Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), ale art. 83 alin. (2) şi ale art. 204 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florentina Gabriela Barbir, prin mandatar Dănuţ Gabriel Barbir, în Dosarul nr. 3.339/1/CAF/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.248D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că mandatarul autoarei excepţiei a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei. 4. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă consacră aplicabilitatea Codului de procedură civilă ca drept comun, în materie procesuală, şi în alte materii în care nu sunt reglementate reguli procedurale în mod expres, prin alte acte normative. Cu privire la art. 83 alin. (2) din Codul de procedură civilă, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 359 din 23 mai 2019. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 204 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod, arată că argumentele invocate în susţinerea excepţiei vizează aspecte care ţin de interpretarea prevederilor legale, care sunt de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea fondului cauzei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 20 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.339/1/CAF/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), ale art. 83 alin. (2) şi ale art. 204 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Florentina Gabriela Barbir, prin mandatar Dănuţ Gabriel Barbir, într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii în contencios administrativ ce priveşte anularea unei rezoluţii emise de Inspecţia Judiciară. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă se arată că acestea sunt „interpretabile/imprecise“, dat fiind faptul că, „pentru a aplica o prevedere dintr-o altă sferă în materia contenciosului administrativ, nu este suficientă apelarea la prevederile art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, decât printr-o aplicare discreţionară (...)“. În continuare, autoarea excepţiei invocă faptul că, într-un alt dosar, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din Codul de procedură civilă, iar aceasta a fost respinsă de Curtea Constituţională. 7. În legătură cu această din urmă excepţie, invocată şi în prezentul dosar, arată că dispoziţiile art. 83 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt discriminatorii, deoarece favorizează mandatarii cu studii juridice, şi, de asemenea, că sunt încălcate dispoziţiile art. 124 din Constituţie, deoarece „justiţia nu mai este în slujba cetăţeanului, ci împotriva lui“. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 204 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă se susţine că acest text de lege este neconstituţional, în contextul încălcării, în cauză, de către partea adversă, a termenului legal în care putea depune întâmpinarea. În acest sens arată că nu este clar dacă partea care a fost decăzută legal din dreptul de a formula întâmpinare mai poate beneficia de dispoziţiile art. 204 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (2), ale art. 83 alin. (2) şi ale art. 204 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: - Art. 2 alin. (2): „(2) De asemenea, dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.“ – Art. 83 alin. (2): „(2) În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soţ sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în faţa oricărei instanţe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licenţiat în drept.“ – Art. 204 alin. (1) şi (3): „(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei. (...) (3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.“ 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (2), potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, art. 20 alin. (2) privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea europeană. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă instituie acest cod ca drept comun în materie procesuală, pentru aspecte care nu se regăsesc reglementate în mod expres în alte materii. Autoarea excepţiei arată că aceste dispoziţii legale sunt „interpretabile/imprecise“, dat fiind faptul că au fost aplicate în mod discreţionar de către instanţa judecătorească. 16. Raportat la aceste susţineri, Curtea reţine că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci pot fi supuse analizei instanţei de control judiciar învestite, în cadrul soluţionării căilor de atac împotriva hotărârii instanţei care a soluţionat fondul cauzei. Cu privire la interpretarea şi aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa judecătorească este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei judecătoreşti care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză critica formulată vizează modul de interpretare şi aplicare a legii la speţa dedusă judecăţii, soluţionarea acesteia excedează competenţei Curţii Constituţionale. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare şi aplicare a legii în concret la o cauză. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă, prin prisma art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992. 17. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, excepţia fiind invocată de aceeaşi autoare, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale şi cu o motivare similară, referitoare la faptul că prevederile legale criticate limitează posibilitatea de a pune concluzii în faţa instanţei judecătoreşti doar la mandatarii licenţiaţi în drept. 18. Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 359 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 19 iulie 2019, paragrafele 17-19, Curtea a reţinut că atât condiţiile de exercitare a mandatului de reprezentare în instanţă dat unei persoane care nu are calitatea de avocat, cât şi limitele în care acesta poate fi exercitat, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecată. 19. Prin oferirea posibilităţii mandatarului care nu este avocat, dar are studii juridice şi, în acelaşi timp, este şi soţ sau rudă până la gradul al doilea inclusiv cu partea pe care o reprezintă, de a pune concluzii personal, iar nu prin intermediul unui avocat, legiuitorul a stabilit o derogare de la regula instituită prin art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Curtea a constatat că această prevedere a fost edictată în considerarea unor situaţii deosebite şi nu este de natură a încălca principiul egalităţii în faţa legii, ci reprezintă o opţiune a legiuitorului, care se încadrează în marja sa de apreciere în configurarea procedurii de judecată, justificată în mod obiectiv şi rezonabil de caracterul proxim al gradului de rudenie sau de calitatea de soţ a mandatarului (Decizia nr. 111 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 16 mai 2016, paragraful 21). 20. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), instituirea unor reguli speciale nu este contrară principiului egalităţii atât timp cât acestea asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi de aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Pentru toate aceste argumente, Curtea, prin deciziile mai sus menţionate, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialialitatea şi egalitatea justiţiei. 23. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea reţine că sfera normativă a acestui text constituţional vizează situaţii care se abat de la cursul firesc al vieţii politice, economice şi sociale, aplicarea sa implicând, în mod intrinsec, un caracter excepţional al împrejurărilor în care este adoptată norma juridică analizată. Or, prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt aplicabile ratione materiae, dat fiind faptul că textul criticat nu reprezintă o normă aplicabilă unei situaţii excepţionale. 24. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 204 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă se susţine că acest text de lege este neconstituţional, în contextul încălcării, în cauză, de către partea adversă, a termenului legal în care putea depune întâmpinarea. Astfel, se susţine că nu este clar dacă partea care a fost decăzută legal din dreptul de a formula întâmpinare mai poate în mod subsecvent să beneficieze de prevederile art. 204 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Or, faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că revine instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea fondului cauzei decelarea aspectelor de fapt incidente, inclusiv în ceea ce priveşte depăşirea sau nu a termenului legal în care putea fi depusă întâmpinarea, în vederea determinării consecinţelor juridice ce decurg din acestea. 25. Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză critica formulată vizează modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 204 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă la speţa dedusă judecăţii, Curtea reţine că soluţionarea acesteia excedează competenţei sale. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare şi aplicare a legii în concret la o cauză. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă, prin prisma art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi ale art. 204 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florentina Gabriela Barbir, prin mandatar Dănuţ Gabriel Barbir, în Dosarul nr. 3.339/1/CAF/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 83 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
