Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Paul Anton în Dosarul nr. 1.639/90/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.913D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care susţine temeinicia criticilor de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile criticate restrâng dreptul la exercitarea căii de atac a recursului dintr-o dublă perspectivă: prima creează premisele unei conflict juridic de natură constituţională între autorităţile statului, întrucât hotărârile judecătoreşti nu pot fi verificate sub aspectul legalităţii lor, astfel că depăşirea competenţelor proprii şi subrogarea în competenţele Parlamentului rămân nesancţionate, iar cea de-a doua perspectivă vizează lipsa unei justificări raţionale a normei sub aspectul motivării eliminării hotărârilor pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale din categoria hotărârilor susceptibile de a fi atacate cu recurs. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.639/90/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Paul Anton, recurentul-reclamant într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei decizii a Curţii de Apel Piteşti, în care prin raportul privind admisibilitatea în principiu s-a reţinut că recursul declarat este inadmisibil în temeiul prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că limitarea dreptului său la exercitarea căii de atac a recursului contravine accesului liber la justiţie. Niciun drept sau nicio libertate nu prevalează individual în faţa altor drepturi sau libertăţi, exprimarea acestora determinând funcţionarea celorlalte drepturi şi libertăţi garantate. Dreptul la muncă şi roadele acestui drept afectează în mod direct şi dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi personală, dreptul la viaţă intimă şi privată, dreptul la proprietate, la educaţie, la ocrotirea sănătăţii, libertatea economică şi nivelul de trai. De asemenea susţine că ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nu pot afecta drepturile prevăzute în Constituţie. Limitarea exercitării căii de atac a recursului prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 nu a fost determinată de o situaţie excepţională, prevăzută de o normă constituţională, ci de o chestiune administrativă, prin care s-a urmărit degrevarea instanţelor judecătoreşti. Or, degrevarea instanţelor se obţine prin respectarea obligaţiilor ce le revin autorităţilor, şi nu justiţiabililor, autorităţile fiind chemate să asigure personal suficient şi bine pregătit profesional, sediile şi aparatura, infrastructura şi condiţiile necesare unei bune funcţionări a sistemului de justiţie. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neîntemeiată. Instanţa reţine că, deşi petentul invocă neconstituţionalitatea acestor dispoziţii prin raportare la mai multe norme constituţionale, în motivarea dezvoltată acesta face referire strict la prevederile art. 1, art. 16, art. 21 şi art. 41 din Legea fundamentală, pe care instanţa de recurs urmează a le avea în vedere în analiza excepţiei formulate, care vizează, de fapt, nemulţumirea autorului cu privire la suprimarea căii de atac a recursului. Înalta Curte apreciază că în noua lege procesual civilă legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate numai în condiţiile prevăzute de lege, iar apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia liberului acces la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De altfel, Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii cu privire la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. 8. Referitor la competenţa după materie şi valoare a instanţelor judecătoreşti, Înalta Curte mai reţine că, potrivit textului de lege criticat, hotărârile judecătoreşti pronunţate de tribunal cu privire la conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu pot fi supuse recursului, ci doar apelului la instanţe ierarhic superioare, respectiv Curtea de Apel. Alte hotărâri pronunţate în primă instanţă de tribunal sunt susceptibile de recurs, dacă prin lege nu se prevede în mod expres altfel. Această situaţie este valabilă pentru toate hotărârile date în primă instanţă de tribunal în materia conflictelor de muncă şi de asigurări sociale, fără vreo distincţie în raport cu valoarea obiectului cererii deduse judecăţii. Or, în aceste condiţii, nu se poate aprecia că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 aduc atingere principiului egalităţii în drepturi ori accesului liber la justiţie. Mai mult, atât timp cât art. 21 din Constituţie nu precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui regulile de procedură şi, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, dreptatea, ca valoare supremă a statului, nu este încălcată. 9. Relativ la invocarea prevederilor art. 41 din Constituţie, care reglementează dreptul la muncă, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată se referă la reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fără a antama aspecte de drept material în raport cu care să poată fi susţinute atingeri aduse dreptului fundamental în cauză. 10. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat şi reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 279 din 4 mai 2017, nr. 292 din 4 mai 2017, nr. 625 din 17 octombrie 2017 şi nr. 630 din 17 octombrie 2017, în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum acestea au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Textul normativ are următorul cuprins: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 15. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, prevederile criticate au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, în prezent având următorul cuprins: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 16. Din analiza actului de sesizare a instanţei constituţionale şi a criticilor de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei, rezultă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu referire la sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile [...] privind [...] conflictele de muncă şi de asigurări sociale“, dispoziţii care se găsesc atât în redactarea iniţială a legii, cât şi în redactarea modificată prin Legea nr. 310/2018. 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin art. 1 alin. (3) şi (5), art. 4, 15, 16, 21, 22, 23, 24, 26, 34, 41, 44, 45, 47, 52, 53, 115, 124, 129 şi 136 din Constituţie. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 168 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, s-a pronunţat cu privire la o problemă similară, considerentele pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, fiind aplicabile mutatis mutandis în prezenta cauză. 19. Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, a statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, sau Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, paragraful 16). 20. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea în acest sens Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, sau Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39). 21. În prezenta cauză, Curtea constată că autorul excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, beneficiind aşadar de o cale de atac care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Mai mult, reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, menţionată şi în deciziile Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, sau nr. 25 din 3 februarie 2015, paragraful 16). Totodată, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept. 22. În ceea ce priveşte critica referitoare la discriminarea creată prin interzicerea exercitării căii extraordinare a recursului în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, în prezenta cauză, textul legal criticat nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, în măsura în care se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normativă, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, iar regimul juridic diferit, constând în faptul că împotriva hotărârilor pronunţate în cererile privitoare la asigurări sociale nu poate fi exercitată calea de atac a recursului, este determinat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite, în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. 23. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia, prin suprimarea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă sunt încălcate o serie de drepturi şi libertăţi fundamentale, precum dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi personală, dreptul la viaţă intimă şi privată, dreptul la proprietate, la educaţie, la ocrotirea sănătăţii, libertatea economică şi nivelul de trai, Curtea constată că normele constituţionale care consacră aceste drepturi nu au incidenţă în cauză, întrucât prevederile legale criticate se referă la configurarea accesului la justiţie şi nu vizează conţinutul dreptului constituţional la muncă. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, precum în cazul de faţă (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, paragraful 24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017). 24. Cu privire la critica referitoare la limitarea exercitării căii de atac a recursului printr-un act normativ adoptat de Guvern, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015, care ar avea ca efect afectarea unor drepturi fundamentale, cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 au conţinut sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile [...] privind [...] conflictele de muncă şi de asigurări sociale“ încă de la data adoptării legii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015, adoptată ulterior, dispunând doar că aceste dispoziţii „se aplică şi proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv“. Prin urmare, Curtea constată că înlăturarea posibilităţii de exercitare a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă nu a fost operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015, astfel că dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Paul Anton în Dosarul nr. 1.639/90/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
