Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) şi ale art. 183 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului Braşov şi de primarul municipiului Braşov în Dosarul nr. 2.282/62/2014 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 814D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia nr. 1.089/R din 22 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.282/62/2014, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 182 alin. (2) şi ale art. 183 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Consiliul Local al Municipiului Braşov şi de primarul municipiului Braşov într-o cauză în care instanţa a ridicat din oficiu excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, deoarece aceasta a fost trimisă prin poştă electronică şi fax după ora la care activitatea încetează la instanţă (ora de închidere a registraturii). 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că autorii au transmis cererea de recurs atât prin e-mail, cât şi prin fax, în ultima zi în care recursul putea fi formulat în mod valabil, însă după ora la care programul de lucru al instanţei înceta. Se arată că depunerea cererii de recurs prin e-mail sau fax reprezintă, în opinia lor, un mijloc de comunicare prin intermediar, potrivit art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi nu poate fi asimilată depunerii personale la instanţă, reglementată prin art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, aşa cum au statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, şi Curtea Constituţională prin deciziile nr. 605 din 22 septembrie 2016 şi nr. 16 din 18 ianuarie 2018. 6. Din analiza considerentelor deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Curţii Constituţionale se observă că, în ipoteza transmiterii actelor de procedură prin fax sau e-mail, termenul de depunere ar expira la data încheierii programului de lucru al instanţei, contrar celor reglementate prin art. 182 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 24.00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. În deciziile menţionate se statuează, în mod discriminatoriu, de natură a limita exercitarea drepturilor de către toate părţile în mod egal, precum şi accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, că, în ipoteza transmiterii cererilor prin fax sau poştă electronică, partea care apelează la această modalitate de comunicare nu beneficiază de dreptul instituit de art. 182 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea sa fiind considerată a fi depusă în termen numai dacă este trimisă până la închiderea serviciului de registratură al instanţei. Atât timp cât faxul şi poşta electronică sunt mijloace legale şi echivalează, în opinia autorilor, cu transmiterea prin intermediul oficiului poştal, este absolut discriminatorie interpretarea potrivit căreia actele depuse prin procedeele enunţate trebuie să fie comunicate instanţei doar până la ora închiderii programului de lucru al acesteia (astfel cum este reglementat în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015) ori al serviciului de registratură (în general, orele 12.00-13.00), în timp ce actele comunicate prin intermediul poştei sunt considerate a fi transmise în termen până la închiderea oficiului poştal (în general, ora 19.00 sau chiar orele 22.00-24.00). Actele transmise prin fax sau poştă electronică ajung la instanţă imediat după momentul expedierii, pe când cele care sunt transmise prin poştă ajung în format fizic într-un termen mai lung. 7. Maniera de interpretare a textelor de lege criticate creează „o normă de procedură“ cu caracter imprevizibil şi inaccesibil, ducând la încălcarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, deoarece sarcina impusă părţilor de a transmite prin poştă electronică sau fax cererea până la terminarea programului de lucru al instanţei determină o restrângere a drepturilor individuale şi nu corespunde celor statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la caracterul concret, justificat şi proporţional în care respectiva restrângere ar trebui operată. 8. Dreptul statului de a reglementa propriile legi, în virtutea marjei sale de apreciere, trebuie subordonat garanţiilor speciale inerente dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv un scop legitim şi un grad rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat. 9. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal face referire la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 605 din 22 septembrie 2016 şi nr. 16 din 18 ianuarie 2018, apreciind că excepţia este neîntemeiată şi arătând că motivarea acesteia se referă nu atât la caracterul imprevizibil al normei, cât la o propunere de interpretare a acesteia de către Curte într-o manieră apreciată de autori ca fiind în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 182 alin. (2) şi ale art. 183 din Codul de procedură civilă. Prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, alin. (1) şi (3) ale art. 183 din Codul de procedură civilă au fost modificate fără a păstra soluţia legislativă criticată. Având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 182 alin. (2) şi ale art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, acestea având următorul cuprins: - Art. 182 alin. (2): „Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile.“ – Art. 183: "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată." 14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la criteriile de calitate ale legii, art. 16 alin. (1) şi (2) - Egalitatea în drepturi, art. 20, art. 21 alin. (1)-(3) - Accesul liber la justiţie şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a mai examinat constituţionalitatea prevederilor criticate în prezenta cauză prin Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, Decizia nr. 467 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, şi Decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018, soluţionând o excepţie similară prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din actele internaţionale invocate ca şi în prezenta cauză. 16. Prin Decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2018, Curtea a reţinut, în paragrafele 25-29, referitor la cererile trimise prin poşta electronică sau prin fax, că acestea nu beneficiază de efectele prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia un act de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. Curtea a apreciat însă că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Astfel, actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică a fost considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanţă, iar potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului. 17. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu limitează dreptul părţilor de a comunica cu instanţele judecătoreşti, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia, subînţeleasă, de a o face în termenele şi condiţiile prevăzute de lege. 18. De asemenea, Curtea a reţinut că art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie referitoare la principiul egalităţii în drepturi, dat fiind faptul că, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. De asemenea, nu s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie, cu motivarea că Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează, în art. 126 alin. (2), în sensul în care „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Aşadar, Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, întrucât accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti (a se vedea în acest sens şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Pentru aceleaşi considerente, Curtea a arătat că nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) şi în art. 20 coroborat cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, celor ale art. 14 din Convenţie, precum şi celor ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la aceasta. 19. Totodată, Curtea a reţinut că motivarea excepţiei are în vedere mai degrabă o problemă de interpretare a textelor de lege criticate, la nivelul practicii judiciare, aspect ce nu se circumscrie în mod strict sferei controlului de constituţionalitate. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională ce are competenţa de a o interpreta, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie, iar această interpretare trebuie să fie una general acceptată, putându-se realiza fie prin pronunţarea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a unor hotărâri prealabile, cum este, spre exemplu, Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, sau în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 19, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragrafele 29 şi 30). 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Consiliul Local al Municipiului Braşov şi de primarul municipiului Braşov în Dosarul nr. 2.282/62/2014 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 182 alin. (2) şi ale art. 183 din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
