Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Adrian Pîrvu în Dosarul nr. 8.525/301/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, excepţie care constituie obiectul Dosarului nr. 1.513D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 septembrie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunţarea pentru data de 26 septembrie 2018 şi apoi 9 octombrie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 15 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.525/301/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Adrian Pîrvu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului pe care autorul excepţiei, în calitate de creditor, l-a declarat împotriva încheierii prin care Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti i-a respins cererea pe care a formulat-o în scopul obligării debitorului său la plata de penalităţi pentru neexecutarea unei obligaţii de a face. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia critică, în esenţă, faptul că împotriva încheierii pronunţate de instanţa de executare prin care este respinsă cererea creditorului de aplicare a amenzii civile pentru obligaţiile de a face care nu pot fi duse la îndeplinire decât de către debitor (angajator, în speţă), creditorul (salariatul creditor al obligaţiilor) nu are deschisă nicio cale de atac. În opinia sa, cererea de aplicare a amenzii civile nu este altceva decât o prelungire a cererii de încuviinţare a executării silite şi, prin urmare, dacă împotriva unei soluţii de respingere a cererii de încuviinţare a executării legea oferă creditorului calea de atac a apelului [art. 665 alin. (6) din Codul de procedură civilă], restricţionarea accesului la o cale de atac în acţiunea de aplicare a amenzii civile este o măsură inegală, care produce un prejudiciu a cărui reparare nu ar mai fi posibilă, iar dreptul la un proces echitabil nu ar mai fi decât o iluzie. 5. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră, în susţinerea acestei opinii, că instituirea caracterului definitiv al încheierii prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de aplicare de penalităţi este în deplină concordanţă cu finalitatea reglementării, fiind vorba de o procedură în materia executării silite, caracterizată prin celeritate. Prin aceasta nu se încalcă prevederile constituţionale, întrucât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi, deci, la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în esenţă, că prevederile de lege criticate nu afectează dreptul la apărare al părţii şi nu îngrădesc accesul liber la justiţie în formele şi modalităţile prevăzute de lege. 8. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, precizând că raţiunea pentru care legiuitorul a consacrat caracter definitiv al încheierii prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de aplicare de penalităţi este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală, fiind în deplină concordanţă cu materia executării silite. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul conţinut normativ. Din dosarul cauzei rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul soluţionării apelului pe care autorul acesteia, în calitate de creditor, l-a introdus împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de aplicare de penalităţi în cuantum de 1% pe zi de întârziere pentru neexecutarea de către debitorul acestuia a obligaţiei de plată a unei sume determinate de bani. Or, prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, indicate în cauza de faţă ca obiect al excepţiei, au în vedere ipoteza în care obligaţia nu este evaluabilă în bani. Acest text de lege conţine explicit soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei, constând în caracterul definitiv al încheierii la care dispoziţia normativă amintită se referă. Prevederile art. 906 alin. (3), indicate ca obiect al excepţiei, deşi nu menţionează expres caracterul definitiv al încheierii, se interpretează coroborat cu cele ale art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 12. Prin urmare, obiect al excepţiei îl reprezintă, în realitate, prevederile art. 906 alin. (3) coroborat cu art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, având în vedere şi faptul că soluţia legislativă criticată este similară pentru ambele ipoteze normative cuprinse în alin. (2) şi alin. (3) ale art. 906 din Codul de procedură civilă, astfel încât criticile formulate de autorul excepţiei cu privire la alin. (2) din art. 906 pot fi translatate la alin. (3) al aceluiaşi articol. Prevederile art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă au următoarea redactare: "(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.(3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.“" 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (3) care statuează cu privire la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil şi în art. 24 care garantează dreptul la apărare. Prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţie, invocă şi art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia a invocat neexecutarea de către societatea la care este angajat a obligaţiei de a achita o anumită sumă de bani reprezentând impozite pe salariu pe care aceasta ar fi fost obligată, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, să le reţină la sursă din salariul brut şi să le vireze la bugetul de stat, pentru salariul pe care în mod nelegal nu l-a plătit autorului excepţiei, ca urmare a unei decizii de sancţionare şi de suspendare din funcţie a acestuia. 15. Curtea observă că textele de lege criticate fac parte din capitolul IV - „Executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face“ al titlului III - „Executarea silită directă“ din cartea V - „Despre executarea silită“ a Codului de procedură civilă. Dispoziţiile art. 906, cu denumirea marginală „Aplicarea de penalităţi“, prevăd la alin. (1) că, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare. Art. 906 alin. (2) prevede că, atunci când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede acelaşi caracter definitiv al încheierii pentru situaţia în care obligaţia are un obiect evaluabil în bani, când penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei. 16. Autorul excepţiei critică, în esenţă, lipsa vreunei căi de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în situaţiile de la art. 906 alin. (2) şi (3). 17. Referitor la caracterul definitiv al încheierii prin care instanţa de executare a constrâns debitorul la executarea obligaţiei prin aplicarea de penalităţi pentru neexecutarea acesteia, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin prisma pretinsei nesocotiri a dreptului la un proces echitabil şi a îngrădirii dreptului de acces liber la justiţie, constatând, prin raportare la dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală, conformitatea cu textele constituţionale menţionate a prevederilor de lege care îl consacră. Prin Decizia nr. 272 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, Curtea a remarcat faptul că soluţia legislativă criticată şi în prezenta cauză, într-o reglementare similară, se regăsea în cuprinsul art. 580^3 din Codul de procedură civilă din 1865, iar aceste prevederi au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 249 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, Decizia nr. 720 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008, sau Decizia nr. 893 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, Curtea a constatat că finalitatea reglementării criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive care tind la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii, ca exigenţă imperativă a executării silite. Aşa fiind, ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului irevocabil (în prezent definitiv) al acestei încheieri este, deci, în deplină concordanţă cu scopul reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 din Constituţie. 18. În deciziile citate, criticile de neconstituţionalitate au fost însă formulate din perspectiva debitorilor obligaţi la plata penalităţilor pentru neexecutarea obligaţiilor ce le incumbau, fiind pus în discuţie caracterul definitiv al încheierii de admitere a cererii de obligare la plata de penalităţi. În cauza de faţă se pune problema dreptului creditorului de a contesta încheierea prin care i-a fost respinsă cererea introdusă în acest scop. 19. Sub acest aspect, Curtea constată că cererea de aplicare de penalităţi reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu şi care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalităţi de către instanţa de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, nu execută obligaţia de a face sau de a nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalităţi nu poate fi soluţionată decât în cadrul acesteia. Ca atare, soluţionarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct, pentru desfăşurarea căruia legiuitorul să instituie garanţiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenţei unor căi de atac. De aceea, caracterul definitiv al încheierii de respingere a cererii de aplicare de penalităţi nu contravine art. 21 din Constituţie care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională statuând în mod constant că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi, prin urmare, la toate gradele de jurisdicţie, iar legiuitorul este suveran în a limita un atare acces, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării. 20. De altfel, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat asupra problemei aduse în discuţie de autorul prezentei excepţii şi a decis că „încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“. În susţinerea caracterului definitiv al acestei încheieri inclusiv din perspectiva creditorului, Înalta Curte a precizat că „nu ar putea fi reţinut un argument de necesitate a protejării drepturilor procesuale ale creditorului în etapa executării silite - întrucât interpretarea potrivit căreia încheierea de respingere a cererii de acordare a penalităţilor în baza art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă ar fi susceptibilă de apel este una doar aparent în favoarea acestuia - deoarece, în acest caz, legiuitorul a dat prioritate principiului celerităţii executării silite, ca cerinţă imperativă a acestei etape procesuale“. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Adrian Pîrvu în Dosarul nr. 8.525/301/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 906 alin. (3) coroborat cu art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 octombrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
