Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Iosif Dumitru în Dosarul nr. 1.126/117/2020/a1 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.149D/2020. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Alexandru Pădureanu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând susţinerile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că art. 86 din Codul de procedură penală trebuie interpretat în coroborare cu art. 1.372-1.374 din Codul civil. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 6 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.126/117/2020/a1, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Iosif Dumitru într-o cauză penală în care a fost exercitată acţiunea civilă. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că nedefinirea, în concret, a „părţii îndreptăţite potrivit legii civile“ să solicite introducerea unei părţi responsabile civilmente în proces determină lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmei criticate, în dezacord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, creând condiţiile unui echivoc legal nepermis, fiind afectate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente. Apreciază că, în temeiul liberului acces la justiţie, inculpatul ar trebui să aibă dreptul de a solicita introducerea în proces a unei părţi responsabile civilmente, în măsura în care justifică un interes legitim procesual. Susţine că sintagma criticată - „la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile“ - permite interpretarea prin care s-ar putea exclude posibilitatea oricărei alte părţi, în afara părţii civile, de a formula cerere de introducere în proces a părţii responsabile civilmente, în dezacord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 53. Susţine că interesul inculpatului de a solicita introducerea părţii responsabile civilmente în procesul penal este unul evident, în situaţia în care acesta ar urma să fie obligat la repararea prejudiciului produs prin fapta penală. 7. Tribunalul Cluj - Secţia penală, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. În acest sens, reţine că autorul solicită completarea dispoziţiilor legale, astfel încât şi inculpatul să beneficieze de dreptul de a introduce partea responsabilă civilmente în procesul penal care îl vizează. În ceea ce priveşte respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 257 din 26 aprilie 2017 şi nr. 671 din 30 octombrie 2018. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală. Având în vedere motivele de neconstituţionalitate formulate de autor, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile“, care au următorul conţinut: „Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1).“Art. 20 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală stabileşte următoarele: „Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti“. Art. 21 alin. (1) a fost modificat de art. I pct. 3 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare de la data sesizării instanţei de contencios constituţional. 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că motive de neconstituţionalitate similare au fost examinate prin Decizia nr. 671 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2019, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. În considerentele deciziei precitate, la paragrafele 18-30, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională. 15. În considerentele deciziei sale de admitere nr. 257 din 26 aprilie 2017, precitată, Curtea a reţinut, printre altele, că, din punct de vedere substanţial, obiectul acţiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale [art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Curtea a reţinut, totodată, că exerciţiul acţiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracţiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum şi întreg cadrul procesual al procesului penal, pentru a-şi satisface interesele de ordin civil - morale sau patrimoniale - afectate de comiterea infracţiunii. Acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces şi are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acţiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează şi temeiul acţiunii civile (paragraful 12). 16. De asemenea, Curtea a reţinut că, în procesul penal, acţiunea civilă se declanşează prin constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate, în condiţiile art. 20 din Codul de procedură penală, cererea de constituire fiind necesar a fi formulată în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază. Acţiunea civilă poate fi exercitată de către persoana vătămată sau, după caz, de reprezentantul său legal (când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau aceasta îi este restrânsă) ori de succesorii acesteia. În mod excepţional, acţiunea civilă poate fi exercitată şi de către procuror, pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, exerciţiul acţiunii de către procuror fiind subsidiar, condiţionat de pasivitatea reprezentantului legal al persoanei vătămate ori de inexistenţa acestuia (paragraful 14). Persoana vătămată este liberă să decidă dacă declanşează acţiunea civilă separat de procesul penal, după cum tot ea este cea care poate să dispună de acest instrument juridic în cursul procesului penal, acţiunea civilă alăturată acţiunii penale fiind guvernată de principiul disponibilităţii. Principiul disponibilităţii este caracteristic procesului civil, iar, în lumina lui, persoana vătămată poate determina nu numai existenţa acţiunii civile în cadrul procesului penal - prin declanşarea procedurii judiciare prin formularea cererii de constituire de parte civilă -, ci şi conţinutul acestei acţiuni, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa părţilor şi a obiectului, precum şi din perspectiva apărărilor formulate (paragraful 15). 17. Curtea a reţinut, totodată, că formularea cererii de constituire ca parte civilă declanşează acţiunea civilă, în acelaşi timp luând naştere şi contraacţiunea (de apărare) a celui sau a celor împotriva căruia/cărora este îndreptată acţiunea civilă, subiect pasiv al acţiunii civile putând fi inculpatul ori partea responsabilă civilmente. Cât priveşte partea responsabilă civilmente, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, „persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente“, calitatea de parte responsabilă civilmente fiind stabilită în condiţiile art. 1.372-1.374 din Codul civil, pentru atragerea răspunderii civile a persoanei care şi-a asumat responsabilitatea unei activităţi fiind necesară şi stabilirea existenţei unei vinovăţii. 18. De asemenea, Curtea a constatat că introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, în condiţiile art. 21 din Codul de procedură penală, „la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile“, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din acelaşi cod. De asemenea, potrivit legii procesual penale în vigoare, atunci când exercită acţiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin. (1) al art. 21, cu respectarea termenului menţionat. Curtea a constatat că, prin introducerea sa în cauză sau datorită intervenţiei sale în proces, „persoana“ responsabilă civilmente devine „parte“ în acţiunea civilă din cadrul procesului penal şi, în această calitate, dobândeşte, implicit, drepturile procesuale inerente contraacţiunii pe care o are inculpatul cu privire la acţiunea civilă din cadrul procesului penal, aşadar ea poate invoca orice probe existente în dosarul cauzei penale sau poate propune administrarea de probe noi care ar demonstra că pretenţiile părţii civile sunt neîntemeiate (paragrafele 18-21). 19. În ceea ce priveşte partea civilă, Curtea a reţinut că, potrivit art. 84 din Codul de procedură penală, persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul penal şi se numeşte parte civilă. În acest context, au fost reiterate considerentele Deciziei nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1200 din 15 decembrie 2004, potrivit cărora, în cazul în care persoana vătămată formulează, în cadrul procesului penal, pretenţii pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii, aceasta cumulează două calităţi procesuale: calitatea de parte vătămată şi calitatea de parte civilă. Aceste două părţi ale procesului penal se află însă într-o situaţie identică, şi anume în situaţia de persoană lezată în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunii, ceea ce justifică existenţa „interesului legitim“, la care se referă art. 21 din Constituţie (paragraful 24). 20. Curtea a constatat că posibilitatea persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiţie al părţii responsabile civilmente, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală. Totodată, manifestarea de voinţă a persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“, în orice fază procesuală, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară, asigură respectarea dreptului la apărare al acestei părţi, însă este de natură să aducă atingere dreptului fundamental la apărare al părţii responsabile civilmente. Aşadar, Curtea a constatat că normele procesual penale ale art. 21 alin. (1), reglementând posibilitatea persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente „până la începerea cercetării judecătoreşti“, nu sunt în măsură să menţină echilibrul între drepturi fundamentale aflate în concurs (paragrafele 30-33). Totodată, s-a statuat că cele constatate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ipoteza în care procurorul exercită acţiunea civilă, în condiţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, şi este obligat, potrivit art. 21 alin. (2) din Codul de procedură penală, să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin. (1) al aceluiaşi articol (paragraful 34). 21. Aşadar, prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017 - examinând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, din perspectiva termenului în care persoana vătămată îşi poate exercita dreptul de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare -, Curtea a statuat atât cu privire la dreptul persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, cât şi cu privire la obligaţia procurorului care a exercitat acţiunea civilă de a cere introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente. 22. În lumina acestor considerente, Curtea a observat, în Decizia nr. 671 din 30 octombrie 2018, că autorul excepţiei - în mod similar prezentei cauze - susţine că sintagma „la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală este neclară, fiind, totodată, contrară dispoziţiilor constituţionale invocate. Faţă de susţinerile autorului, Curtea a observat că, anterior, legea procesual penală din 1968 prevedea că partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal la cerere sau din oficiu, actualul cod stabilind că acest lucru poate avea loc doar la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile, consecinţă a eliminării rolului activ al instanţei de judecată în cadrul procesului penal. 23. Totodată, în acord cu jurisprudenţa precitată, Curtea a reamintit că poate exercita acţiunea împotriva părţii responsabile civilmente doar acea persoană care, potrivit legii civile, are dreptul de a obţine de la aceasta despăgubiri pentru fapta cauzatoare de prejudicii a inculpatului. Aşadar, dacă persoana vătămată are capacitate deplină de exerciţiu, doar ea poate promova acţiunea civilă în cadrul procesului penal şi doar ea poate solicita introducerea părţii responsabile civilmente în procesul penal, din această perspectivă norma procesual penală nefiind contrară dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi, liberul acces la justiţie, dreptul părţilor la un proces echitabil şi dreptul la apărare. În acest sens, Curtea a reţinut că soluţia legislativă criticată este în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie, care fac referire la existenţa unui drept, a unei libertăţi sau a unui „interes legitim“ al persoanei, ca o condiţie esenţială pentru a avea acces la justiţie, totodată aplicarea cerinţei procesului echitabil impunându-se în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, precum şi reglementarea legitimării procesuale de a exercita acţiunea civilă sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. De altfel, inculpatul şi persoana vătămată care se constituie parte civilă în procesul penal nu pot fi considerate persoane aflate într-o poziţie procesuală similară, în condiţiile în care, astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, partea responsabilă civilmente împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. 24. Prin aceeaşi decizie, Curtea a subliniat că nu poate reţine că norma procesual penală criticată limitează exerciţiul dreptului la apărare al inculpatului care, potrivit intereselor sale procesuale, are posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Dreptul la apărare al inculpatului presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. 25. În acest context, Curtea a observat că, în forma adoptată iniţial, noul Cod de procedură penală stabilea, în art. 21 alin. (1), că şi inculpatul ar avea dreptul să ceară introducerea părţii responsabile civilmente în procesul penal, soluţie legislativă eronată, atât timp cât legitimarea procesuală de a exercita acţiunea civilă poate reveni doar aceluia care valorifică un drept împotriva unei persoane. Ulterior, prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost modificat prin referirea la partea îndreptăţită potrivit legii civile, aşadar avânduse în vedere persoana care, potrivit legii civile, este îndreptăţită să obţină repararea prejudiciului, în speţă, persoana vătămată care se constituie parte civilă în procesul penal. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin decizia menţionată anterior, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iosif Dumitru în Dosarul nr. 1.126/117/2020/a1 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile“, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
