Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 13.011/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.578D/2016. 2. La apelul nominal răspunde, personal, partea Irimia Marian-Bogdan. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei învederând că aceasta se află la al treilea termen de judecată. La primul termen de judecată, din data de 27 iunie 2017, procedura de citare cu partea Irimia Marian-Bogdan a fost realizată la adresa indicată de instanţa de judecată în citativul trimis Curţii Constituţionale. În cursul zilei de 26 iunie 2017, mama părţii Irimia Marian-Bogdan a luat legătura telefonic cu Grefa Curţii Constituţionale, comunicând că acesta se află încarcerat din luna noiembrie 2016 în Penitenciarul Jilava. Având în vedere că procedura de citare cu partea Irimia Marian-Bogdan nu a fost legal îndeplinită, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus acordarea unui termen de judecată la data de 19 septembrie 2017, cu citarea părţilor. 3. La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2017 s-a prezentat, personal, partea Irimia Marian-Bogdan. Procedura de citare cu partea Petre Iulian-Adrian a fost realizată la adresa indicată de instanţa de judecată în citativul trimis Curţii Constituţionale. Înainte de începerea şedinţei de judecată, mama părţii Petre Iulian-Adrian a comunicat că acesta se află încarcerat, din anul 2016, în Centrul de detenţie Tichileşti. Având în vedere că procedura de citare cu partea Petre Iulian-Adrian nu a fost legal îndeplinită, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus acordarea unui termen de judecată la data de 17 octombrie 2017, cu citarea părţilor. 4. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către partea Petre Iulian-Adrian, prin care aceasta solicită judecarea în lipsă. 5. Partea Irimia Marian-Bogdan solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja un apărător. Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată. Arată că dosarul se află la al treilea termen de judecată, partea putând face demersurile necesare pregătirii apărării şi angajării unui avocat. 6. Curtea constată că Dosarul nr. 1.578D/2016 a fost înregistrat pe rolul instanţei de contencios constituţional la data de 29 august 2016. Totodată, Curtea reţine că partea Irimia Marian-Bogdan a fost citată legal, fiind prezentă personal, la termenul anterior din data de 19 septembrie 2017, prilej cu care a luat cunoştinţă de termenul din data de 17 octombrie 2017, beneficiind de timpul necesar pregătirii apărării şi angajării unui avocat. Având în vedere aceste aspecte, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Cauza a fost soluţionată definitiv prin Decizia penală nr. 1.437/A din 6 octombrie 2016 (pe care o depune, în copie, la dosarul cauzei), prin care instanţa de judecată a respins apelurile declarate de către toţi inculpaţii. Arată că această decizie a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, prin care legiuitorul a prevăzut posibilitatea reducerii cu o treime a duratei măsurilor educative privative de libertate, în cazul inculpaţilor minori care folosesc procedura simplificată. Având în vedere aceste aspecte, reprezentantul Ministerului Public apreciază că, deşi nu au solicitat, atât cei trei inculpaţi, cât şi procurorul, ar fi putut cere Curţii de Apel reducerea cu o treime a limitelor măsurilor educative. Apreciază că, atât timp cât chestiunea supusă dezbaterii putea fi soluţionată de către instanţa de judecată, dacă ar fi fost învestită printr-o cerere de subiecţii anterior precizaţi, nu i se poate solicita instanţei de contencios constituţional soluţionarea aceleiaşi chestiuni, deoarece ar transforma-o pe aceasta din urmă într-o instanţă de control judiciar. În subsidiar, în cazul în care nu se va reţine cauza de inadmisibilitate, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit noilor reglementări penale, inculpaţii minori se află într-o situaţie juridică diferită faţă de cei majori, ceea ce justifică şi soluţiile legislative diferite adoptate de legiuitor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 8. Prin Sentinţa penală nr. 86 din 22 februarie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 13.011/303/2015, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de procuror cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, procurorul susţine că dispoziţiile de lege criticate determină o diferenţiere de tratament nejustificată între inculpaţii majori şi cei minori, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 10. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu cauza, întrucât, prin Încheierea din 9 noiembrie 2015, procedura recunoaşterii învinuirii a fost încuviinţată şi pentru inculpaţii minori la data faptelor, astfel că la pronunţarea soluţiei, instanţa va trebui să facă aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală şi în privinţa acestor inculpaţi. În continuare, instanţa de judecată arată că prevederile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit reducerea limitelor şi pentru măsurile educative ce se aplică minorilor. Se creează o diferenţiere nejustificată din punct de vedere obiectiv între inculpaţii majori care solicită şi cărora li se încuviinţează procedura prevăzută de art. 375 din Codul de procedură penală şi inculpaţii minori care adoptă aceeaşi conduită procesuală. Sunt încălcate astfel dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. Chiar dacă s-ar putea susţine că, în concepţia noului Cod de procedură penală, procedura recunoaşterii învinuirii nu este aplicabilă inculpaţilor minori, în ipoteza faptelor anterioare intrării în vigoare a noii legislaţii penale, această procedură poate fi aplicată şi inculpaţilor minori. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul arată că diferenţa de tratament între inculpaţii majori şi cei minori din perspectiva dreptului de a recunoaşte învinuirea şi de a beneficia de efectele judecării în procedura simplificată nu constituie o discriminare. Astfel, potrivit art. 504 din Codul de procedură penală, în cauzele cu infractori minori, judecata se desfăşoară potrivit „procedurii obişnuite“, cu completările şi derogările prevăzute în capitolul III al titlului IV din Codul penal; or, judecarea în procedura simplificată nu constituie „o procedură obişnuită“, ci o excepţie. Pe de altă parte, legiuitorul a reglementat o procedură specială de urmărire şi judecată a infracţiunilor săvârşite de minori tocmai în considerarea situaţiei speciale a inculpatului care la data sesizării instanţei nu împlinise 18 ani. 13. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile criticate au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, în prezent, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, reducerea cu o treime aplicându-se şi măsurilor educative privative de libertate şi deci inculpaţilor minori. Ţinând seama de faptul că, pe de-o parte, normele de drept procesual penal sunt supuse regulii aplicării imediate a legii noi, precum şi principiului legii penale mai favorabile a cărui aplicare se realizează de către instanţe, iar, pe de altă parte, un text abrogat nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Dispoziţiile criticate au fost modificate prin art. II pct. 100 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, în sensul precizării că „Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime“. În continuare, Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată înainte de modificările survenite prin ordonanţa de urgenţă mai sus amintită, aplicabile speţei fiind dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în forma de dinainte de modificările operate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Astfel, având în vedere şi cele statuate în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, în forma de dinainte de modificările operate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, cu următorul conţinut: „Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime“. 17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate determină o diferenţiere de tratament nejustificată între inculpaţii majori şi cei minori, încălcându-se, astfel, principiul nediscriminării. În ceea ce priveşte principiul nediscriminării, atât instanţa de contencios constituţional, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor constituţionale sau convenţionale relative la interzicerea discriminării (cu titlu de exemplu, menţionăm Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, şi Decizia de inadmisibilitate a Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 martie 2012, pronunţată în Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). Deopotrivă, Curtea, aminteşte jurisprudenţa sa, în care a statuat că principiul constituţional al egalităţii în drepturi nu presupune uniformitate, astfel că situaţii diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferit (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 19. Din perspectivă constituţională, Curtea reţine că, pentru a constata că o dispoziţie de lege instituie o discriminare, trebuie analizat, pentru început, în ce măsură persoanele în cauză se află în aceeaşi situaţie juridică. Or, Curtea reţine că aplicarea unui regim sancţionator diferit nu se poate baza decât pe ipoteza potrivit căreia categoriile de infractori vizate de regimurile sancţionatoare diferite se află ele însele în situaţii diferite determinate de anumite caracteristici. 20. Raportat la prezenta cauză, Curtea observă că trebuie analizat în ce măsură, în prezent, inculpatul minor se află în aceeaşi situaţie cu inculpatul major. Curtea reţine că, în Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se precizează că titlul V, rezervat reglementărilor privind minoritatea, constituie unul dintre punctele centrale ale reformei propuse de noul Cod penal. Principala modificare adusă de lege în această privinţă este renunţarea completă la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal, în favoarea măsurilor educative. 21. Astfel, Curtea constată că, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia pentru infractorii minori un regim de sancţionare mixt, format din măsuri educative, în principal, dar şi din pedepse (potrivit art. 99-110^1 din Codul penal din 1969), noua reglementare aduce o modificare majoră în ceea ce priveşte consecinţele răspunderii penale a minorilor, şi anume renunţarea completă la pedepsele aplicabile minorilor în favoarea, exclusivă, a măsurilor educative (potrivit art. 113-127 din Codul penal). 22. Prin adoptarea unor dispoziţii speciale ce reglementează tragerea la răspundere penală a infractorului minor, dispoziţii ce derogă de la cele cu caracter general, ce sunt aplicabile doar infractorilor majori, legiuitorul a reconfigurat situaţia juridică a infractorului minor în cadrul sistemului penal. Deşi, în ambele cazuri, este vorba de persoane care au săvârşit fapte penale, prin configurarea unui cadru special ce priveşte tragerea la răspundere penală a infractorului minor, legiuitorul l-a plasat pe acesta din urmă într-o categorie distinctă de cea a infractorului major. 23. Un prim temei al acestei diferenţieri îl reprezintă art. 40 pct. 3 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, care prevede că „Statele părţi se vor strădui să promoveze adoptarea de legi şi proceduri, înfiinţarea de autorităţi şi instituţii, special concepute pentru copiii bănuiţi, acuzaţi sau găsiţi vinovaţi de încălcarea legii penale […]“.Or, adoptarea de legi şi proceduri special concepute pentru infractorii minori se bazează tocmai pe caracteristicile inerente vârstei, ce sunt circumscrise lipsei de maturitate fizică şi intelectuală, acestea trebuind să ţină seama de capacitatea, abilităţile de dezvoltare şi experienţa contextuală a unui minor. 24. De altfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 44 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, la paragraful 20, Curtea a statuat că „regimul sancţionator al infractorului minor trebuie să fie diferit faţă de cel aplicabil infractorului major - minorul beneficiind de o anumită clemenţă din partea legiuitorului, care derivă din starea de minoritate, respectiv din discernământul aflat în formare la momentul săvârşirii infracţiunii“. 25. Cu alte cuvinte, Curtea constată că aspecte concrete, obiective şi rezonabile diferenţiază cele două categorii de infractori (minori, respectiv majori), plasându-le în situaţii distincte ce reclamă aplicarea unui tratament juridic corespunzător. 26. În acest context, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că principiul constituţional al egalităţii în drepturi se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare (Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2007). Or, având în vedere că infractorii minori şi cei majori nu se află în situaţii similare, Curtea constată că nici tratamentul juridic aplicabil nu trebuie să fie identic. 27. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, inculpatul minor nu se află în aceeaşi situaţie cu cel major, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - în primul caz, soluţionează cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care putea lămuri toate împrejurările, iar, în cel de-al doilea caz, judecă potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. 28. Astfel, Curtea constată că tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări. Mai mult, Curtea constată că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului (Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, paragraful 13). 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de procuror în Dosarul nr. 13.011/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
