Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 26/4 ianuarie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 7A/2018. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt formulate atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi de natură intrinsecă. 4. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că legea criticată a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitatea de Cameră de reflecţie, în data de 4 aprilie 2017. Legea astfel adoptată cuprindea trei articole [art. I, II şi III], dintre care primul aducea 19 intervenţii legislative asupra art. I, II, III, IV şi VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016, celelalte două cuprinzând dispoziţii tranzitorii. 5. La data de 27 iunie 2017, Senatul, în calitate de Cameră decizională, adoptă legea menţionată, cu două articole [art. I şi II], dintre care primul aducea 31 de intervenţii legislative asupra art. I, II, III, IV şi VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 [suplimentar introducându-se un art. I^1], iar cel de-al doilea cuprindea dispoziţii tranzitorii. 6. Legea astfel adoptată a fost trimisă spre promulgare. Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie. 7. În cadrul procedurii de reexaminare desfăşurate la Camera Deputaţilor, s-a stabilit că pentru art. I^1, IV, VII şi VIII alin. (5) şi (6) din lege, Camera Deputaţilor este Camera decizională, legea fiind adoptată ca atare la nivelul acestei Camere. La data de 4 decembrie 2017, Senatul a reexaminat legea şi, întrucât a modificat textele cu privire la care Camera Deputaţilor îşi reţinuse competenţa decizională, a retrimis legea la Camera Deputaţilor pentru art. I^1, art. I^2 [nou-introdus] şi art. IV. Asupra acestora, Camera Deputaţilor, în şedinţa din 19 decembrie 2017, a decis definitiv. 8. Având în vedere cele anterior menţionate, se arată că, anterior reexaminării, Senatul se comportase ca o Cameră decizională pentru întreaga lege, introducând art. I^1 (art. I pct. 21 din lege) şi modificând art. IV (art. I pct. 29 din lege). În schimb, în procedura legislativă ulterioară cererii de reexaminare, Senatul şi-a înlăturat competenţa decizională iniţial stabilită, după ce Camera Deputaţilor şi-a stabilit expres competenţa decizională cu privire la aceste dispoziţii. 9. Cu privire la această situaţie se arată că Senatul a încălcat, în prima fază, competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, iar, în a doua fază, a admis implicit, prin retrimiterea legii la Camera Deputaţilor, că a adoptat legea cu încălcarea art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie. Se subliniază că, indiferent de Camera decizională pentru una sau alta dintre dispoziţiile legii deduse controlului de constituţionalitate, aceasta a fost adoptată cu încălcarea art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie. 10. Se susţine că nu au făcut obiectul cererii de reexaminare nici aspectele referitoare la procedura adoptării legii şi nici toate textele asupra cărora s-a intervenit în mod concret în cadrul acestei „navete“ ce avea drept scop rezolvarea unor conflicte de competenţă decizională. În acest sens, se arată că art. I pct. 21 [cu referire la art. I^1] din lege, introdus în primă fază de Senat, deşi nu făcuse obiectul cererii de reexaminare, totuşi, în cea de-a doua fază, Camera Deputaţilor l-a eliminat, în calitate de Cameră decizională, Senatul [în calitate de Cameră de reflecţie în privinţa acestuia] l-a reintrodus şi a mai introdus şi art. I pct. 21 [cu referire la art. I^2], iar, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră de reflecţie, le-a eliminat. 11. În consecinţă, se arată că sunt încălcate prevederile art. 75 coroborate cu cele ale art. 77 alin. (2) din Constituţie. 12. Cu privire la încălcarea limitelor cererii de revizuire se arată că Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea dispoziţiilor art. I pct. 1, 4-7, 9, 11, 13, 17, 18, 22 şi 26, iar, pentru raţiuni de corelare, s-a solicitat reanalizarea art. I pct. 1 şi pct. 28. Din analiza textului legii deduse controlului de constituţionalitate, rezultă că Parlamentul a adoptat legea menţionată cu încălcarea limitelor impuse prin cererea de reexaminare. Astfel, au fost introduse, eliminate ori modificate norme, deşi nici textele respective şi nici problematica ridicată de acestea nu au făcut nici direct, nici indirect, obiectul cererii de reexaminare. În acest sens, sunt indicate dispoziţiile art. I pct. 11 [cu referire la art. 223 alin. (12^1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011], pct. 14 [cu referire la art. 254 alin. (12) din Legea nr. 1/2011], pct. 31 [cu referire la art. VIII alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016], pct. 19 [cu referire la art. 361 alin. (5) din Legea nr. 1/2011], pct. 24 şi pct. 25 [ambele cu referire la art. II pct. 3 şi 4 privind art. 32 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei]. De asemenea, se mai arată că din forma legii adoptate după reexaminare au fost eliminate mai multe texte ale art. I care nu sunt legate sub niciun aspect de solicitările formulate; în acest sens, este menţionat art. I pct. 21 [cu referire la art. I^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2006], pct. 27 [cu referire la art. IV pct. 3] şi pct. 29 [cu referire la art. IV pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2006] din lege. 13. Tot cu privire la depăşirea limitelor cererii de reexaminare, se menţionează că, deşi nu au fost vizate prin cererea de reexaminare, art. I pct. 6, modificând art. 158 alin. (2^1) şi (2^2) din Legea nr. 1/2011, adaugă un nou subiect de drept care poate organiza şcoli doctorale, respectiv Academia Română, iar art. I pct. 26 reformulează art. 4 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare. 14. Prin urmare, se apreciază că, prin adăugarea, eliminarea sau modificarea unor articole ale legii în cadrul procedurii de reexaminare, fără vreo legătură cu solicitările formulate de Preşedintele României, Parlamentul a depăşit limitele învestirii, încălcând art. 77 alin. (2) din Constituţie. Acest aspect este de natură să antreneze neconstituţionalitatea legii în ansamblu, întrucât intervenţiile legislative operate fac ca legea rezultată să fie practic o altă lege faţă de cea care a fost trimisă iniţial la promulgare. În acest sens sunt invocate Decizia Curţii Constituţionale nr. 355 din 4 aprilie 2007 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 81 din 27 februarie 2013. 15. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă se susţine că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta lor privind calitatea legii, sens în care sunt indicate prevederile art. I pct. 11, pct. 21 şi pct. 26. 16. În privinţa art. I pct. 11 din lege se arată că, spre deosebire de forma sa iniţială, legea prevede că numai universităţile de stat pot fi finanţate şi de către autorităţile locale. O astfel de modificare, pe de o parte, excedează limitelor reexaminării, iar, pe de altă parte, creează premisele unei discriminări în favoarea universităţilor de stat prin raportare la universităţile particulare. 17. Cu privire la art. I pct. 21 din lege se arată că, în privinţa personalului angajat al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior [în continuare ARACIS - s.n.], pe de o parte, se realizează o derogare de la Legea-cadru nr. 153/2017, legea-cadru în materie, care stabileşte regimul şi principiile privind remunerarea persoanelor plătite din fonduri publice, iar, pe de altă parte, norma este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât nivelul remuneraţiei acestui personal este stabilit prin raportare la nivelul remuneraţiei acordate unor funcţii de conducere din instituţiile de învăţământ superior, fără a fi precizate aceste funcţii, drept care se poate ajunge la situaţia ca anumite categorii de personal ale ARACIS să aibă o remuneraţie la nivelul anumitor funcţii de conducere din învăţământul superior şi alte categorii de personal din cadrul ARACIS să aibă o remuneraţie diferită, raportată la nivelul altor funcţii de conducere. 18. Se mai arată că art. I pct. 26 din lege creează un paralelism legislativ prin modificările operate asupra art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, acestea având acelaşi conţinut normativ cu art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege. De asemenea, cele 7 noi alineate introduse în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 288/2004 nu sunt corelate cu Sistemul european de credite de studiu transferabile (ECTS). Rezultă şi o necorelare cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, text care prevede caracterul obligatoriu al acestui sistem. Totodată, prevederile modificatoare ale art. 4 alin. (1^7) din Legea nr. 288/2004 sunt neclare, întrucât pentru studiile de farmacie nu se precizează dacă este vorba de primul ciclu de învăţământ sau despre un ciclu de învăţământ cumulat. 19. Cu caracter general, se susţine că legea ignoră normele de tehnică legislativă privind unitatea de redactare a actului normativ, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, legea abrogă diverse dispoziţii normative, fie făcând referire la anumite puncte ale ordonanţei de urgenţă aprobate, fie, în mod direct, la actul normativ de bază modificat de aceasta. În acest sens sunt menţionate, pe de o parte, prevederile art. I pct. 9 din lege [de abrogare a pct. 6 din ordonanţa de urgenţă, care, la rândul său, are ca obiect modificări operate asupra Legii nr. 1/2011], precum şi ale art. I pct. 22 [de abrogare a art. II pct. 1 din ordonanţa de urgenţă, care, la rândul său, are ca obiect modificări asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005], iar, pe de altă parte, prevederile art. I pct. 1 şi pct. 2 din lege, care abrogă nemijlocit art. 49 alin. (1), (2), (2^1), (2^2) şi (4) din Legea nr. 1/2011. Această situaţie creează confuzie şi permite interpretări diferite privind forma în vigoare a actului de bază modificat, generând astfel impredictibilitate în aplicarea textului normativ în cauză. 20. Prin urmare, se solicită constatarea neconstituţionalităţii Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, în ansamblul său. 21. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 22. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 23. Se arată că legea a fost adoptată în mod legitim şi constituţional, în virtutea dispoziţiilor art. 75 din Constituţie, în procedura reexaminării, Senatul, în calitate de Cameră decizională, şi-a asumat în mod concret şi neechivoc acest rol, în limita competenţelor sale, iar Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, s-a pronunţat definitiv asupra unor dispoziţii cuprinse în legea ce face obiectul sesizării, dispoziţii care, potrivit Constituţiei, aparţineau de competenţa Camerei Deputaţilor în calitate de Cameră decizională. Întreaga procedură parlamentară, reluată în stadiul de reexaminare a legii, a fost îndeplinită pas cu pas, în mod valid. Naveta legislativă operată în privinţa procedurii de adoptare a legii criticate reprezintă o declinare şi împărţire firească a competenţei decizionale între cele două Camere, în limita conferită de art. 75 din Constituţie. 24. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 77 alin. (2) din Constituţie se arată că modificările legislative operate ulterior cererii de reexaminare au fost atât de corelare tehnico-legislativă, cât şi de punere de acord cu această cerere. Modificările operate de Camera Deputaţilor şi de Senat nu sunt de natură a imprima deosebiri majore de conţinut juridic, legea adoptată menţinându-şi obiectul de reglementare. Invocânduse Decizia Curţii Constituţionale nr. 515 din 24 noiembrie 2004, se subliniază că dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie nu stabilesc, în mod expres, o limită de natură să aducă vreo restrângere a competenţei Parlamentului cu privire la reluarea procesului legislativ, ca urmare a cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. Se arată că, urmare a cererii de reexaminare, Camera Deputaţilor poate: a) adopta legea modificată şi completată în întregime sau parţial, în sensul cerut de Preşedinte în cererea de reexaminare; b) adopta legea în forma adoptată iniţial de Parlament, în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare; sau c) respinge legea supusă reexaminării. În acest context, se subliniază că aceste trei opţiuni legislative consolidează rolul de unică putere legiuitoare a Parlamentului şi de organ suprem în materie de legiferare. Se mai arată că ipoteza respingerii legii supuse reexaminării raportată la argumentele invocate în sesizare nu ar putea niciodată să îşi găsească aplicabilitatea, deoarece ar însemna că Parlamentul ar respinge legea cu încălcarea limitelor impuse prin cererea de reexaminare. 25. De asemenea, se arată că lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de legiferare, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională. 26. Cu privire la criticile aduse art. I pct. 11 din lege se arată că nu se poate pune semnul egalităţii între universităţile de stat şi cele particulare, întrucât ele fac parte din aceeaşi categorie, dar la modul generic, ca şi unităţi de învăţământ, în schimb au un regim diferit de funcţionare financiară. Sunt invocate, cu privire la principiul egalităţii, Decizia nr. 139 din 18 noiembrie 1996, precum şi Hotărârea din 23 iulie 1968, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei. 27. Se apreciază că art. I pct. 21 din lege nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât este clar, precis şi previzibil, fără a cuprinde nicio derogare de la Legea-cadru nr. 153/2017. În acest sens se menţionează că, dacă ar fi cuprins vreo derogare, textul în cauză trebuia să cuprindă sintagma „prin derogare de la (...)“, cerinţă care rezultă în mod expres din art. 63 al Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 28. Se mai indică faptul că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, astfel cum este modificat şi completat prin legea analizată, nu a dobândit acelaşi conţinut normativ cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, normele juridice instituite prin aceste dispoziţii legale dând naştere la relaţii de complementaritate şi de coordonare, cu asigurarea unităţii reglementărilor cuprinse în actul normativ. Totodată, se arată că aceste norme sunt precise şi previzibile, fiind în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. 29. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. 30. La termenul de judecată fixat pentru data de 31 ianuarie 2018, Curtea a amânat dezbaterile pentru data de 1 februarie 2018. La această dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 13 februarie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 31. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 32. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii. Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta priveşte, în mod punctual, dispoziţiile art. I pct. 11 [cu referire la art. 223 alin. (12^1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011], pct. 21 [cu referire la art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005] şi pct. 26 [cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 7 iulie 2004] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016, precum şi legea în ansamblul său. Dispoziţiile legale criticate în mod punctual au următorul cuprins: - Art. I pct. 11: 11. La articolul I, după punctul 8 se introduce un nou punct, punctul 8^1, cu următorul cuprins: "8^1. La articolul 223, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (12^1), cu următorul cuprins: "(12^1) Universităţile de stat pot fi finanţate şi de către autorităţile publice locale."" – Art. I pct. 21 [cu referire la art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005]: 21. La articolul II, înaintea punctului 1 se introduc două noi puncte, cu următorul cuprins: " Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 16 (1) ARACIS este agenţia de asigurare a calităţii, de interes naţional, autonomă, cu personalitate juridică şi buget propriu. (2) Consiliul ARACIS stabileşte prin regulament propriu regimul şi principiile privind remunerarea membrilor Consiliului şi a personalului angajat, a evaluatorilor şi a altor colaboratori externi, precum şi cuantumul taxelor percepute în procesul de evaluare externă a calităţii educaţiei, organigrama şi sediul. (3) În baza regulamentului prevăzut la alin. (2), Consiliul hotărăşte nivelul remunerării membrilor săi, a personalului angajat, a evaluatorilor şi colaboratorilor externi ai ARACIS, având în vedere nivelul remuneraţiei acordate unor funcţii de conducere din instituţiile de învăţământ superior. (4) Nivelul remuneraţiei membrilor Consiliului ARACIS şi a personalului încadrat în această autoritate, stabilit în condiţiile alin. (3), nu poate depăşi nivelul remuneraţiei stabilite pentru funcţiile de conducere din învăţământul superior"" – Art. I pct. 26: 26. Articolul III se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. III Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 7 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 4 (1) Studiile universitare sunt organizate pe 3 cicluri: licenţă, masterat şi doctorat"" 33. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind respectarea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 75 privind sesizarea Camerelor Parlamentului şi art. 77 alin. (2) privind reexaminarea legii. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 34. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată, cât şi sub cel al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de Preşedintele României. (2) Parcursul legislativ al legii analizate 35. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. 36. Proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 a fost trimis Camerei Deputaţilor, la data de 15 decembrie 2016, în vederea dezbaterii şi adoptării şi a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, la 4 aprilie 2017 [rezultat vot pentru = 182, împotrivă = 3, abţineri = 94]. 37. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 a fost adoptat de Senat, în calitate de Cameră decizională, la 27 iunie 2017 [rezultat vot pentru = 100, împotrivă = 0, abţineri = 0]. 38. La 30 iunie 2017, legea a fost trimisă Preşedintelui României în vederea promulgării. La 19 iulie 2017, Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare a legii, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie. 39. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 a fost adoptată de Camera Deputaţilor, ca urmare a cererii de reexaminare, la 19 septembrie 2017 [rezultat vot pentru = 248, împotrivă = 0, abţineri = 26]. 40. Legea a fost înaintată la Senat [Adresa nr. PLx.12/2017 din 19 septembrie 2017] cu menţiunea că, „în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) din Constituţia României şi ale art. 92 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor s-a pronunţat în calitate de Cameră decizională pentru art. I^1, art. IV, art. VII şi art. VIII alin. (5) şi (6), asupra celorlalte pronunţându-se în calitate de primă Cameră sesizată. De asemenea, precizăm că dispoziţiilor art. I^1, art. IV, art. VII şi art. VIII alin. (5) şi (6) le sunt aplicabile prevederile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţia României, asupra acestor texte Camera Deputaţilor pronunţându-se în calitate de Cameră decizională“. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 a fost adoptată de Senat, ca urmare a cererii de reexaminare, la 4 decembrie 2017 [rezultat vot pentru = 83, împotrivă = 0, abţineri = 15]. 41. Legea a fost înaintată la Camera Deputaţilor [Adresa nr. L68/2017 din 4 decembrie 2017], cu menţiunea „pronunţării Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, asupra dispoziţiilor art. I^1, art. I^2 şi art. IV. Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în şedinţa din 19 septembrie 2017, cât şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, în şedinţa din 4 decembrie 2017“. 42. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 a fost adoptată de Camera Deputaţilor la 19 decembrie 2017, ca urmare a cererii de reexaminare şi a reţinerii calităţii de Cameră decizională pentru art. I^1, art. I^2 şi art. IV din lege, prevederi modificate de Senat în urma adoptării legii în data de 4 decembrie 2017 [rezultat vot pentru = 175, împotrivă = 58, abţineri = 28]. 43. La 27 decembrie 2017, legea a fost trimisă Preşedintelui României în vederea promulgării, care, în data de 4 ianuarie 2018, a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. (3) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate (3.1.) Criticile de neconstituţionalitate extrinsecă 44. Potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii. Analizând acest text constituţional, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că Parlamentul ar urma să reexamineze doar textele indicate de Preşedintele României. Aşa fiind, întrucât cu prilejul soluţionării cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, Parlamentul a depăşit limitele învestirii, drept care Curtea a constatat neconstituţionalitatea legii supuse controlului de constituţionalitate [Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007]. De asemenea, Curtea a constatat că art. 77 alin. (2) din Constituţie nu dispune cu privire la prevederile ce trebuie să fie reexaminate, ca urmare a cererii formulate de Preşedintele României. Însă, din analiza textului rezultă că trebuie reexaminate textele cuprinse în cererea Preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, fiind necesară corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispoziţiilor din lege. În acest context, pot fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare. Parlamentul deliberează numai în limitele cererii de reexaminare, dar are obligaţia să se exprime cu privire la toate textele din lege care se referă la o problemă ridicată de Preşedintele României, chiar în absenţa unei menţiuni exprese în solicitarea acestuia. Parlamentul, fiind unica autoritate legiuitoare a ţării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui României, poate adopta orice fel de soluţie pe care o va considera necesară. Astfel, poate admite în întregime sau parţial solicitarea, poate să o respingă ori poate să modifice în totalitate sau parţial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv prin recorelarea dispoziţiilor legii [Decizia Curţii Constituţionale nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008]. 45. Analizând art. 77 alin. (2) din Constituţie, Curtea a constatat că reexaminarea poate fi cerută o singură dată de Preşedintele României, pentru orice motiv - de formă sau de fond, cu privire la legea în integralitatea sa sau pentru unele dintre textele sale. În cadrul acestei proceduri, reexaminarea legii de către Parlament trebuie să se restrângă la obiecţiunile menţionate în cererea Preşedintelui României, iar, în situaţia în care se dă o altă redactare unor texte sau se completează legea cu noi reglementări, urmează să se asigure corelările necesare cu textele care au făcut obiectul cererii Preşedintelui României. Cererea de reexaminare nu poate afecta statutul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. Cererea formulată de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie are ca efect reluarea procesului legislativ, cadru în care Parlamentul poate modifica sau completa legea în sensul cerut de Preşedinte, poate menţine legea în forma adoptată iniţial sau, dimpotrivă, ţinând seama şi de punctul de vedere al Preşedintelui, o poate respinge. În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, în care s-a reţinut că „Parlamentul, fiind unica autoritate legiuitoare a ţării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui României, poate adopta orice fel de soluţie pe care o va considera necesară. Astfel, poate admite în întregime sau parţial solicitarea, poate să o respingă ori poate să modifice în totalitate sau parţial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare (a se vedea Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008, Decizia nr. 1.596 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Decizia nr. 1.597 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, sau Decizia nr. 1.598 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011). Soluţia adoptată de Parlament trebuie să fie circumscrisă cadrului constituţional. Aşadar, eventuala respingere în tot sau în parte de către Parlament a cererii de reexaminare nu poate constitui, în sine, un motiv de neconstituţionalitate a reglementării adoptate în urma reexaminării. După parcurgerea procesului legislativ în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul poate retrimite legea Preşedintelui, care trebuie să o promulge în cel mult 10 zile de la primirea legii, nefiindu-i permisă o a doua cerere de reexaminare. Preşedintele poate, însă, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, să sesizeze Curtea Constituţională pentru controlul de constituţionalitate al legii“ [Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013]. 46. Limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii sunt definite de cererea de reexaminare. Având în vedere scopul cererii de reexaminare, respectiv îmbunătăţirea actului normativ, nu se poate admite ca reexaminarea să aibă drept consecinţă adoptarea unei legi cu contradicţii sau necorelări între texte, astfel că, în virtutea regulilor de tehnică legislativă, necesitatea coerenţei reglementării impune completarea unor texte din lege care nu au făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare. Această practică este în beneficiul reglementării şi nu afectează limitele reexaminării, admiterea unor obiecţii din cererea de reexaminare putând antrena modificări cu privire la toate sau doar la unele dintre dispoziţiile legii în cauză, ceea ce impune corelarea tuturor prevederilor acesteia, chiar prin eliminarea sau abrogarea unor texte. Astfel, Curtea a constatat că, în aplicarea normei constituţionale cuprinse la art. 77, Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi pe cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context se impune a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea. În cadrul acestei proceduri, în situaţia în care se dă o altă redactare unor texte sau se completează legea cu noi reglementări, urmează să se asigure corelările necesare dintre textele care au făcut obiectul cererii Preşedintelui României şi celelalte dispoziţii ale legii. Pentru aceleaşi raţiuni, dacă cererea de reexaminare vizează doar aspecte punctuale sau dispoziţii concrete din lege, iar, în economia actului normativ, acestea se dovedesc a fi esenţiale, întrucât constituie fundamentul reglementării, lipsa lor afectând însăşi filosofia actului normativ, apare cu evidenţă faptul că înlăturarea, eliminarea lor va prejudicia întregul act şi va conduce la respingerea legii în ansamblul său [Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, paragrafele 12 şi 13, şi Decizia nr. 31 din 27 ianuarie 2016, paragrafele 11 şi 12, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016]. 47. Pe lângă jurisprudenţa Curţii Constituţionale anterior invocată, în accepţiunea căreia redeschiderea procedurii legislative ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, este limitată la obiecţiunile formulate de Preşedintele României, Curtea reţine că relaţia dintre Preşedintele României şi Parlament este caracterizată printr-un dialog constituţional permanent, iar în cadrul acestuia fiecare dintre cele două autorităţi trebuie să colaboreze în mod loial, cu respectarea rolului lor constituţional. Astfel, constituantul a acordat dreptul Preşedintelui de a cere reexaminarea legii pentru a se putea corecta erorile materiale comise în actul de legiferare sau pentru a se regândi o anumită soluţie legislativă atât pentru motive de constituţionalitate, cât şi de oportunitate. Prin intermediul acestui mecanism constituţional se deschide un dialog interinstituţional ce trebuie să fie guvernat de normele constituţionale referitoare la colaborarea loială între acestea. În acest caz, Parlamentului îi revine rolul fie de a-şi însuşi observaţiile, fie de a le repudia, fie de a respinge la vot propunerea/proiectul de lege, atunci când consideră că motivele invocate sunt întemeiate, iar anvergura acestora determină caracterul inacceptabil al legii. Prin urmare, dialogul constituţional are drept efect redeschiderea procedurii legislative între aceste instituţii, însă numai în limitele cererii de reexaminare. Depăşirea acestor limite ar acorda, în cadrul acestei relaţii, un rol preeminent fie Parlamentului, fie Preşedintelui României, după caz, întrucât, dacă s-ar redeschide procedura legislativă indiferent de limitele cererii de reexaminare, Parlamentul ar putea adopta o lege cu un conţinut total diferit faţă de cea iniţială, iar Preşedintele României nu va mai putea cere reexaminarea acesteia, fiind vorba, în sens strict formal, de aceeaşi lege, ceea ce impune promulgarea acesteia în termen de 10 zile de la comunicarea sa. În acelaşi sens, Curtea reţine că, din contră, dacă s-ar aprecia că în ipoteza antereferită Parlamentul a adoptat o nouă lege, Preşedintele României ar dispune de dreptul de a formula o nouă cerere de reexaminare; or, această apreciere ar aparţine Preşedintelui României, care ar putea bloca procesul legislativ, transformând dreptul de veto suspensiv de care beneficiază într-unul decizional. 48. Rezultă că soluţia corectă care conciliază rolul preeminent al Parlamentului în procesul de legiferare şi rolul Preşedintelui României de a sancţiona punerea în executare a legii este aceea ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în limitele cererii de reexaminare. Această soluţie se sprijină pe dialogul constituţional dintre cele două autorităţi publice, ce implică separarea şi echilibrul dintre funcţiile statului pe care acestea le exercită, pe necesitatea respectării rolului lor constituţional şi pe colaborarea constituţională loială dintre acestea. Ignorarea acestor principii duce la adoptarea unei legi faţă de care Preşedintele nu îşi poate exercita dreptul de veto suspensiv sau, din contră, va putea uza de mai multe ori de acest drept cu privire la una şi aceeaşi lege, dar cu conţinut normativ diferit, după propria sa apreciere, ajungându-se la nesocotirea textului constituţional. Aşadar, pronunţarea Parlamentului asupra legii, în limitele cererii de reexaminare, decurge din art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art. 80 alin. (2) din Constituţie, ceea ce înseamnă că art. 77 alin. (2) şi (3) din Constituţie trebuie coroborat cu textele constituţionale anterior referite. 49. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, prin cererea de reexaminare, a fost solicitată reconsiderarea soluţiilor legislative normativizate prin art. I pct. 1, pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 9, pct. 11, pct. 13, pct. 17, pct. 18, pct. 22, pct. 23, pct. 24, pct. 26 şi pct. 28 din lege. De asemenea a fost semnalată o lipsă de unitate în redactarea tehnico-legislativă a actului normativ. Analizând forma legii trimisă spre promulgare la data de 30 iunie 2017 şi cea trimisă spre promulgare la 27 decembrie 2017, Curtea constată că Parlamentul, în loc să se menţină în limitele cererii de reexaminare, a dezbătut şi adoptat o nouă formă a legii, modificând şi completând atât texte vizate de către Preşedintele României, cât şi texte străine cererii acestuia. Astfel, limitele cererii de reexaminare au fost depăşite în privinţa art. I pct. 9, 11, 14, 19, 20, 21, 23-25 şi 31, în timp ce art. I pct. 27 sau pct. 29 şi art. III din legea adoptată în prima fază au fost eliminate, deşi cererea de reexaminare nu le-a vizat. Practic, prin conţinutul normativ al legii criticate, Parlamentul sa comportat ca şi când nu ar fi fost în procedura de reexaminare a legii, ci în procedura obişnuită/comună. Prin urmare, Curtea constată încălcarea art. 77 alin. (2) din Constituţie. 50. Pe lângă cele relevate anterior, Curtea mai reţine o particularitate a cauzei de faţă, respectiv faptul că în procedura iniţială de adoptare a legii a fost încălcată calitatea de Cameră decizională a Camerei Deputaţilor de către Senat, în sensul că acesta din urmă, deşi a adoptat, în calitate de Cameră decizională, o prevedere pentru care competenţa decizională aparţinea primei Camere, nu a întors legea la prima Cameră sesizată, care trebuia să decidă definitiv în procedură de urgenţă. Cele două Camere au corectat această neregularitate procedurală de ordin constituţional după formularea cererii de reexaminare, dar, sub acest pretext, au adus şi modificări de fond legii analizate, ce decurgeau din jocul primă Cameră sesizată - Cameră decizională, dar care erau străine cererii de reexaminare. Curtea reţine că o neregularitate procedurală privind ordinea de sesizare a Camerelor, în prima fază a procedurii, chiar nespecificată în cererea de reexaminare, este implicit acoperită prin derularea corectă, în cea de-a doua fază a procesului legislativ, sub aspectul ordinii de sesizare a Camerelor, în limitele cererii de reexaminare. Totodată, în această a doua fază nu se pot aduce modificări sau completări ce excedează cererii de reexaminare pe motiv că în cuprinsul legii există prevederi care au fost adoptate în prima fază de o Cameră a Parlamentului care, în loc să fie de reflecţie, s-a comportat ca şi o Cameră decizională. 51. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că legea, în ansamblul său, este neconstituţională şi se impune reluarea procedurii de dezbatere a cererii de reexaminare, în condiţiile şi limitele fixate de art. 77 alin. (2) din Constituţie. (3.2.) Criticile de neconstituţionalitate intrinsecă 52. Având în vedere cele anterior stabilite, Curtea reţine că dispoziţiile legale care au fost adoptate cu depăşirea limitelor cererii de reexaminare, respectiv cele ale art. I pct. 11 [cu referire la art. 223 alin. (12^1) din Legea nr. 1/2011], nu pot face obiectul prezentei legi şi, prin urmare, nu pot fi normativizate în cadrul acesteia, Parlamentul fiind obligat să valorizeze cele statuate prin prezenta decizie cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă (paragrafele 44-51) şi să elimine dispoziţiile antereferite din conţinutul legii analizate. De aceea, Curtea constată că nu mai este necesar să examineze constituţionalitatea art. I pct. 11 [cu referire la art. 223 alin. (12^1) din Legea nr. 1/2011] din lege. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acelor soluţii legislative care au fost adoptate în considerarea şi în limitele cererii de reexaminare, respectiv art. I pct. 21 [cu referire la art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005] şi pct. 26 [cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004] din lege, întrucât numai acestea pot forma obiectul operei de legiferare, în condiţiile formulării unei cereri de reexaminare de către Preşedintele României. 53. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 21 din lege, Curtea constată că, în principiu, legiuitorul este condiţionat de cuprinderea tuturor drepturilor salariale în legea unitară de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, acesta putându-se abate de la acest principiu în cazul unor inechităţi salariale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul primar are competenţa constituţională ca şi prin alte acte normative faţă de legea unitară de salarizare a personalului plătit din fonduri publice să îndrepte aceste inechităţi salariale. Nimic nu împiedică Parlamentul să reglementeze drepturi cu caracter salarial prin legi distincte, inclusiv în cadrul legii privind statutul unei categorii profesionale [Decizia nr. 667 din 9 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 26]. Or, în cazul de faţă, Curtea constată că reglementarea analizată nu are drept raţiune remedierea unor disfuncţii sau inechităţi salariale care ar trebui îndreptate, ci, prin aceasta, legiuitorul deleagă în favoarea unei autorităţi administrative autonome, respectiv a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior [în continuare ARACIS], stabilirea, prin regulament, a regimului şi a principiilor privind remunerarea membrilor, personalului angajat, evaluatorilor şi colaboratorilor externi ai ARACIS. Printr-o asemenea reglementare se recunoaşte în favoarea ARACIS dreptul de a stabili un sistem de salarizare paralel faţă de cel reglementat prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că textul analizat diminuează competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili sistemul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, întrucât deleagă stabilirea regimului şi principiilor privind remunerarea membrilor, personalului angajat, evaluatorilor şi colaboratorilor externi ai ARACIS chiar în favoarea acestei autorităţi. Astfel, se ajunge la situaţia în care, în baza autorizării legiuitorului, ARACIS exercită competenţe specifice acestuia, respectiv de legiferare. Or, competenţele de legiferare stabilite în Constituţie în sarcina exclusivă a legiuitorului nu pot fi delegate decât Guvernului, numai în condiţiile şi limitele prevăzute de art. 115 din Constituţie. 54. Mai mult, Curtea reţine că termenii folosiţi în cuprinsul textului de lege criticat sunt aproximativi în privinţa determinării nivelului indemnizaţiei categoriilor de personal antereferite. Astfel, se menţionează că nivelul remunerării acestora se face „având în vedere nivelul remuneraţiei acordate unor funcţii de conducere din instituţiile de învăţământ superior“ sau că „nu poate depăşi nivelul remuneraţiei stabilite pentru funcţiile de conducere din învăţământul superior“. Rezultă că nu se poate calcula în mod obiectiv nivelul remuneraţiei acestora, întrucât criteriile normativizate au un caracter ridicat de generalitate şi nu oferă posibilitatea determinării acestora in concreto. Or, trimiterile din corpul unei legi la normele la care se trimite trebuie să fie clare şi neechivoce, pentru că, în caz contrar, cum este cazul de faţă, nu se poate determina cu exactitate norma la care se trimite, iar interpretul legii va deveni el însuşi legiuitor, întrucât va fi pus în situaţia de a alege şi a stabili norma pe care o consideră cea mai potrivită, ceea ce este inadmisibil. În consecinţă, Curtea constată că, deşi normele juridice trebuie să fie clare, precise şi previzibile, prevederilor art. I pct. 21 din lege le lipsesc tocmai aceste trăsături, drept care încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta lor privind calitatea legii. 55. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 26 [cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004] din lege, în sensul că repetă art. 1 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, Curtea constată că acestea sunt întemeiate. Astfel, noul art. 4 alin. (1) din lege reglementează în sensul că „Studiile universitare sunt organizate pe 3 cicluri: licenţă, masterat şi doctorat“ în timp ce art. 1 alin. (1) din lege, în vigoare, prevede, la rândul lui, că „Prezenta lege reglementează organizarea studiilor universitare pe trei cicluri, respectiv studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat şi studii universitare de doctorat“. În consecinţă, Curtea constată că, într-adevăr, art. I pct. 26 [cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004] din lege dublează conţinutul normativ al art. 1 alin. (1) din Legea nr. 288/2004. Or, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale [a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragrafele 143, 144, 235], în corpul unui act normativ nu pot fi instituite aceleaşi reglementări în mai multe articole. Aceasta constituie o încălcare a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, şi, implicit, a celor ale art. 1 alin. (5) din Constituţie. Prin urmare, Curtea constată că art. I pct. 26 [cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004] din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. 56. Celelalte critici, calificate ca fiind de neconstituţionalitate, deşi reale, nu pot fi analizate de Curtea Constituţională. Astfel, faptul că legea abrogă diverse dispoziţii normative, fie făcând referire la anumite puncte ale ordonanţei de urgenţă aprobate, fie, în mod direct, la actul normativ de bază modificat de aceasta nu poate fi reţinut ca fiind o încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, destinatarul normei putându-şi adecva conduita în mod corespunzător. Aceste aspecte ţin de atribuţiile Consiliului Legislativ, organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii şi ţine evidenţa oficială a legislaţiei României [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.122 din 29 noiembrie 2004], Curtea Constituţională neputându-se substitui acestuia. Curtea mai observă că se poate solicita avizul Consiliului Legislativ nu numai la demararea procesului legislativ, ci şi în procedură parlamentară. În acest sens se reţine că art. 66 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede: „La şedinţele comisiei sesizate în fond vor fi invitaţi la dezbateri atât raportorii comisiilor sesizate pentru avize, cât şi specialişti ai Consiliului Legislativ, dacă este necesară prezenţa acestora“, iar art. 99 alin. (7) din acelaşi regulament stabileşte că „Preşedintele comisiei sesizate în fond poate solicita punctul de vedere al Consiliului Legislativ cu privire la unele amendamente, punct de vedere care va fi trimis în termenul stabilit de comisie“. De asemenea, art. 116 din Regulamentul Senatului prevede că „În cazul proiectelor de lege şi al propunerilor legislative primite de la Camera Deputaţilor, dacă au fost operate modificări substanţiale faţă de proiectul iniţial, preşedintele comisiei permanente sesizate în fond poate cere Biroului permanent solicitarea unui nou aviz al Consiliului Legislativ“. Totodată, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 73/1993 prevede că instituţia Consiliul Legislativ „analizează şi avizează, la cererea preşedintelui comisiei parlamentare sesizate în fond, amendamentele supuse dezbaterii comisiei şi proiectele de legi sau propunerile legislative primite de comisie după adoptarea lor de către una dintre Camerele Parlamentului“. 57. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile art. I pct. 21 [cu referire la art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei] şi pct. 26 [cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, precum şi legea, în ansamblul său, sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
![Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 63 din 13 februarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 21 [cu referire la art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei] şi pct. 26 [cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, precum şi ale legii, în ansamblul său](http://www.monitoruljuridic.ro/_images/ico_yahoo.png)
