Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, prin primar Daniel Băluţă, în Dosarul nr. 7.519/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.354D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Curtea de Conturi - Comisia de soluţionare a contestaţiilor a comunicat note scrise prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 24 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.519/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, prin primar Daniel Băluţă, într-o cauză având ca obiect o acţiune în contencios administrativ (anularea Încheierii nr. VI din 21 februarie 2019 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi admiterea contestaţiei reclamantului, cu consecinţa anulării măsurii nr. 5 dispuse prin Decizia nr. 71 din 28 noiembrie 2018 a Camerei de Conturi a Municipiului Bucureşti). 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate impun o limitare nejustificată a veniturilor salariale la nivelul indemnizaţiei viceprimarului, care afectează întregul personal al administraţiei publice locale. Aceste prevederi au un caracter vădit inechitabil faţă de salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice locale, fiind de natură a-i împiedica pe aceştia să beneficieze de drepturi salariale de tipul sporurilor şi indemnizaţiilor, dat fiind că aplicarea lor ar conduce, în unele cazuri, la venituri salariale care depăşesc indemnizaţia viceprimarului. Astfel, prin aplicarea în mod strict a acestor dispoziţii, unii salariaţi ar putea ajunge în ipoteza în care să presteze munca ulterior neremunerată, în eventualitatea în care s-ar depăşi plafonul mai sus indicat. Cu toate acestea, la nivel constituţional, dreptul la salariu este protejat, acesta fiind considerat că derivă din dreptul la muncă, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 294 din 1 noiembrie 2001 sau Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008). 7. Limitarea cuprinsă în art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 face ca valoarea drepturilor salariale în discuţie să fie imprevizibilă, având în vedere că acestea pot fi oricând ajustate, în minus (nu şi în sens pozitiv), în mod automat, dacă se decide reducerea nivelului indemnizaţiei viceprimarului; or, în condiţiile în care valoarea drepturilor salariale se poate modifica, se creează o discrepanţă faţă de situaţiile în care se află celelalte categorii de salariaţi care sunt remuneraţi din fonduri publice. 8. Personalul din administraţia publică locală este singurul vizat de acest tip de plafonare, reglementarea putând fi considerată discriminatorie faţă de celelalte categorii de salariaţi plătiţi din fonduri publice şi chiar neconstituţională, încălcând dispoziţiile art. 15, 16, 41 şi 53 din Constituţie, precum şi principiile nediscriminării, egalităţii, stimulării personalului din sectorul bugetar, stabilite de art. 6 lit. b), c) şi e) din Legea-cadru nr. 153/2017. Plafonarea veniturilor lunare este de natură a conduce la nerespectarea vădită a principiilor enunţate, prin privarea numai a anumitor categorii de personal de orice tip de indemnizaţie ori spor la care ar fi fost îndrituite potrivit dispoziţiilor legale aplicabile, pentru participare la activităţi suplimentare, în ipoteza în care acestea ar conduce la depăşirea indemnizaţiei lunare a viceprimarului, fără ca o astfel de măsură să se aplice şi celorlalţi salariaţi din sectorul bugetar. Are loc astfel o discriminare, deoarece, în ipoteza în care personalul administraţiei publice locale este angrenat într-o serie de activităţi profesionale, pentru desfăşurarea cărora se poate atribui o indemnizaţie, în majoritatea situaţiilor, aceste drepturi salariale nu vor putea fi exercitate. 9. Principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, reglementat de art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu poate fi respectat în forma actuală a legii-cadru, deoarece atributul exclusiv al fiecărui ordonator de credite de a decide nivelul indemnizaţiei viceprimarului conduce în mod evident la stabilirea unor niveluri distincte ale indemnizaţiei viceprimarului. Principalul efect al acestor diferenţe în indemnizaţiile viceprimarilor este reprezentat de crearea unor plafoane inegale la care vor trebui să se raporteze veniturile de natură salarială ale personalului din administraţia publică locală. Drept urmare, probabilitatea ca, pentru aceleaşi categorii de atribuţii şi activităţi îndeplinite, anumite categorii de salariaţi din domeniul administraţiei publice locale să aibă un nivel de salarizare redus faţă de alţii este foarte mare, aspect care nu poate fi explicat decât de faptul că există dispoziţii legale neunitare, inechitabile şi neconstituţionale. De asemenea, plafonarea salariului personalului care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală la nivelul indemnizaţiei viceprimarului este de natură a restrânge drepturile acestei categorii, încălcând dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile de lege criticate sunt conforme dispoziţiilor constituţionale invocate. În opinia instanţei judecătoreşti, art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu încalcă de nicio manieră art. 15 din Constituţie, întrucât acesta nu se aplică retroactiv, ci lasă neatinse drepturile salariale dobândite anterior intrării sale în vigoare de personalul din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora. De asemenea, instanţa judecătorească nu găseşte vreo incompatibilitate a dispoziţiilor criticate cu prevederile art. 41 din Constituţie, care garantează dreptul la salariu, sens în care reţine că, în privinţa drepturilor de natură salarială, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Mai mult, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, Curtea a reţinut că teza întâi a art. 41 alin. (2) din Constituţie are un conţinut normativ flexibil tocmai pentru a putea fi adaptat la schimbările social-economice la care este supusă societatea de-a lungul timpului. Această concluzie este susţinută şi de faptul că teza a doua a aceluiaşi text constituţional, pentru a defini elementele componente ale dreptului la măsuri de protecţie socială a muncii, dezvoltă teza întâi a art. 41 alin. (2) din Constituţie, printr-o trimitere generică la lege. Totodată, reglementarea din art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate fi privită ca aducând atingere principiului egalităţii în drepturi, care, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu semnifică uniformitate, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi chiar impun un tratament juridic diferenţiat. Or, diferenţa de tratament ce poate rezulta din aplicarea art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 este determinată de situaţiile diferite în care se află destinatarii, unii dintre aceştia beneficiind deja de drepturi salariale la nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar. 11. În final, referitor la afirmata încălcare a art. 53 din Constituţie, instanţa reţine că prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, Curtea a decis că, sub aspect formal, textul constituţional al art. 53 nu se referă la restrângerea întinderii sau suprimarea unor drepturi, ci la restrângerea exerciţiului drepturilor sau libertăţilor prevăzute de titlul II, capitolul II din Constituţie. Or, de vreme ce instanţa judecătorească nu consideră că textul criticat constituie o ingerinţă în exerciţiul vreunuia dintre drepturile prevăzute de titlul II, capitolul II din Constituţie, rezultă că iese din discuţie încălcarea acestuia. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, având următorul cuprins: „Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.“ 16. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1308 din 30 decembrie 2020, sau Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 28 aprilie 2021). 18. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituţie, prin prisma unei pretinse discriminări salariale existente în cadrul personalului din aparatul propriu al diferitelor autorităţi ale administraţiei publice locale la nivel naţional, precum şi între această categorie de personal şi alte categorii de personal reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut, în esenţă, că atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare în aparatul propriu al unor autorităţi ale administraţiei publice diferite, ceea ce permite, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferenţieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării, consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, fără ca aceasta să fie contrară dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi. Curtea a mai arătat că reglementarea modului de stabilire a veniturilor lunare pentru personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (limita minimă - salariul minim brut pe ţară şi limita maximă - indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de viceprimar/vicepreşedinte al consiliului judeţean), este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de responsabilitatea, complexitatea şi riscurile funcţiilor specifice în cadrul acestei categorii de personal, diferită de alte categorii de personal plătit din fonduri publice. 19. Astfel, criticile formulate, prin care se afirmă că plafonarea cuantumului brut al salariului de bază care nu poate depăşi indemnizaţia viceprimarului este discriminatorie, sunt neîntemeiate. Viceprimarii ocupă funcţii de demnitate publică, iar opţiunea legiuitorului a fost aceea de a corela salariile personalului din cadrul organelor administraţiei publice locale cu indemnizaţia funcţiei de viceprimar. Legea-cadru nr. 153/2017 prevede repere clare în raport cu care se stabileşte indemnizaţia viceprimarului. Astfel, coeficienţii corespunzători indemnizaţiilor pentru primari şi viceprimari se regăsesc în anexa nr. IX lit. C - Funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţii publice locale la Legea-cadru nr. 153/2017. Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, „Indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică se determină prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.“ În acelaşi timp, ordonatorii de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare. 20. Scopul legiuitorului a fost acela de a institui un sistem prin care să se asigure o anumită coerenţă şi previzibilitate în ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, cu alte cuvinte, pentru a se asigura că aplicarea art. 120 din Constituţie privind principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale se va putea face în condiţii de funcţionare optimă a autorităţilor menţionate. 21. În raport cu cele enunţate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie. Prin urmare, întrucât nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unui drept fundamental, Curtea a precizat că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Distinct, referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 15 din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile legale nu exclud de la beneficiul dreptului fundamental la salariu funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie“ din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora. În consecinţă, prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu încalcă principiul universalităţii drepturilor şi libertăţilor fundamentale, sub cele două aspecte, şi anume cel privind vocaţia fiecărui cetăţean la toate drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi alte legi, precum şi cel referitor la faptul că toţi cetăţenii, fără excepţie, se bucură de toate drepturile şi libertăţile prevăzute de acestea. 24. În ceea ce priveşte modul concret de stabilire a veniturilor salariale ale funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul administraţiei publice locale, Curtea constată că acest aspect ţine de modul de interpretare şi aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 de către organele abilitate, iar în caz de litigiu, de către instanţele judecătoreşti, excedând competenţei Curţii Constituţionale. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, prin primar Daniel Băluţă, în Dosarul nr. 7.519/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
