Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (8) teza „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 457/33/2019*, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 956D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând, în esenţă, că sintagma „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“ este neconstituţională în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Invocă, totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 384 din 18 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 457/33/2019*, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (8) teza „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, cu ocazia soluţionării acţiunii în contencios administrativ formulate de Cristian-Marius Ardelean, având ca obiect anularea unui ordin, emis de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, în temeiul art. 85 şi al art. 87 alin. (2) şi (8) din Legea nr. 304/2004. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 87 alin. (8), sintagma „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“, din Legea nr. 304/2004, forma în vigoare la data de 30 ianuarie 2019, sunt neconstituţionale, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu îndeplinesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate sub aspectul procedurii de revocare. În acest sens, cu titlu de exemplu, invocă Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, în care instanţa de control constituţional a reţinut că îi revine legiuitorului obligaţia ca, în actul de legiferare, să acorde o atenţie sporită principiului clarităţii şi previzibilităţii legii, evitând să lase la aprecierea altor organe ale statului comportamentul sancţionat de o anumită normă. De asemenea, invocă Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, în care s-a reţinut că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ de avocat, cuprinsă în art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, este neconstituţională, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate şi precizie, având în vedere că nu se stabilesc în mod clar infracţiunile care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat, ceea ce lasă loc arbitrarului. Consideră că sintagma „exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“ are caracter lacunar, imprecis, deci imprevizibil, nefiind specificate normele în raport cu care se apreciază caracterul corespunzător/necorespunzător al exerciţiului funcţiei, respectiv dacă exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei se realizează prin încălcarea legii în sensul de reglementare primară (legi şi ordonanţe) sau şi prin raportare la acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară: hotărâri ale Guvernului, hotărâri ale Consiliului Suprem al Magistraturii (de exemplu, regulamente de organizare şi funcţionare, cod deontologic) sau atribuţii trasate prin fişa postului. Apreciază că exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei - comportamentul ce se doreşte a fi interzis - trebuie impusă de legiuitor prin lege (reglementare primară), neputând fi dedusă eventual de emitentul actului de revocare sau de instanţa învestită cu verificarea legalităţii acestui act administrativ, atât procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cât şi instanţa de judecată neputându-se substitui normelor juridice. 6. Se apreciază că, în acord cu implicaţiile avute în cariera procurorului, ordinul de revocare emis ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei s-ar putea raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, precum şi la atribuţii rezultate din acte administrative adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii ori trasate de procurorul-şef prin ordin de serviciu. Totodată, observă că dispoziţiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 instituie doar competenţa procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a emite ordinul de revocare, dar nu prevede nicio procedură pentru emiterea acestuia, singurul element procedural cerut fiind solicitarea avizului Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, necunoscându-se modalitatea în care se va stabili dacă a avut loc o exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu. De asemenea, reţine că nu se stabileşte în cât timp de la comiterea faptelor imputate poate fi declanşată procedura revocării şi nu sunt trasate limite referitoare la gravitatea exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei. Subliniază faptul că, potrivit art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, procurorii numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b)-e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Observă că aceste sancţiuni se aplică în urma săvârşirii uneia ori mai multor abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, existând posibilitatea ca una şi aceeaşi faptă să stea la baza emiterii ordinului de revocare în ipoteza exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei şi, totodată, să fie cercetată şi ca abatere disciplinară şi, eventual, să atragă aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b)-e) din Legea nr. 303/2004, ce ar putea conduce la emiterea unui nou ordin de revocare, chiar şi în ipoteza în care instanţa învestită cu cercetarea legalităţii ordinului de revocare emis în ipoteza exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei ar fi constatat nelegalitatea acestuia. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi, în acest sens, invocă considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 384 din 18 iunie 2020. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 87 alin. (8) teza „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“ din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu referire la sintagma „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 43 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, precum şi prin art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018, având următorul conţinut: „(8) Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b)-e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“ 12. Totodată, Curtea reţine că, ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. În aceste condiţii, Curtea constată că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece acestea reprezintă temeiul juridic al Ordinului nr. 19 din 30 ianuarie 2019, emis de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ordin a cărei anulare constituie obiectul cauzei de contencios administrativ în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 13. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate fac parte din titlul III - Ministerul Public, capitolul II - Organizarea Ministerului Public, secţiunea a 2-a - Direcţia Naţională Anticorupţie şi prevăd că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în două cazuri: al exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau al aplicării unei sancţiuni disciplinare. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în titlul III - Ministerul Public, capitolul II - Organizarea Ministerului Public, prevede trei secţiuni referitoare la structurile de parchet înfiinţate pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: secţiunea 1 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiunea 1^1 - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi secţiunea a 2-a - Direcţia Naţională Anticorupţie. Cele două direcţii sunt structuri cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu competenţe în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului, respectiv în combaterea infracţiunilor de corupţie. Statutul procurorilor care îşi desfăşoară activitatea în aceste structuri este cel prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 303/2004, act normativ cu caracter de drept comun în materia statutului judecătorilor şi procurorilor. Însă, având în vedere specializarea acestor parchete, legiuitorul a prevăzut unele dispoziţii derogatorii sub aspectul condiţiilor de acces (interviu organizat de comisii speciale), de evaluare anuală a rezultatelor sau de încetare a activităţii (revocarea prin ordin a procurorului-şef) în ceea ce priveşte procurorii celor două direcţii, chiar în cuprinsul acestei legi (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 131). 15. Curtea reţine, totodată, că numirea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie se face în condiţiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, care, înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 207/2018, avea următorul cuprins: „Direcţia Naţională Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.“ Art. 87 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2008, prevede că „Direcţia Naţională Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la propunerea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în urma concursului organizat în acest sens, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.“ Potrivit art. 87 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018, concursul constă într-un interviu susţinut în faţa Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi o probă având ca obiect evaluarea a minimum 5 rechizitorii alese aleatoriu, precum şi a altor acte întocmite de candidaţi şi considerate relevante de aceştia, din ultimii 5 ani de activitate. 16. Curtea reţine că, pentru a fi numit în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o anumită vechime în funcţia de procuror sau judecător (de cel puţin 6 ani, potrivit Legii nr. 304/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018; de cel puţin 8 ani, potrivit Legii nr. 304/2004, în forma modificată prin Legea nr. 207/2018; de cel puţin 10 ani, potrivit Legii nr. 304/2004, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018), să nu fi fost sancţionaţi disciplinar (condiţie introdusă prin Legea nr. 304/2004, în forma modificată prin Legea nr. 207/2018) şi să fi fost declaraţi admişi (în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop, potrivit Legii nr. 304/2004, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018, sau în urma concursului prevăzut de Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018). 17. Prin urmare, Curtea reţine că, indiferent de modalitatea aleasă de legiuitor pentru accederea în funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (interviu sau concurs), condiţiile de numire în această funcţie sunt aceleaşi, şi anume: bună pregătire profesională, conduită morală ireproşabilă, lipsa vreunei sancţiuni disciplinare (în noua reglementare) şi o anumită vechime în funcţia de procuror sau judecător. 18. În ceea ce priveşte revocarea din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, legiuitorul a prevăzut că aceasta se face prin ordin al procurorului-şef al acestei direcţii, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în două cazuri: a) al exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei; b) al aplicării unei sancţiuni disciplinare. Curtea reţine, de asemenea, că, în ambele cazuri, ulterior revocării, potrivit art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, „La data încetării activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine“. 19. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât, pe de-o parte, (i) sintagma „îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“ este neclară, iar, pe de altă parte, (ii) dispoziţiile legale criticate nu stabilesc o procedură pentru emiterea ordinului de revocare, singurul element procedural cerut fiind solicitarea avizului Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. 20. Cu referire la prima critică formulată de autoare, Curtea reţine că Direcţia Naţională Anticorupţie este înfiinţată şi funcţionează potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.643/C/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 mai 2015, cu modificările ulterioare, s-a aprobat Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 21. Atribuţiile generale ale funcţiei de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt stabilite în art. 81 (care face parte din titlul IX - Atribuţiile personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, capitolul I - Atribuţiile procurorilor/procurorilor militari din regulamentul menţionat anterior), iar atribuţiile specifice funcţiei de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt stabilite în art. 82 dinRegulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 22. Referitor la înţelesul noţiunii „exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“, Curtea constată că nici în cuprinsul art. 87 din Legea nr. 304/2004, nici în altă normă legală nu se defineşte această sintagmă. În cazul revocării pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, legiuitorul nu prevede nicio normă referitoare la stabilirea unor criterii obiective de evaluare în cazul „exercitării necorespunzătoare“ a atribuţiilor specifice funcţiei. 23. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 24. Totodată, Curtea a statuat, în esenţă, că o noţiune legală poate avea un conţinut şi un înţeles autonom diferite de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească. În caz contrar, destinatarul normei este acela care va stabili înţelesul acelei noţiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decât una subiectivă şi, în consecinţă, discreţionară (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31, sau Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 49). De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorului îi revine obligaţia ca în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragraful 52). 25. Aplicând aceste considerente de principiu la textul de lege criticat, Curtea constată că revocarea pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie trebuie să fie consecinţa unei evaluări a modului de exercitare a atribuţiilor respective, evaluare efectuată în baza unor criterii obiective. Cu alte cuvinte, legea trebuie să prevadă criterii şi condiţii obiective pentru evaluarea de către procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a exercitării atribuţiilor specifice funcţiei de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întrucât concluzia rezultată în urma evaluării, în sensul că exercitarea atribuţiilor specifice a fost făcută în mod necorespunzător, conduce la încetarea activităţii acestuia în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Or, nereglementarea unor criterii obiective de evaluare a modului în care un procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi-a exercitat atribuţiile specifice funcţiei determină lipsa de claritate şi de previzibilitate a sintagmei „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“ cuprinse în art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004. 26. Cât priveşte motivele de neconstituţionalitate potrivit cărora textul de lege criticat nu reglementează o procedură de revocare a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, Curtea reţine că normele criticate instituie un caz de încetare a activităţii procurorului în cadrul acestei direcţii. Chiar dacă, potrivit art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004, la data încetării activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine, textul de lege criticat reglementează un aspect al carierei procurorului, ce ţine de statutul magistraţilor. Or, statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19). 27. Statutul judecătorilor şi procurorilor este consacrat la nivel constituţional în art. 125 (Statutul judecătorilor) şi în art. 132 (Statutul procurorilor), dispoziţii care fac parte din titlul III - Autorităţile publice, capitolul VI - Autoritatea judecătorească, secţiunea 1 - Instanţele judecătoreşti (art. 124-130) şi secţiunea a 2-a - Ministerul Public (art. 131 şi 132). Dispoziţiile art. 132 din Constituţie stabilesc că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, iar funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. La nivel infraconstituţional, statutul magistraţilor este reglementat prin Legea nr. 303/2004. 28. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că reglementarea aspectelor privind cariera magistraţilor trebuie realizată prin lege. În acest sens, prin Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, paragraful 23, Curtea a reţinut că, a fortiori, în situaţia magistraţilor, al căror statut este consacrat la nivel constituţional în art. 125 (Statutul judecătorilor) şi în art. 132 (Statutul procurorilor), elementele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege. 29. Aplicând aceste considerente jurisprudenţiale la textul de lege criticat, Curtea constată că revocarea din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie reprezintă un aspect esenţial al raportului juridic de muncă şi al carierei procurorului. Or, Curtea constată că nici textul de lege criticat, nici alt text din cuprinsul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, al Legii nr. 304/2004 ori al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu prevede vreo procedură de evaluare a exercitării atribuţiilor procurorului sau vreo procedură similară cercetării prealabile, în baza căreia să se poată constata, ţinând cont de criterii obiective, de către procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De pildă, nu se reglementează modul în care persoana vizată ia cunoştinţă de aspectele constatate, posibilitatea persoanei vizate de a fi ascultată ori posibilitatea de a contesta aspectele constatate, textul criticat stabilind doar că procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie poate revoca procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei. 30. Totodată, Curtea reţine că solicitarea/emiterea, în mod obligatoriu, a unui aviz de către Consiliul Superior al Magistraturii nu acoperă viciile constatate anterior, ţinând cont şi de faptul că avizul menţionat are un caracter consultativ. Mai mult, legiuitorul nu a prevăzut în cadrul procedurii de emitere a avizului Consiliului Superior al Magistraturii posibilitatea de citare a procurorului vizat de revocare. 31. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei“. Conform jurisprudenţei Curţii, în virtutea statutului procurorilor consacrat de Constituţie, controlul ierarhic în activitatea acestora presupune eo ipso posibilitatea efectuării actelor şi lucrărilor din dosarele de urmărire penală chiar de către procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa (Decizia nr. 90 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 1 martie 2011). Totodată, prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 147, Curtea a reţinut că „transpunerea în plan legal a principiului constituţional al controlului ierarhic pe care se fundamentează activitatea procurorilor în România o constituie prevederile art. 65 din Legea nr. 304/2004. Potrivit acestor din urmă dispoziţii, «(1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv. (2) Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. (3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi.»“ De asemenea, Curtea a reţinut că, „indiferent de modul de numire în funcţiile de conducere în cadrul parchetelor, potrivit principiului constituţional al controlului ierarhic pe care se fundamentează activitatea procurorilor, toţi aceştia sunt subordonaţi procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.“ (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, precitată, paragraful 150). 32. Cu toate acestea, Curtea constată că principiul constituţional al controlului ierarhic nu poate avea semnificaţia că revocarea procurorului pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei poate fi dispusă de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în lipsa unor criterii obiective de evaluare a modului de exercitare a atribuţiilor respective şi fără reglementarea unei proceduri de revocare a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În aceste condiţii, Curtea constată că lipsa unor norme care să prevadă, pe de o parte, criteriile şi condiţiile revocării procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în caz de exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, iar, pe de altă parte, procedura revocării pentru exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor specifice determină neclaritatea şi imprevizibilitatea textului de lege criticat, contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitoare la principiul legalităţii, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii. Cu alte cuvinte, Curtea constată că dispoziţiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 nu creează cadrul clar, predictibil şi lipsit de echivoc cu privire la condiţiile şi procedura de revocare a procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei. 33. În ceea ce priveşte revocarea din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea reaminteşte că, potrivit textului de lege criticat, aceasta se poate dispune în două cazuri, şi anume „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b)-e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“. În aceste condiţii de reglementare, Curtea reţine că revocarea în cazul unei abateri disciplinare constatate şi sancţionate constituie o ipoteză distinctă a revocării din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în raport cu revocarea în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, conjuncţia „sau“, cu funcţie disjunctivă, având înţelesul curent din limba română - ori/fie, în concret legând noţiuni care se exclud ca alternative. 34. Cât priveşte faptele ce constituie abatere disciplinară sancţionate prin aplicarea unor sancţiuni disciplinare, Curtea observă că, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori asupra art. I pct. 157 [cu referire la art. 99 lit. r)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în noua sa redactare, potrivit căreia constituie abatere disciplinară „r) nemotivarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în termenele prevăzute de lege“, prin Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 231, a reţinut că orice abatere disciplinară se săvârşeşte cu vinovăţie, art. 247 alin. (2) din Codul muncii fiind clar în această privinţă: „Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.“ Codul muncii se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii; or, Legea nr. 303/2004 nu cuprinde dispoziţii derogatorii cu privire la definirea abaterii disciplinare (a se vedea art. 98 şi următoarele), astfel că ipotezele reglementate ca abateri disciplinare, precum cea analizată, nu pot exceda noţiunii gen. Aşadar, nu poate fi considerată abatere disciplinară săvârşirea unei fapte fără existenţa elementului de vinovăţie, drept care se reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, revenind legiuitorului obligaţia de a pune de acord acest text cu cele stabilite anterior. 35. Analizând reglementările referitoare la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor, cuprinse în titlul IV al Legii nr. 303/2004, Curtea observă că legiuitorul a definit noţiunile folosite în reglementarea conţinutului abaterilor disciplinare. Astfel, potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă“, iar art. 99^1 din aceeaşi lege defineşte atât reaua-credinţă („atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane“), cât şi grava neglijenţă („atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual“). 36. Totodată, Curtea observă că procedura disciplinară în cazul judecătorilor şi procurorilor, prevăzută de Legea nr. 317/2004, ce include faza cercetării disciplinare, respectă toate garanţiile dreptului la apărare şi ale dreptului la un proces echitabil. Astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa referitoare la materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor ţări din Europa, prevăzând o fază administrativă, în cadrul căreia cercetarea disciplinară se efectuează de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori, şi o fază jurisdicţională, care se desfăşoară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 şi ale Codului de procedură civilă, asigurându-se respectarea principiului contradictorialităţii, magistratul în cauză fiind citat, putând fi reprezentat de un alt judecător sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, având dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi să solicite administrarea de probe în apărare. Împotriva hotărârii de sancţionare a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii există o cale de atac, şi anume recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, recurs care este unul devolutiv (a se vedea în acest sens Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018). Acesta este şi sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 134 alin. (2), potrivit căruia „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor (... )“, şi ale art. 134 alin. (3), potrivit căruia „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“. 37. Aşadar, Curtea constată că, în cazul revocării procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru aplicarea unei sancţiuni disciplinare, revocarea dispusă prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie are loc doar după ce s-a constatat abaterea disciplinară (prevăzută la art. 99 din Legea nr. 303/2004) şi s-a aplicat sancţiunea disciplinară (prevăzută la art. 100 din Legea nr. 303/2004) de către Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 317/2004, cu posibilitatea de a se ataca hotărârea de sancţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu alte cuvinte, în această ipoteză, procurorului vizat de revocare i se asigură toate garanţiile dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare. În schimb, în ipoteza revocării din funcţie a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, legea prevede doar că emiterea ordinului de revocare se face de către procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. 38. Cu toate că, potrivit textului de lege criticat, revocarea în cazul unei abateri disciplinare constatate şi sancţionate constituie o ipoteză distinctă a revocării din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în raport cu revocarea în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, exercitarea necorespunzătoare a acestora din urmă reprezintă, totuşi, o faptă în legătură cu munca şi poate consta în orice acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către angajat (lato sensu), prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici. Curtea reţine însă că acest lucru nu are semnificaţia unei identităţi de natură juridică a faptei de exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei cu fapta ce constituie abatere disciplinară, însă conţinutul juridic al celor două noţiuni este similar. Cu alte cuvinte, deşi exercitarea necorespunzătoare de către procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a atribuţiilor specifice funcţiei nu poate fi calificată ca abatere disciplinară, protecţia juridică a acestuia - din perspectiva existenţei unui control judiciar efectiv - se impune a fi garantată, în vederea respectării drepturilor fundamentale de acces la justiţie, a unui proces echitabil şi a dreptului la apărare. De altfel, prin Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, precitată, paragraful 121, Curtea a statuat că fiecare aspect ce ţine de statutul judecătorului „trebuie supus unui control judiciar efectiv“. 39. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie revocat pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei poate ataca în contencios administrativ ordinul de revocare din funcţie, emis de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - cadru procesual în care a fost invocată şi prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prin aceasta fiind asigurat accesul la un control judiciar, în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate. Acest aspect nu exclude însă ca, în cadrul procedurii de revocare, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizat de revocare să fie citat, să ia cunoştinţă de toate actele dosarului de revocare, să solicite administrarea de probe în apărare, anterior emiterii ordinului de revocare, aşadar, să i se asigure toate garanţiile dreptului la apărare specifice procedurii de sancţionare disciplinară urmată de revocare. 40. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 21 iunie 2016, pronunţată în Cauza Ramos Nunes De Carvalho E Sá împotriva Portugaliei, paragraful 98, a considerat că garanţia organizării unei şedinţe publice, în cadrul procedurii disciplinare împotriva judecătorilor, contribuie la echitatea acesteia, în sensul art. 6 paragraful 1, prin intermediul unei proceduri cu caracter contradictoriu, la cel mai înalt nivel de transparenţă faţă de judecători şi societate, şi la acordarea tuturor garanţiilor unui proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că a existat o controversă asupra faptelor şi că sancţiunile la care reclamanta risca să fie supusă aveau un caracter grav, fiind de natură să aducă prejudicii reputaţiei profesionale şi credibilităţii reclamantei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 4 martie 2014, pronunţată în Cauza Grande Stevens şi alţii împotriva Italiei, paragraful 122). 41. În concluzie, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, în ceea ce priveşte sintagma „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“ - care nu precizează criteriile, condiţiile şi procedura revocării în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la calitatea legii, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare. 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi*), *) Cu opinia separată, în sensul celei de la Decizia Curţii Constituţionale nr. 384 din 18 iunie 2020, a doamnei judecător Livia Doina Stanciu şi a doamnei judecător Elena-Simina Tănăsescu, la care se alătură doamna judecător Mihaela Ciochină şi doamna judecător Laura-Iuliana Scântei. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 457/33/2019* şi constată că sintagma „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
