Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.432/1/2018
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Corina-Alina │de contencios │
│Corbu │administrativ şi fiscal│
│ │- preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia │
│Florina │de contencios │
│Secreţeanu │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marius Ionel │- judecător la Secţia │
│Ionescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mădălina-Elena│- judecător la Secţia │
│Grecu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Horaţiu │- judecător la Secţia │
│Pătraşcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Cezar Hîncu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia │
│Gheorghe │de contencios │
│Severin │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Angelica │- judecător la Secţia │
│Denisa │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia │
│Filipescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 11.132/211/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: "1. Dacă poate fi calificată ca sancţiune contravenţională situaţia în care călătorul care urcă într-un mijloc de transport în comun fără bilet de călătorie este obligat să îşi procure un bilet la suprataxă, urmând ca în cazul refuzului să i se încheie proces-verbal de contravenţie şi să i se aplice o sancţiune contravenţională?2. Dacă art. 31 alin. (1) teza I coroborat cu art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că se poate formula plângere contravenţională împotriva unui înscris prin intermediul căruia se aplică o sancţiune de natură contravenţională chiar dacă acesta nu a fost denumit «proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei»?3. În situaţia în care răspunsul la întrebările anterioare este afirmativ, ar putea instanţa sesizată cu o plângere contravenţională să dispună anularea sancţiunii constând în plata biletului cu suprataxă, în condiţiile în care persoana interesată nu a atacat şi nu a obţinut anularea actului administrativ care prevede posibilitatea achiziţionării biletului cu suprataxă?" Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numai câteva instanţe au transmis jurisprudenţă referitoare la problematica supusă dezbaterii, cele mai multe comunicând puncte de vedere sau simple opinii referitoare la aceasta, iar răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la respectiva problemă de drept; se arată, de asemenea, că raportul întocmit în cauză a fost comunicat, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţilor, dintre care numai apelantul şi-a exprimat punctul de vedere. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Încheierea din 2 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 11.132/211/2017, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele întrebări: "1. Dacă poate fi calificată ca sancţiune contravenţională situaţia în care călătorul care urcă într-un mijloc de transport în comun fără bilet de călătorie este obligat să îşi procure un bilet la suprataxă, urmând ca în cazul refuzului să i se încheie proces-verbal de contravenţie şi să i se aplice o sancţiune contravenţională?2. Dacă art. 31 alin. (1) teza I coroborat cu art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că se poate formula plângere contravenţională împotriva unui înscris prin intermediul căruia se aplică o sancţiune de natură contravenţională chiar dacă acesta nu a fost denumit «proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei»?3. În situaţia în care răspunsul la întrebările anterioare este afirmativ, ar putea instanţa sesizată cu o plângere contravenţională să dispună anularea sancţiunii constând în plata biletului cu suprataxă, în condiţiile în care persoana interesată nu a atacat şi nu a obţinut anularea actului administrativ care prevede posibilitatea achiziţionării biletului cu suprataxă?" II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 23.05.2017, petentul, persoană fizică, în contradictoriu cu Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători - S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei denumit bilet de călătorie eliberat în tren, seria C nr. 04220332, şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 94 lei, achitată cu titlu de amendă. 3. În motivarea cererii sale petentul a arătat că, în data de 12.04.2017, s-a prezentat la unul dintre ghişeele Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Cluj, pentru achiziţionarea unui bilet de călătorie din Cluj-Napoca până în localitatea V. Petentul a susţinut că, deşi s-a prezentat cu o oră înainte de prima cursă, la ghişee nu se mai eliberau bilete, motiv pentru care s-a urcat în tren fără bilet. Întrucât, după urcare, au fost verificate biletele, petentul a achiziţionat un bilet în tren, contra sumei de 94 lei; petentul a susţinut că, deşi i-a explicat agentului faptul că este student şi beneficiază de gratuitate, acesta i-a eliberat un tichet de călătorie pentru preţul de 94 lei, deşi un bilet la preţ întreg costa doar 41,3 lei. 4. Petentul a susţinut că respectivul bilet de tren reprezintă, de fapt, un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor deghizat, întrucât obligaţia de a plăti dublul costului biletului normal echivalează cu o sancţiune. 5. Prin Sentinţa nr. 7.188 din 19 octombrie 2017, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia lipsei de obiect a plângerii contravenţionale şi a respins plângerea ca lipsită de obiect. 6. Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că biletul de călătorie eliberat în tren nu reprezintă un proces-verbal de sancţionare a contravenţiei, că petentul nu a fost sancţionat contravenţional şi, deci, în cauză, nu există o faptă contravenţională; diferenţa de tarif între biletul cumpărat în tren şi cel de la ghişeu nu reprezintă o sancţiune contravenţională; numai în cazul în care refuză plata tarifului de taxare în tren, călătorul fără bilet este considerat contravenient şi tratat potrivit legii. 7. Prin urmare, fapta ilicită de natură contravenţională constă în refuzul achitării tarifului de taxare în tren, aşa cum rezultă în mod evident din maniera de formulare a textului art. 14 din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, republicată, cu modificările ulterioare (Regulamentul C.F.R.); or, petentul nu a refuzat efectuarea plăţii tarifului de taxare în tren, îndeplininduşi astfel obligaţia de plată şi neexistând, prin urmare, o faptă contravenţională. Achitarea tarifului de taxare în tren reprezintă contravaloarea serviciului prestat de intimată şi nu are natura unei sancţiuni, neavând aşadar un scop punitiv, educativ şi represiv. 8. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel petentul, care a solicitat, totodată, şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 9. Instanţa de apel a pus în discuţie cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de apelantul-petent, la care, din oficiu, a adăugat propriile întrebări, apreciind, în urma deliberării, că se impune sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea un răspuns întrebărilor respective. III. Dispoziţiile legale supuse interpretării 10. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001): "ART. 15 (1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori. (...) ART. 30 (1) Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent. (...)" 11. Regulamentul C.F.R.: "ART. 14 Dreptul la transport (1) Călătorul trebuie să posede o legitimaţie de călătorie valabilă la data, trenul, clasa şi serviciul utilizate, obţinută conform reglementărilor în vigoare. Celor care contravin acestei prevederi operatorul de transport feroviar nu le recunoaşte niciun drept şi nu răspunde de eventualele daune suferite de aceştia. (2) Călătorul este obligat să păstreze legitimaţia de călătorie asupra sa în tot timpul călătoriei şi să o prezinte pentru verificare, la cerere, agentului operatorului de transport feroviar împuternicit în acest scop. (3) Legitimaţiile de călătorie care prezintă modificări necertificate, conform prevederilor Normelor uniforme sau ale reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar, nu sunt valabile şi sunt retrase de agenţii operatorului de transport feroviar. (4) Călătorul care nu prezintă în tren o legitimaţie de călătorie valabilă este obligat să plătească tariful de taxare în tren. În cazul în care refuză plata tarifului de taxare în tren, este considerat contravenient şi tratat potrivit legii. (5) Călătorii contravenienţi care nu pot fi legitimaţi pentru întocmirea procesului-verbal de contravenţie se predau organelor de ordine publică în prima staţie de pe traseu unde acestea există, pentru identificare şi sancţionare. (6) Verificarea legitimaţiilor de călătorie în tren, în timpul staţionării în staţii, se reglementează prin reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar." IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept A. Apelantul-petent a apreciat că dispoziţiile art. 31 alin. (1) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, coroborate cu cele ale art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, trebuie interpretate în sensul că se poate formula plângere contravenţională împotriva unui înscris prin intermediul căruia se aplică o sancţiune de natură contravenţională, chiar dacă acesta nu a fost denumit „proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei“, că poate fi calificată ca sancţiune contravenţională obligarea călătorului care urcă într-un mijloc de transport în comun fără bilet de călătorie să îşi procure bilet la suprataxă. 12. De asemenea, a apreciat că actul administrativ cu caracter individual se analizează, în general, în raport cu actul administrativ cu caracter normativ în baza căruia a fost emis; cu toate acestea, a considerat apelantul-petent, emiterea unui act administrativ individual cu caracter individual prin exces de putere oferă posibilitatea particularului de a solicita anularea acestuia, fără a fi necesară contestarea legalităţii actului administrativ cu caracter normativ. B. Intimatul a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei supreme, întrucât noţiunea de „sancţiune contravenţională“ este clar reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, iar situaţia de fapt ce face obiectul cauzei nu se circumscrie prevederilor acestui act normativ. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 13. Tribunalul Cluj a apreciat că sunt îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 14. Instanţa de trimitere a opinat în sensul că natura obligaţiei de a achita contravaloarea biletului cu suprataxă cumpărat în tren este aceea de sancţiune contravenţională, întrucât norma incidentă este de aplicabilitate generală, iar scopul sancţiunii aplicate este mai degrabă punitiv sau preventiv şi nicidecum reparator. 15. Aceasta deoarece, a susţinut instanţa de trimitere, preţul unui bilet cumpărat de la casa de bilete are o valoare mult mai redusă, valoarea biletului cu suprataxă - dublu faţă de biletul achiziţionat de la casa de bilete - negăsindu-şi echivalent în contraprestaţia efectuată de intimată, care, pentru eliberarea biletului în tren, nu foloseşte resurse suplimentare, ci doar un angajat al intimatului aflat în tren; aşadar, suprataxarea călătoriei prin achiziţionarea biletului direct în tren are mai degrabă un scop punitiv - sancţionarea pentru lipsa biletului sau preventiv - evitarea pe viitor ca un călător să se urce în tren fără să deţină un bilet de călătorie. 16. De asemenea, apreciază Tribunalul Cluj, trebuie recunoscută posibilitatea formulării unei plângeri contravenţionale împotriva „înscrisului prin intermediul căruia se aplică o sancţiune de natură contravenţională chiar dacă acesta nu a fost denumit «proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei»“, o altă soluţie însemnând negarea dreptului de acces la o instanţă al persoanei sancţionate. 17. În ceea ce priveşte posibilitatea ca instanţa de judecată sesizată cu o astfel de plângere contravenţională să dispună anularea sancţiunii constând în plata biletului cu suprataxă, Tribunalul Cluj a apreciat că, în condiţiile în care persoana interesată nu a atacat şi nu a obţinut anularea actului administrativ normativ care prevede obligaţia achiziţionării biletului cu suprataxă, potrivit legii, acest din urmă act îşi va produce efectele, peste care instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale nu ar putea să treacă. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 18. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au comunicat puncte de vedere sau simple opinii referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, dintre care numai trei sunt susţinute de jurisprudenţă; acestea pot fi grupate astfel: A. Unele instanţe au apreciat că obligarea călătorului de a achita un bilet de călătorie la suprataxă nu reprezintă o sancţiune contravenţională, în sensul art. 5 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, neputând fi formulată plângere contravenţională împotriva altor acte/înscrisuri decât procesele-verbale întocmite în condiţiile art. 15 şi 16 din actul normativ sus-menţionat. 19. Şi-au exprimat punctul de vedere/opinia în acest sens următoarele instanţe: - judecătoriile Piatra-Neamţ, Braşov, Rupea, Slatina (Sentinţa civilă nr. 7.814/2015, definitivă prin Decizia nr. 242/2016 a Tribunalului Olt), Târgu Jiu, Galaţi, Tecuci, Paşcani, Iaşi, Sectorului 6 Bucureşti (sentinţele nr. 7.631/2013, nr. 6.522/2015, nr. 9.398/2017, definitive prin neapelare, nr. 10.184/2011 şi nr. 9.866/2011, irevocabile), Sectorului 5 Bucureşti (sentinţele nr. 9.598/2011 şi nr. 846/2011); – tribunalele Sibiu, Giurgiu, Ialomiţa şi Olt (Decizia nr. 242/2016); – curţile de apel Craiova şi Târgu Mureş. 20. S-a arătat că numai împotriva procesului-verbal de contravenţie - întocmit în cazul în care călătorul nu poate sau nu doreşte să achite pe loc biletul cu suprataxă - se poate formula plângere contravenţională, nicidecum împotriva „biletului cu suprataxă“, acesta reprezentând o simplă operaţiune tehnico-materială. 21. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei reprezintă un act administrativ cu caracter individual, fiind emis de o autoritate şi capabil să producă efecte directe, caracteristici pe care „biletul cu suprataxă“ nu le întruneşte, limitându-se exclusiv la măsura intrării în legalitate, fără aplicarea unei sancţiuni de natură contravenţională. (Decizia nr. 2.658 din 19.10.2016, pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme). 22. Reglementările aplicabile - Regulamentul C.F.R. [art. 14 alin. (4)] şi Hotărârea Guvernului nr. 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, republicată, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 203/1994) (art. 2 pct. 7) - condiţionează incriminarea contravenţiei constând în „călătoria fără legitimaţie de călătorie“ de existenţa unui refuz al călătorului de a plăti taxele tarifare. 23. S-a considerat că, pentru contestarea actului ce atestă achitarea suprataxei, petentul are la îndemână calea contenciosului administrativ, o eventuală plângere contravenţională formulată împotriva acestuia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă. B. Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că trebuie să fie calificată drept sancţiune contravenţională situaţia în care călătorul care urcă într-un mijloc de transport în comun fără bilet de călătorie este obligat să îşi procure bilet la suprataxă, împotriva acestuia putând fi formulată plângere contravenţională, în temeiul art. 31 alin. (1) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, coroborat cu art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, chiar dacă nu a fost denumit „proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei“. 24. Şi-au exprimat punctul de vedere/opinia în acest sens următoarele instanţe: - judecătoriile Hârlău, Sectorului 5 Bucureşti (sentinţele nr. 1.972/2017, nr. 8.258/2013, nr. 5.711/2013 şi nr. 8.283/2013); – tribunalele Bucureşti, Ilfov şi Suceava. 25. În susţinerea acestei opinii au fost invocate prevederile Normelor privind desfăşurarea transportului în comun în mijloacele de transport ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti şi modul de sancţionare a abaterilor săvârşite, aprobate prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 156/2001, cu modificările ulterioare [Normele C.G.M.B. ] [art. 7 lit. a)], care interzice călătorilor să călătorească fără bilet sau abonament sau legitimaţie de călătorie valabilă, sub sancţiunea amenzii contravenţionale, instituită de art. 10 din aceleaşi Norme C.G.M.B. 26. Potrivit art. 15 din Normele C.G.M.B., în cazul în care contravenientul achită pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute pentru abaterea săvârşită, iar prin contravenţie nu s-a cauzat un prejudiciu, procesul-verbal nu se mai încheie şi orice urmărire încetează. Plata amenzii se face contra chitanţă, în care se vor specifica numele şi prenumele contravenientului, contravenţia pentru care a fost încasată amenda, data săvârşirii contravenţiei, precum şi linia de transport în care s-a săvârşit aceasta; aceste menţiuni, ce trebuie efectuate în cuprinsul chitanţei, reprezintă chiar elementele absolut obligatorii ale procesului-verbal de contravenţie, prevăzute de art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, conferind înscrisului denumit „suprataxă“ natura juridică a acestui din urmă act. 27. În consecinţă, persoana sancţionată contravenţional prin amenda contravenţională denumită suprataxă are posibilitatea să o conteste, în virtutea garantării liberului acces la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţia României, republicată, şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 28. Prin Adresa nr. 1.547/C/2.247/III-5/2018 din 22 august 2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţelor europene 29. În jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional şi a instanţelor europene nu au fost identificate decizii referitoare la întrebările formulate prin sesizare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 30. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluţia respingerii sesizării. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 31. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele: 32. Înainte de cercetarea în fond a chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să analizeze dacă sesizarea îndeplineşte cerinţele legale privind admisibilitatea mecanismului procedural în discuţie, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 33. Din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: - existenţa unei chestiuni de drept; problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să fie nouă; – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele. 34. Procedând la verificarea îndeplinirii acestor condiţii se constată că sesizarea a fost făcută de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 7.188/2017, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 11.132/211/2017. 35. Decizia ce urmează a fi pronunţată în apel este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă; din consultarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu rezultă că instanţa supremă s-ar fi pronunţat asupra problematicii juridice cu care a fost învestită în acest dosar şi nu este învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect. 36. Se constată aşadar că sesizarea îndeplineşte, parţial, condiţiile de ordin procedural prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, urmând ca, în continuare, să se analizeze dacă problematica juridică cu care a fost învestită reprezintă o veritabilă chestiune de drept şi, ca urmare a acestei constatări, să se verifice dacă aceasta prezintă caracter de noutate. 37. Cu privire la primul aspect, constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a subliniat că problema de drept trebuie să prezinte o dificultate suficient de mare, să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. Această chestiune de drept trebuie să fie una reală şi veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuţiei este îndoielnică, lacunară sau neclară, fiind susceptibilă, în atari condiţii, să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii neunitare. 38. Caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunţată de instanţa de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii este ţinut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care prezintă o oarecare dificultate şi care implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică. 39. Această încheiere trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia judecătorilor din complet asupra respectivei chestiuni de drept, asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, iar, în final, să conţină opţiunea provizorie, pentru o dezlegare pe care o consideră preferabilă, toate acestea pentru justificarea declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei consacrat prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă. 40. Această exigenţă legală a fost subliniată constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se imperios necesar ca punctul de vedere al instanţei de trimitere trebuie să cuprindă o argumentare temeinică asupra admisibilităţii sesizării, nu numai sub aspectul condiţiilor de procedură, cât mai ales asupra circumstanţierii condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei. (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015; Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016). 41. Numai într-un astfel de context poate fi învestită instanţa supremă în vederea pronunţării hotărârii prealabile, în condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, şi de aceea este impusă condiţia ca încheierea de sesizare să fie motivată în acest sens, fiind de subliniat faptul că simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru iniţierea mecanismului de unificare jurisprudenţială, reprezentat de pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. 42. În cauză se constată că încheierea de sesizare cuprinde opţiunea provizorie a judecătorilor instanţei de sesizare, motivată, fără a argumenta însă caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 14 alin. (4) din Regulamentul C.F.R., art. 15 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa de trimitere mărginindu-se la reiterarea pur formală a cerinţelor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fără a motiva în ce constă dificultatea de interpretare a normelor menţionate. 43. Abordările diferite de interpretare a dispoziţiilor legale incidente, care există între petent şi intimat, nu sunt de natură a demonstra dificultatea acestei operaţiuni logico-juridice. O analiză a normelor legale aplicabile în cauză demonstrează că acestea sunt clare, accesibile şi previzibile, iar aplicabilitatea normelor în discuţie nu ridică vreo minimă problemă de interpretare, dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Regulamentul C.F.R., aplicabile în speţă, vizând un caz de antrenare a răspunderii contractuale decurgând din neexecutarea corespunzătoare a prevederilor contractului de transport feroviar de persoane, în ipoteza în care călătorul nu prezintă în tren o legitimaţie de călătorie valabilă, prin perceperea unui tarif suplimentar pentru transport. 44. Pe de altă parte, s-a mai remarcat în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că operaţiunea de interpretare şi aplicare a unor texte de lege la anumite circumstanţe, ce caracterizează fiecare litigiu, rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere şi nu poate fi transferată completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, care este ţinut a da numai o rezolvare de principiu chestiunii de drept. 45. Tribunalul Cluj a solicitat, prin intermediul primei întrebări, să se răspundă dacă poate fi calificată ca sancţiune contravenţională situaţia în care călătorul care urcă într-un mijloc de transport în comun fără bilet de călătorie este obligat să procure un bilet la suprataxă, urmând ca în cazul refuzului să i se încheie proces-verbal de contravenţie şi să i se aplice o sancţiune contravenţională. 46. Dincolo de caracterul imperfect al întrebării adresate, pentru că se creează o confuzie între conduita prescrisă şi sancţiunea pentru nerespectarea acestei conduite, care, în fapt, reprezintă o preluare cvasiintegrală a prevederilor art. 14 alin. (4) din Regulamentul C.F.R., nu rezultă cu claritate dacă instanţa de trimitere a ajuns la vreo concluzie cu privire la fapta care ar constitui contravenţie, privită ca situaţie premisă, pentru ca mai departe să fie identificată sancţiunea contravenţională corespunzătoare. Aceasta, pentru că nu poate exista o sancţiune contravenţională în lipsa unei fapte calificate de legiuitor drept contravenţie, regimul contravenţiilor fiind guvernat, asemenea dreptului penal, de principiul legalităţii, atât în ce priveşte fapta, cât şi în ce priveşte sancţiunea corespunzătoare. 47. Potrivit art. 1 teza a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.“ 48. Astfel, în temeiul normei legale citate, revine legiuitorului, indiferent de palierul de relaţii sociale pe care îl reglementează, competenţa să identifice fapta neconvenabilă societăţii sau grupului social căruia i se adresează norma edictată, pe care o evaluează în raport cu criterii proprii ca prezentând un anumit pericol social pentru ordinea socială şi pe care înţelege să o califice drept contravenţie şi, pentru împiedicarea repetării ei, să stabilească cu caracter de constrângere, în cadrul individualizării abstracte pe care o realizează, sancţiunea contravenţională corespunzătoare. 49. Or, sub acest aspect, prin Hotărârea Guvernului nr. 203/1994 s-au stabilit faptele care constituie contravenţii la normele privind transporturile pe căile ferate române, sancţiunile care se aplică şi organele împuternicite să constate şi să sancţioneze aceste fapte. 50. Prin urmare, revine instanţei de trimitere ca, în exercitarea controlului de legalitate cu care a fost învestită, să verifice dacă conduita reclamată şi dovedită se încadrează în una dintre contravenţiile reglementate de actul normativ menţionat, aplicând, în acest scop, mecanismele de interpretare a actelor normative, iar după realizarea acestui deziderat să identifice sancţiunea prevăzută de legiuitor pentru această faptă. 51. Sesizarea este inadmisibilă şi din perspectiva faptului că instanţa de trimitere nu şi-a respectat obligaţia de a identifica problema de drept concretă şi în legătură cu cauza dedusă judecăţii, iar rezolvarea punctuală a întrebării nu ar duce la soluţionarea cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită. 52. Aceasta, pentru că o altă condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă pentru admisibilitatea sesizării este cea referitoare la raportul de dependenţă dintre lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării şi soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. 53. Prin sintagma folosită de legiuitor „de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“ se înţelege, aşa cum constant a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „aptitudinea normei supuse interpretării de a determina soluţionarea pe fond a cauzei, de a rezolva raportului juridic litigios“. 54. Se impun, aşadar, cu necesitate, stabilirea şi evidenţierea prealabile sesizării instanţei supreme a existenţei unei legături strânse între chestiunea de drept ce face obiectul sesizării şi obiectul cererii de chemare în judecată, deoarece numai în această măsură se pot demonstra utilitatea şi interesul în promovarea acestui demers judiciar. 55. Însă, aşa cum s-a menţionat în cele ce precedă, prima întrebare adresată de instanţa de trimitere vizează două conduite ipotetice, prin preluarea conţinutului alternativ al normei prevăzute de art. 14 alin. (4) din Regulamentul C.F.R. 56. Prima ipoteză vizează obligaţia călătorului care nu prezintă în tren o legitimaţie de călătorie valabilă de a achita tariful de taxare în tren, care se suprapune pe starea de fapt cu care este sesizată instanţa de trimitere, petentul din dosarul instanţei achitând tariful de taxare în tren, după ce a fost depistat de controlorul de tren fără legitimaţie, solicitând prin cererea adresată instanţei, pe care o califică plângere contravenţională, restituirea sumei achitate cu titlu de tarif. A doua ipoteză a întrebării şi a textului legal pe care se întemeiază, care însă este exclusă de la aplicare de conformarea conduitei subiectului de drept la cele prescrise în prima ipoteză, vizează situaţia în care călătorul care nu prezintă în tren o legitimaţie de călătorie valabilă refuză plata tarifului de taxare în tren, caz în care este considerat de legiuitor contravenient. Această din urmă dispoziţie reprezintă o normă de trimitere implicită la actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţiile la normele privind transporturile pe căile ferate române, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 203/1994. 57. Cea de a doua situaţie nu are, în mod evident, legătură cu cauza, întrucât, aşa cum s-a arătat, petentul apelant din dosarul instanţei de trimitere a achitat benevol tariful de taxare în tren, nefiind constatat vreun refuz al său de achitare a acestui tarif, aşa încât alăturarea acestei ipoteze celei dintâi, în cadrul unei singure întrebări, viciază de irelevanţă întreaga întrebare. 58. Prin corelaţie, şi întrebările subsecvente celei analizate sunt inadmisibile, întrucât fiecare în parte, chiar în lipsa unui raport de accesorialitate faţă de prima întrebare, poate fi calificată ca vizând interpretarea unor norme clare, accesibile şi previzibile, instanţa de trimitere nerelevând vreun element de dificultate cu privire la această operaţiune logico-juridică. 59. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 11.132/11/2017 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: "1. Dacă poate fi calificată ca sancţiune contravenţională situaţia în care călătorul care urcă într-un mijloc de transport în comun fără bilet de călătorie este obligat să îşi procure un bilet la suprataxă, urmând ca în cazul refuzului să i se încheie proces-verbal de contravenţie şi să i se aplice o sancţiune contravenţională?2. Dacă art. 31 alin. (1) teza I coroborat cu art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că se poate formula plângere contravenţională împotriva unui înscris prin intermediul căruia se aplică o sancţiune de natură contravenţională chiar dacă acesta nu a fost denumit «proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei»?3. În situaţia în care răspunsul la întrebările anterioare este afirmativ, ar putea instanţa sesizată cu o plângere contravenţională să dispună anularea sancţiunii constând în plata biletului cu suprataxă, în condiţiile în care persoana interesată nu a atacat şi nu a obţinut anularea actului administrativ care prevede posibilitatea achiziţionării biletului cu suprataxă?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 septembrie 2018. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
