădită intenţia iniţiatorilor de a răsturna prezumţia legiuitorului european, prin stabilirea în mod absolut, a utilizării resurselor de apă şi amenajărilor hidroenergetice ca fiind de interes public major. Nu numai atât, dar propunerea legislativă urmăreşte în mod programatic să eludeze tocmai prevederile Directivei. 19. Se mai susţine că determinarea interesului public major pentru un proiect sau tip de proiect cu impact asupra mediului se face de la caz la caz, ea nu poate fi stabilită ca o regulă generală pentru un anumit tip de proiecte, cum sunt hidrocentralele. Cu alte cuvinte, interesul public major nu poate fi stabilit în mod generic pentru un anumit tip de proiecte. Documentul „Strategia Comună de Implementare (SCI) a Directivei-cadru Apă“ confirmă acest aspect. 20. În ceea ce priveşte interpretarea sintagmei de „interes public major“, se arată că aceasta porneşte de la premisa că interesul public major este superior sau prevalent faţă de interesul public ordinar - local sau naţional, prevăzut la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, fără a fi motivată în niciun fel importanţa superioară a lucrărilor de utilitate publică nou introduse faţă de cele existente, reglementate la art. 6, această distincţie fiind una arbitrară şi lipsită de fundament practic. 21. Se arată că, în Cauza C-364/14, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că nu se poate invoca interesul public major în abstract, ci este necesară o analiză în concret, fundamentată ştiinţific, cu privire la proiect, pentru a conchide că sunt îndeplinite condiţiile pentru a justifica exceptarea de la interdicţiile prevăzute de directivă. Aşadar, interesul public major trebuie să fie determinat de la caz la caz, iar nu declarat ab initio pentru toate proiectele privind utilizarea resurselor de apă şi amenajările hidroenergetice. Această determinare se face prin intermediul unui test şi dacă în urma testului rezultă că energia electrică poate fi generată, alternativ hidroenergiei, prin energie eoliană, geotermală, solară etc. cu un impact mai mic asupra mediului, acestea vor fi preferabile, iar activitatea umană care afectează corpurile de apă nu se va încadra în excepţia menţionată. 22. Se menţionează că România are deja declanşată procedura de infringement cu referire la aplicarea incorectă a Directivei 2000/60/CE, a art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi a Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, în procesul de autorizare a microhidrocentralelor din România (Cauza 2015/4036). Comisia reclamă încălcarea sistemică de către autorităţile române a acestor acte de drept european în procesul de autorizare a construcţiei microhidrocentralelor pe cursuri montane de apă din România. 23. Prin urmare, se susţine că legea criticată încalcă art. 148 alin. (2) raportat la art. 35 şi art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie. 24. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 25. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate calificate de autorii obiecţiei ca fiind extrinseci, se arată că, prin modul defectuos în care sunt redactate, prevederile criticate sunt de natură să aducă atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie. 26. Cu privire la critica vizând încălcarea art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţie, se arată că exproprierea reprezintă o excepţie de strictă interpretare de la garantarea constituţională a dreptului de proprietate, astfel încât lipsa de previzibilitate a întinderii acestei excepţii, prin reglementarea ambiguă a unei situaţii care determină exproprierea determină afectarea dreptului de proprietate însuşi. Astfel, dispoziţiile criticate aduc o limitare dreptului de proprietate privată în substanţa sa, afectând astfel, în sens negativ, acest drept fundamental. 27. Cu privire la critica vizând încălcarea art. 148 alin. (2) raportat la art. 35 şi art. 135 alin. (2) din Constituţie, se arată că norma de drept european invocată este normă interpusă celei de referinţă, fiind suficient de clară sub aspectul dispoziţiei sale normative şi având, în acelaşi timp, relevanţă constituţională, astfel că se ajunge la încălcarea art. 148 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, se susţine că art. 4 din Directiva (UE) 2000/60/CE stabileşte fără echivoc obligaţiile statelor membre în luarea măsurilor necesare pentru protejarea apei ca patrimoniu, respectiv utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale (apa) şi continuarea integrării „protecţiei şi gestionării viabile din punct de vedere ecologic a apei în celelalte politici comunitare, cum ar fi cele în domeniul energiei“. În ceea ce priveşte cea dea doua condiţie statuată de Curte în decizia menţionată mai sus, se apreciază că se identifică cu claritate nivelul de relevanţă constituţională al normelor europene, circumscrise dreptului la un mediu sănătos, prevăzut de art. 35 din Constituţie. Astfel, determinarea ab initio a interesului public major, iar nu de la caz la caz, pentru orice proiect privind utilizarea resurselor de apă şi amenajările hidroenergetice, este de natură să ducă la încălcarea normelor europene antereferite, cu afectarea art. 148 alin. (2) prin raportare la art. 35 din Constituţie 28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1,10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 30. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru completarea art. 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care are următorul cuprins: „(2) Lucrările care se declară de interes naţional şi traversează localităţi, drumuri judeţene, orăşeneşti şi comunale şi asigură legăturile cu municipii, oraşe şi comune, fiind necesare pentru realizarea de obiective de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale, lucrările privind producţia şi distribuţia de energie electrică şi termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, reprezintă lucrări de interes public major“. 31. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind securitatea juridică şi exigenţele de calitate a legilor, art. 44 alin. (1) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos, art. 135 alin. (2) lit. e) privind obligaţiile statului referitoare la mediul înconjurător şi ale art. 148 alin. (2) privind dreptul european. 32. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38). 33. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de 84 de deputaţi, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 34. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 35. În cauză, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 6 mai 2019, după care a fost transmisă Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, în calitate de Camera decizională, la data de 3 iulie 2019. La data de 3 iulie 2019 a fost depusă în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, la data de 9 iulie 2019 a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare, iar la data de 26 iulie 2019 acesta a solicitat reexaminarea legii. La data de 22 octombrie 2019, Senatul a respins legea, ca urmare a cererii de reexaminare, fiind trimisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, ca urmare a cererii de reexaminare, la data 24 iunie 2020. La aceeaşi dată a fost depusă în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar la data de 29 iunie 2020 a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare. La data de 30 iunie 2020, a fost formulată prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. 36. Astfel, de principiu, obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termen (a se vedea Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70 ipoteza a doua), însă se impun anumite precizări în privinţa obiectului controlului de constituţionalitate prin prisma termenelor în care diversele dispoziţii ale legii pot fi contestate, în condiţiile în care în procesul său de adoptare s-a interpus o cerere de reexaminare formulată de Preşedintele României. 37. Premisa analizei Curţii Constituţionale în prezenta cauză porneşte de la faptul că legea atât în redactarea anterioară, cât şi ulterioară cererii de reexaminare are acelaşi conţinut. 38. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cererea de reexaminare formulată conform art. 77 alin. (2) din Constituţie are drept efect redeschiderea procedurii legislative, însă numai în limitele cererii de reexaminare (Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragraful 47). În cazul în care Parlamentul respinge sau admite în parte cererea de reexaminare, Curtea a statuat că nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale nereexaminate, şi anume cele care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare. Prin urmare, indiferent că o cerere de reexaminare a fost admisă/admisă în parte/respinsă, pot forma obiectul controlului de constituţionalitate a priori numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare, cu titlu exemplificativ, reţinându-se cvorumul de şedinţă, majoritatea de vot sau ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia (Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32, Decizia nr. 386 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 17 iulie 2018, paragrafele 46 şi 47, precum şi Decizia nr. 389 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 27 iunie 2018, paragraful 32). 39. În jurisprudenţa sa, Curtea a mai statuat că, dacă cererea de reexaminare a fost respinsă de Parlament, „obiecţia de neconstituţionalitate, formulată în interiorul termenului de 10 zile, prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, nu mai poate viza decât critici de neconstituţionalitate extrinsecă cu privire la procedura de adoptare a legii. În această etapă a promulgării, în condiţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie, critici de neconstituţionalitate intrinsecă puteau fi formulate numai în privinţa dispoziţiilor legale reexaminate; or, în cazul de faţă, ca urmare a respingerii cererii de reexaminare, nicio dispoziţie legală nu a fost reexaminată, astfel încât nu puteau fi aduse critici de neconstituţionalitate intrinsecă însăşi dispoziţiilor legale cuprinse în forma iniţială a legii, anterioare cererii de reexaminare formulate. Astfel de critici puteau fi formulate în perioada 21 decembrie 2017-9 ianuarie 2018, interval temporar care cuprinde dies a quo data trimiterii legii spre promulgare şi dies a quem data expirării termenului ipotetic de promulgare“ (Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, paragraful 33). 40. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că cererea de reexaminare a legii analizate a fost respinsă. În consecinţă, din punct de vedere procedural, Curtea nu are competenţa de a controla constituţionalitatea conţinutului normativ al articolului unic al legii reexaminate; o asemenea critică de fond putea fi formulată în perioada 9-28 iulie 2019. Neformulându-se nicio obiecţie de constituţionalitate în perioada antereferită, subiecţii de drept titulari ai dreptului de a sesiza Curtea Constituţională potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie nu pot pune în discuţie constituţionalitatea acestui text în perioada consecutivă adoptării legii ca urmare a cererii de reexaminare formulate. Aceştia pot contesta doar constituţionalitatea diferenţei specifice dintre redactarea iniţială a legii şi a celei ulterioare cererii de reexaminare. 41. Prin urmare, în cauza de faţă, obiect al controlului de constituţionalitate pot fi numai aspectele de constituţionalitate extrinsecă. Or, deşi autorii obiecţiei de neconstituţionalitate menţionează expres că formulează astfel de critici, în realitate, textul de referinţă invocat şi argumentele acestora vizează aspecte de constituţionalitate intrinsecă referitoare la cerinţele de calitate a legilor: claritate, precizie şi previzibilitate rezultate din art. 1 alin. (5) din Constituţie prin raportare la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2000. 42. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul stabilit prin ipoteza a doua din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, cu referire la termenul de 10 zile de promulgare, conform art. 77 alin. (3) din Constituţie, însă criticile de neconstituţionalitate invocate nu se referă la procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare. În considerarea acestui aspect, care vizează sfera sa de competenţă, Curtea constată că nu a fost legal sesizată să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate formulată (Decizia nr. 452 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 iulie 2018, paragraful 25, Decizia nr. 390 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 18 iulie 2018, paragraful 29, Decizia nr. 391 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, paragraful 25, şi Decizia nr. 372 din 17 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 24 iunie 2020, paragraful 56). În consecinţă, obiecţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă (Decizia nr. 532 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 3 august 2018, paragraful 26). 43. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea art. 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituţională, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România formulăm prezenta opinie separată considerând că: Din punct de vedere procedural, obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la Legea pentru completarea art. 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică era admisibilă, impunându-se a fi examinată pe fond, întrucât a fost formulată în interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, adică înainte de promulgarea legii. 1.1. Legea pentru completarea art. 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a fost adoptată de Parlament şi depusă în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale la data de 3 iulie 2019. Legea a fost trimisă pe 9 iulie 2019 la Preşedintele României spre promulgare, iar acesta a solicitat reexaminarea ei de către Parlament pe 26 iulie 2019. Parlamentul a respins solicitarea de reexaminare pe 24 iunie 2020, dată la care legea a fost depusă în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii ei. Legea a fost din nou trimisă spre promulgare la data de 29 iunie 2020, iar pe 30 iunie 2020, adică în interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, a fost sesizată Curtea Constituţională cu obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, sesizare care face obiectul prezentei cauze. 1.2. În baza Deciziei nr. 63 din 13.02.2018 prin care, din punctul nostru de vedere, Curtea Constituţională a adăugat pe cale pretoriană contra constitutionem un termen ipotetic în care pot fi considerate admisibile obiecţiile de neconstituţionalitate, opinia majoritară a considerat că obiect al controlului de constituţionalitate în privinţa unei legi adoptate ca urmare a unei cereri de reexaminare poate fi doar ceea ce ea denumeşte abreviat, dar corect, „diferenţa specifică“, adică doar acele dispoziţii ale legii care au fost efectiv reexaminate şi, eventual, acelea care au fost modificate prin corelare cu primele. În schimb, conform aceleiaşi opinii majoritare a Curţii, nu ar putea fi controlate în această etapă a procedurii legislative acele prevederi ale legii care „nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare“, ceea ce restrânge şi mai mult sfera controlului de constituţionalitate, căci exclude din sfera prevederilor controlate nu doar acele dispoziţii care nu au format obiect al cererii de reexaminare, ci şi pe cele care, deşi au fost reexaminate, nu au suferit nicio modificare în urma reexaminării. Se ajunge astfel la situaţii în care legile nu mai pot forma obiect al controlului prealabil de constituţionalitate prin efectul termenului ipotetic creat pretorian de Curtea Constituţională şi dedus, din punctul nostru de vedere, dintr-o eronată analiză a termenului de promulgare a legii. 1.3. Termenele de promulgare a legii stabilite de art. 77 din Constituţie (20 sau 10 zile de la primirea legii) vizează raporturile dintre Preşedintele României şi Parlament referitoare la promulgarea legilor şi sunt termene incerte, cu efect extinctiv, nesusceptibile de întrerupere ori suspendare. Termenele de promulgare a legii, care vizează raporturile dintre Preşedintele României şi Parlament, nu pot fi transformate pretorian în termene de natură procesuală relevante pentru sesizarea Curţii Constituţionale şi nu pot căpăta natură juridică diferită după cum sunt aplicate, respectiv, în raporturile interinstituţionale dintre şeful statului şi legiuitor să fie termene de promulgare a legii, iar în faţa Curţii Constituţionale să devină termene „ipotetice“ de decădere (ceea ce ar determina inadmisibilitatea sesizărilor de neconstituţionalitate). Pentru argumentarea pe larg a acestei analize facem trimitere la opiniile separate la deciziile Curţii Constituţionale nr. 67 din 21 februarie 2018 şi nr. 334 din 10 mai 2018. 1.4. Articolul 146 lit. a) din Constituţie stabileşte că jurisdicţia constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea lor, indiferent când va avea loc această promulgare. Raţiunea acestei prevederi constituţionale nu a fost aceea de a stabili termene procedurale pentru activitatea Curţii Constituţionale, ci de a preciza competenţa jurisdicţiei constituţionale ratione materiae. „Declanşarea unor proceduri constituţionale de verificare a constituţionalităţii legii înainte de promulgare nu poate fi supusă unor termene de decădere alese arbitrar ci, aşa cum a statuat Curtea Constituţională anterior, într-o jurisprudenţă constantă, unica limitare este aceea ca legea să nu fi fost promulgată de Preşedintele statului la data înregistrării sesizării la instanţa de contencios constituţional.“ (a se vedea pct. 9 din opinia separată la Decizia nr. 67/2018) Pentru argumentarea pe larg a acestei analize facem trimitere la opiniile separate la deciziile Curţii Constituţionale nr. 67 din 21 februarie 2018 şi nr. 334 din 10 mai 2018. 1.5. În plus, termenele de 5, respectiv 2 zile stabilite la art. 15 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi preluate în regulamentele de funcţionare ale celor două Camere parlamentare nu sunt incluse în termenele constituţionale de promulgare a legii, ci constituie termene de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, care nu au natură juridică de termen de decădere şi nu au vreo altă sancţiune juridică. În mod constant Curtea Constituţională a afirmat că „în exercitarea controlului de constituţionalitate esenţial este ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării la Curtea Constituţională“ (a se vedea deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000 şi nr. 767 din 14 decembrie 2016), şi nu respectarea strictă a termenelor de 5, respectiv 2 zile. 1.6. Prin urmare, nici Constituţia, nici Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nu au stabilit alte termene de decădere din dreptul de a sesiza jurisdicţia constituţională, decât cel incert evocat prin referirea la promulgarea legii de către Preşedintele României [din art. 146 lit. a) din Legea fundamentală]. Termenul de promulgare a legii nu este susceptibil nici de întrerupere şi nici de suspendare, iar sesizările adresate Curţii Constituţionale în interiorul acestui termen de promulgare a legii sunt admisibile. Aceasta era situaţia şi în cauza de faţă. Chiar dacă Parlamentul a respins de plano solicitarea de reexaminare formulată de Preşedintele României cu privire la Legea pentru completarea art. 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, aceasta nu echivalează cu imunizarea absolută a respectivei legi din punctul de vedere al constituţionalităţii sale. Dovadă în acest sens este şi faptul că legea a fost depusă în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii ei pe data de 24 iunie 2020. Această din urmă procedură riscă să se transforme întrun ritual rizibil, pur formalist şi golit de conţinut, de vreme ce legea este depusă în vederea exercitării unui control de constituţionalitate pe care toţi cei care ar putea contribui la realizarea lui îl ştiu din start ca devenit inadmisibil, prin efectul unei jurisprudenţe contra constitutionem - din punctul nostru de vedere - a Curţii Constituţionale. * Pe cale de consecinţă, din punct de vedere procedural, obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la Legea pentru completarea art. 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică era admisibilă, impunându-se a fi examinată pe fond, întrucât a fost formulată în interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, adică înainte de promulgarea legii. Judecători, dr. Livia Doina Stanciu prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
