Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Constantin Chicheanu şi Ştefania Chicheanu în Dosarul nr. 1.190/36/2007* al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2), (3) şi (4) şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Stelică Marzavan în Dosarul nr. 36.614/3/2013*** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (3), art. 4 teza întâi şi art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege, ridicată de Constantin-Daniel Matei în Dosarul nr. 52.634/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, excepţii care constituie obiectul dosarelor nr. 405D/2016, nr. 671D/2016 şi, respectiv, nr. 1.237D/2017 ale Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 671D/2016, doamna Mihaela Marzavan, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. De asemenea, în Dosarul nr. 1.237D/2017, răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de domnul Bodnar Severin, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în şedinţa publică din 26 septembrie 2017, Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea dosarelor nr. 671D/2016 şi nr. 1.237D/2017 la Dosarul nr. 405D/2016, iar, la cererea autorului excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 1.237D/2017, în temeiul art. 156 din Codul de procedură civilă şi art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat judecarea cauzei, pentru termenul prezent. De asemenea, magistratul-asistent învederează Curţii că părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au comunicat, în cele trei dosare conexate, punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că este inadmisibilă, iar autorul excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 671D/2016 a transmis precizări cu privire la aceasta, prin care combate susţinerile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor. În Dosarul nr. 671D/2016, apărătorul ales arată că în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a sesizat un aspect particular, având în vedere că la momentul încheierii contractului referitor la dreptul litigios nu se putea prevedea această evoluţie legislativă care a pus autorul excepţiei, cesionar al dreptului litigios, în situaţia de a nu-şi mai putea recupera banii plătiţi, deşi încheierea contractului de cesiune a dreptului litigios a fost modalitatea prin care acesta putea obţine o sumă de bani de la cedentul dreptului litigios, care era, la acel moment, debitor al acestuia. Consideră că instanţa de judecată trebuie să aibă posibilitatea de a analiza care au fost cauzele care au dus la încheierea contractului şi dacă la încheierea acestuia se putea întrevedea o asemenea stare de fapt. 5. Apărătorul ales al autorului excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 1.237D/2016 solicită admiterea acesteia, susţinând, în esenţă, că Legea nr. 165/2013 are caracter retroactiv, aplicându-se unor situaţii preexistente intrării sale în vigoare. De asemenea, prin prevederile acesteia se ajunge la situaţia în care statul se îmbogăţeşte a doua oară pe nedrept, după preluarea abuzivă a imobilelor prin Decretul nr. 92/1950. Faţă de Legea nr. 10/2001, care permitea restituirea în natură a acestora, Legea nr. 165/2013 instituie un regim foarte restrictiv. Totodată, se poate ajunge la situaţia în care beneficiul statului să fie dublu sau chiar la cea în care acesta devine coproprietar în indiviziune cu alte părţi, iar pentru a se sista această indiviziune, statul va primi alţi bani. Or, asemenea situaţii nu au nimic în comun cu echitatea, ca principiu fundamental al dreptului şi al Constituţiei. În plus, cesionarii de drepturi litigioase reprezintă o categorie discriminată şi prejudiciată prin prevederile Legii nr. 165/2013. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că Legea nr. 165/2013 dispune numai pentru viitor şi se aplică de la intrarea sa în vigoare unor situaţii juridice în curs de derulare. În acelaşi timp, consideră nu se pune problema unei discriminări între persoanele cărora li se acordă măsuri compensatorii, iar textele de lege criticate nu vizează crearea unei situaţii juridice privilegiate pentru anumite categorii de beneficiari ai acestor măsuri compensatorii. Precizează că în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi cea a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin încheierile din 16 martie 2016, 26 aprilie 2016 şi 13 februarie 2017, pronunţate în dosarele nr. 1.190/36/2007*, nr. 36.614/3/2013*** şi nr. 52.634/3/2010, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2), (3) şi (4) şi art. 31 din Legea nr. 165/2013, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4 teza întâi şi art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege. Excepţia a fost ridicată de Constantin Chicheanu şi Ştefania Chicheanu, Stelică Marzavan şi, respectiv, Constantin-Daniel Matei, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Constanţa a respins cererea de restituire în natură a unui imobil revendicat în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, ca urmare a faptului că reclamanţii au calitatea de cesionari de drepturi litigioase asupra respectivului imobil, ipoteză în care nu este posibilă restituirea în natură, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, şi a obligat entitatea deţinătoare să înainteze propunerea de acordare de măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte, potrivit art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013; într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, de reanalizare a valorii compensaţiilor stabilite şi de obligare a acesteia la emiterea unei noi decizii de compensare şi, respectiv, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva refuzului nejustificat de restituire a unui imobil preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist, refuz materializat prin absenţa unui răspuns al persoanelor juridice deţinătoare cu privire la notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, se susţine, în Dosarul nr. 405D/2016, că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice stabilite între titularii drepturilor de proprietate şi dobânditorii acestora. Se arată că transmisiunile de drepturi încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 s-au realizat în considerarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada de referinţă a legilor de restituire a proprietăţilor. Legea nr. 165/2013 intervine în raporturile private dintre transmiţător şi dobânditor, anulând protecţia oferită de art. 1.391 şi art. 1.392 din Codul civil şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi garanţia prevăzută de art. 44 din Constituţie. De asemenea, se susţine că persoanele care au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi sunt tratate diferit de noua lege, care le împarte în două categorii, respectiv cei care au obţinut măsurile reparatorii pe care autorii lor au dorit şi au avut dreptul să le înstrăineze şi cei care nu au reuşit să obţină drepturile cuvenite autorilor lor, doar pentru că dreptul de petiţionare al acestora din urmă a fost încălcat de către autorităţi. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, se arată că litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, iar faptul că în cursul judecăţii au fost surprinse de apariţia Legii nr. 165/2013, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată, încalcă principiul neretroactivităţii legii civile. Se mai arată că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nesocotesc libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitându-l la un procent de 15% şi conţin dispoziţii echivalente unei confiscări a averii dobândită în condiţii de perfectă legalitate de către dobânditorii drepturilor oferite de legea specială de reparaţie, confiscând din patrimoniul dobânditorului restul de 85%, procent care, în lipsa transmisiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, beneficiare ale acestei legi. 9. În Dosarul nr. 671D/2016, se susţine, în esenţă, că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 pot fi asimilate retractului litigios, astfel cum era reglementat prin Codul civil de la 1864, când cesionarul avea posibilitatea de a prevedea un fapt care ar fi putut să ducă la diminuarea despăgubirilor, aşa că, din acest punct de vedere, nu se poate vorbi despre o încălcare a drepturilor, dar motivarea deciziilor Curţii Constituţionale de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2), în sensul că plafonarea despăgubirilor nu echivalează cu o expropriere, nu poate fi aplicată în situaţia particulară din cauză. 10. În Dosarul nr. 1.237D/2017, autorul excepţiei, cesionar de drepturi litigioase, susţine, în esenţă, că limitarea despăgubirilor la 15% din diferenţa până la valoarea imobilului echivalează cu o expropriere forţată, ajungându-se la o nouă formă de naţionalizare cu titlu (Legea nr. 165/2013), prin efectul căreia imobilul revine statului, acesta devenind noul proprietar de necontestat, împotriva căruia nu mai poate fi promovată nicio acţiune în revendicare din partea adevăraţilor proprietari ai imobilului. Autorul excepţiei arată că este reclamant împreună cu moştenitorii proprietarului, între aceştia realizându-se un regim discriminatoriu privind tratamentul juridic aplicabil, întrucât pentru unii poate fi aplicată măsura restituirii în natură a cotelor aferente, iar pentru ceilalţi se impune doar măsura acordării de măsuri reparatorii plafonate. În ce priveşte art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, susţine că este neconstituţional, întrucât modifică regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termen legal, permiţând aplicarea unei legi noi la situaţiile juridice vechi, constituite anterior intrării în vigoare a legii noi, ceea ce duce la încălcarea principiului tempus regit actum. 11. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 14. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, susţinerile reprezentanţilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare din Dosarul nr. 405D/2016, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Având în vedere că procesul a fost declanşat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind în curs de soluţionare la momentul precizat, rezultă că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013. În Dosarul nr. 671D/2016, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 31 din aceeaşi lege, dar nici în cuprinsul motivării scrise a excepţiei şi nici în susţinerile orale ale reprezentantului autorului excepţiei nu se face nicio referire la dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 165/2013, astfel încât Curtea nu îl va reţine ca obiect al excepţiei, iar în Dosarul nr. 1.237D/2017 obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4 teza întâi şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Cu privire la acest din urmă dosar, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, aşa cum identifică autorul excepţiei, ci cele ale art. 4 teza a doua din aceeaşi lege, întrucât, la data intrării în vigoare a acesteia, dosarul se afla deja în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele conexate în cauza de faţă îl reprezintă dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut normativ: - Art. 1 alin. (3): „(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).“; – Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“; – Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6). (3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7). (4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).“" 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 15 alin. (2), care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16, care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, art. 78 privitor la intrarea în vigoare a legii şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţie, se invocă şi prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi în art. 14 - Interzicerea discriminării. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Astfel, cu privire la pretinsa încălcare a normelor fundamentale cuprinse la art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privată, Curtea, prin Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, a reţinut, în esenţă, că politicile de restituire ce au stat la baza legilor cu caracter reparatoriu combină o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenţei restituirii în natură - rezervată proprietarilor sau moştenitorilor acestora -, iar în ipoteza despăgubirii prin echivalent, numărul de puncte stabilit prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate (fost proprietar sau moştenitori legali ori testamentari ai acestuia), stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluţia legislativă din Legea nr. 165/2013 în situaţia în care persoanele care se considerau îndreptăţite şi care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul de creanţă asupra statului român unor terţe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune, situaţie pentru care legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Plecând de la analiza naturii juridice a acestor contracte de cesiune şi de la caracterul lor aleatoriu şi oneros, Curtea a reţinut că specificul lor constă în incertitudinea, pentru ambele părţi, la momentul încheierii contractului, asupra întinderii sau chiar existenţei obligaţiei pentru una dintre părţi ori pentru ambele părţi contractante, deoarece depinde de un eveniment viitor şi incert - în cazul de faţă, confirmarea dreptului de proprietate al cedentului. Fără a se putea stabili cu certitudine existenţa unui drept de proprietate al cedentului, care să determine un drept la despăgubire al cesionarului, nu se poate aprecia cuantumul câştigului ori al pierderii sau existenţa acestora, având în vedere că persoanele care se consideră îndreptăţite la măsurile reparatorii, dar şi cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire, au doar vocaţia obţinerii unor măsuri reparatorii, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurilor prevăzute de legile restituirii (paragrafele 31-33 din decizia menţionată). 20. Analizând normele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea noţiunii de „bun“ cuprinsă la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea Constituţională, prin aceeaşi decizie, a conchis că cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire nu se bucură de un bun în sensul Convenţiei, astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituţie (paragrafele 34 şi 35), şi că, nefiind vorba despre restrângerea exerciţiului unor drepturi, ci despre stabilirea, prin lege, a limitelor unor reparaţii, nu se poate vorbi nici despre aplicarea art. 53 din Constituţie (paragraful 36). 21. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2)-(4), Curtea, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, a reţinut că statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Aceasta, deoarece art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit). Împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului (paragraful 21 din decizia menţionată). 22. În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 15, Curtea, în considerarea art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a mai observat că dispoziţiile criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate şi li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. De altfel, prin reiterarea jurisprudenţei sale în materie, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (paragrafele 39 şi 40 din Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014). 23. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate potrivit cărora textele de lege examinate creează o discriminare între cesionarii care au obţinut o despăgubire neplafonată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi cei care, după intrarea în vigoare a legii, vor obţine o despăgubire plafonată, Curtea a constatat, de pildă, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, că cele două categorii de subiecte de drept se află, într-adevăr, în aceeaşi situaţie juridică şi că tratamentul juridic aplicat acestora este diferit, în funcţie de legea de referinţă. Cu toate acestea, diferenţa de tratament juridic instituită de legiuitor nu este de natură a crea o discriminare, astfel cum aceasta este consacrată la nivel constituţional şi este reflectată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Potrivit acesteia, tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Or, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, Curtea a apreciat că opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, întrucât asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă [se vedea, în acest sens, paragrafele 18, 19 şi 20 din decizia menţionată]. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor citate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Chicheanu şi Ştefania Chicheanu în Dosarul nr. 1.190/36/2007* al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, de Stelică Marzavan în Dosarul nr. 36.614/3/2013*** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi de Constantin-Daniel Matei în Dosarul nr. 52.634/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
