Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Roşca în Dosarul nr. 4.303/192/2019 al Judecătoriei Bolintin-Vale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.961D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 382 din 18 iunie 2020 şi nr. 516 din 15 iulie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 23 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.303/192/2019, Judecătoria Bolintin-Vale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ioana Roşca cu ocazia soluţionării plângerii formulate de aceasta împotriva soluţiei de clasare dispuse de parchet, menţinută prin ordonanţa prim-procurorului parchetului cu privire la intimata-inculpată, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la camătă. În cauza penală a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de intimata-inculpată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prin normele procesual penale criticate este pusă în imposibilitatea de a beneficia în concret de calea de atac a plângerii, iar, faţă de procedura camerei preliminare, prevăzută de art. 345 din Codul de procedură penală, aceleaşi persoane interesate se află în situaţii vădit discriminatorii, deşi, cel puţin din perspectiva cererilor şi excepţiilor pe care le-ar putea ridica, acestea au aceeaşi raţiune, fără a exista vreo justificare rezonabilă care să menţină un tratament diferit pentru situaţii similare. Susţine că normele procesual penale criticate sunt restrictive în materie de probatoriu, astfel că accesul la justiţie este iluzoriu şi contrar dreptului la un recurs efectiv. Susţine că prin dispoziţiile legale criticate se acceptă posibilitatea ca o procedură de judecată pe fond să se întemeieze pe o procedură anterioară, doar a acuzării, care restrânge dreptul la apărare într-o manieră incompatibilă cu garanţiile dreptului la un proces echitabil. În plus, susţine că normele criticate limitează autoritatea judecătorului şi puterea de apreciere asupra cauzei cu care este învestit, iar, în ceea ce o priveşte pe autoarea excepţiei, aceasta s-ar afla într-o vădită poziţie de inferioritate faţă de procurorul care şi-ar fi selectat doar acele probe ce i-au servit rezultatului dorit, autoarea neavând posibilitatea de a contesta în vreun fel procedura de administrare de probe şi nici soluţia, până la momentul la care s-a adresat judecătorului de cameră preliminară. Totodată, susţine că neacordarea plenitudinii de exerciţiu în materie de administrare de probatoriu afectează şi principiul prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - recunoscut numai în materie penală, întrucât obiectul judecăţii îl constituie raportul juridic penal de conflict ce analizează şi fondul cauzei penale, respectiv îndeplinirea cerinţei de „probe necesare“, iar, în condiţiile în care probele nu pot avea o valoare dinainte stabilită, rolul judecătorului ar fi acela ca, prin verificarea în procedura prevăzută de art. 341 din Codul de procedură penală, să dea valoare şi să analizeze atât legalitatea, cât şi temeinicia soluţiei. 6. Judecătoria Bolintin-Vale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 382 din 18 iunie 2020, în care s-a reţinut că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare, prin deciziile nr. 41 din 4 februarie 2020, nr. 204 din 3 aprilie 2018, nr. 530 din 11 iulie 2017 şi nr. 529 din 11 iulie 2017, excepţia de neconstituţionalitate fiind respinsă ca neîntemeiată. Potrivit considerentelor deciziilor precitate, limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al dispoziţiei procurorului atacate sub aspectul legalităţii acesteia. Referitor la pretinsa discriminare susţinută de autoare în raport cu procedura de cameră preliminară, prevăzută de art. 345 şi următoarele din Codul de procedură penală, având în vedere o posibilă finalitate comună, respectiv începerea judecăţii, judecătorul de cameră preliminară are în vedere că cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 se aplică mutatis mutandis. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(5^1) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.“ Art. 341 alin. (5^1) a fost modificat de art. I pct. 36 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare de la data sesizării instanţei de contencios constituţional. 11. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele procesual penale criticate încalcă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, cât şi prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, referitor la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. 13. Astfel, prin Decizia nr. 516 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1110 din 22 noiembrie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut că limitarea mijloacelor de probă - pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată - este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacată sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea prevederilor legale. Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu cererile şi excepţiile formulate de către inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Curtea nu a primit nici critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăşi, o garanţie a realizării acestui drept. 14. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a mai reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/ netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie, statuând, în acest sens, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 15. De asemenea, Curtea a constatat că drepturile fundamentale menţionate anterior nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile de lege criticate, din moment ce prevederile art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală reglementează soluţiile ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, contestaţie ce va fi soluţionată în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părţilor, a subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului, precum şi posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. De altfel, faptul că judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea de a verifica, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, putând să excludă probele nelegal administrate ori, după caz, să sancţioneze, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în aşa fel încât, în situaţia dispunerii începerii judecăţii, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil. 16. Tot prin Decizia nr. 516 din 15 iulie 2021, citată anterior, Curtea a constatat că textul de lege criticat reglementează atât cu privire la citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului în această procedură, cu posibilitatea de a depune note scrise referitor la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, cât şi cu privire la posibilitatea petentului şi a intimaţilor de a formula cereri şi de a ridica excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. În aceste condiţii, petentul - fiind citat şi având posibilitatea de a depune note scrise referitor la admisibilitatea şi temeinicia plângerii, de a demonstra nelegalitatea soluţiei atacate în raport cu lucrările şi materialul din dosarul de urmărire penală şi oricare înscrisuri noi prezentate, de a formula cereri şi de a ridica excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, în măsura în care în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală - beneficiază de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. 17. Pentru aceleaşi argumente, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, Curtea a reţinut că garanţiile procesuale mai sus analizate reprezintă tot atâtea garanţii ale realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin norma criticată. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate - potrivit dispoziţiilor art. 340 din Codul de procedură penală - poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigenţele dreptului fundamental la apărare. 18. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 21 aprilie 2020, Decizia nr. 373 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 13 octombrie 2020, şi Decizia nr. 335 din 20 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 29 octombrie 2021. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile menţionate anterior, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Roşca în Dosarul nr. 4.303/192/2019 al Judecătoriei Bolintin-Vale şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Bolintin-Vale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
