Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Răsvan Toader în Dosarul nr. 12.290/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.475D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.334D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „ridicate în acea cauză“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Şerban şi Simona Delia Şerban în Dosarul nr. 1.408/108/2019 al Tribunalului Arad - Secţia penală. 4. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.475D/2019 şi nr. 2.334D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.334D/2019 la Dosarul nr. 1.475D/2019, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 683 din 6 noiembrie 2018 şi nr. 723 din 5 noiembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Sentinţa penală nr. 801/F din 10 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 12.290/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Răsvan Toader într-o cauză având ca obiect o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. 10. Prin Încheierea din 6 august 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.408/108/2019, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „ridicate în acea cauză“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Emil Şerban şi Simona Delia Şerban într-o cauză având ca obiect o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi condiţiile privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât numai persoana care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate ce a fost admisă de Curtea Constituţională beneficiază de efectele respectivei decizii, iar nu şi celelalte persoane condamnate anterior constatării neconstituţionalităţii. Menţionează că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. Arată că hotărârea de condamnare a inculpatului s-a întemeiat în mod determinant pe interceptări ilegale, care au fost obţinute pe baza unui text de lege declarat neconstituţional după rămânerea definitivă a hotărârii, şi anume art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României. Astfel, prin Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, Curtea a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români“ cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 este neconstituţională. Consideră că limitarea cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate creează discriminare între două categorii de persoane care au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea aceluiaşi tip de infracţiuni. Susţine că substanţa dreptului procesual de a exercita calea de atac a revizuirii nu poate fi înlăturată de o atitudine pasivă - sub aspectul sesizării instanţei de contencios constituţional - în timpul judecăţii fondului cauzei penale. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă în acest sens considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, şi anume paragrafele 33 şi 34. 13. Tribunalul Arad - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în condiţiile în care admiterea ei ar însemna că deciziile Curţii Constituţionale trebuie aplicate şi cauzelor judecate anterior pronunţării lor, ceea ce ar conferi caracter retroactiv respectivelor decizii. O atare interpretare ar duce însă la încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: [...] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.“ 18. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici identice. 20. Astfel, prin Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 10 martie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. În acest sens, prin decizia mai sus citată, paragraful 13, Curtea a reţinut că activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal - dacă a fost legală şi temeinică - trebuie să se finalizeze cu pronunţarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reţinute exprimă adevărul, iar legea penală şi cea civilă au fost aplicate corect. Practica a învederat însă şi cazuri de hotărâri definitive care au soluţionat cauzele penale cu grave erori de fapt şi de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, raţiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desfiinţare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii şi adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorităţii de lucru judecat - aşadar, stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, care este menită a da încredere în activitatea justiţiei -, cazurile şi condiţiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opţiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituţionale (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 30). 21. Curtea a constatat, prin Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2021, mai sus menţionată, paragraful 14, că revizuirea este calea extraordinară de atac care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 18). În ceea ce priveşte obiectul căii de atac, Curtea a reţinut că revizuirea poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală - numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă (sentinţe) sau la instanţa de apel (decizii). Totodată, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, paragrafele 17 şi 18). 22. În ceea ce priveşte efectele unei decizii a Curţii Constituţionale asupra unor cauze definitiv soluţionate, prin Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2021, mai sus citată, paragraful 15, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptăţite pot exercita o cale extraordinară de atac - şi anume revizuirea - pentru remedierea situaţiei lor în procesele penale în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Curtea a amintit jurisprudenţa sa cu privire la instituţia revizuirii întemeiate pe acest motiv, şi anume Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, citată anterior, prin care a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. În acest sens, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, paragrafele 25 şi 33, Curtea a reţinut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale nu este definitiv consolidat -, în privinţa cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiţii strict limitative. Pornind de la premisa că incidenţa deciziei instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii - cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, Curtea a reţinut însă că declararea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanşat controlul de constituţionalitate într-o cauză concretă. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, „o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică“. 23. În continuare, prin Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2021, precitată, paragraful 16, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 1.014-1.016, a statuat că raţionamentul dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii atunci când aceasta priveşte orice decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea limitei maxime a pedepsei. Însă atunci când printr-o decizie a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare. Continuând această linie jurisprudenţială, Curtea - prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018 - a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională, respectiv că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională. Astfel, Curtea a concluzionat că există remedii procesuale efective prin care instanţele judecătoreşti să dea eficienţă deciziilor Curţii Constituţionale care au ca efect înlăturarea sau modificarea pedepsei/măsurii educative. 24. Din cele arătate în Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2021, anterior citată, paragraful 17, Curtea a constatat că, prin prevederile art. II pct. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, legiuitorul a pus de acord dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, astfel că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. 25. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 683 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 18 aprilie 2019, Decizia nr. 410 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 8 noiembrie 2019, Decizia nr. 723 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 14 martie 2020, Decizia nr. 463 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 7 octombrie 2020, şi Decizia nr. 119 din 15 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 3 august 2022. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Răsvan Toader în Dosarul nr. 12.290/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi de Emil Şerban şi Simona Delia Şerban în Dosarul nr. 1.408/108/2019 al Tribunalului Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi Tribunalului Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
