Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank N.V. în Dosarul nr. 31.088/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.035D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.054D/2017, nr. 2.055D/2017, nr. 2.075D/2017, nr. 2.095D/2017, nr. 2.111D/2017, nr. 2.116D/2017, nr. 2.130D/2017, nr. 2.143D/2017, nr. 2.144D/2017, nr. 2.147D/2017, nr. 2.239D/2017, nr. 2.246D/2017, nr. 2.511D/2017, nr. 2.526D/2017, nr. 2.909D/2017, nr. 2.950D/2017 şi nr. 2.989D/2017, având un obiect similar celui din primul dosar strigat, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 15.539/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. în Dosarul nr. 15.381/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN -S.A. în Dosarul nr. 8.824/314/2016 al Judecătoriei Suceava, de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 9.418/1748/2016 al Judecătoriei Cornetu, Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 29.667/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 24.708/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 154/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 28.658/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 14.314/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 27.099/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 11.846/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank N.V. în Dosarul nr. 732/301/2017 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 8.929/333/2016 al Judecătoriei Vaslui, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 13.676/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. şi Credit plus (Gulf) LTD în Dosarul nr. 5.481/327/2016 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală, de Societatea Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 13.870/280/2016 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi de Societatea Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 17.631/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.054D/2017, nr. 2.055D/2017, nr. 2.075D/2017, nr. 2.095D/2017, nr. 2.111D/2017, nr. 2.116D/2017, nr. 2.130D/2017, nr. 2.143D/2017, nr. 2.144D/2017, nr. 2.147D/2017, nr. 2.239D/2017, nr. 2.246D/2017, nr. 2.511D/2017, nr. 2.526D/2017, nr. 2.909D/2017, nr. 2.950D/2017 şi nr. 2.989D/2017 la Dosarul nr. 2.035D/2017, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 20 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 31.088/197/2016, Judecătoria Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.035D/2017. 8. Prin Încheierea din 18 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.539/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.054D/2017. 9. Prin Încheierea din 21 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.381/233/2016, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 6 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.055D/2017. 10. Prin Încheierea din 12 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.824/314/2016, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.075D/2017. 11. Prin Încheierea din 26 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 9.418/1748/2016, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, cu excepţia sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.095 D/2017. 12. Prin Încheierea din 12 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 29.667/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.111D/2017. 13. Prin Încheierea din 9 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.708/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.116D/2017. 14. Prin Încheierea din 29 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 154/302/2017, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi art. 11 teza întâi, cu excepţia sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.130D/2017. 15. Prin Încheierea din 25 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 28.658/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.143D/2017. 16. Prin Încheierea din 21 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.314/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.144D/2017. 17. Prin Încheierea din 7 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 27.099/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.147D/2017. 18. Prin Încheierea din 23 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 11.846/233/2016, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.239D/2017. 19. Prin Încheierea din 15 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 732/301/2017, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.246D/2017. 20. Prin Încheierea din 23 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.929/333/2016, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.511D/2017. 21. Prin Încheierea din 15 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 13.676/4/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi ale art. 8 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.526D/2017. 22. Prin Sentinţa civilă nr. 1.168 din 2 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.481/327/2016, Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 şi art. 11, cu excepţia tezei întâi care face trimitere la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. şi Credit plus (Gulf) LTD şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.909D/2017. 23. Prin Încheierea din 20 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 13.870/280/2016, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.950D/2017. 24. Prin Încheierea din 4 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.631/281/2016, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 7, art. 8 alin. (1) şi (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.989D/2017. 25. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016. 26. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile Legii nr. 77/2016 sunt contrare art. 1 alin. (3) din Constituţie, întrucât consacră dreptul discreţionar al debitorului privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite şi nu corespund exigenţelor constituţionale de securitate juridică, de calitate a legii şi ale respectării drepturilor dobândite şi ale intereselor legitime. Se arată că modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în economia contractului, ci doar în ipoteze excepţionale de rupere a echilibrului contractual, ce trebuie cercetate pentru fiecare contract în parte de către instanţa judecătorească. Tot în acest context se arată că legea stabileşte o procedură antinomică Codului de procedură civilă. 27. Legea dării în plată prevede că această lege se coroborează cu dispoziţiile mai multor acte normative, însă nu şi în ce fel se va face această operaţiune de coroborare, în condiţiile în care, din punct de vedere material, dispoziţiile legii dării în plată tind mai mult spre o modificare, iar uneori, cum ar fi cazul Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, spre o înlăturare de la aplicare şi schimbare totală a reglementării. De asemenea nu reglementează situaţia în care se află imobilul, spre exemplu în cazul în care este afectat de sarcini. Astfel, există o inadvertenţă între scopul declarat de legiuitor şi textul legii dării în plată, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta privind calitatea legii. 28. Prevederile criticate sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, prin reglementarea cuprinsă în art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi în ansamblul legii, se modifică starea legală anterioară intrării în vigoare a acesteia. Modalitatea alternativă de plată şi, mai ales, schimbarea preţului contractului reprezintă elemente ce vizează, ca domeniu temporal de acţiune, faza iniţială de constituire a situaţiei juridice. Astfel, prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece acestea se aplică nu numai situaţiilor juridice ce se vor naşte, se vor modifica sau stinge după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016, ci şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării în vigoare a acestei legi, precum şi efectelor prezente şi viitoare ale unor raporturi juridice trecute încheiate între bănci şi consumatori, inclusiv contractelor de credit în cazul cărora debitorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. 29. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie se arată că prevederile art. 3, art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituţionale, deoarece, în urma stingerii creanţei ca urmare a dării în plată prin această procedură, creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, dobândeşte o situaţie juridică inferioară altor creditori (creditorii chirografari), care, deşi nu au o garanţie, pot urmări bunuri mobile şi imobile prezente şi viitoare ale debitorilor până la satisfacerea întregii creanţe. 30. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie se susţine că prevederile art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016 nu asigură garanţiile constituţionale ale dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare, deoarece dau dreptul debitorilor instituţiilor bancare şi financiar nebancare să schimbe obiectul, preţul şi riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea protecţiei. Mai mult, prevederile art. 8 din legea menţionată consacră posibilitatea debitorilor de a obţine concursul justiţiei pentru refuzul de a îşi executa obligaţiile asumate contractual prin liber consimţământ şi de a le fi ştearsă datoria în detrimentul şi cu prejudicierea creditorului. De asemenea, dreptul la apărare şi accesul la justiţie sunt încălcate prin faptul că obiectul contestaţiei este limitat la condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, termenele procedurale sunt foarte scurte, fără garanţii procesuale. 31. Referitor la dispoziţiile art. 44 din Constituţie se arată că prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorului de a modifica întinderea obligaţiilor asumate prin contracte deja executate şi prin faptul că dispoziţiile criticate obligă creditorul din contractul de credit să suporte o diminuare a patrimoniului său, rezultată din neîndeplinirea culpabilă de către debitor a obligaţiei de restituire la scadenţă a împrumutului de care a beneficiat, Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul de proprietate al creditorilor. Mai mult, limitarea adusă dreptului de proprietate prin mecanismul dării în plată nu se încadrează în limitele permise de art. 53 din Constituţie. 32. Cu privire la încălcarea art. 45 din Constituţie se subliniază că prevederile art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) şi (3), art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituţionale, deoarece libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea acestora de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, pe care trebuie să le respecte, iar limitările libertăţii economice se pot aduce în anumite condiţii, însă Legea nr. 77/2016 restrânge libertatea contractuală, fără ca niciuna dintre justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie să existe. Totodată, se arată că prevederile constituţionale ale art. 45 trebuie coroborate cu cele ale art. 135, în care sunt instituite principiile economiei de piaţă şi o serie de obligaţii pozitive în sarcina statului, printre care se regăseşte aceea de a asigura libertatea comerţului. 33. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Constituţie se susţine că prevederile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituţionale, deoarece permit modificarea discreţionară a preţului contractului de către debitor, ceea ce reprezintă un stimulent pentru ca acesta să nu îşi execute obligaţiile contractuale de plată a datoriilor. Astfel, prevederile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu limitează exercitarea dreptului de a da în plată al debitorului la situaţii de imposibilitate. De altfel, legea criticată nu are un scop legitim şi nu are o adecvare justă între realitatea socială şi măsura propusă. 34. Cu privire la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie se arată că legea, reglementând aspecte referitoare la proprietate, trebuia adoptată ca lege organică, şi nu ordinară. Din moment ce legea criticată reglementează derogări de la Codul civil, lege organică, se subliniază că şi normele derogatorii trebuiau să fie adoptate ca lege organică. 35. Prin aplicabilitatea legii, în general, şi faţă de contractele în curs de executare, în mod particular, Legea nr. 77/2016 este contară prevederilor art. 135 din Constituţie care reglementează complementaritatea dintre statul social şi statul liberal cu economie de piaţă. 36. În final, se prezintă „inadecvarea Legii nr. 77/2016 cu dreptul Uniunii Europene“, prin prisma art. 148 din Constituţie şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, în ceea ce priveşte transpunerea în legislaţia naţională a unor dispoziţii ale Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014. 37. Judecătoria Braşov - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.035D/2017, opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate ridică semne de întrebare în legătură cu caracterul constituţional al prevederilor Legii nr. 77/2016, în raport cu încălcarea unor principii constituţionale fundamentale. 38. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în Dosarul nr. 2.054D/2017, opinează că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi nici principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece stingerea creanţei este un eveniment viitor, care încă nu s-a produs, legiuitorul putând interveni, prin urmare, pentru reglementarea condiţiilor în care evenimentul respectiv poate surveni. De asemenea, prin Legea nr. 77/2016 nu se intervine în conţinutul contractului de credit, ci doar se reglementează în favoarea debitorului un nou mod de stingere a obligaţiei, o dare în plată sui generis, care este un efect viitor al unei situaţii trecute. 39. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.055D/2017, opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, se arată că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Astfel, diferitele categorii de creditori reclamă regimuri juridice diferite. 40. Judecătoria Suceava, în Dosarul nr. 2.075D/2017, opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, se arată că normele contestate respectă principiile şi prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. 41. Judecătoria Cornetu, în Dosarul nr. 2.095D/2017, opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 42. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.111D/2017, opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 43. Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. 2.116D/2017, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu îşi exprimă opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 44. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în Dosarul nr. 2.130D/2017, nu îşi exprimă opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, pentru a evita o eventuală antepronunţare asupra cauzei deduse judecăţii. 45. Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. 2.143D/2017, opinează că dispoziţiile criticate respectă principiile şi prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 46. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.144D/2017, având în vedere Decizia Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, opinează că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 47. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.147D/2017, având în vedere Decizia Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, opinează că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 48. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.239D/2017, arată că, deşi prin intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 se poate vorbi de o derogare de la unele principii de drept civil, aceasta nu atrage încălcarea dispoziţiilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, fiind o lege care stabileşte măsuri de reparare a unei situaţii economice care a condus la o inechitate pentru consumatori. 49. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.246D/2017, opinează în sensul că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, în esenţă, se arată că protecţia consumatorilor persoane fizice şi a dreptului la locuinţă familială a debitorului constituie scopuri legitime care justifică ingerinţa legiuitorului. 50. Judecătoria Vaslui, în Dosarul nr. 2.511D/2017, opinează că prin mecanismul dării în plată prevăzut de Legea 77/2016 se instituie obligaţia creditorului ipotecar de a lua în proprietate bunul ipotecat, în contradicţie cu principiul fundamental al dreptului potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să devină titularul unui drept. Pe de altă parte, dreptul de opţiune stabilit în favoarea debitorului goleşte de conţinut dreptul de creanţă al băncii. 51. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în Dosarul nr. 2.526D/2017, opinează că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi nici principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece stingerea creanţei este un eveniment viitor, care încă nu s-a produs, legiuitorul putând interveni, prin urmare, pentru reglementarea condiţiilor în care evenimentul respectiv poate surveni. De asemenea, prin Legea nr. 77/2016 nu se intervine în conţinutul contractului de credit, ci doar se reglementează în favoarea debitorului un nou mod de stingere a obligaţiei, o dare în plată sui generis, care este un efect viitor al unei situaţii trecute. 52. Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală, în Dosarul nr. 2.909D/2017, opinează că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 53. Judecătoria Piteşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.950D/2017, opinează că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 nu contravin principiilor şi prevederilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 54. Judecătoria Ploieşti, în Dosarul nr. 2.989D/2017, opinează că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece consacră posibilitatea stingerii datoriilor prin darea în plată şi în cazul contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. 55. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 56. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă; excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată. Totodată, având în vedere dinamica jurisprudenţială în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, a devenit inadmisibilă; prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii; excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă; excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată. 57. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 58. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 59. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actele de sesizare, îl constituie atât dispoziţiile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblu, cât şi unele prevederi punctuale din această lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Însă, Curtea, având în vedere dinamica jurisprudenţială în materie, reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii nr. 77/2016, urmând a analiza excepţia de neconstituţionalitate prin prisma celor reţinute în jurisprudenţa sa. 60. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) privind domeniile de reglementare ale legilor organice, art. 135 privind economia, art. 148 privind actele obligatorii ale Uniunii Europene, precum şi prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 61. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că atât Legea nr. 77/2016, în ansamblul său, cât şi prevederi punctuale din acest act normativ, în raport cu prevederi constituţionale şi critici de neconstituţionalitate similare, au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, sens în care este Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017. Ulterior, în raport cu considerentele, dispozitivul şi data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestei decizii, Curtea şi-a conturat o jurisprudenţă pe care a dezvoltat-o în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate, care s-a concretizat prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, Decizia nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, Decizia nr. 358 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 3 octombrie 2017, Decizia nr. 565 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 29 ianuarie 2018, Decizia nr. 701 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 25 ianuarie 2018, sau Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018. 62. Astfel, Legea nr. 77/2016 are, în esenţă, ca obiect de reglementare instituirea unor mecanisme şi proceduri legale în virtutea cărora debitorii care se află în imposibilitate de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit să poată proceda la predarea imobilului ipotecat către creditor în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin contractul de credit. 63. Prevederile art. 1 din Legea nr. 77/2016 circumscriu sfera de aplicabilitate a acestei legi - raporturile juridice şi persoanele ce cad sub incidenţa acesteia, respectiv se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor, precum şi celor în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori. Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012. Aceste dispoziţii se completează cu prevederile art. 10 din Legea nr. 77/2016, potrivit cărora „va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare. De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal“. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 565 din 19 septembrie 2017, a constatat că art. 1 din Legea nr. 77/2016 nu contravine niciunui text constituţional invocat, acesta stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv a raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Mai mult, acest text nici măcar nu stabileşte obiectul legii, obiect care se conturează începând cu art. 3 din lege. 64. Dispoziţiile art. 2 statuează că prevederile Legii nr. 77/2016 se coroborează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu celelalte dispoziţii legale în vigoare. Or, aceste prevederi respectă tocmai dispoziţiile Legii nr. 24/2000, care statuează că „actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune [art. 13 lit. a)]. În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine, iar trimiterea la normele unui alt act normativ se poate face la întregul său conţinut ori numai la o subdiviziune, precizată ca atare [art. 50 alin. (1) şi (3)]. O reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie. Caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie. Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri [art. 15]. 65. Faţă de acestea, Curtea nu poate reţine neconstituţionalitatea acestor prevederi astfel cum se susţine în critica de neconstituţionalitate, motivat de aspectul că „Legea dării în plată prevede faptul că această lege se coroborează cu dispoziţiile mai multor acte normative, însă nu prevede în ce fel se va face această operaţiune de coroborare, în condiţiile în care, din punct de vedere material, dispoziţiile legii dării în plată tind mai mult spre o modificare, iar uneori, cum ar fi cazul Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, spre o înlăturare de la aplicare şi schimbare totală a reglementării“. 66. În continuare, din economia Legii nr. 77/2016, Curtea observă că dispoziţiile acesteia trebuie interpretate în mod necesar prin coroborarea tuturor prevederilor acestei legi, mai cu seamă în ceea ce priveşte art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11, prevederi care nu pot fi disociate şi interpretate în mod disparat. 67. Dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 77/2016 prevăd că, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă, în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) din lege, părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord. 68. Faţă de aceste prevederi se impune precizarea că, astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, având în vedere că majoritatea contractelor de împrumut vizate de legea criticată au fost încheiate în perioada 2007-2009, acestor contracte le este aplicabil cadrul legal de la acea dată. Astfel, dreptul comun îl constituia Codul civil în vigoare la acea dată, iar reglementări suplimentare, specifice domeniului bancar, se regăseau în Legea nr. 190/1999. Curtea, în jurisprudenţa sa, a observat, însă, că Legea nr. 77/2016 se aplică şi contractelor care au fost încheiate în baza altor prevederi legale decât cele ale Legii nr. 190/1999. Cu alte cuvinte, şi unele credite care nu au fost contractate în scopul achiziţionării unor imobile au fost garantate prin instituirea unor ipoteci asupra unor bunuri imobile. Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970 (a se vedea Decizia nr. 623 din 26 octombrie 2016 şi Decizia nr. 695 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 15 martie 2017). 69. Din conţinutul reglementării Legii nr. 77/2016 se deduce că art. 3 este indisolubil legat, în primul rând, de art. 11 din această lege. În timp ce art. 3 se referă la o derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 11 statuează că „prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată“. 70. Ca atare, evaluând segmentele temporale la care face referire Legea nr. 77/2016, Curtea observă că aceasta dispune aplicabilitatea sa astfel: un moment înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 - care la rândul său cuprinde două situaţii, respectiv contractele încheiate sub imperiul Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare şi al Codul civil din 1864 şi cele încheiate începând cu 1 noiembrie 2011 sub imperiul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil; un moment după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 71. Faţă de această situaţie legislativă şi având în vedere faptul că toate contractele de împrumut vizate de dispoziţiile Legii nr. 77/2016, supuse controlului de constituţionalitate, analizate şi concretizate prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, erau încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Curtea a distins între teza întâi şi teza a doua ale art. 3, prin coroborare cu art. 11 (a se vedea paragraful 104 din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016). 72. Dispoziţiile art. 4 prevăd condiţiile cumulative ce trebuie îndeplinite pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată, respectiv: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi. În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului. 73. Dispoziţiile art. 5 prevăd procedura de urmat în cazul subiecţilor de drept prevăzuţi de această lege. Astfel, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi. Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată. Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor. 74. Dispoziţiile art. 6 prevăd că de la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari. În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari. Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi. Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi. Ca atare, cu privire art. 5 şi 6 din lege, Curtea constată că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Curtea observă că art. 3 teza a doua din lege a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate (a se vedea Decizia nr. 565 din 19 septembrie 2017, paragraful 99). 75. Dispoziţiile art. 7 prevăd că, în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege. Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul. Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate. Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi repuse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege. În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată. 76. Dispoziţiile art. 8 prevăd că, în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul. Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile legale, menţionate mai sus, au format obiectul controlului de constituţionalitate în coroborare cu art. 11 din Legea nr. 77/2016, sens în care în cuprinsul acestei decizii vor fi redate aspecte din considerentele reţinute de instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa cu privire la Legea nr. 77/2016. 77. Dispoziţiile art. 9 prevăd că hotărârea pronunţată potrivit prevederilor art. 8 poate fi atacată cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Ca atare, Curtea constată că acest din urmă text legal reglementează faptul că hotărârea prin care se admite sau se respinge cererea de constatare a stingerii obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi de transmitere a dreptul de proprietate către creditor este supusă apelului în termen de 7 zile de la comunicare. Or, în temeiul art. 21 alin. (3) şi art. 129 din Constituţie, legiuitorul este cel competent să stabilească atât căile de atac, cât şi termenele în care acestea se exercită (a se vedea Decizia nr. 565 din 19 septembrie 2017, paragraful 117). 78. Dispoziţiile art. 10 prevăd că la momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare. De aceste dispoziţii beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal. Curtea constată că acest text de lege reglementează momentul de la care darea în plată îşi produce efectele, respectiv de la data încheierii contractului translativ de proprietate sau de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, fiind un aspect de procedură, şi nu unul de drept substanţial (a se vedea şi Decizia nr. 565 din 19 septembrie 2017, paragraful 118). 79. De altfel, astfel cum s-a arătat la examinarea art. 1, aceste dispoziţii completează sfera subiecţilor cărora li se aplică Legea nr. 77/2016. Astfel, în virtutea prevederilor Legii nr. 77/2016, darea în plată stinge datoria în egală măsură pentru toţi subiecţii de drept care sunt vizaţi, respectiv consumator, codebitor, coplătitor, sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal. 80. Dispoziţiile art. 11 prevăd că, în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit [precum şi din devalorizarea bunurilor imobile], legea se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată. Aceste dispoziţii, astfel cum s-a menţionat mai sus, trebuie coroborate cu întreg ansamblul legii. 81. Curtea observă că, în prezentele cauze, sesizarea Curţii Constituţionale este ulterioară publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016; de asemenea, contractele de credit sunt încheiate sub imperiul Codului civil vechi, iar din dosarele cauzei nu reiese incidenţa unei executări silite. 82. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională şi că prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii, context în care a arătat că instituţia impreviziunii aplicabilă ope legis pentru toate contractele încheiate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 nu poate fi recunoscută, iar în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi legale ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 (Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 116). 83. Faţă de această împrejurare, întrucât, în prezentele dosare, sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi având în vedere faptul că în toate cauzele contractele de credit au fost încheiate sub imperiul Codului civil din 1864, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5), (6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, având în vedere şi faptul că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituţional. 84. De asemenea, excepţia de neconstituţionalitate privind sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.“ 85. Totodată, având în vedere faptul că în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentele dosare toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportată la art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016, ce vizează numai noul Cod civil, va fi respinsă ca inadmisibilă. 86. Tot astfel, faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Se reţine că, potrivit primei teze a acestuia, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât aceasta vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 87. De asemenea, prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 8 alin. (5) din lege nu respectă condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, reglementate în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că, în toate cauzele aflate pe rolul instanţelor care au sesizat Curtea, situaţia de fapt, astfel cum rezultă din actele dosarelor, nu a implicat o executare silită efectivă a imobilului ipotecat. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 8 alin. (5) din lege urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 88. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragraful 28, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei normei juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragraful 48). 89. De asemenea, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 130, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16, art. 24, art. 45, art. 73 alin. (3) lit. m), art. 135 şi art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală, iar dispoziţiile art. 53 şi ale art. 148 nu au incidenţă în cauză. 90. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115, că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. 91. Referitor la critica de neconstituţionalitate, prin prisma principiului egalităţii, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Ca atare, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 112, Curtea a constatat că acele categorii de creditori menţionate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt în situaţii diferite. Instituţiile financiare, în calitate de creditori care şi-au garantat creanţele cu ipoteci asupra unor imobile, se află, totuşi, pe o poziţie diferită faţă de cea a creditorilor chirografari, având în vedere natura diferită a creanţelor lor (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2003). 92. Totodată, prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, Curtea a reţinut că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia, prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare. 93. În acest context, Curtea a reţinut că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din lege, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii impreviziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din lege. De abia după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca, pe această perioadă, contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una preprocesuală, de negociere între părţi, în care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiţie se împlineşte, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia. 94. De asemenea, Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, care înlătură efectele negative asupra patrimoniului debitorului în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. 95. Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că acestea reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie. Însă, intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în condiţiile în care drepturile relative, distinct de aplicarea art. 53 din Constituţie, cunosc limitări implicit admise rezultate atât din evoluţia şi confruntarea acestora în timp, cât şi din perspectiva titularilor lor. 96. Curtea a mai constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 24), intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit, în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente. 97. În acest context, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 38-42, instanţa de contencios constituţional a analizat dacă măsura criticată este adecvată, necesară şi dacă respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele individuale. Astfel, s-a reţinut că, în mod abstract, suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat. De asemenea, Curtea a constatat că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului - de credit în cazul de faţă - intervine un aspect care ţine de impreviziune. Din întreg arsenalul de măsuri pe care legiuitorul le avea la îndemână a apelat la suspendarea temporară a plăţilor rezultate din contractul de credit, măsură ce trebuie calificată ca având un grad de intruziune moderat asupra dreptului de proprietate al creditorului, aspect dedus atât prin natura sa juridică de măsură vremelnică/provizorie, cât şi din posibilitatea creditorului de a-şi vedea executată creanţa întru totul, în măsura în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată. Desigur, astfel cum s-a precizat, această opţiune a legiuitorului nu este cea mai puţin intruzivă, ipoteză în care legiuitorul ar fi trebuit să lase instanţei judecătoreşti competenţa de a decide ea însăşi, eventual prin procedura ordonanţei preşedinţiale sau suspendarea executării silite, după caz, dacă se impune măsura suspendării în mod temporar a plăţii sumelor de bani aferente contractului de credit. Totuşi, Curtea a constatat că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socioeconomice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist-consumator, în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauză, care tranşează problema litigioasă dintre părţi. 98. De asemenea, prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, paragrafele 43-49, Curtea a constatat că măsurile prevăzute de Legea nr. 77/2016 respectă exigenţele testului de proporţionalitate şi nu aduc atingere substanţei dreptului de proprietate al creditorilor, iar, în analiza conformităţii dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 cu prevederile constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, Curtea a examinat ideea de ruină (iminentă) a debitorului, din perspectiva raportului contractual existent între cele două părţi, în sensul că această apreciere nu vizează evoluţia/fluctuaţia situaţiei financiare/materiale a debitorului ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporţia şi dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat. Prin urmare, ideea de ruină (iminentă) a debitorului se identifică, în cazul dat, cu ideea de ruină contractuală a acestuia (cu privire la noţiunea de risc supraadăugat a se vedea Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragrafele 96 şi 97; cu privire la ruina contractuală, ce afectează utilitatea socială a contractului de credit, intervenită ca urmare a impreviziunii, a se vedea Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, paragrafele 30-35). 99. Cu referire la invocarea art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea a reţinut, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Curţii din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii -, legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit, în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. 100. În ceea ce priveşte criticile aduse Legii nr. 77/2016 din perspectiva art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 108, Curtea a statuat că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992, Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care în art. 348 reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată. 101. Prin urmare, faţă de această împrejurare, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său. 102. În ceea ce priveşte menţionarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, faţă de jurisprudenţa sa în materie, Curtea reiterează lipsa incidenţei acestor dispoziţii constituţionale. 103. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în cauză. 104. De asemenea, Curtea a reţinut că revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit. Totodată, Curtea a arătat faptul că este rolul instanţelor de judecată să interpreteze normele legale şi să facă aplicarea acestora în funcţie de conţinutul normativ, respectiv dacă sunt norme de drept substanţial sau de drept procesual şi dacă sunt de imediată aplicare, precum şi cu privire la prioritatea acestora, în funcţie de caracterul de normă specială sau de drept comun (a se vedea Decizia nr. 357 din 11 mai 2017, paragrafele 40 şi 42). 105. Distinct de acestea, Curtea reiterează faptul că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 14 februarie 2017, paragraful 25, a statuat că instanţa judecătorească, fiind independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea instituţiei impreviziunii în temeiul Legii nr. 77/2016, în configurarea determinată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv în temeiul prevederilor art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, chiar şi în cauzele în care este începută executarea silită, indiferent de stadiul executării silite a bunului ipotecat, respectiv în speţele unde este pusă în discuţie o asemenea chestiune, cu consecinţa stingerii datoriilor rezultate din contractele de credit. 106. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi art. 8, ale art. 11 teza a doua, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“, cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Bank N.V. în Dosarul nr. 31.088/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 15.539/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. în Dosarul nr. 15.381/233/2016 al Judecătoriei Galaţi- Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 8.824/314/2016 al Judecătoriei Suceava, de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 9.418/1748/2016 al Judecătoriei Cornetu, Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 29.667/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 24.708/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 154/302/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 28.658/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 14.314/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 27.099/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 11.846/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank N.V. în Dosarul nr. 732/301/2017 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank N.V. şi Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 8.929/333/2016 al Judecătoriei Vaslui, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 13.676/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank România - S.A. şi Credit plus (Gulf) LTD în Dosarul nr. 5.481/327/2016 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală, de Societatea Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 13.870/280/2016 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi de Societatea Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 17.631/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Braşov - Secţia civilă, Judecătoriei Cornetu, Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, Judecătoriei Ploieşti, Judecătoriei Suceava, Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală şi Judecătoriei Vaslui şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 octombrie 2018. PREŞEDINTE prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
