Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul teritorial Suceava în Dosarul nr. 4.803/86/2017/a2 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.899D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Apreciază că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu şi-a depăşit competenţa atunci când a pronunţat Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018. Din contră, decizia anterior menţionată contribuie la stabilirea caracterului previzibil al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.803/86/2017/a2, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul teritorial Suceava, cu ocazia soluţionării unui apel formulat într-o cauză penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că, deşi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu fac nicio diferenţă în ceea ce priveşte finalitatea operaţiunilor cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, instanţa supremă prin modul de interpretare a acestor dispoziţii a adăugat la lege, intrând în sfera de competenţă a legiuitorului şi încălcând prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie. Arată că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 nu fac nicio trimitere la cele ale art. 2 din acelaşi act normativ. 6. Apreciază că scopul reglementării este acela de a institui măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului de substanţe psihoactive în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora. Or, prin interpretarea dată de instanţa supremă, dispoziţiile criticate au fost golite de conţinut, aducându-se atingere prevederilor art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală. De asemenea, se creează o discriminare între persoanele care consumă droguri, acestea fiind prevăzute ca subiect activ al infracţiunii reglementate la art. 4 din Legea nr. 143/2000, şi persoanele care consumă substanţe psihoactive. 7. Apreciază că un argument în favoarea susţinerilor privind neconstituţionalitatea textului în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 134 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 aprilie 2013. Plecând de la cele reţinute prin decizia Curţii Constituţionale, susţine că aceasta a statuat în sensul că legiuitorul a înţeles să combată consumul de substanţe psihoactive, combatere care nu poate avea loc în lipsa incriminării ca şi infracţiune a consumului de substanţe psihoactive. Susţine că acelaşi raţionament se deduce şi din Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. 8. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Avocatul Poporului, reluând cele susţinute de autorul excepţiei, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Legea nr. 194/2011 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014, iar Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 24 octombrie 2018. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.“ 14. Prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, (…) procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse. Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ.“ 15. Autorul excepţiei apreciază că dispoziţia criticată contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi art. 34 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, respingând excepţia ca neîntemeiată. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 509 din 30 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.077 din 13 noiembrie 2020. 17. Cu acest prilej, Curtea a constatat, în esenţă, că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu pot fi interpretate strict gramatical şi izolat de ansamblul actului normativ din care fac parte, respectiv Legea nr. 194/2011, şi că sensul prevederilor legale analizate avut în vedere de legiuitor este cel care decurge din interpretarea lor sistematică, prin coroborarea acestora cu restul normelor din cuprinsul Legii nr. 194/2011. Astfel, coroborând prevederile art. 2 lit. b), art. 4 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, Curtea a constatat ca fiind evident faptul că noţiunea de „operaţiuni cu produse“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 are semnificaţia prevăzută de legiuitor la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi, prin urmare, că se referă la oricare dintre faptele enumerate în cuprinsul acestei din urmă dispoziţii legale. Printre acestea nu este enumerată şi fapta de deţinere în scopul consumului propriu şi nici cea de consum. De asemenea, nici dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu fac referire la activităţi de procurare sau deţinere de substanţe psihoactive în scopul consumului propriu sau de consum al unor astfel de substanţe. 18. Curtea a constatat că, din analiza prevederilor art. 4 din Legea nr. 194/2011 rezultă că, atunci când a dorit să includă consumul propriu în sfera de aplicare a dispoziţiilor aceluiaşi act normativ, legiuitorul a făcut-o prin referire expresă la acesta, în cuprinsul normei incidente, aspect ce nu poate fi constatat în cazul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. Mai mult, toate activităţile enumerate la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 sunt activităţi ce vizează, direct sau indirect, comercializarea substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, şi nu deţinerea în scopul consumului sau consumul propriu. 19. De asemenea, analizând structura Legii nr. 194/2011, Curtea a reţinut că cvasitotalitatea articolelor din cuprinsul acesteia reglementează procedura de autorizare a operaţiunilor cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (capitolul II - „Autorizarea“ - art. 3-12), precum şi procedura de control al operaţiunilor cu astfel de produse şi sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora (capitolul III - „Control şi sancţiuni“ - art. 13-20), excepţie făcând doar dispoziţiile generale (capitolul I - art. 1-2) şi dispoziţiile tranzitorii şi finale (capitolul IV - art. 21). Această configuraţie a actului normativ criticat denotă scopul legiuitorului, acela de a reglementa operaţiunile cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, şi nu procurarea de astfel de produse în scopul consumului propriu. Totodată, intenţia legiuitorului de a sancţiona, prin Legea nr. 194/2011, operaţiunile cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive care au ca finalitate consumul acestora de către alte persoane decât cele care efectuează operaţiunile enumerate la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 reiese şi din expunerea de motive a Legii nr. 194/2011. 20. Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, nu încalcă prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât prin decizia anterior menţionată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală realizează o interpretare sistematică a prevederilor legale criticate, interpretare ce coincide cu cele arătate în expunerea de motive a actului normativ analizat, fără a restrânge sfera incidenţei normei penale criticate în raport cu voinţa legiuitorului, aceea de a sancţiona doar faptele enumerate la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, săvârşite în condiţiile reglementate la art. 16 alin. (1) din aceeaşi lege. Prin urmare, interpretarea dată dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018 nu aduce atingere autorităţii normative a Legii nr. 194/2011. 21. Referitor la comparaţia făcută de autorul excepţiei între prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Curtea a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 22. Distinct de cele reţinute în Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, precitată, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea reţine că autorul excepţiei apreciază că se ajunge la o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, reglementat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, prin aceea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunţând Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, nu a respectat intenţia legiuitorului reflectată în dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. Cu alte cuvinte, deşi intenţia legiuitorului a fost aceea de a sancţiona penal fapta de a procura produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, instanţa supremă, prin decizia anterior menţionată, a interpretat textul de lege în mod contrar, eludând astfel voinţa legiuitorului. 23. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că, pentru a analiza încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, trebuie stabilit în ce măsură intenţia legiuitorului reflectată în dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 a fost aceea de a sancţiona penal consumatorul final, care, în vederea consumului propriu, procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar procurarea a fost efectuată exclusiv în acest scop. 24. În analiza legitimităţii scopului pentru care o măsură legislativă a fost adoptată, Curtea a avut în vedere fie expunerea de motive a actului respectiv (a se vedea Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014), fie elemente legislative ce conturează scopul avut în vedere de legiuitor (a se vedea Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015). Astfel, Curtea observă că Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 10 noiembrie 2011. Dispoziţia art. 16 alin. (1) din acest act normativ a fost modificată prin introducerea în cuprinsul normei a sintagmei „fără drept“. Ulterior, legea a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014. 25. Curtea observă că în expunerea de motive care însoţeşte proiectul actului normativ se precizează că „începând cu anul 2008, societatea românească a început să se confrunte cu un fenomen care se amplifică exponenţial, legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic «plante etnobotanice» şi «droguri uşoare», care, sub aceste denumiri comerciale manipulatoare care au scopul inducerii unei percepţii pozitive din partea societăţii, ascund în realitate substanţe echivalente sau similare drogurilor de risc şi de mare risc, producând stări halucinogene, atacând sistemul nervos central, efectele fiind ireversibile, iar dependenţa instalându-se foarte rapid“. 26. De asemenea, s-a precizat că, „având în vedere numărul în continuă creştere al persoanelor care sunt intoxicate ca urmare a consumului plantelor şi substanţelor menţionate şi riscurile extrem de grave pentru sănătate, este imperios necesară promovarea prezentului proiect de act normativ. Prin prezenta lege se va stabili cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţii ale acestora susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor produse de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora“. 27. De asemenea, s-a arătat că „sănătatea persoanelor va fi protejată ca urmare a interzicerii plantelor şi substanţelor prevăzute în proiectul de act normativ“. În final, s-a precizat că, „în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din Constituţia României, republicată, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice. Având în vedere gravitatea efectelor pe care plantele şi substanţele care fac obiectul prezentului proiect de act normativ le au asupra sănătăţii populaţiei, se impune interzicerea desfăşurării oricăror activităţi cu aceste plante şi substanţe, în vederea apărării sănătăţii publice. Această măsură este proporţională cu gradul înalt de pericol pentru sănătate al acestor produse“. 28. Astfel, Curtea observă că, în ceea ce priveşte expunerea de motive, aceasta oferă elemente referitoare la scopul urmărit de către legiuitor prin adoptarea legislaţiei incidente în materia combaterii operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Aşa fiind, Curtea apreciază, astfel cum a subliniat şi autorul excepţiei, că scopul reglementării este acela de a institui măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului de substanţe psihoactive în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora, acesta fiind un scop legitim, într-o societate democratică. 29. Pe de altă parte, având în vedere că susţinerile autorului excepţiei sunt formulate cu privire la sfera subiecţilor activi ai infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 61 şi 62, a statuat că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanţii împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice. În ceea ce priveşte conceptul de „lege“, Curtea, prin Decizia nr. 146 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 mai 2004, a reţinut că acesta are mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce operează între criteriul formal sau organic şi cel material. În consecinţă, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin formă, cât şi prin conţinut, legea în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate (ordonanţe ale Guvernului), este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material. 30. Concluzia ce se impune este aceea că, indiferent de scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea unui act normativ şi indiferent de faptul că scopul ce a justificat activitatea de legiferare este unul legitim, acest scop, în sine, nu poate reprezenta temeiul tragerii la răspundere penală a unei persoane, fără existenţa unei dispoziţii legale, clare şi previzibile, care să reglementeze fapta ce constituie infracţiune. 31. Având în vedere aceste aspecte, în continuare, Curtea urmează să analizeze în ce măsură din textul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de tragere la răspundere penală a consumatorului final, care, în vederea consumului propriu, procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar procurarea a fost efectuată exclusiv în acest scop. 32. În acest context, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, Curtea a precizat, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14). 33. Curtea, prin Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragraful 36, a reţinut că există mai multe metode interpretative, şi anume literală, extensivă, restrictivă, gramaticală, sistematică, istorică, teleologică sau logică. Or, sensul normei poate fi înţeles/dedus prin metodele interpretative. Dacă în urma parcurgerii metodelor interpretative, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/ imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. 34. Astfel, chiar dacă textul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu face trimitere expresă la celelalte dispoziţii ale actului normativ, respectiv la art. 2 al legii (astfel cum susţine autorul excepţiei), determinarea şi evaluarea înţelesului normei interpretate nu se poate realiza decât în cadrul ansamblului legislativ reprezentat de dispoziţiile legii din care aceasta face parte. Aceasta reprezintă interpretarea sistematică a normei. A admite susţinerea autorului excepţiei ar însemna că s-ar ajunge în situaţia în care în fiecare articol al unui act normativ ar trebui să se facă, în mod expres, trimitere la toate celelalte articole din acelaşi act normativ, ceea ce ar determina o îngreunare nejustificată a actului normativ cu implicaţii asupra calităţii şi previzibilităţii normelor conţinute în acel act normativ. 35. Aşa fiind, analizând art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, Curtea observă că aceasta este o normă de incriminare. În ceea ce priveşte subiectul activ al acestei infracţiuni, Curtea observă că textul dispoziţiei legale precizează că aceasta sancţionează „fapta persoanei (...)“. Analizată ut singuli această menţiune a textului poate duce la concluzia (înaintată şi de autorul excepţiei) că voinţa legiuitorului este aceea de tragere la răspundere penală şi a consumatorului final, care, în vederea consumului propriu, procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar procurarea a fost efectuată exclusiv în acest scop. Cu toate acestea, Curtea menţionează că subiectul activ al unei infracţiuni este acea persoană care, încălcându-şi obligaţia de conformare, a săvârşit fapta interzisă care prezintă trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. Or, existenţa infracţiunii presupune existenţa unui conţinut constitutiv al acesteia, care trebuie să rezulte din prescripţia normativă incidentă. 36. Curtea constată că, în doctrină, s-a precizat că totalitatea condiţiilor subiective şi obiective legate de actul de conduită constituie conţinutul constitutiv al infracţiunii. În consecinţă, în conţinutul constitutiv al infracţiunii există o latură obiectivă (elementul material, urmarea imediată, legătura de cauzalitate) şi o latură subiectivă (vinovăţia, mobilul şi scopul). Fiind vorba despre condiţii ce ţin de actul de conduită, nu există infracţiune fără conţinut constitutiv. 37. În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii, acesta este reprezentat de actul de conduită interzis, care indică acţiunea sau inacţiunea interzisă. Raportat la infracţiunea reglementată de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, Curtea observă că elementul material al acesteia este reprezentat de fapta de a efectua, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. De asemenea, în cazul acestei infracţiuni, pentru existenţa elementului material, pe lângă săvârşirea acţiunii, legiuitorul a prevăzut necesitatea îndeplinirii unei condiţii esenţiale (ataşate elementului material), aceea de a nu deţine autorizaţie eliberată în condiţiile Legii nr. 194/2011. Prin urmare, subiectul activ al infracţiunii trebuie să îndeplinească, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în contextul în care pentru îndeplinirea acelor operaţiuni legea impune autorizarea prealabilă, iar subiectul activ nu deţine această autorizaţie. 38. Având în vedere dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia: „în cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite“, şi a art. 37 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, care dispune că „în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni; dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie“, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte noţiunea de „operaţiuni cu produse“, din art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, care reglementează semnificaţia unor termeni şi expresii în înţelesul acestei legi, rezultă că aceasta se referă la operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse. Totodată, art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 reglementează şi noţiunea de „operator“, ca fiind persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuşi, efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiunile cu produse, care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. În plus, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, potrivit Legii nr. 194/2011, operaţiunile cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive se supun autorizării în condiţiile stabilite de această lege; obligaţia de a solicita emiterea unei autorizaţii de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) revenind oricărui operator ce desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care a fost produs nu este consumul. 39. Curtea constată, aşadar, că operaţiunile de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care au fost produse nu este consumul, nu sunt prohibite absolut de legiuitor, Legea nr. 194/2011 reglementând condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca astfel de operaţiuni să aibă caracter legal şi să poată fi desfăşurate, una dintre aceste condiţii fiind cea referitoare la existenţa autorizaţiei emise de A.N.S.V.S.A. 40. Or, în contextul coroborării textelor legale anterior menţionate, Curtea apreciază ca fiind judicioase cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele Deciziei nr. 10 din 12 septembrie 2018, în sensul că voinţa legiuitorului a fost aceea de a include în sfera operaţiunilor supuse autorizării acele activităţi care au un caracter comercial sau care se desfăşoară în mod sistematic, într-un cadru organizat şi care se bucură de prezumţia de liceitate, iar nu pe cele derulate în mod ilicit. 41. Un argument în plus îl reprezintă reglementarea, prin art. 5 din Legea nr. 194/2011, a documentaţiei necesare obţinerii autorizaţiei, aceasta referindu-se, printre altele, la indicarea caracteristicilor calitative şi cantitative ale tuturor constituenţilor produsului, inclusiv denumirea comună internaţională, dacă există o asemenea denumire, sau o referire la denumirea chimică relevantă; descrierea metodei de fabricaţie şi de control utilizate de fabricant; rezultatele testelor fizico-chimice, biologice sau microbiologice şi toxicologice, după caz; o machetă a ambalajului primar şi, după caz, a ambalajului secundar, precum şi modalitatea de utilizare recomandată; dovada achitării tarifului de autorizare. 42. Mai mult, Curtea apreciază că sintagma „operaţiuni cu produse“ conţinută de dispoziţiile Legii nr. 194/2011 are acelaşi înţeles indiferent de articolul din lege care o conţine. Astfel, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 se coroborează cu art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ, „operaţiuni cu produse“, în sensul acestei legi, fiind acele operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, operaţiuni care au un caracter comercial sau care se desfăşoară în mod sistematic, într-un cadru organizat şi care se bucură de prezumţia de liceitate. 43. Astfel, a aprecia că o persoană fizică, ce procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, exclusiv în vederea consumului propriu, poate dobândi calitatea de „operator“, în sensul legii, presupune posibilitatea ca aceasta să depună o solicitare de emitere a unei autorizaţii de către A.N.S.V.S.A., prin care aceasta din urmă să o autorizeze să consume aceste produse, consum ce ar căpăta astfel valenţele unei „operaţiuni cu produse“, în sensul Legii nr. 194/2011. Implicit, subiecţi activi ai infracţiunii reglementate de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 ar fi acele persoane fizice, care procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, exclusiv în vederea consumului propriu, dar care nu deţin o autorizaţie emisă în acest scop de A.N.S.V.S.A. Or, o asemenea situaţie este dificil de conceput. 44. Aşa fiind, aplicând aceste considerente la cauza dedusă controlului de constituţionalitate, Curtea constată că legiuitorul nu a intenţionat sancţionarea penală a consumatorului final, care, în vederea consumului propriu, procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar procurarea a fost efectuată exclusiv în acest scop. 45. În ceea ce priveşte trimiterea la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, potrivit cărora „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă“, Curtea reţine că prin simpla lecturare a celor două texte [art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000] rezultă diferenţa de reglementare şi implicit voinţa diferită a legiuitorului în activitatea de normare a tragerii la răspundere penală a unor persoane care săvârşesc anumite fapte. 46. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000, Curtea, prin Decizia nr. 259 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 5 iunie 2019, a reţinut că, acestea au în vedere acele operaţiuni, efectuate fără drept, ce privesc circulaţia drogurilor de risc şi care constau în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea acestora. Totodată, Curtea a reţinut că toate aceste operaţiuni se circumscriu unui singur scop, şi anume „pentru consum propriu“, spre deosebire de infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. Astfel, în cazul infracţiunii reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, subiectul activ este circumstanţiat şi este întotdeauna un consumator de droguri, simplu sau dependent, astfel cum acesta este definit în art. 1 lit. h) şi i) din acelaşi act normativ. 47. Pe de altă parte, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că filosofia ce a generat şi a guvernat adoptarea Legii nr. 143/2000 este legată - aşa cum însăşi denumirea legii o consacră - nu numai de prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, dar şi de prevenirea şi combaterea consumului de droguri, în considerarea faptului că acestea sunt substanţe periculoase pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. Or, raţiunea adoptării Legii nr. 194/2011, aşa cum reiese şi din titlul său, se circumscrie combaterii operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, fără a face trimitere la consumul acestora. Curtea, în jurisprudenţa ei, de exemplu, prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 23, a reţinut că, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă, precum şi obiectul reglementării exprimat sintetic“. În lipsa unor dispoziţii generale ale legii care să orienteze reglementarea, obiectul acesteia este dat chiar prin titlu. 48. Aşa fiind, Curtea apreciază că se impune cu evidenţă faptul că legiuitorul a înţeles să normeze diferit materia tragerii la răspundere penală incidentă în cele două reglementări. 49. Mai mult, reglementarea unei infracţiuni nu presupune aplicarea acesteia tuturor situaţiilor apreciate ca fiind potenţial similare, dar care nu au fost avute în vedere de către legiuitor. A permite celui care interpretează şi aplică legea penală, în absenţa unei norme exprese, să stabilească el însuşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 23 alin. (12), care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. 50. În ceea ce priveşte invocarea Deciziei nr. 25 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 18 noiembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea reţine că prin aceasta s-a statuat că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică. Din analiza deciziei anterior menţionate rezultă că instanţa supremă, utilizând interpretarea gramaticală, pe cea logico-sistematică şi pe cea teleologică a reţinut că finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, a determinat sfera destinatarilor actului normativ în integralitatea lui (deci şi în ceea ce priveşte faptele prohibite), aceştia fiind persoanele fizice şi juridice care efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni cu produsele reglementate prin lege. De asemenea, în contextul ansamblului normativ reprezentat de Legea nr. 194/2011, instanţa supremă a analizat semnificaţia noţiunii de „operator“, precum şi cadrul legal în care operatorul poate desfăşura operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care au fost produse nu este consumul, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare. Sensul celor statuate prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 este acela că subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 este orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară operaţiuni cu produse, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ, şi care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a putea desfăşura astfel de activităţi. 51. Or, statuarea instanţei supreme nu are semnificaţia includerii în categoria subiecţilor activi ai acestei infracţiuni a consumatorului final, care procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuată exclusiv în vederea consumului propriu. 52. În ceea ce priveşte invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 134 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 aprilie 2013, din analiza acesteia nu rezultă, astfel cum susţine autorul excepţiei, că instanţa de contencios constituţional a statuat în sensul că, prin Legea nr. 194/2011, legiuitorul a înţeles să combată consumul de substanţe psihoactive, combatere care nu poate avea loc în lipsa incriminării ca infracţiune a consumului de substanţe psihoactive. 53. Din cele anterior expuse, rezultă că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a sancţiona penal fapta de a procura produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, astfel că instanţa supremă, prin decizia anterior menţionată, a interpretat textul de lege în acord cu voinţa legiuitorului, cu respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. 54. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi pe cele ale art. 34 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii, Curtea reţine că autorul excepţiei apreciază că încălcarea acestor drepturi fundamentale este consecinţa nerespectării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, reglementat de prevederile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. Or, în condiţiile în care s-a constatat că interpretarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 a fost realizată în acord cu voinţa legiuitorului, cu respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 22 alin. (1) şi pe cele ale art. 34 alin. (1) şi (2). 55. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul teritorial Suceava în Dosarul nr. 4.803/86/2017/a2 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
