Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 din Codul penal, excepţie ridicată de Viorel Rusu în Dosarul nr. 1.043/110/2016 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.135D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Paula Mihăescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent, care, în prealabil, a depus la dosar o copie a Sentinţei penale nr. 212 din 14 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia penală în Dosarul nr. 1.043/110/2016, prin care a fost condamnat autorul excepţiei pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în forma continuată. Având cuvântul, atât în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi în replică, apărătorul autorului solicită admiterea excepţiei, reiterând motivele de neconstituţionalitate formulate în notele scrise aflate la dosar. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile penale criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care, deşi autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, acesta nu a fost condamnat ca urmare a faptului că declaraţia pe care a făcut-o a produs consecinţe juridice potrivit „împrejurărilor“, ci a produs consecinţe juridice potrivit prevederilor legale, câtă vreme fapta a constat în declararea, ca neadevărat, în faţa notarului a faptului că anumite imobile, care făceau obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, nu ar fi fost grevate de sarcini. În subsidiar, solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât legiuitorul nu poate face o listă exhaustivă cu împrejurările care ar putea genera consecinţe juridice într-o astfel de ipoteză. Reţine că instanţa de la Strasbourg a statuat că norma trebuie să aibă un caracter de generalitate, iar aprecierea în concret dacă o anumită declaraţie necorespunzătoare adevărului produce consecinţe juridice revine organului judiciar. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 27 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.043/110/2016, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Viorel Rusu în soluţionarea cauzei penale privindu-l pe autorul excepţiei, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, respectiv pentru săvârşirea a patru infracţiuni de fals în declaraţii. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că sintagma „atunci când, potrivit (...) împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe“ încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât din modul de definire a infracţiunii nu se poate determina cu exactitate semnificaţia noţiunii de „împrejurare“, care este susceptibilă să confere declaraţiei aptitudinea de a produce consecinţe juridice. Susţine că prin modalitatea defectuoasă de redactare a normei penale criticate se permite altor organe decât Parlamentul să configureze latura obiectivă a infracţiunii, aşadar să aprecieze asupra elementului material al infracţiunii, prin prisma cerinţei esenţiale a acestuia, respectiv dacă declaraţia necorespunzătoare adevărului este necesară, potrivit împrejurărilor, la producerea vreunei consecinţe juridice. Consideră că vocaţia declaraţiei de a produce consecinţe juridice, cu relevanţă penală, ar trebuie să decurgă exclusiv din lege. 7. Tribunalul Bacău - Secţia penală opinează că articolul indicat şi invocat de către inculpat este constituţional raportat la prevederile Constituţiei. Articolul indicat se referă la ipoteza realizării elementului material al infracţiunii, a producerii rezultatului - acela al creării condiţiilor favorabile din punct de vedere juridic, cele dorite şi urmărite de inculpat, dar, în acelaşi timp, contrar legii. Scopul declarării necorespunzătoare adevărului este eludarea legii. Arată că, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, situaţiile la care se referă aceste „împrejurări“ vizează împrejurările extraordinare cum sunt forţa majoră, starea de necesitate, atunci când producerea consecinţelor juridice nu poate suferi nicio amânare, neputându-se proceda la verificări dacă este sau nu adevărat ceea ce declară subiectul activ al infracţiunii. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, reţine că sintagma „împrejurări“ nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia fiind de aşteptat a cunoaşte înţelesul sintagmei şi a-şi putea adapta conduita exigenţelor legii, sensul utilizat de Codul penal fiind cel propriu. De asemenea, reţine că doctrina a oferit explicaţii cu privire la termenii şi cerinţele textului de incriminare. Astfel, s-a susţinut că cerinţa esenţială impune ca declaraţia necorespunzătoare adevărului să fie dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor, serveşte la producerea vreunei consecinţe juridice. Nu este de conceput săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii fără preexistenţa vreunuia dintre acele cazuri în care simpla declaraţie a unei persoane, făcută în faţa unui funcţionar public competent să primească astfel de declaraţii, să fie producătoare de consecinţe juridice. Fără preexistenţa acestei posibilităţi de drept ori de fapt, declaraţiile ar fi simple manifestări verbale, lipsite de orice eficienţă juridică. Aptitudinea declaraţiei de a produce consecinţe juridice decurge, în primul rând, din lege; legea este cea care stabileşte, de regulă, obligativitatea declaraţiei, condiţiile şi termenele în care trebuie făcută şi îi determină efectele. În al doilea rând, aptitudinea declaraţiei poate decurge din anumite împrejurări de fapt, cel mai adesea neprevăzute, cum este cazul situaţiilor excepţionale (forţa majoră, starea de necesitate), care nu îngăduie întârzieri pentru luarea în considerare a unor declaraţii. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisul depus la dosar, concluziile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 326 din Codul penal, având următorul cuprins: „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că normele penale în vigoare, criticate în prezenta cauză, incriminează fapta persoanei care, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, face declaraţii necorespunzătoare adevărului unui funcţionar public sau unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea atunci când, „potrivit legii ori împrejurărilor“, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe. Falsul în declaraţii este o faptă de o anumită gravitate, care justifică includerea acesteia în grupul infracţiunilor de fals în înscrisuri, ţinând seama că prin săvârşirea ei se aduce o îngrijorătoare atingere încrederii pe care trebuie să o inspire înscrisurile oficiale întocmite pe baza declaraţiilor făcute în faţa autorităţilor sau instituţiilor publice. Astfel, Curtea observă că elementul material al infracţiunii de fals în declaraţii constă în acţiunea de a face o declaraţie necorespunzătoare adevărului unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175 din Codul penal sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, competentă să ia act de declaraţia respectivă. De asemenea, Curtea reţine că, pentru ca acţiunea de a face o declaraţie necorespunzătoare adevărului unui funcţionar public sau unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea să devină element material al infracţiunii de fals în declaraţii, trebuie constatată, printre altele, îndeplinirea cerinţei esenţiale ca declaraţia necorespunzătoare adevărului să fie dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor, serveşte la producerea vreunei consecinţe juridice. În lipsa acestei posibilităţi de drept sau de fapt, declaraţiile ar fi simple manifestări verbale, lipsite de orice eficienţă juridică. 15. În prezenta cauză, autorul excepţiei susţine că sintagma „atunci când, potrivit (...) împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe“ aduce atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât din modul de definire a infracţiunii nu se poate determina cu exactitate semnificaţia noţiunii de „împrejurare“, care este susceptibilă să confere declaraţiei aptitudinea de a produce consecinţe juridice. 16. Faţă de criticile formulate, Curtea constată că, potrivit doctrinei, aptitudinea declaraţiei de a produce consecinţe juridice decurge, în primul rând, din lege, în condiţiile în care legea este cea care stabileşte, de regulă, obligativitatea declaraţiei, condiţiile şi termenele în care trebuie făcută şi îi determină efectele. Existenţa cazurilor în care legea prevede că declaraţia produce consecinţe juridice nu prezintă nicio dificultate, întrucât se va ţine seama de actul normativ care prevede această însuşire a declaraţiei (de exemplu, declaraţiile de stare civilă, declaraţiile de venituri, de impunere etc.). Totodată, aptitudinea declaraţiei de a produce consecinţe juridice poate decurge din anumite împrejurări de fapt, cel mai adesea neprevăzute, cum este cazul situaţiilor excepţionale (forţa majoră, starea de necesitate) care nu îngăduie întârzieri pentru luarea în considerare a unor declaraţii. Aşadar, uneori, împrejurările de fapt - situaţiile excepţionale, precum starea de necesitate sau forţa majoră - fac ca o declaraţie să fie producătoare de consecinţe juridice. Cu alte cuvinte, Curtea reţine că declaraţiile ce servesc, potrivit împrejurărilor, la producerea unor consecinţe juridice sunt cele care se fac în împrejurări excepţionale - cum sunt evenimentele externe, imprevizibile, absolut invincibile şi inevitabile (forţa majoră) ori pericolul imediat şi care nu poate fi înlăturat altfel (starea de necesitate), când producerea consecinţelor juridice nu poate suferi nicio amânare. 17. Totodată, Curtea observă că şi Codul penal din 1969 reglementa, în mod similar, falsul în declaraţii ca fiind „Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.“ Cu privire la aceste din urmă dispoziţii de lege, Curtea a reţinut în Decizia nr. 866 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 20 noiembrie 2007, faptul că „Parlamentul, potrivit competenţei sale, ca unică autoritate legiuitoare, în considerarea unor raţiuni de politică penală, de natură să ocrotească relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în declaraţiile făcute oficial şi care, potrivit legii sau împrejurărilor, servesc la producerea de consecinţe juridice, poate, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, să reglementeze cu privire la infracţiuni, pedepse şi regimul executării acestora“. 18. Aşadar, Curtea reţine că, reglementând infracţiunea de fals în declaraţii, legiuitorul a utilizat, încă din 1969, constant şi uniform aceiaşi termeni - „potrivit legii ori împrejurărilor“ - pentru a stabili posibilităţile de drept sau de fapt în prezenţa cărora declararea necorespunzătoare a adevărului produce consecinţe juridice, dispoziţiile art. 326 din Codul penal fiind o reproducere a prevederilor art. 292 din Codul penal din 1969, singura diferenţă fiind aceea că, prin prevederile art. 175 din noul Cod penal, se are în vedere funcţionarul public, spre deosebire de reglementarea anterioară, care avea în vedere atât funcţionarul, cât şi funcţionarul public. Or, continuitatea în folosirea aceloraşi noţiuni în incriminarea falsului în declaraţii („potrivit legii ori împrejurărilor“) - având conţinut normativ identic reglementării anterioare - constituie o garanţie pentru realizarea coerenţei legislaţiei penale, determinarea conceptuală şi definirea termenilor menţionaţi nemaifiind necesare. 19. În aceste condiţii de reglementare, Curtea constată că utilizarea în noul Cod penal a unei noţiuni identice reglementării anterioare - noţiune care, în acest mod, a devenit expresie „consacrată“ (astfel cum prevede art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative) şi cu privire la care au fost dezvoltate practică judiciară şi opinii doctrinare care au clarificat sensul acestui termen, astfel cum s-a arătat anterior - constituie o garanţie că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă, astfel cum susţine autorul excepţiei, astfel că nu se aduce atingere cerinţelor de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Rusu în Dosarul nr. 1.043/110/2016 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 326 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
