Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea DRG Optik - S.R.L. din comuna Hăghig, judeţul Covasna, în Dosarul nr. 201/64/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 658D/2016, precum şi de Societatea AMC - S.R.L. din comuna Hăghig, judeţul Covasna, în Dosarul nr. 234/64/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 659D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Dan Chiriac din Baroul Ilfov, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 28 septembrie 2017, în prezenţa domnului avocat Dan Chiriac din Baroul Ilfov, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, precum şi a domnului Marius Chiriac, reprezentant legal, administrator al acestor societăţi, dată la care Curtea a conexat cele două dosare şi când, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru 17 octombrie 2017, când Curtea a pronunţat prezenta decizie. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţilor prezente, care arată că nu are nimic de adăugat la cele susţinute la termenul precedent, precum şi faptul că aşteaptă eventuale întrebări din partea judecătorilor Curţii. 5. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 6. Prin încheierile din 7 şi 14 aprilie 2016, pronunţate în dosarele nr. 201/64/2016 şi nr. 234/64/2016, Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societăţile DRG Optik - S.R.L. şi AMC - S.R.L. din comuna Hăghig, judeţul Covasna, în cauze având ca obiect anularea unor decizii emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale, întrucât prevăd posibilitatea suspendării contestaţiei în procedura administrativă de către organul de soluţionare competent în mod arbitrar, prin simpla sesizare (eventual chiar nefondată) a organelor de cercetare penală. Astfel, organul de soluţionare a procedurii prealabile obligatorii contencios-fiscale îşi poate aroga o calitate nouă (aceea de persoană vătămată şi parte civilă). Or, această suspendare nu este dispusă de o instanţă judecătorească. Persoana juridică de drept privat nu dispune de un mecanism similar: chiar dacă ar formula un denunţ împotriva organelor fiscale, nu dispune de o prevedere în legislaţia fiscală care să îi permită suspendarea cauzei de contencios fiscal prin exercitarea unilaterală a propriei voinţe (formularea unei sesizări penale). 8. Astfel, în momentul în care procesul este afectat prin dezavantajarea uneia dintre părţile participante în raport cu cealaltă parte, se încalcă atât principiul egalităţii, cât şi dreptul la un proces echitabil. Procesul echitabil nu poate fi realizat decât în condiţiile în care acesta respectă principiile fundamentale unanim admise care să asigure echilibrul între interesul general al societăţii şi interesele legitime ale fiecărei persoane. Cu alte cuvinte, atât petentul, cât şi pârâtul din procedura contencioasă fiscală ar trebui să fie egali în faţa legii, iar o eventuală suspendare a cauzei să fie dispusă numai de instanţă. 9. Se mai arată că organele fiscale suspendă procedura contencioasă aflată în faza prealabilă obligatorie - până la soluţionarea definitivă a cauzei penale noi, pe care tot ele au generat-o. Într-o etapă ulterioară, organele fiscale execută decizia de impunere care este titlu executoriu. Aceasta din urmă face atât obiectul procedurii contencios-fiscale, cât şi obiectul procedurii penale noi (sub aspectul laturii civile a procesului penal). 10. Mai mult decât atât, persoana juridică privată, dacă doreşte să îşi recupereze un eventual prejudiciu prin latura civilă a unui proces penal, trebuie să aştepte soluţionarea definitivă a procesului penal în ansamblul său (latura penală şi latura civilă); organele fiscale, însă, „rezolvă“ latura civilă a cauzei chiar înainte de începerea urmăririi penale pe latura penală - şi anume, în temeiul celor două articole criticate. 11. Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate. Instanţa arată că textele de lege criticate se referă la procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Acesta indică jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, precum şi ale art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Prevederile legale criticate au următorul conţinut: - Art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;" – Art. 214 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.“; – Art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;" – Art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: „(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu.“ 17. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi în art. 126 alin. (1), (5) şi (6) privind înfăptuirea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi instanţele judecătoreşti stabilite de lege. 18. Curtea constată faptul că dispoziţiile legale ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au fost abrogate prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile criticate, având în vedere că ele continuă să producă efecte juridice în cauze. În ceea ce priveşte prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, procedura fiind începută sub imperiul Codului de procedură fiscală din 2003, ele nefiind, în principiu, de imediată aplicare. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine faptul că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008, şi Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, Curtea a constatat că, potrivit art. 205 alin. (1) din Codul de procedură fiscală din 2003, contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziţia pronunţată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acţiune în instanţă al contribuabilului nu este abolit, cum pretinde autorul excepţiei, fiind chiar reconfirmat şi de art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ fiscal. 20. Textul de lege criticat se referă, aşadar, la procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat. 21. Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului „penalul ţine în loc civilul“, procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată până la încetarea motivului care a determinat suspendarea. 22. În ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, Curtea reţine că a statuat, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Or, dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. 23. Curtea observă, de altfel, că, referitor la instituţia procesuală a suspendării facultative a soluţionării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile instituite în titlul IX al Codului de procedură fiscală din 2003, Curtea s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii sale. Astfel, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Curtea a reţinut că adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie, este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.173 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 decembrie 2008, şi Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008). În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluţionarea contestaţiei. 24. Referitor la dispoziţiile art. 214 alin. (1) ale Codului de procedură fiscală din 2003, prin Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, Curtea a reţinut că acestea dau posibilitatea ca, în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, organul competent să dispună suspendarea acesteia. În această decizie, ca şi prin Decizia nr. 63 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006, Curtea a constatat că, pentru identitate de raţiune, cele statuate în materie civilă îşi găsesc justificarea şi în materie fiscală, în ceea ce priveşte suspendarea facultativă a procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale, şi anume atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă. 25. În această privinţă, Curtea a reţinut că modificările în materie procesual civilă şi în materie procesual penală nu vizează, totuşi, o modificare fundamentală de optică a legiuitorului român, ci numai o circumstanţiere, realizată în vederea unei protecţii efective a accesului liber la justiţie. Instituţia suspendării facultative rămâne, în continuare, o opţiune a legiuitorului român, care serveşte interese importante, astfel încât raţionamentul prin analogie la care s-a oprit Curtea Constituţională în decizia precitată îşi păstrează, în continuare, valabilitatea. 26. În plus, Curtea a constatat că însuşi textul criticat oferă o garanţie, care poate fi apreciată ca suficientă, pentru a-l asigura pe contestatar că suspendarea nu va fi dispusă în mod arbitrar (Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei). Situaţiile în care poate fi dispusă această măsură sunt expres şi limitativ prevăzute, fiind determinate printr-un grad de precizie suficient de ridicat care, o dată în plus, să îl protejeze pe contestatar de un eventual abuz. 27. Faptul că, de la caz la caz, se pot ivi situaţii în care suspendarea soluţionării contestaţiei să conducă, în mod efectiv, la îngreunarea, cu totul regretabilă, a situaţiei unui contestatar anume, nu reprezintă un temei suficient pentru a invalida, în integralitatea ei, o instituţie juridică, în speţă cea a suspendării facultative a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă. De altfel, în asemenea situaţii, nu se ridică probleme de constituţionalitate, ci, eventual, de aplicare a legii, aşa cum, în mod judicios, a reţinut Curtea Constituţională în trecut, de pildă prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, precitată, când, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală din 2003, a constatat că eventualul comportament al părţilor sau al instituţiilor administrative care determină o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci o problemă ce ţine exclusiv de conduita părţilor implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituţională judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau a organului fiscal ori unele decizii administrative sau judecătoreşti discutabile nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituţionalităţii unor texte legale. 28. Pe lângă argumentele menţionate constant de instanţa de contencios constituţional, Curtea le reţine şi pe cele din jurisprudenţa recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 18 mai 2017, pronunţată în Cauza Johannesson şi alţii împotriva Islandei. 29. În speţă, reclamanţii s-au plâns că au fost judecaţi de două ori pentru declaraţii fiscale inexacte, fiindu-le impuse, pe de o parte, amenzi fiscale, iar, pe de altă parte, fiind condamnaţi, ulterior, pentru infracţiuni fiscale agravante. Instanţa europeană de contencios a drepturilor omului a constatat că ambele seturi de proceduri au fost de natură penală şi că faptele care au stat la baza celor două proceduri au fost aceleaşi: nedeclararea veniturilor pentru aceeaşi perioadă de timp, fiind constatată eludarea plăţii aceloraşi sume de bani. Curtea de la Strasbourg a statuat că pentru a nu exista o dublare a procedurilor, între procedura administrativă (fiscală) şi cea penală trebuie să existe o legătură materială şi temporală suficient de strânsă, ele trebuind să fie combinate într-o manieră integrată încât să formeze un ansamblu coerent. 30. Or, în această speţă, Curtea a constatat că nu a existat o legătură materială şi temporală suficient de strânsă între cele două seturi de proceduri pentru a se evita dublarea. Pe de o parte, a existat doar o suprapunere limitată în calendarul celor două seturi de proceduri, iar, pe de altă parte, administrarea şi evaluarea probelor s-au realizat distinct, răspunderea reclamanţilor fiind evaluată de către diferite autorităţi şi instanţe în cadrul unor proceduri care au fost în mare măsură independente una de cealaltă [paragrafele 50-55]. 31. Curtea Constituţională mai reţine că actul administrativ de suspendare a unei proceduri administrative nu este sustras controlului judecătoresc. Legea prevede o înşiruire logică a procedurilor care permit apărarea interesului public, cât şi al persoanelor private. Potrivit art. 214 alin. (3) din Codul de procedură fiscală din 2003, procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea. Ceea ce poate fi pus în discuţie este intervalul de timp în care contribuabilul trebuie să aştepte pentru a avea posibilitatea să conteste actul administrativ, pentru că soluţionarea unei cauze penale poate dura suficient de mult timp, cu alte cuvinte, termenul rezonabil al urmăririi penale şi cel al judecăţii. Însă, Curtea observă că partea interesată poate formula o contestaţie întemeiată pe prevederile art. 488^1 din Codul de procedură penală, ceea ce ar putea avea ca efect accelerarea procedurii din faţa organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti. Potrivit acestor dispoziţii: "(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii.(2) Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror. Contestaţia poate fi formulată după cum urmează: a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale; b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă; c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.(4) Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea acesteia. Contestaţia nu mai poate fi reiterată în cadrul aceleiaşi faze procesuale în care a fost retrasă." 32. Cu privire la necesitatea respectării unui termen rezonabil în derularea procedurilor judiciare, Curtea reţine faptul că instanţa de la Strasbourg a statuat că prin impunerea respectării unui termen rezonabil pentru înfăptuirea actului de justiţie, Convenţia subliniază importanţa faptului că justiţia trebuie să fie administrată fără întârzieri de natură a-i compromite eficacitatea şi credibilitatea (Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunţată în Cauza Katte Klitsche de la Grange împotriva Italiei, paragraful 61), statul fiind responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, nu numai pentru aceea a organelor judiciare (Hotărârea din 23 octombrie 1990, pronunţată în Cauza Moreira de Azevedo împotriva Portugaliei, paragraful 73). Criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale sunt aceleaşi ca în materie civilă: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente. 33. În ceea ce priveşte problema executării obligaţiei de plată rezultate din actul organului fiscal, Curtea apreciază că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală instituie garanţii suficiente pentru a nu se ajunge la prejudicierea dreptului de proprietate al persoanei căreia i se adresează. Astfel, potrivit art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, contribuabilul poate cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei. 34. Curtea constată că ipoteza de la care trebuie iniţiată analiza comportamentului actorilor instituţionali implicaţi este aceea a unor organe fiscale şi de urmărire penală de bună-credinţă, precum şi a unor instanţe judecătoreşti care sunt conştiente de obligativitatea respectării principiilor statului de drept. Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 49, statul de drept consacră o serie de garanţii, inclusiv jurisdicţionale, care să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor prin autolimitarea statului, respectiv încadrarea autorităţilor publice în coordonatele dreptului. Curtea reţine că statul a elaborat cadrul normativ necesar pentru soluţionarea situaţiilor care pot apărea în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni într-un mod rezonabil. Curtea mai reţine că persoanele fizice şi juridice au o serie de drepturi, dar şi de obligaţii, iar statul trebuie să fie în măsură de a apăra în mod eficient ordinea de drept instituită, cu respectarea principiilor statului de drept. 35. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 124 şi art. 126 alin. (1), (5) şi (6) din Constituţie. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi cu majoritate de voturi referitor la prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea DRG Optik - S.R.L. din comuna Hăghig, judeţul Covasna, în Dosarul nr. 201/64/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea AMC - S.R.L. din comuna Hăghig, judeţul Covasna, în Dosarul nr. 234/64/2016 al aceleiaşi instanţe. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
