Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) şi art. 145 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihai Dănuţ Jarnea în Dosarul nr. 211/36/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.842D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 iulie 2020, în prezenţa reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Dan Cristea, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunţarea pentru data de 22 septembrie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 3 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 211/36/2017 Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) şi art. 145 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihai Dănuţ Jarnea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare întemeiate pe motive de bănuială legitimă. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă impun judecarea cererii de strămutare de către o instanţă care se află în acelaşi loc, respectiv faţă de care se aplică în mod identic motivele de bănuială legitimă pe care s-a întemeiat cererea de strămutare. Dacă temeiurile de strămutare ar fi găsite întemeiate, dat fiind că ele se raportează la împrejurarea obiectivă a locului situării instanţei, ar însemna că însăşi instanţa învestită cu soluţionarea cererii de strămutare ar fi pusă în situaţia de a-şi recunoaşte, prin hotărârea de admitere a cererii, propria sa lipsă de imparţialitate obiectivă în soluţionarea cererii cu care a fost învestită. Prin urmare, dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă interzic în mod efectiv accesul la o instanţă care să ofere garanţiile de imparţialitate obiectivă. Art. 145 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţional atâta vreme cât motivul particular de strămutare subzistă şi cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererea de strămutare. 5. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014 şi Decizia nr. 169 din 24 martie 2016. 6. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Apreciază că Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014 şi Decizia nr. 169 din 24 martie 2016 nu au incidenţă în cauza de faţă, deoarece motivele de bănuială legitimă şi implicit absenţa aparenţei de imparţialitate obiectivă a judecătorului sunt deduse din valoarea deosebită a cererii. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat şi reţinut în Decizia nr. 98 din 7 martie 2017 în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă din punctul de vedere al susţinerilor, precum şi al faptului că motivul care a condus la pronunţarea Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014 nu subzistă şi în prezenta cauză. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile apărătorului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 142 alin. (1) şi art. 145 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 142 alin. (1): „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.“; – Art. 145 alin. (1): „În caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta judecarea cauzei la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa de la care se cere strămutarea.“ 13. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, având în prezent următorul cuprins: „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părţii de judecător la o instanţă din circumscripţia curţii de apel competente, precum şi a celor vizând calitatea de parte a unei instanţe din circumscripţia aceleiaşi curţi, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.“ 14. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa constituţională a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea va analiza dispoziţiile legale criticate în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018. 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică, în esenţă, imposibilitatea soluţionării cererii de strămutare de o altă instanţă decât cea competentă teritorial potrivit normelor legale criticate, apreciind că motivele de bănuială legitimă raportate la locul pricinii care au determinat formularea cererii de strămutare se aplică inclusiv instanţei care judecă această cerere. De asemenea critică imposibilitatea strămutării unei cauze de la un tribunal sau judecătorie aflată în circumscripţia unei curţi de apel la o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei alte curţi de apel. 17. Dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură care privesc buna administrare a justiţiei, competenţa şi procedura de judecată a cererilor de strămutare şi instanţele la care urmează a fi strămutate pricinile, edictate de legiuitor în temeiul mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15]. 18. Referitor la jurisprudenţa invocată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, şi Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi, respectiv la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta, întotdeauna, imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor judecătoreşti din circumscripţia unei curţi de apel. 19. În prezenta cauză excepţia de neconstituţionalitate nu vizează ipotezele avute în vedere în deciziile amintite, ci priveşte motivul de bănuială legitimă generat de circumstanţele procesului, anume împrejurări de fapt care atrag dubii rezonabile asupra imposibilităţii obiective a instanţei de a soluţiona cauza. Aşadar motivul de bănuială legitimă se raportează la locul instanţei care soluţionează cauza, motive care subzistă şi în privinţa instanţei competente să soluţioneze cererea de strămutare. 20. Aprecierea că motivele de bănuială legitimă pe care s-a fundamentat cererea de strămutare ar putea subzista şi în cazul instanţei competente să soluţioneze cererea de strămutare nu poate constitui prin ea însăşi motiv determinant al suspiciunii de parţialitate a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cererii de strămutare. În aceste condiţii, nu se poate identifica vreun motiv care să permită constatarea că normele procesual civile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate şi pot conduce la înfrângerea principiului înfăptuirii în numele legii şi al unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi, de vreme ce hotărârea asupra strămutării rezolvă un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, iar nu fondul cauzei [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1068 din 18 decembrie 2018, paragraful 25]. 21. Astfel, strămutarea este un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, care urmăreşte asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de părtinirea şi lipsa de obiectivitate în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată. Faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competentă să judece cererea de strămutare nu ţin de pricina însăşi, ci de asigurarea condiţiilor pe care le implică art. 140 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea pricinii. 22. Aşadar, din perspectiva criticii formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate conţin garanţii procesuale şi reglementează soluţii adecvate care sunt în măsură să asigure imparţialitatea obiectivă a instanţei în condiţiile în care, în ipoteza admiterii cererii de strămutare pentru motive ce ţin de circumstanţele procesului, curtea de apel strămută cauza în circumscripţia sa la o instanţă de acelaşi grad cu cea de la care se cere strămutarea, unde motivele particulare pe care s-a întemeiat cererea de strămutare nu au relevanţă pentru locul unde se află instanţa astfel învestită. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Dănuţ Jarnea în Dosarul nr. 211/36/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (1) şi art. 145 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
