Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de George Ciprian Popa în Dosarul nr. 732/113/2018 al Tribunalului Brăila - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 837D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând, în esenţă, că textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice şi, totodată, se aplică unui număr nedefinit de persoane, neputând fi vorba de o discriminare. De asemenea, apreciază că textul criticat oferă suficiente garanţii de acces liber la justiţie, instituţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi împlinirii termenului de reabilitare fiind reglementate cu respectarea principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei. Consideră că textul de lege criticat este clar, previzibil şi univoc. În final, remarcă faptul că termenele de reabilitare se calculează numai în raport cu pedepsele principale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 732/113/2018, Tribunalul Brăila - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (4) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării cererii de reabilitare formulate de autor. Prin Sentinţa penală nr. 475 din 27 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Brăila, rămasă definitivă prin neapelare, autorul excepţiei a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, termenul de încercare fiind de 3 ani. În cadrul contestaţiei formulate împotriva soluţiei de respingere a cererii de rectificare a cazierului judiciar, autorul excepţiei a formulat cerere pentru constatarea reabilitării de drept după împlinirea termenului de 3 ani, calculat de acesta de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, iar nu de la data expirării termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentinţa instanţei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că norma penală criticată creează o inegalitate de tratament juridic între persoanele condamnate cu executarea pedepsei care nu depăşeşte 2 ani şi persoanele condamnate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În prima ipoteză, condamnarea la o pedeapsă cu executare este mai grea, aşa încât autorul excepţiei apreciază că şi tratamentul juridic al reabilitării trebuie să fie mai aspru. 6. Tribunalul Brăila - Secţia penală consideră că normele penale criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia juridică prevăzută în ipoteza normei juridice analizate şi, totodată, se aplică unui număr nedefinit de persoane, astfel că nu poate fi vorba de o discriminare. De asemenea, apreciază că nu se aduce atingere nici dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 167 alin. (4) din Codul penal, care au următorul conţinut: „(4) În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.“ 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că norma penală criticată este contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine, în esenţă, că norma penală criticată creează o inegalitate de tratament juridic între persoanele condamnate cu executarea pedepsei şi persoanele condamnate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Faţă de motivele de neconstituţionalitate invocate, Curtea reţine că art. 165 din Codul penal reglementează condiţiile în care operează reabilitarea de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, respectiv dacă, în decurs de 3 ani, condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune. Potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (1) din Codul penal, care consacră regula generală în materie, termenul prevăzut la art. 165 din acelaşi act normativ se socoteşte de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. Alin. (4) al art. 167 din Codul penal - criticat în prezenta cauză - stabileşte că, în caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere. 13. Curtea observă că legea penală prevede condiţii similare în care reabilitarea de drept operează, cât priveşte termenul de reabilitare şi conduita condamnatului, atât în cazul condamnării la pedeapsa amenzii şi la pedeapsa închisorii (care nu depăşeşte 2 ani), cât şi în cazul pedepsei închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere. Legiuitorul a reglementat însă soluţii legislative diferite în ceea ce priveşte data (momentul) de la care se calculează termenul de reabilitare pentru fiecare dintre ipotezele menţionate anterior. Ca regulă generală, termenul de reabilitare se socoteşte de la data executării sau stingerii în alt mod a executării pedepsei, aşadar din momentul în care pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată. 14. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 730 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 7 februarie 2017, paragrafele 15-17, Curtea a constatat că nici Codul penal şi nici Codul de procedură penală nu reglementează, în mod distinct, momentul în care ia sfârşit executarea pedepsei penale principale. Interpretând sistematic dispoziţiile legale din cuprinsul Codului penal referitoare la pedepse, Curtea a constatat însă că momentul în care pedeapsa penală principală este considerată executată trebuie analizat în funcţie de modul de stingere a acesteia. Astfel, în cazul executării pedepsei închisorii într-un loc de detenţie, această formă de executare ia sfârşit la data punerii în libertate a condamnatului. Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 72 din Codul penal referitoare la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, în situaţia în care pedeapsa cu închisoarea este egală cu durata măsurilor preventive privative de libertate dispuse în cursul procesului penal, executarea pedepsei principale ia sfârşit la data pronunţării hotărârii de condamnare. De asemenea, în cazul liberării condiţionate a inculpatului, pedeapsa se consideră executată la împlinirea duratei acesteia. În acest sens, art. 100 alin. (6) din Codul penal prevede că intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, dispoziţie legală ce se impune a fi coroborată cu prevederile art. 106 din Codul penal referitoare la efectele liberării condiţionate, potrivit cărora, dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu este descoperită săvârşirea de către inculpat a unei noi infracţiuni, pedeapsa este considerată executată. În fine, în ipoteza în care o persoană este condamnată succesiv la pedepse cu închisoarea, termenul de reabilitare curge de la data la care ia sfârşit executarea ultimei pedepse. Dacă pedeapsa principală dispusă este amenda, aceasta este considerată executată de la data la care suma de bani reprezentând amenda este achitată. 15. Aşadar, Curtea observă că, în ipotezele invocate de autor, termenul de 3 ani, după a cărui împlinire are loc reabilitarea de drept, începe să curgă de la data executării efective a pedepsei închisorii ori, când executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere, de la data când a expirat termenul de supraveghere, moment în care pedeapsa se consideră executată. 16. Potrivit art. 92 alin. (1) şi (2) din Codul penal, durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate. Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă, iar termenul de 3 ani, după a cărui împlinire operează reabilitarea legală, începe să curgă de la data când a expirat termenul de supraveghere. De asemenea, art. 98 alin. (1) din acelaşi act normativ stabileşte că pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere se consideră executată în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. 17. Curtea observă că, reglementând astfel data de la care curge termenul de reabilitare în cazul în care executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere, legiuitorul a avut în vedere atât durata termenului de supraveghere, precum faptul că, în această perioadă, cel condamnat este supravegheat de serviciul de probaţiune, iar îndreptarea condamnatului trebuie să fie observată o perioadă mai lungă şi fără monitorizarea agentului de probaţiune pentru a putea fi considerat reintegrat în societate şi pentru a opera reabilitarea de drept, cât şi faptul că această modalitate de individualizare judiciară a pedepsei închisorii constituie o modalitate de stingere a executării pedepsei. De altfel, conduita condamnatului în termenul de 3 ani - perioadă în care nu trebuie să mai săvârşească o altă infracţiune, dovedind astfel că s-a îndreptat, iar consecinţele condamnării pot înceta - constituie o condiţie suplimentară (cumulativă condiţiilor privind natura/durata condamnării şi modul de executare a pedepsei) pentru ca reabilitarea de drept să intervină. 18. Totodată, Curtea reţine că regimul juridic al reabilitării legale, sub aspectul condiţiilor în care operează, reprezintă opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale. Cu alte cuvinte, Curtea reţine că în materia reglementării regimului juridic al reabilitării (de drept sau judecătorească), ce se realizează prin intermediul dispoziţiilor penale, legiuitorul beneficiază de o marjă de apreciere, având în vedere şi faptul că aceste dispoziţii conturează politica penală a statului. 19. În acest context, Curtea reaminteşte că, în jurisprudenţa sa, a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Totodată, Curtea a stabilit că nu are competenţa de a se implica în domeniul legiferării şi al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competenţa acestei autorităţi constituţionale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate, marja de apreciere a legiuitorului nefiind absolută, ci fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din data de 8 iulie 2016). Aşa fiind, instanţa de contencios constituţional a statuat, cu valoare de principiu, că deşi există domenii în care legiuitorul beneficiază de o marjă de apreciere largă, domeniul politicii penale fiind unul dintre acestea, dispoziţiile astfel adoptate nu pot fi excluse de la controlul de constituţionalitate, principiile, valorile şi exigenţele constituţionale fiind pe deplin aplicabile. 20. Raportând aceste concluzii la materia supusă examinării, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată nu afectează, astfel cum susţine autorul excepţiei, principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut la art. 16 din Constituţie, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situaţia reglementării unor soluţii juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii similare, aspect ce nu poate fi reţinut în prezenta cauză. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Cu privire la pretinsa încălcare, prin normele penale criticate, a prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea, reglementând caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei, nu sunt aplicabile în prezenta cauză, de vreme ce criticile nu vizează afectarea garanţiilor specifice de care instanţele judecătoreşti se bucură în temeiul textului constituţional precitat. 21. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei conform căreia dispoziţiile art. 167 alin. (4) din Codul penal contravin normelor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea reţine că drepturile fundamentale anterior menţionate sunt garantate prin dispoziţii procesual penale, şi nu prin cele de drept penal substanţial, aşa încât prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în prezenta cauză (a se vedea Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 33, şi Decizia nr. 730 din 6 decembrie 2016, precitată, paragraful 22). 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Ciprian Popa în Dosarul nr. 732/113/2018 al Tribunalului Brăila - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 167 alin. (4) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Brăila - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
