Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Ciprian Iulian Damian în Dosarul nr. 1.402/89/2014/a13 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.985D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.402/89/2014/a13, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost invocată de Ciprian Iulian Damian într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva Deciziei nr. 750 din 31 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, în contradictoriu cu intimata I.P.U.R.L. Huşi, în calitate de lichidator al S.C. Sporting Club - S.A. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că în actuala reglementare a Codului de procedură civilă recursul apare ca o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată doar cu respectarea anumitor exigenţe din lege, iar din interpretarea sistematică a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă clar intenţia legiuitorului în privinţa condiţiilor impuse pentru exercitarea căii de atac a recursului. Astfel, reglementarea actuală poate conduce la ipoteza conform căreia anumite litigii sunt excluse de la posibilitatea exercitării căii de atac a recursului doar fiindcă o parte la acest litigiu se află în procedura de insolvenţă. Practic, partea aflată în insolvenţă poate aplica dispoziţiile legii insolvenţei atunci când doreşte declanşarea unei acţiuni (de exemplu, anularea actelor frauduloase), iar atât timp cât litigiul este guvernat de legea insolvenţei, privează celelalte părţi de dreptul de a apela la calea de atac a recursului. Apreciază că astfel „se creează o discriminare între persoanele fizice şi juridice care participă la litigii de valoare similară, însă în procedura de drept civil pur, şi alţi asemenea participanţi care sunt chemaţi în judecată în cauze iniţiate de către persoane aflate în procedura de insolvenţă“. 6. O altă critică se referă la faptul că prin norma cuprinsă în Legea nr. 2/2013 „nu s-a realizat o coordonare cu celelalte reglementări din dreptul existent, astfel încât să permită o aplicare unitară a incidenţei căii de atac a recursului“. Autorul excepţiei face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a stabilit că sistemul pragului valoric de filtrare a admisibilităţii recursurilor, din prisma criteriului valoric al obiectului unei cauze, este neconstituţional, fiind discriminatoriu pentru cetăţenii care iau parte la proceduri judiciare şi care ar trebui să beneficieze de tratament egal în faţa legiuitorului. Pe de altă parte, apreciază că se poate afirma în mod firesc că şi criteriul calităţii unor persoane de părţi ale diferitelor tipuri de litigii poate fi la fel de discriminatoriu, atunci când se pune problema exercitării căii de atac a recursului. Astfel, dacă în decizia precitată se vorbeşte despre valoarea unei cereri, critica formulată în prezenta cauză vizează excluderea unor categorii de cetăţeni prin simplul fapt că sunt pârâţi în proceduri care, ca excepţie, sunt excluse de la calea de atac a recursului. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că, raportat la materia analizată, legiuitorul a consacrat dublul grad de jurisdicţie, iar, întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoana în cauză beneficiază de o examinare în fond a cauzei sale atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa curţii de apel. Apreciază că textele de lege criticate nu conţin nicio dispoziţie discriminatorie în măsura în care se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normativă, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, iar regimul juridic diferit, constând în faptul că hotărârile date de instanţele de apel nu pot fi atacate cu recurs, este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Învederează, de asemenea, că, în cazuri similare, Curtea Constituţională a reţinut că autorul excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Subliniază, totodată, că în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a impus statelor obligaţia de a recunoaşte o cale efectivă de atac în faţa unei instanţe imparţiale şi independente, nu şi numărul căilor de atac, cu excepţia materiei penale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 şi cele ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sunt constituţionale. Referitor la circumstanţele cauzei, arată că autorul excepţiei a avut acces la judecarea în fond şi în apel a cauzei sale, cu respectarea principiului accesului liber la justiţie. Potrivit dispoziţiilor procedurale, recursul poate fi exercitat numai în anumite cazuri prevăzute expres de lege, ducând la o judecată ce nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalităţii hotărârii anterior pronunţate. 10. Susţine că reglementarea de lege criticată nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi şi nici celui al egalităţii în faţa justiţiei, deoarece se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza sa, fără privilegii şi fără discriminări. În ceea ce priveşte asigurarea egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că „în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor“. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din criticile formulate, îl constituie prevederile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care prevăd că „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 14. Constituie, de asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, potrivit cărora „Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.“ Deşi Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată expres prin art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, în contextul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a fost interpretată sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează "dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare", dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aşa fiind, deşi nu mai sunt în vigoare, prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei îşi produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei, astfel încât, în aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi celor ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 16. Raportat la cadrul procesual din cauză, Curtea reţine că prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului Vaslui - Secţia civilă, reclamanta Estconsult I.P.U.R.L. Huşi, în calitate de lichidator al S.C. Sporting Club - S.A., i-a chemat în judecată pe pârâţii Ciprian Iulian Damian şi S.C. Sporting Club - S.A., solicitând, în temeiul art. 80 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2006, anularea transferurilor patrimoniale frauduloase efectuate de debitoare în dauna creditorilor, respectiv anularea dispoziţiilor şi ordinelor de plată emise de S.C. Sporting Club - S.A., în perioada 21 octombrie 2011-21 octombrie 2014, prin care Ciprian Iulian Damian a încasat suma de 10.950.245 lei, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea acestuia din urmă la plata către debitoare a sumei sus-menţionate. Prin Sentinţa civilă nr. 191/F din 17 mai 2016, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a admis acţiunea, a anulat transferurile patrimoniale constând în dispoziţiile şi ordinele de plată emise de S.C. Sporting Club - S.A. prin care Ciprian Iulian Damian a încasat suma de mai sus şi a repus părţile în situaţia anterioară, în sensul că a obligat pârâtul să restituie această sumă. Împotriva acestei sentinţe, Ciprian Iulian Damian a declarat apel, atât în nume propriu, cât şi în calitate de administrator special al S.C. Sporting Club - S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar prin Decizia nr. 750 din 31 octombrie 2016, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a respins ca nefondat apelul. Împotriva acestei decizii, autorul excepţiei a formulat recurs, atât în nume propriu, cât şi în calitate de administrator special al S.C. Sporting Club - S.A., solicitând casarea acesteia. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 ianuarie 2017. În conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă, intitulat Procedura de filtrare a recursurilor (dispoziţii în vigoare la data formulării recursului de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, ulterior abrogate, la data de 21 decembrie 2018, prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Prin Încheierea din 19 septembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţile litigiului, ale cărui concluzii sunt în sensul că, „raportat la faptul că decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, magistratul-asistent raportor apreciază că soluţia preconizată este aceea de respingere a recursului ca inadmisibil, în procedura prevăzută de art. 493 pct. 5 din Codul de procedură civilă“. În acest context, la data de 19 septembrie 2017, recurentul Ciprian Iulian Damian a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, corelate cu cele ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor formulate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, a constatat că prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, şi a statuat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi celor ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea a constatat că efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare până la 1 ianuarie 2019 a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, este acela că, de la data publicării deciziei mai sus menţionate în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 18. În prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi formulează critica tocmai prin prisma considerentelor deciziei precitate, în sensul extinderii efectelor acestei decizii şi cu privire la criteriul materiei, apreciind că şi criteriul calităţii unor persoane de părţi ale diferitelor tipuri de litigii, în speţă în procedura insolvenţei, poate fi discriminatoriu atunci când se pune problema exercitării căii de atac a recursului. În acest context, Curtea reţine că în cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 sunt enumerate expres situaţiile în care nu sunt supuse recursului hotărârile judecătoreşti, şi anume în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. 19. Or, astfel cum reiese din conţinutul normativ al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, acesta nu are în vedere şi materia insolvenţei, care guvernează litigiul în care autorul excepţiei este parte. În ceea ce priveşte temeiul acţiunii introductive la instanţă, şi anume art. 80 alin. 1 lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, aceste dispoziţii constituie o aplicare, în cadrul procedurii falimentului, a prevederilor art. 1562-1565 din Codul civil privind acţiunea pauliană (revocatorie), prin care se stabileşte dreptul creditorilor de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dauna lor. Spre deosebire de titularii acţiunii pauliene, şi anume creditorii, titular al acţiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor săi, poate fi administratorul sau lichidatorul desemnat în cauză. Aceste dispoziţii legale sancţionează tocmai reaua-credinţă în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor. 20. Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit, în esenţă, de faptul că beneficiază numai de calea de atac a apelului, fiind suprimată calea de atac a recursului, iar în acest mod sunt încălcate prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. În acest context, Curtea învederează faptul că art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, criticat de autorul excepţiei, este o normă procedurală care exclude calea de atac a recursului în ceea ce priveşte hotărârile judecătorului-sindic, iar aceasta este consecinţa caracterului special, derogatoriu, al procedurii insolvenţei. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006, una dintre atribuţiile judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, o reprezintă judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii, iar, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel. De asemenea, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.“ 21. Prin urmare, în această materie, legiuitorul a consacrat dublul grad de jurisdicţie, iar, întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, părţile beneficiază de o examinare pe fond a cauzei lor, atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa curţii de apel. Împrejurarea că hotărârile pronunţate în materia insolvenţei nu pot fi atacate cu recurs, decurge tocmai din specificul acestei proceduri, care a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, ce derogă de la normele dreptului comun. În acest context, Curtea reţine că atât doctrina, cât şi jurisprudenţa, au recunoscut procedurii insolvenţei caracterul său special, derogatoriu dreptului comun, dreptului procesual civil şi dreptului civil. Prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (şi ulterior, prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă) s-a instituit o procedură legală distinctă, specială faţă de dreptul comun, aplicabilă societăţilor în insolvenţă, legiuitorul consacrând, în mod expres, că dispoziţiile legii privind procedura insolvenţei se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi cele ale Codului civil. 22. În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014). 23. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, precitată, sau Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016). 24. Curtea constată, însă, că în prezenta cauză autorul excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, beneficiind, aşadar, de o cale de atac, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea dreptului său de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Mai mult, Curtea constată că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 3 februarie 2015, paragraful 16, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015). Totodată, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept. 25. În ceea ce priveşte critica referitoare la discriminarea creată prin interzicerea exercitării căii extraordinare a recursului împotriva hotărârilor date de instanţele de apel, în cazurile în care legea instituie doar calea de atac a apelului împotriva hotărârilor de primă instanţă, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994). Or, în prezenta cauză, Curtea constată că reglementarea criticată nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, în măsura în care se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normativă, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, iar regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite, în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. 26. Având în vedere toate aceste argumente, Curtea constată că prevederile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 şi cele ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu contravin dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Iulian Damian în Dosarul nr. 1.402/89/2014/a13 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi cele ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
