Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 3.445/302/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.018D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată. La primul termen de judecată din data de 10 noiembrie 2022, constatându-se lipsa de procedură cu autorul excepţiei, s-a acordat un nou termen pentru data de 13 decembrie 2022. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, textul criticat respectând cerinţele constituţionale de claritate şi previzibilitate. Procedura contestaţiei la executare este un mijloc procedural de rezolvare a acelor situaţii relative la executarea hotărârii după rămânerea definitivă a acesteia. În ceea ce priveşte dreptul la apărare, accesul liber la justiţie şi egalitatea în drepturi apreciază că nici acestea nu sunt încălcate, deoarece acest mijloc de rezolvare a incidentelor este accesibil tuturor persoanelor aflate în situaţii similare. Nu există o raţiune constituţională de a recunoaşte dreptul de a formula contestaţie la executare împotriva unei hotărâri nesusceptibile de executare. Scopul reglementării este acela de a înlătura incidentele ivite în cursul executării unei hotărâri definitive. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 640 din 4 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.445/302/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de George Gătej cu ocazia soluţionării unei contestaţii împotriva unei sentinţe penale prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt în contradicţie cu cele ale art. 597 şi 599 din Codul de procedură penală, fapt ce determină lipsa de claritate şi previzibilitate a normelor criticate şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). În esenţă, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale deoarece permit formularea unei contestaţii la executare numai împotriva acelor hotărâri care sunt susceptibile de executare, iar nu şi împotriva altor hotărâri judecătoreşti, spre exemplu, hotărâri prin care a fost respinsă ca tardivă sau ca nefondată o cale de atac. Totodată, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate încalcă şi dreptul la apărare. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate, instanţa arată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, s-a subliniat că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Prin hotărârea pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării. 7. Referitor la susţinerile potrivit cărora se încalcă dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la egalitate în faţa legii, instanţa judecătorească arată că, potrivit art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, restricţiile care, în termenii Convenţiei, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute, iar, potrivit art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora şi ca să fie satisfăcute justele cerinţe ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică. 8. În continuare, invocă Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Astfel, procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârilor. De asemenea, invocă Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, prin care Curtea Constituţională a arătat că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile cerute de lege. Aşa fiind, în opinia instanţei judecătoreşti, opţiunea legiuitorului de a acorda numai persoanelor împotriva cărora sunt puse în executare dispoziţii cuprinse într-o hotărâre penală posibilitatea de a formula o contestaţie la executare este conformă prevederilor art. 16, 21 şi 24 din Constituţie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate stabilesc cazurile în care se poate face contestaţie la executare, aceasta fiind o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Nu se poate reţine că textul criticat contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune asigurarea unui tratament juridic egal tuturor persoanelor aflate în situaţii juridice similare, iar încălcarea lui are loc numai atunci când unor persoane aflate în situaţii juridice identice li se aplică un tratament juridic diferit, tratament ce nu este justificat de un scop legitim şi în reglementarea căruia legiuitorul nu asigură un just echilibru între scopul urmărit şi mijloacele juridice folosite. 11. Textul de lege criticat nu îngrădeşte nici accesul liber la justiţie, întrucât contestaţia la executare reprezintă, în sine, o garanţie a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale (cum este şi cea privind cazurile în care se poate face contestaţie la executare) este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul acces la justiţie, Curtea Constituţională statuând în acest sens că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994). 12. De asemenea, nu se poate reţine că dreptul la apărare este restrâns de prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. În concluzie, apreciază că dispoziţiile art. 598 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 598 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: "(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie." 16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cărora în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, a observat că procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Astfel, procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Prin Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, şi Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005, Curtea a reţinut că dispoziţiile referitoare la contestaţia la executare constituie norme de procedură, iar, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale (cum este şi cea privind cazurile în care se poate face contestaţie la executare) fiind realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Curtea a statuat în acest sens că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. 18. Curtea, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, a statuat că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se schimba conţinutul hotărârii puse în executare în acord cu situaţia obiectivă prin operarea modificărilor corespunzătoare în procedura executării. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). 19. Raportând prevederile art. 598 din Codul de procedură penală la scopul contestaţiei la executare, Curtea apreciază că restrângerea de către legiuitor a sferei cazurilor în care se poate formula contestaţie la executare la cele prevăzute de textul de lege criticat este justificată de finalitatea instituţiei analizate - aceea de a soluţiona anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei. 20. Curtea reţine că textele criticate reprezintă opţiunea legiuitorului în acord cu politica penală a acestuia, exprimată în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale reglementate la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere a acestuia, precum şi o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 129 care fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac. 21. Aceste dispoziţii constituţionale conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, inclusiv modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi situaţia reglementării cazurilor în care poate fi promovată contestaţia la executare, reglementare realizată prin dispoziţiile art. 598 din Codul de procedură penală (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 699 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 24). 22. În ceea ce priveşte cerinţele de claritate şi previzibilitate pe care orice text trebuie să le îndeplinească, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 23. În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, fiind lipsite de claritate şi previzibilitate, deoarece se află în contradicţie cu dispoziţiile art. 597 şi 599 din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorul excepţiei nu identifică în ce constă pretinsa contrarietate care ar determina încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederile constituţionale pretins violate, iar nu compararea cu alte dispoziţii de lege şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la prevederi ori principii ale Constituţiei (Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, Decizia nr. 262 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 16 iunie 2015, paragrafele 15 şi 16, şi Decizia nr. 55 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragrafele 35 şi 36). 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Gătej în Dosarul nr. 3.445/302/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 598 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
