Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 lit. d) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Mircea Gogoaşe în Dosarul nr. 46/313/2019 al Judecătoriei Strehaia. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.455D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că textul de lege criticat este clar, infracţiunea prevăzută de acesta fiind sancţionată separat. Astfel, vor fi stabilite două pedepse pentru cele două infracţiuni care devin concurente, cea prevăzută de textul de lege criticat şi cea de braconaj. Această pluralitate de infracţiuni este opţiunea legiuitorului de a pedepsi distinct persoana care desfăşoară activităţi ilicite, în baza probelor administrate legal, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, cu respectarea tuturor garanţiilor constituţionale şi convenţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 46/313/2019, Judecătoria Strehaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 lit. d) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Mircea Gogoaşe cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi cea prevăzută de textul criticat. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care subiectul activ al acestei infracţiuni este aceeaşi persoană care a desfăşurat activităţi de braconaj. Se ajunge la incriminarea unei activităţi care este ulterioară săvârşirii infracţiunii de braconaj şi care nu are conotaţie penală. Susţine că o diversitate de fapte care conţin elemente ale laturii obiective ale aceleiaşi infracţiuni sunt incriminate de două ori. Arată că, după săvârşirea infracţiunii de braconaj, autorul acesteia desfăşoară diverse activităţi cu privire la vânat, aceasta neavând semnificaţia săvârşirii unei noi infracţiuni. 6. Judecătoria Strehaia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa judecătorească invocă Hotărârea din 30 iulie 1998, pronunţată în Cauza Oliveira împotriva Elveţiei, paragrafele 26-27, arătând că un concurs ideal tipic de infracţiuni se caracterizează prin aceea că faptul unic se descompune în două infracţiuni distincte. Într-o astfel de situaţie, nu există nimic care să contrazică art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, deoarece acesta interzice ca o persoană să fie judecată de două ori pentru aceeaşi infracţiune, în timp ce, în cadrul concursului ideal de infracţiuni, acelaşi fapt comportă o analiză în cadrul a două infracţiuni distincte. 7. Arată că prin dispoziţiile art. 1 şi cele ale art. 42 alin. (1), Legea nr. 407/2006 defineşte braconajul, iar prin dispoziţiile de lege criticate se sancţionează transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 din acelaşi act normativ sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii. Susţine că legiuitorul nu a îmbrăţişat aşa-numita teorie a unităţii între infracţiunea-mijloc şi infracţiunea-scop în reglementarea infracţiunii de braconaj, însuşindu-şi principiul în sensul că, dacă după practicarea vânătorii, în modalităţile prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. a), d) şi l) din Legea nr. 407/2006, aceeaşi persoană transportă vânatul, săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 44 lit. d) din aceeaşi lege. 8. Această din urmă infracţiune, săvârşită prin una dintre modalităţile limitativ prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, trebuie să fie reţinută în concurs cu infracţiunea de braconaj, fiind considerate o pluralitate de infracţiuni şi pedepsite ca atare. Aceasta este o opţiune a legiuitorului de a pedepsi distinct persona care desfăşoară ulterior săvârşirii infracţiunii de braconaj acţiunile ilicite ce privesc transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, şi nu este contrară Constituţiei sau Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Fiind vorba despre două infracţiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, fără ca prin aceasta să îi fie afectat în vreun fel dreptul la un proces echitabil. A proceda în alt mod, în sensul sancţionării doar a persoanei care săvârşeşte numai acţiunile ilicite referitoare la transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, înseamnă a acorda impunitate celui care săvârşeşte infracţiunea de braconaj şi apoi efectuează transportul vânatului dobândit în aceste condiţii. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 lit. d) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu următorul conţinut: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă: (...) d) transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii.“ 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. În ceea ce priveşte acest aspect, având în vedere criticile autorului excepţiei, Curtea reţine că Legea fundamentală reglementează, în dispoziţiile art. 23 alin. (12), principiul legalităţii incriminării. Aşa fiind, Curtea constată că analiza criticilor de neconstituţionalitate se va realiza prin raportare la prevederile constituţionale anterior menţionate, astfel cum acestea sunt interpretate prin prisma exigenţelor textelor convenţionale antereferite. 14. Curtea observă că autorul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care subiectul activ al infracţiunii reglementate de aceste norme este aceeaşi persoană care a desfăşurat activităţi de braconaj. Apreciază că se ajunge la incriminarea unei activităţi care este ulterioară săvârşirii infracţiunii de braconaj şi care nu are conotaţie penală. De asemenea, susţine că o diversitate de fapte care conţin elemente ale laturii obiective ale aceleiaşi infracţiuni sunt incriminate de două ori, după săvârşirea infracţiunii de braconaj, autorul acesteia desfăşurând diverse activităţi cu privire la vânat, aceasta neavând semnificaţia săvârşirii unei noi infracţiuni. 15. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice angajate ca urmare a încălcării unei dispoziţii de drept penal, fapt ce dă naştere unui raport juridic de constrângere, născut ca efect al săvârşirii infracţiunii, raport ce are ca părţi statul, pe de o parte, şi persoana care săvârşeşte infracţiunea, pe de altă parte. Conţinutul raportului juridic penal de constrângere este format din dreptul statului de a trage la răspundere persoana care a săvârşit infracţiunea, prin aplicarea sancţiunii corespunzătoare, prevăzută de legea penală, şi din obligaţia persoanei în cauză de a executa sancţiunea aplicată (Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 21 octombrie 2020, paragraful 26, sau Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018). Astfel, Curtea a recunoscut că, în domeniul politicii penale, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea/ dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţine de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, aşadar, Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi a principiilor consacrate prin Constituţie (Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020, paragraful 31). 16. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că legiuitorul a statuat, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, că există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. 17. Concursul real de infracţiuni, astfel cum s-a precizat în literatura juridică de specialitate, cunoaşte două modalităţi, şi anume concursul real simplu şi concursul real calificat (caracterizat/cu conexitate). Concursul real simplu se caracterizează prin aceea că între faptele concurente nu există altă legătură decât cea dată de identitatea subiectului infracţiunilor. Concursul real calificat presupune săvârşirea unei infracţiuni pentru a înlesni sau a ascunde o altă infracţiune; conexitatea poate fi etiologică (o infracţiune este comisă pentru înlesnirea săvârşirii altei infracţiuni), caz în care există două infracţiuni, una scop şi una mijloc, ambele comise cu intenţie, ori poate fi consecvenţială, infractorul săvârşind o infracţiune pentru a ascunde o altă infracţiune săvârşită anterior. 18. Aşa fiind, Curtea observă că dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 407/2006 incriminează infracţiunea de braconaj, fiind reglementate mai multe variante alternative de săvârşire a acesteia. În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de braconaj, Curtea reţine că acesta se circumscrie, în principal, activităţii de vânătoare desfăşurate fără respectarea condiţiilor legale, iar în cazul anumitor variante alternative, emiterii de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de recoltă şi cifrele de intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar, urmăririi vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui gestionar, fără acordul acestuia, trecerii pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc şi în afara căilor de comunicaţie sau utilizării, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică. În acest context, Curtea observă că, potrivit art. 1 lit. ad) din Legea nr. 407/2006, vânătoarea reprezintă acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la legea anterior menţionată, aflate în stare de libertate. 19. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 incriminează infracţiunea ce constă în transportul vânatului dobândit în condiţiile săvârşirii infracţiunii de braconaj sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii. În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii reglementate de dispoziţiile de lege criticate, Curtea reţine că acesta constă în acţiuni alternative, precum transportul vânatului dobândit în condiţii de braconaj sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta. 20. Astfel, Curtea observă că actele de conduită interzise prin cele două texte de lege se referă la acţiuni diferite, legiuitorul reglementând sancţionarea diferită a acestora, ca infracţiuni distincte. Cu alte cuvinte, deşi unele comportamente interzise prin dispoziţia de lege criticată sunt în strânsă legătură cu infracţiunea de braconaj, acestea nu se confundă cu cele avute în vedere în cazul infracţiunii de braconaj. Astfel, voinţa legiuitorului a fost aceea de a nu stabili o unitate legală de infracţiune atunci când a reglementat infracţiunea de braconaj, ci a apreciat că se impun incriminarea şi sancţionarea distinctă a actelor prevăzute de art. 42 din Legea nr. 407/2006 în raport cu cele menţionate în art. 44 lit. d) din acelaşi act normativ. 21. Aşa fiind, Curtea constată că, în esenţă, relaţia dintre comiterea infracţiunii de braconaj şi săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 este caracterizează printr-o legătură între mijlocul utilizat şi scopul urmărit. Dacă faptele prevăzute ca modalităţi alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de braconaj au fost urmate de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, atunci se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. 22. În acest context, Curtea reţine că principiul de drept procesual penal non bis in idem presupune că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit încă o dată pentru aceeaşi faptă pentru care a fost deja urmărit sau condamnat. Condiţia fundamentală pentru a putea fi invocat dreptul pe care acest text îl consacră este ca persoana în cauză să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta penală în legătură cu care este din nou urmărită sau judecată (Decizia nr. 783 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 6 ianuarie 2016, paragraful 15). 23. Având în vedere, astfel cum anterior s-a precizat, că infracţiunea de braconaj presupune alte acte materiale decât fapta incriminată de prevederile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, Curtea apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin principiului ne bis in idem - consacrat de prevederile art. 4 referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Prin urmare, Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni ar presupune aplicarea a două pedepse pentru aceeaşi faptă, cu încălcarea principiului ne bis in idem, precum şi că fapta incriminată prin prevederile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 nu constituie, în realitate, o infracţiune autonomă faţă de cea de braconaj. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea Gogoaşe în Dosarul nr. 46/313/2019 al Judecătoriei Strehaia şi constată că dispoziţiile art. 44 lit. d) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Strehaia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
