Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 339 din Codul de procedură penală“, excepţie ridicată de Sorin Graţianu în Dosarul nr. 407/46/2016 al Judecătoriei Costeşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.53D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate din Codul de procedură penală, deoarece autorul excepţiei doreşte modificarea regulilor de competenţă în funcţie de calitatea procurorului care efectuează urmărirea penală, or, Curtea Constituţională nu poate modifica texte de lege. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, se arată că acest text de lege este folosit pentru a demonstra neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală. Or, această critică este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 178 din Codul de procedură penală oferă suficiente garanţii ale accesului liber la justiţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din Camera de Consiliu - judecătorul de cameră preliminară din 10 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 407/46/2016, Judecătoria Costeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 339 din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Sorin Graţianu, în cadrul soluţionării plângerii formulate de autorul acesteia împotriva Ordonanţei de clasare nr. 1.533/P/2014, emisă la data de 15 octombrie 2015 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, şi a Ordonanţei nr. 32/II/2/2016, emisă de prim-procurorul de pe lângă Tribunalul Argeş. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale, deoarece „procesul nu este echitabil în ceea ce priveşte drepturile procesuale fundamentale“ şi instituie un „tratament discriminatoriu aplicat părţilor procesuale în raport cu organele de urmărire penală“. Cât priveşte încălcarea art. 24 din Constituţie, se susţine că, în materie de expertize, acordându-se părţilor numai „dreptul la studierea raportului“ ce le precedă, fără a-l putea contesta, se încalcă principiul de drept audiatur et altera pars. 6. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a „dispoziţiilor art. 339 din Codul de procedură penală“, excepţie ridicată la primul termen, în faţa instanţei de judecată, autorul acesteia susţine că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, deoarece „plângerea formulată trebuia soluţionată de o instanţă superioară în grad, raportat la faptul că plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare a fost soluţionată de prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş“. În acest sens, consideră că „instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată în acest caz era Curtea de Apel Piteşti“. 7. Judecătoria Costeşti şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la dispoziţiile art. 339 din Codul de procedură penală, consideră că acestea nu aduc atingere art. 16 din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşa cum instanţa de contencios constituţional a stabilit în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Nu se poate susţine existenţa unei astfel de discriminări, deoarece nu este incident în cauză niciunul dintre criteriile de discriminare prezente în art. 4 din Constituţie, textele de lege criticate aplicându-se nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără privilegii şi fără discriminări. Drepturile fundamentale reprezintă o constantă a personalităţii cetăţeanului, o şansă egală acordată fiecărui individ şi, din această cauză, principiul egalităţii cuprinde egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparaţie cu alta. Or, în cauză, prevederile legale criticate stabilesc competenţa în soluţionarea plângerii împotriva actelor procurorului, respectiv pe cale ierarhică în cadrul Ministerului Public, astfel încât plângerea împotriva măsurilor luate sau efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cazul în care măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori ale procurorului şef de secţie al parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de către procurorul ierarhic superior. De asemenea, consideră că dispoziţiile legale criticate nu afectează dreptul persoanei la un proces echitabil şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, drepturi garantate de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, apreciază că acesta nu este incident în cauză. 10. Avocatul Poporului precizează că, referitor la dispoziţiile art. 339 din Codul de procedură penală, îşi menţine punctul de vedere astfel cum a fost menţionat în Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, întrucât textul criticat nu este de natură să împiedice liberul acces la justiţie ori să îngrădească părţii dreptul la un proces echitabil ori la apărare, câtă vreme partea are asigurat accesul la o instanţă de judecată. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, apreciază că principiul denegării de dreptate, instituit prin aceste prevederi, nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie ori dreptul la apărare, ci, dimpotrivă, conduce la crearea cadrului necesar ocrotirii acestor drepturi fundamentale. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 10 februarie 2017, îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, şi ale art. 339 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 303/2004 au fost modificate şi completate prin art. I pct. 5 şi 6 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018. Ca urmare a acestor modificări şi completări, conţinutul normativ al art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 se regăseşte, în prezent, într-o formă identică, în art. 4 alin. (4) din aceeaşi lege, având următorul conţinut: „Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“, însă Curtea va reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, dispoziţii aplicabile litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. 14. De asemenea, referitor la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în plângerea formulată la data de 28 martie 2016 împotriva Ordonanţei nr. 32/II/2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, petentul precizează că, „în cazul în care chiar de la primul termen nu se va consemna irelevanţa juridică a ordonanţei criticate“, invocă excepţia de neconstituţionalitate a „art. 286 din Codul de procedură penală (ca fiind incomplet, neprevăzând expres situaţii ca cea de faţă), vizavi de prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie“. Ulterior, prin precizările depuse la dosar la data de 23 octombrie 2016, petentul ridică excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală [menţionând, din eroare, art. 179 alin. (5) din Codul de procedură penală, însă art. 179 nu are alin. (5)]. În acest sens, prin precizările sus-amintite, petentul menţionează faptul că, în cazul în care instanţa nu va ţine cont de textele din Codul de procedură penală, „îi va opune mai întâi“ prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar, apoi, prevederile art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 [potrivit cărora „Constituie abateri disciplinare: […] s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;“]. Astfel, petentul concluzionează că, dacă instanţa nu va ţine cont de aceste dispoziţii de lege, atunci invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală. Prin Încheierea din 16 decembrie 2016, instanţa arată că, în ceea ce priveşte „excepţia de neconstituţionalitate a art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, ce vizează «motivarea vădit contrară raţionamentului juridic», petentul face trimitere la art. 16 alin. (1) din Constituţie, în opinia sa fiind evident tratamentul discriminatoriu aplicat părţilor procesuale în raport cu organele de urmărire penală“. Ulterior, prin Încheierea din 3 februarie 2017, judecătorul de cameră preliminară a pus în discuţie excepţia de neconstituţionalitate a „prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, invocată de petent“. Având în vedere aceste aspecte şi analizând actele dosarului, Curtea reţine că petentul nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, ci doar a invocat aceste prevederi de lege în susţinerea plângerii, pentru a demonstra unul dintre motivele formulării acestei plângeri, respectiv nulitatea expertizei dispuse prin ordonanţa de clasare criticată. De asemenea, examinând notele autorului excepţiei prin care invocă excepţia de neconstituţionalitate (şi anume precizările depuse la dosar la data de 23 octombrie 2016), Curtea observă că acesta critică, în realitate, dispoziţiile art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală [menţionând din eroare art. 179 alin. (5) din Codul de procedură penală, însă art. 179 nu are alin. (5)]. Totodată, aşa cum este precizat în Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 10 februarie 2017, la primul termen de judecată, petentul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 din Codul de procedură penală. 15. Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele dosarului, îl constituie dispoziţiile art. 178 alin. (5) şi ale art. 339 din Codul de procedură penală, precum şi cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, dispoziţii care au următorul conţinut: - Art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală: „În situaţia în care expertiza a fost efectuată în lipsa părţilor ori a subiecţilor procesuali principali, aceştia sau avocatul lor sunt încunoştinţaţi cu privire la întocmirea raportului de expertiză şi cu privire la dreptul la studierea raportului.“; – Art. 339 din Codul de procedură penală („Plângerea împotriva actelor procurorului“): "(1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.(2) În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcţiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială.(4) În cazul soluţiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia.(5) Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.(6) Dispoziţiile art. 336-338 se aplică în mod corespunzător, dacă legea nu dispune altfel.“; " – Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018: „Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.“ 16. În ceea ce priveşte invocarea art. 339 din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că plângerea formulată la instanţă împotriva soluţiei de respingere a plângerii împotriva soluţiei de clasare trebuia soluţionată de o instanţă superioară în grad primprocurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, iar nu de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă. Aşadar, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică, în realitate, dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală („Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată“), având următorul conţinut: „Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.“ 17. În concluzie, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 178 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. 18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la dispoziţiile art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală, că acestea vizează procedura efectuării expertizei în lipsa părţilor ori a subiecţilor procesuali principali, situaţie în care aceştia sau avocatul lor sunt încunoştinţaţi cu privire la întocmirea raportului de expertiză şi cu privire la dreptul la studierea raportului. Or, analizând actele dosarului, Curtea reţine că judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea formulată de petentul-autor al excepţiei, a desfiinţat Ordonanţa de clasare nr. 1.533/P/2014, emisă la data de 15 octombrie 2015 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, şi Ordonanţa nr. 32/II/2/2016, emisă de prim-procurorul de pe lângă Tribunalul Argeş, şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti, în vederea completării urmăririi penale în Dosarul de urmărire penală nr. 1.533/P/2014. Din examinarea conţinutului celor două ordonanţe, Curtea reţine că, în speţă, nu s-a dispus efectuarea vreunei expertize, în cadrul probatoriului administrat în cauză. 20. Aşadar, ţinând cont de conţinutul dispoziţiilor art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală şi de obiectul litigiului în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, în speţă nefiind efectuată vreo expertiză, dispoziţiile art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate. În concluzie, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile de lege care formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 21. Cu privire la dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie, privind dreptul la un proces echitabil, deoarece „plângerea formulată trebuia soluţionată de o instanţă superioară în grad, raportat la faptul că plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare a fost soluţionată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş“. În acest sens, consideră că „instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată în acest caz era Curtea de Apel Piteşti“. Curtea reţine că autorul excepţiei a formulat, în temeiul art. 339 din Codul de procedură penală, plângere împotriva Ordonanţei de clasare nr. 1.533/P/2014, emisă la data de 15 octombrie 2015 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti. Prin Ordonanţa nr. 32/II/2/2016, emisă de primprocurorul de pe lângă Tribunalul Argeş, s-a respins această plângere. Ulterior, în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei a formulat plângere la judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Costeşti, căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă şi care a admis plângerea, a desfiinţat cele două ordonanţe şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti în vederea completării urmăririi penale. 22. Curtea reţine că normele procesual penale criticate se referă la competenţa instanţei de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, competenţă care aparţine judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Aşa cum a reţinut Curtea, prin Decizia nr. 183 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 9 mai 2019, paragrafele 20 şi 21, sau prin Decizia nr. 265 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 31 mai 2019, paragrafele 19 şi 20, plângerea împotriva actelor de urmărire penală poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale, legea neinstituind un termen în acest sens. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale procurorului este soluţionată, potrivit art. 339 din Codul de procedură penală, de procurorul ierarhic superior celui care a efectuat actul. Potrivit art. 338 şi art. 339 alin. (6) din acelaşi act normativ, plângerea trebuie rezolvată în termen de cel mult 20 de zile de la primirea acesteia de către organul competent. Aşa fiind, Curtea a reţinut că nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiţie, deoarece, odată rezolvată de către procuror, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, cauza penală va putea fi supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluţia pronunţată. De asemenea, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 183 din 28 martie 2019, precitată, paragraful 23, că atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, de asemenea, la judecătorul de cameră preliminară în faţa căruia, în condiţiile art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. 23. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit căreia „plângerea formulată trebuia soluţionată de o instanţă superioară în grad, raportat la faptul că plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare a fost soluţionată de primprocurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş“, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională, în mod constant, în jurisprudenţa sa, este de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Este, de altfel, o soluţie care rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege“ (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994 ). Astfel, dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd că plângerea se soluţionează de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, nu încalcă dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituit de lege. 24. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală referitoare la competenţa instanţei de soluţionare a plângerilor împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată se corelează cu cele ale art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală, referitoare la competenţa procurorului, potrivit cărora „este competent să efectueze ori, după caz, să conducă şi să supravegheze urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel“. În acest context, din moment ce procurorul competent să efectueze ori, după caz, să conducă şi să supravegheze urmărirea penală este procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza, este firesc ca plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de acest procuror să se soluţioneze de instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Raţiunea reglementării competenţei instanţei căreia iar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă subzistă chiar şi în situaţia din speţă, în care ordonanţa de clasare a fost emisă de prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti, iar plângerea formulată în temeiul art. 339 din Codul de procedură penală a fost respinsă de procurorul ierarhic superior celui care a efectuat actul, şi anume de prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, dând eficienţă principiului constituţional al controlului ierarhic ce guvernează numai activitatea procurorilor. 25. În final, cu privire la criticile referitoare la dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, fiind invocate doar în susţinerea unuia dintre motivele plângerii formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorin Graţianu în Dosarul nr. 407/46/2016 al Judecătoriei Costeşti. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Costeşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
