Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, 64, 375 şi 396 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Raul Traian Popa şi Bogdan Marian Popa în Dosarul nr. 230/107/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.530D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă similară, prin Decizia nr. 122 din 15 martie 2022 şi Decizia nr. 217 din 2 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 230/107/2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8, 64, 375 şi 396 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Raul Traian Popa şi Bogdan Marian Popa cu ocazia soluţionării unei cauze penale aflate în faza apelului, cauză în care a fost aplicată procedura abreviată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu includ interdicţia judecătorului de a participa la judecarea cauzei disjunse dintr-o cauză în care s-a aplicat procedura abreviată şi în care acelaşi judecător a pronunţat o hotărâre de condamnare. Admiterea cererii de judecare în procedura simplificată ar trebui condiţionată de respectarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor care au fost trimişi în judecată prin acelaşi rechizitoriu, dar nu au optat pentru această procedură. 6. Expun finalitatea procedurii simplificate, precum şi modalitatea de administrare a probelor noi sau de readministrare a celorlalte, apreciind că judecătorul nu poate delimita, „în cadrul aceluiaşi dosar, la cererea cui, în apărarea cui şi pentru care dintre inculpaţi se administrează proba şi nici nu poate cenzura măsura în care proba îl vizează pe unul sau pe altul dintre inculpaţi“. Susţin că hotărârea pronunţată după admiterea cererii de aplicare a dispoziţiilor privind procedura abreviată nu este doar una prin care este condamnat inculpatul care a uzat de această procedură, ci este o hotărâre prin care instanţa validează pe deplin actul de sesizare, inclusiv în privinţa situaţiei de fapt, fiind imposibil să revină asupra acesteia printr-o altă hotărâre dată după finalizarea cercetării judecătoreşti ce îi vizează pe ceilalţi inculpaţi. În acest context, prezintă elemente referitoare la imparţialitatea instanţei, arătând că, spre deosebire de dispoziţiile art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală care prevăd expres că încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei de către unii dintre inculpaţi nu aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie a celorlalţi inculpaţi pentru care nu s-a încheiat acord, în cazul recunoaşterii învinuirii dispoziţiile criticate nu protejează prezumţia de nevinovăţie. În final, prezintă Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, expunând şi situaţia de fapt din dosarul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. 7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că procedura abreviată, care are ca efect reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei, reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, iar instanţa poate admite sau respinge această procedură, fiind respectat dreptul la un proces echitabil. Prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că „judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 320^1 din Codul de procedură penală, cu privire la care la unii dintre inculpaţi nu devine incompatibil să judece acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunţate conform art. 320^1 din Codul de procedură penală şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă.“ Din decizia prezentată mai sus nu rezultă că judecătorul devine incompatibil doar dacă şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă, aceasta constituind o împrejurare de fapt, care nu poate fi supusă unui control de constituţionalitate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8, 64, 375 şi 396 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: - Art. 8: „Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.“; – Art. 64: "(1) Judecătorul este incompatibil dacă: a) a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar şi în altă cauză; b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora; c) a fost expert sau martor, în cauză; d) este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal; e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată; f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată.(2) Nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal.(3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac.(5) Judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac.(6) Judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate participa la soluţionarea contestaţiei.;" – Art. 375: "(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.(1^1) Inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) şi prin înscris autentic.(1^2) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (1^1), dacă inculpatul este minor, este necesară şi încuviinţarea reprezentantului său legal.(2) Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.(3) Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10).;" – Art. 396: "(1) Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.(2) Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.(3) Renunţarea la aplicarea pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80-82 din Codul penal.(4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83-90 din Codul penal.(5) Achitarea inculpatului se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d).(6) Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).(7) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă achitarea.(8) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.(9) În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii, faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune şi inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanţa dispune plata acesteia din cauţiune, potrivit dispoziţiilor art. 217.(10) Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (1^1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime." 12. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă similară, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 122 din 15 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 19 iulie 2022, paragraful 14, Curtea a reţinut că, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituţie, „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“, ceea ce presupune, pe de o parte, ca activitatea de judecată să se înfăptuiască în mod obiectiv, „în numele legii“, după cum prevede art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, ţinându-se seama totodată de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“. Aşadar, Curtea a observat că principiul imparţialităţii justiţiei constituie un corolar al principiului legalităţii, ce caracterizează statul de drept. Pe de altă parte, principiul imparţialităţii presupune ca autorităţile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiţia să fie neutre. 14. Totodată, Curtea a reţinut că imparţialitatea magistratului, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. Imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită; în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate; aşadar, se poate aplica testul obiectiv pentru a determina dacă judecătorul oferă suficiente garanţii pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa (Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). În aplicarea acestui test, opinia părţii cu privire la imparţialitatea judecătorului cauzei este importantă, dar nu decisivă. Esenţial este ca bănuielile referitoare la imparţialitate să poată fi justificate rezonabil, caz în care judecătorul bănuit de incompatibilitate trebuie să se retragă de la soluţionarea cauzei (Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunţată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 113, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragraful 98). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că nu există o delimitare clară între aspectul obiectiv şi cel subiectiv şi că, pentru a statua asupra imparţialităţii judecătorului, acelaşi act al unui judecător poate fi analizat atât prin prisma demersului subiectiv, cât şi a celui obiectiv (Hotărârea din 5 februarie 2009, pronunţată în Cauza Olujic împotriva Croaţiei, paragraful 57 şi următoarele, Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunţată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, paragraful 114). 15. Curtea Constituţională a constatat că valorificarea acestor principii în dreptul procesual penal român se realizează prin reglementarea, în cuprinsul dispoziţiilor art. 64 din Codul de procedură penală, a cazurilor de incompatibilitate ale judecătorului. Curtea a reţinut că standardul de evaluare a imparţialităţii judecătorului care se pronunţă în cauze între care există conexitate sau indivizibilitate, în ipoteza judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, a fost de principiu stabilit de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 6 decembrie 2012, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a decis că „Judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 320^1 din Codul de procedură penală cu privire la unii dintre inculpaţi nu devine incompatibil să judece acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunţate conform art. 320^1 din Codul de procedură penală şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă“. În acest sens, instanţa supremă a reţinut că procedura simplificată presupune o analiză a condiţiilor în care recunoaşterea vinovăţiei proprii produce efectele prevăzute de lege, astfel că probele administrate în faza de urmărire penală faţă de persoana care solicită aplicarea acestei proceduri sunt suficiente pentru a permite stabilirea unei pedepse pentru fapta proprie, ceea ce înlătură posibilitatea ca instanţa de judecată să se refere la vinovăţia persoanelor faţă de care cercetarea judecătorească va continua în cauza disjunsă. În situaţia trimiterii în judecată a mai multor inculpaţi, instanţa are de evaluat vinovăţia fiecăruia dintre ei, ceea ce exclude de jure antepronunţarea judecătorului cu privire la vinovăţia unui inculpat în evaluarea vinovăţiei altuia. Chiar dacă acţiunea penală este indivizibilă, extinzându-se asupra tuturor celor care au participat la comiterea infracţiunii, caracterul personal al acţiunii penale subzistă, ca o consecinţă a caracterului personal al răspunderii penale. În consecinţă, în faza de urmărire penală, acţiunea penală, ca modalitate juridică prin care conflictul de drept născut din săvârşirea unei infracţiuni este adus în faţa organelor judiciare, presupune o evaluare în raport cu fiecare persoană a temeiului de angajare a răspunderii penale. La rândul său, cercetarea judecătorească presupune o evaluare individuală a vinovăţiei fiecărei persoane trimise în judecată, instanţa pronunţându-se prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului. Chiar în caz de indivizibilitate sau conexitate între infracţiunile pentru care sunt trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi, dintre care doar unul solicită soluţionarea cauzei potrivit procedurii simplificate, în motivarea hotărârii faţă de acesta instanţa nu are temei pentru a face referiri cu privire la vinovăţia inculpaţilor pentru care cauza a fost disjunsă, având în vedere lipsa cercetării judecătoreşti de natură a clarifica existenţa vinovăţiei. 16. Totodată, soluţionarea cauzei cu privire la unul dintre inculpaţi conform procedurii simplificate oferă suficiente garanţii de imparţialitate, din punctul de vedere al legii, pentru ca acelaşi judecător să poată da o soluţie în cauza disjunsă: inculpaţi diferiţi, caracterul personal al răspunderii penale, existenţa unei cercetări judecătoreşti noi în care vor fi evaluate faptele, fără referire la sentinţa anterioară, evaluarea conţinutului fiecărei infracţiuni, fără referire la sentinţa anterioară, probele referitoare la vinovăţia fiecărui inculpat, inclusiv administrarea recunoaşterii aceluia care a beneficiat de procedura simplificată în faţa persoanei acuzate în cauza disjunsă pentru ca aceasta să poată pune întrebări martorului. De altfel, criteriul determinant pentru evaluarea existenţei incompatibilităţii prin antepronunţare, în judecarea unor inculpaţi diferiţi, în cauze disjunse, decurge din considerentele hotărârii de condamnare, şi nu din soluţia de condamnare. Aşa încât, instanţa supremă a stabilit că judecătorul devine incompatibil doar în măsura în care hotărârile anterioare pronunţate de acesta cuprind referiri la vinovăţia persoanelor din cauza pendinte sau motivarea unei soluţii conţine date care presupun o antepronunţare cu privire la vinovăţia persoanelor pentru faptele de care sunt acuzate. 17. Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea Constituţională a constatat că raţiunile care au justificat pronunţarea Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2012, precitată, se menţin şi în ceea ce priveşte analiza imparţialităţii judecătorului în cazul recunoaşterii învinuirii, reglementată de noua lege procesual penală. 18. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia deciziei menţionate, precum şi considerentele pe care aceasta se sprijină îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Raul Traian Popa şi Bogdan Marian Popa în Dosarul nr. 230/107/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 8, 64, 375 şi 396 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
