Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 635  din 16 octombrie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (2) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 635 din 16 octombrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (2) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 266 din 8 aprilie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin Ioan Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (2) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Gabriel Sandu Lefter în Dosarul nr. 1.060/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.414D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece prevederile criticate se aplică, fără discriminare, tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei vizate. Totodată, arată că există jurisprudenţă în materie şi solicită menţinerea acesteia.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea nr. 15.755 din 18 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.060/212/2016/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (2) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Gabriel Sandu Lefter, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 571/2003, respectiv contestaţie la executare.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că modalitatea în care este determinat cuantumul impozitului pe mijloacele de transport, respectiv doar prin raportare la capacitatea cilindrică, fără a se avea în vedere şi valoarea bunului impozabil, nu reprezintă o justă aşezare a sarcinilor fiscale, fiind de natură a crea inegalităţi între contribuabilii care au acelaşi tip de vehicule, cu valori de tranzacţionare similare. Astfel, argumentul că o capacitate cilindrică mare ar fi o caracteristică definitorie a autoturismelor de lux nu mai poate fi susţinut în condiţiile actuale ale industriei de autoturisme, motiv pentru care, în alte state, s-a renunţat la impozitarea autoturismelor în funcţie de capacitatea cilindrică. Ca atare, este necesară includerea unui criteriu care să aibă în vedere valoarea reală a bunului, similar impozitului pe clădiri etc.
    6. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    9. Avocatul Poporului, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 263 alin. (2) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, care au următorul cuprins:
    "(2) În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm^3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

┌────┬──────────────────────┬──────────┐
│ │ │lei/200 cm│
│Nr. │Mijloace de transport │^3 sau │
│crt.│cu tracţiune mecanică │fracţiune │
│ │ │din │
│ │ │aceasta │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Vehicule înmatriculate│ │
│I. │(lei/200 cm^3 sau │ │
│ │fracţiune din aceasta)│ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │[...] │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Autoturisme cu │ │
│4. │capacitatea cilindrică│144 │
│ │între 2.601 cm^3 şi │ │
│ │3.000 cm^3 inclusiv. │ │
└────┴──────────────────────┴──────────┘

"

    13. Dispoziţiile Legii nr. 571/2003 au fost abrogate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate.
    14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi art. 47 privind nivelul de trai.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia este nemulţumit de criteriile în funcţie de care se determină cuantumul impozitului pe mijloacele de transport.
    16. De asemenea, Curtea constată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate în raport cu critici şi dispoziţii constituţionale similare, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Cu acel prilej, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 263 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 se aplică uniform tuturor contribuabililor ce se află în situaţia stabilită de ipoteza normei, fără să instituie discriminări sau privilegii pe criterii arbitrare. Întrucât calcularea taxei asupra mijloacelor de transport se face prin aplicarea unei cote fixe în raport cu aceeaşi bază de impozitare, care este reprezentată de capacitatea cilindrică a vehiculului, s-a reţinut că textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi cu cele ale art. 56 din Constituţie.
    18. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993). Din cele de mai sus rezultă că, pentru a garanta principiul egalităţii în materie fiscală, legiuitorul are obligaţia constituţională de aşezare justă a sarcinilor fiscale, or, dispoziţiile art. 263 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 atestă caracterul echitabil şi proporţional al taxei stabilite, care se aplică tuturor contribuabililor, fără deosebiri de tratament juridic (Decizia nr. 602 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009).
    19. În ceea ce priveşte criteriile avute în vedere de legiuitor la stabilirea impozitelor, cum ar fi capacitatea cilindrică, prin Decizia nr. 249 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 7 aprilie 2008, Curtea a statuat că, atât timp cât prin reglementarea criticată nu se contravine principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale, instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa asupra criteriilor alese de legiuitor pentru stabilirea impozitelor, acesta fiind suveran a decide cu privire la aceste aspecte.
    20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în raport cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2).
    21. Cu privire la menţionarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 47 referitoare la nivelul de trai, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză.
    22. Distinct de acestea, Curtea constată că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate doreşte şi modificarea textului criticat, în sensul includerii unui nou criteriu care să aibă în vedere valoarea reală a bunului, similar impozitului pe clădiri. Faţă de acestea, având în vedere art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, precum şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, în virtutea căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, Curtea reţine că aceste probleme excedează controlului de constituţionalitate.
    23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Sandu Lefter în Dosarul nr. 1.060/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 263 alin. (2) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016