Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în ansamblul său, şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, excepţie ridicată de Petrică Simiuc în Dosarul nr. 959/45/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.262D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 613 din 10 octombrie 2019 şi Decizia nr. 279 din 4 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 959/45/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 161/2003, în ansamblul său, şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Petrică Simiuc cu prilejul soluţionării recursului împotriva unei sentinţe judecătoreşti pronunţate într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare a incompatibilităţii, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia invocă motive de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă. Sub aspect extrinsec, susţine, în esenţă, că expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de lege privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este extrem de sumară, fără o dezvoltare punctuală a motivelor care au stat la baza edictării unor astfel de măsuri, deficienţă ce echivalează cu nerespectarea formei cerute iniţiativei legislative, precum şi a principiului legalităţii, de esenţa statului de drept. 6. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea Legii nr. 161/2003, în raport cu art. 61 alin. (1) şi art. 114 alin. (1) din Constituţie, autorul susţine, în esenţă, că adoptarea legii, prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, şi modul în care a acţionat Guvernul nu respectă principiul separaţiei puterilor în stat şi rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. În opinia autorului excepţiei, contrarietatea cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Constituţie derivă din faptul că prin adoptarea Legii nr. 161/2003 au fost încălcate prevederile programului de guvernare în privinţa angajamentului asumat cu privire la respectarea separaţiei puterilor în stat, recunoaşterea rolului Parlamentului de for legislativ, de „centru motor al vieţii politice şi al democraţiei constituţionale“, la creşterea autonomiei locale şi eficientizarea administraţiei publice. În concret, programul de guvernare nu prevede măsuri de natura celor stabilite prin normele criticate. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 7. Ca motive de neconstituţionalitate intrinsecă, autorul susţine contrarietatea dispoziţiilor de lege criticate cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, invocând nerespectarea accesibilităţii şi previzibilităţii legii, cu consecinţa încălcării dreptului la apărare. Prin modul deficitar de redactare a prevederilor art. 87 din Legea nr. 161/2003, în general, şi ale 87 alin. (1) lit. d) şi g), în special, se evidenţiază lipsa de precizie şi claritate, având în vedere utilizarea noţiunilor de „funcţie“ şi „calitate“ în mod inadecvat, ambiguu. Spre exemplu, în înţelesul art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, noţiunea de „calitate“ în sintagma „calitatea de comerciant persoană fizică“ nu este potrivită, noţiunea adecvată pentru activitatea regulată şi remunerată fiind cea de „funcţie“. Încălcarea principiului securităţii juridice este consecinţa nerespectării Legii nr. 24/2000, în aplicarea căreia este necesară reglementarea unitară a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, în scopul realizării unei sistematizări a materiei, cu consecinţa accesibilităţii şi predictibilităţii legii, de natură să determine eliminarea interpretărilor divergente, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Astfel, în mai multe decizii, plecând de la dispoziţiile art. 142 alin. (1) coroborate cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că încălcarea normelor de tehnică legislativă, în special a celor referitoare la unicitatea reglementării în materie şi evitarea paralelismelor, prin crearea unor situaţii de incoerenţă, instituirea unor reglementări în mai multe acte normative, impune măsuri în vederea înlăturării paralelismelor fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice. În concret, în materia incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese există Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Legea nr. 161/2003, Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Acest paralelism legislativ în materia incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, precum şi în materia administraţiei publice locale nu respectă principiul legalităţii, conducând la încălcarea principiilor securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că problema incompatibilităţilor privind aleşii locali a mai format obiect al controlului de constituţionalitate şi, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat cu valoare de principiu că incompatibilităţile reprezintă măsuri necesare pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. Sunt invocate, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 396 din 1 octombrie 2013 şi nr. 336 din 11 mai 2017. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate împărtăşi nici criticile autorului excepţiei care vizează procedura de legiferare sau încălcarea Programului de guvernare, acestea reprezentând aspecte care nu conduc la contrarietatea actului normativ cu prevederile constituţionale invocate, chiar dacă nu sunt în deplină concordanţă cu dispoziţii legale inferioare Constituţiei. 9. În concluzie, instanţa judecătorească apreciază că motivele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, nici cele de neconstituţionalitate extrinsecă şi nici cele de neconstituţionalitate intrinsecă, nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din aceeaşi lege, care au următorul cuprins: - Art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003: "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: [...]; d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice; [...] g) calitatea de comerciant persoană fizică; [...]" 14. Curtea observă că partea introductivă a art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost modificată prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 2 mai 2017. De asemenea, art. 87 alin. (1) lit. d) a fost modificat prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 128/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 7 iunie 2017, având în prezent următorul cuprins: „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: [...] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie; [...]“. 15. Însă, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi de prevederile aplicabile cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul acesteia îl constituie Legea nr. 161/2003, în ansamblul său, şi dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din aceeaşi lege, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017. 16. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului şi principiul legalităţii şi al supremaţiei Constituţiei, art. 16 alin. (2) potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege“, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 74 alin. (1) şi (3) privind iniţiativa legislativă, art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului şi în art. 114 alin. (1) privind angajarea răspunderii Guvernului. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 161/2003, în ansamblul său, şi prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2015, Decizia nr. 91 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 25 mai 2015, Decizia nr. 71 din 22 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 26 iunie 2018, Decizia nr. 69 din 22 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 4 iulie 2018, Decizia nr. 765 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, Decizia nr. 285 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 iulie 2019, Decizia nr. 228 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 19 august 2020, sau Decizia nr. 279 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1147 din 27 noiembrie 2020, ale căror considerente sunt aplicabile în mod corespunzător în prezenta cauză. 18. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea a reţinut, în esenţă, că Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 147 din 16 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003). Astfel, Curtea a constatat că procedura de adoptare a actului normativ menţionat este constituţională. Cu acel prilej, Curtea a statuat, în esenţă, că reglementările supuse controlului de constituţionalitate, adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, nu se abat de la regulile întocmirii unui proiect de lege, aşa cum sunt stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Având în vedere scopul unic al noii reglementări cuprinse în Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, modul în care aceasta este structurată nu este de natură să afecteze dispoziţiile art. 113 alin. (1) din Constituţia din anul 1991 (care au devenit art. 114 din Constituţia republicată în anul 2003). 19. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a făcut referire la expunerea de motive a Legii nr. 161/2003, în care s-a arătat că unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror demnităţi publice şi funcţii publice, este asigurat prin titlul IV privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice. Prevederile acestui titlu se înscriu pe linia documentelor internaţionale în materie şi se regăsesc în mare măsură în legislaţiile unor state membre ale Uniunii Europene, spre exemplu, în Italia, Spania şi Portugalia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 345 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 7 august 2015). 20. În consecinţă, având în vedere că legea criticată este un act al Parlamentului, adoptat pe calea procedurii constituţionale constând în angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, nu se poate reţine încălcarea plenitudinii de competenţă legislativă ce aparţine Parlamentului în calitate de „organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare a ţării“, astfel cum rezultă din art. 61 alin. (1) din Constituţie. 21. Cât priveşte dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece consacră, la nivel constituţional, rolul Guvernului, ca „potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament“, să asigure „realizarea politicii interne şi externe a ţării“ şi să exercite „conducerea generală a administraţiei publice“, distinct de competenţa Parlamentului de a reglementa cazurile de incompatibilitate a aleşilor locali. 22. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate cu privire la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, Curtea a reţinut că activitatea primarilor şi a viceprimarilor, precum şi a preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor consiliilor judeţene trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora. Incompatibilitatea stabilită prin dispoziţiile legale criticate reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. 23. În sens similar, pronunţându-se cu privire la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi la reglementarea incompatibilităţilor privind aleşii locali, Curtea a mai reţinut că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate, stabilind cu claritate incompatibilităţi specifice aleşilor locali, dau expresie voinţei legiuitorului, care a apreciat că funcţiile publice care obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice sunt incompatibile cu funcţiile private, specifice mediului de afaceri, întrucât cumulul acestora ar putea duce la atingerea interesului public şi a încrederii cetăţenilor în autorităţile administraţiei publice. Astfel, nu se poate îndeplini o funcţie publică ce obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice, dacă, în acelaşi timp, o persoană este angrenată şi în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept. Înlăturarea incompatibilităţii depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile. 24. De asemenea, calificarea unei persoane fizice ce desfăşoară o activitate economică autorizată ca fiind comerciant trebuie apreciată, de la caz la caz, de către instituţiile/autorităţile competente, în funcţie de coordonatele cuprinse în legislaţia de drept comun (art. 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, şi art. 6 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011). 25. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că nu este întemeiată critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 26. Curtea a mai precizat că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate a alesului local revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale incidente în materie, astfel încât soluţia pronunţată să corespundă scopului legii de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului social şi evitare a conflictului de interese (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, şi Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 16 martie 2017). 27. Distinct, Curtea observă că susţinerile referitoare la imprecizia dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2013, ce rezultă, în opinia autorului excepţiei, din utilizarea ambiguă a noţiunilor de „funcţie“ şi „calitate“ nu au relevanţă constituţională, ci implică, de fapt, înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale, vizând, în realitate, interpretarea şi aplicarea legii, în cauza dedusă judecăţii. 28. În acelaşi timp, critica referitoare la existenţa unui „paralelism legislativ“ între Legea nr. 161/2003, pe de o parte, şi Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, nu poate fi reţinută, deoarece obiectul de reglementare al actelor normative invocate este distinct. Legea nr. 161/2003 este o reglementare complexă, care, pe lângă dispoziţiile care au ca scop principal prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cuprinde şi dispoziţii din alte materii conexe, absolut indispensabile realizării scopului urmărit (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 773 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021). Prin urmare, Curtea constată că normele în discuţie au un obiect de reglementare distinct şi bine definit, astfel încât nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, din care decurg exigenţele de calitate a legii. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petrică Simiuc în Dosarul nr. 959/45/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în ansamblul său, şi dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din aceeaşi lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
