Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 alin. (1) teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Dennis Biernatzki în Dosarul nr. 274/1.748/2019/a1 al Judecătoriei Cornetu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 776D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.812D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 din Codul penal, excepţie ridicată de Petru Sas în Dosarul nr. 725/337/2019 al Judecătoriei Zalău. 4. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 776D/2019 şi nr. 2.812D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.812D/2019 la Dosarul nr. 776D/2019, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea finală de cameră preliminară din 26 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 274/1.748/2019/a1, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 alin. (1) teza întâi din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Dennis Biernatzki într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi de părăsire a locului accidentului, infracţiuni prevăzute de dispoziţiile art. 336 alin. (1) şi ale art. 338 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1) din Codul penal. 10. Prin Decizia penală nr. 1 din 18 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 725/337/2019, admiţând recursul împotriva Sentinţei penale nr. 139 din 29 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Zalău în Dosarul nr. 725/337/2019, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Petru Sas într-o cauză având ca obiect sesizarea instanţei cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu privire la săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, infracţiune prevăzută de dispoziţiile art. 338 alin. (1) din Codul penal. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiile fundamentale privind respectarea legilor, universalitatea drepturilor şi îndatoririlor fundamentale, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, legalitatea pedepsei, dreptul la informaţie şi înfăptuirea justiţiei. Consideră că dispoziţiile art. 338 alin. (1) teza întâi din Codul penal nu îndeplinesc exigenţele constituţionale cu privire la calitatea legii, şi anume condiţiile de claritate, precizie, predictibilitate şi accesibilitate. Arată, astfel, că textul de lege criticat utilizează sintagma „locul accidentului“ fără a defini noţiunea de „accident“ şi fără a trimite în mod expres la un act normativ cu forţă juridică egală, şi anume o lege organică sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului adoptată în domeniul legii organice, care să definească noţiunea respectivă. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la cerinţele privind calitatea legii, şi anume Decizia nr. 363 din 7 mai 2015. De asemenea, consideră că există o necorelare între norma de incriminare criticată şi prevederile art. 77 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit cărora conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie este obligat să nu părăsească locul faptei în situaţia în care în urma accidentului a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane. Or, această necorelare este de natură să creeze o confuzie majoră pentru conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, fiind afectat principiul securităţii juridice. 12. Judecătoria Cornetu apreciază că norma de drept penal substanţial criticată este suficient de clară pentru a ghida comportamentul social al persoanelor cu pregătire medie, fără a fi necesară definirea noţiunii de „accident“. 13. Tribunalul Sălaj - Secţia penală, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit Deciziei penale nr. 1 din 18 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Sălaj - Secţia penală în Dosarul nr. 725/337/2019, dispoziţiile art. 338 din Codul penal. Din notele scrise ale autorului excepţiei Petru Sas, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 338 alin. (1) teza întâi din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestui text de lege, cu care a fost sesizată şi prin Încheierea finală de cameră preliminară din 26 martie 2019, pronunţată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. 274/1.748/2019/a1. Dispoziţiile art. 338 alin. (1) teza întâi din Codul penal au următorul cuprins: „(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului (...), implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“ 18. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 21 alin. (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, ale art. 31 alin. (2) privind dreptul la informaţie şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 privind legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 338 alin. (1) teza întâi din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 13 mai 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, pentru argumentele expuse în paragrafele 13-18 din respectiva decizie. Curtea a reţinut că situaţia premisă a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de dispoziţiile art. 338 alin. (1) din Codul penal, constă în existenţa unui accident de circulaţie. Din motive de tehnică legislativă, pentru a nu încărca inutil textul incriminării, noţiunea de „accident de circulaţie“ nu este explicitată în norma de incriminare, având în vedere că este definită în prevederile art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare. 20. Tot prin Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021, precitată, Curtea a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 338 alin. (1) din Codul penal constă în acţiunea de părăsire a locului accidentului, care se poate realiza în două modalităţi, respectiv printr-un act de comisiune, ce presupune plecarea efectivă de la locul accidentului, şi prin acte de omisiune - neîntoarcerea la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal, în baza dispoziţiilor art. 338 alin. (3) lit. b) sau c), ori neoprirea la locul accidentului. Urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, relaţii ocrotite prin norma de incriminare, iar legătura de cauzalitate între acţiunea incriminată de lege şi urmarea imediată nu mai trebuie dovedită, întrucât rezultă din materialitatea faptei (ex re). 21. De asemenea, Curtea a observat că, anterior noului Cod penal, fapta de părăsire a locului accidentului era incriminată de dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, iar alin. (3), (4) şi (5) ale aceluiaşi articol stabileau trei cauze de nepedepsire. Art. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, a fost abrogat prinart. 121 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. De menţionat că, potrivit reglementării anterioare, era sancţionată doar fapta persoanei implicate întrun accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni. Aşadar, vechea reglementare condiţiona existenţa infracţiunii de gravitatea şi urmările accidentului produs, pe când textul de lege criticat nu face nicio deosebire sub acest aspect. 22. Prin Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021, mai sus menţionată, Curtea a constatat că dispoziţiile alin. (1) al art. 338 din Codul penal se coroborează însă cu cele ale alin. (3) lit. a) din acelaşi articol, care exclud din sfera de existenţă a infracţiunii fapta de părăsire a locului accidentului de circulaţie în situaţia în care s-au produs „doar pagube materiale“, împrejurare ce constituie o cauză justificativă specială. Alte trei cauze justificative speciale sunt prevăzute de art. 338 alin. (3) lit. b), c) şi d) din Codul penal şi sunt identice cu cele prevăzute în alin. (3), (4) şi (5) ale art. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, referindu-se la următoarele împrejurări: conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţa medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului; conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare; victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie. Prin urmare, singura împrejurare cu caracter de noutate vizează situaţia prevăzută de art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal - în care în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale - situaţie ce trebuia reglementată expres, în condiţiile în care incriminarea stabilită de art. 338 alin. (1) din Codul penal nu distinge cu privire la gravitatea accidentului. 23. Faţă de cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12), întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii. În plus, destinatarii textului de lege criticat desfăşoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuşi unor forme de şcolarizare, aşa încât este vorba despre persoane avizate şi diligente, care, pe durata deţinerii permisului de conducere, au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie. 24. În acest sens, prin Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021, Curtea Constituţională a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni -, instituie şi cerinţa potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reţinut că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Río Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, întro măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor (Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109), motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. 25. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Cauza Del Río Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93) că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil. 26. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, Decizia nr. 140 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017, şi Decizia nr. 340 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 29 august 2017. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 28. Pentru motivele arătate, dispoziţiile art. 338 alin. (1) teza întâi din Codul penal nu aduc atingere nici prevederilor art. 15 alin. (1) din Constituţie referitor la universalitatea drepturilor şi îndatoririlor fundamentale. 29. Cu privire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil - statuate prin dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie -, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale constante (de exemplu, Decizia nr. 788 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 8 martie 2018, paragraful 19, şi Decizia nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, paragraful 37), aplicarea cerinţelor privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, întrucât din prevederile art. 21 alin. (2) şi (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie, respectiv din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea acestor cerinţe ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial. 30. De asemenea, Curtea reţine că nu sunt aplicabile în prezenta cauză nici prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (2) privind dreptul la informaţie şi nici cele ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. 31. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dennis Biernatzki în Dosarul nr. 274/1.748/2019/a1 al Judecătoriei Cornetu şi de Petru Sas în Dosarul nr. 725/337/2019 al Judecătoriei Zalău şi constată că dispoziţiile art. 338 alin. (1) teza întâi din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cornetu şi Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
