Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent │
├──────────────────┴───────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Pîrvu Rodica şi Cioban Elena Giorgiana, în Dosarul nr. 2.164/338/2016 al Judecătoriei Zărneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 415D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Banca Comercială Română - S.A., doamna avocat Oana Hliboceanu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dosarul a avut primul termen de judecată la data de 13 iulie 2017, când, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus conexarea la Dosarul nr. 1.788D/2016, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 10 octombrie 2017, în vederea disjungerii cauzelor. 4. În temeiul art. 139 alin. (5) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, Curtea disjunge dosarul şi, cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi menţionează că prevederile Legii nr. 77/2016 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în prezenta cauză solicită respingerea acesteia, având în vedere scopul şi raţiunea legii, respectiv de a proteja consumatorii care au contractat credite cu scopul de a achiziţiona, extinde sau moderniza imobile cu destinaţie de locuinţă. Arată că este opţiunea legiuitorului de a proteja o nevoie socială - dreptul la locuinţă, iar această opţiune nu poate forma obiectul controlului exercitat de către Curtea Constituţională. Scopul Legii nr. 77/2016 rezultă atât din expunerea de motive a legii, cât şi din directiva pe care o transpune - Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, care are domeniul limitat la imobile cu destinaţie rezidenţială. Referitor la principiul egalităţii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, raportat la speţa de faţă, precizează că este evident că este vorba de categorii de creditori aflaţi în situaţii diferite: cei care au contractat credite în scopul achiziţionării de imobile cu destinaţie de locuinţă şi cei care au contractat credite în scopul achiziţionării de terenuri sau alte scopuri recreative. Categoria de consumatori cărora li se adresează legea în discuţie este diferită faţă de categoria din care fac parte autoarele prezentei excepţii de neconstituţionalitate şi implică un tratament juridic diferit. Dacă s-ar admite că Legea nr. 77/2016 se aplică tuturor categoriilor de consumatori, s-ar anihila opţiunea legiuitorului. Or, astfel cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, instanţele au obligaţia de a aplica acele condiţii ale teoriei impreviziunii, dublate de îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate cuprinse în art. 4 din Legea nr. 77/2016. De altfel, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate au posibilitatea să iniţieze o acţiune pe drept comun în care să invoce teoria impreviziunii. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie sub aspectul discriminării. Este opţiunea legiuitorului ca prevederile legale criticate să se adreseze unei anumite categorii de consumatori. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 2 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.164/338/2016, Judecătoria Zărneşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Pîrvu Rodica şi Cioban Elena Giorgiana într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1). Astfel, dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 instituie o diferenţă de tratament juridic evidentă între subiecţii de drept care au încheiat contracte de credit pentru nevoi personale garantate cu un imobil-locuinţă şi cei care au garantat creditul, în aceleaşi condiţii, cu un imobil teren, pe care intenţionau să edifice o locuinţă, după un criteriu arbitrar; prin modul de reglementare a prevederilor criticate, unele persoane sunt excluse ab initio de la beneficiul unui drept, acela de a putea uza de prevederile Legii nr. 77/2016. Se conferă destinatarilor acestei legi o poziţie distinctă, diferenţiată şi mai avantajoasă; instituie o derogare de la dreptul comun. 8. Judecătoria Zărneşti opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens arată că, deşi scopul legii este restabilirea echilibrului contractual şi protejarea locuinţei de familie ca o derogare specifică de la „principiul răspunderii nelimitate“, reglementat de art. 2.324 din Codul civil, protecţia oferită nu se raportează la situaţia persoanei vizate, ci la calitatea creditului şi la destinaţia imobilului ipotecat. Astfel, prin modul de reglementare a dispoziţiilor criticate se conferă destinatarilor Legii nr. 77/2016, în special celor ce au garantat cu o locuinţă creditul acordat, o poziţie distinctă, diferenţiată şi mai avantajoasă faţă de cel al persoanelor care au garantat cu un teren sau o construcţie fără destinaţia de locuinţă. Ca atare, Legea nr. 77/2016 este în contradicţie cu art. 16 din Constituţie prin aceea că instituie un privilegiu în favoarea subiecţilor de drept cărora aceasta li se aplică. 9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile apărătorului ales al părţii, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, care au următorul cuprins: „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: […] c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă“. 13. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în drepturi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care este Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 15. Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa referitoare la principiul egalităţii, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi raportând soluţiile de principiu rezultate din considerentele acestei decizii la dispoziţiile criticate în prezenta cauză, reţine că debitorii-consumatori vizaţi de prevederile Legii nr. 77/2016, respectiv cei care au contractat credite cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă şi au garantat cu un imobil cu destinaţie de locuinţă, şi ceilalţi debitori care au contractat credite în alte scopuri, dar care nici nu au garantat cu un imobil cu destinaţie de locuinţă, sunt în situaţii diferite, care impun un tratament juridic diferit. 16. De altfel, referitor la aplicabilitatea Legii nr. 77/2016, Curtea reiterează faptul că potrivit art. 4 din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi. 17. Ca atare, din analiza prevederilor legale rezultă că instanţa, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, verifică îndeplinirea cumulativă a anumitor condiţii: persoanele cărora li se aplică prevederile legale, cuantumul sumei împrumutate, scopul contractării creditului, precum şi lipsa în privinţa consumatorului debitor a vreunei condamnări pronunţate printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii (a se vedea Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, precitată, paragraful 13). 18. Cu privire la teoria impreviziunii, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, paragraful 95, Curtea a reţinut că, sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Această instituţie şi-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică, fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 şi în contextul schimbărilor importante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România şi a liberalizării preţurilor. Astfel, sub regimul Codului civil din 1864 (aplicabil contractelor din dosarele de faţă) teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 care stipulau: „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.“ Aşadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăşi reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică [art. 1.271]. 19. În acest context, Curtea a reţinut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. Cu toate acestea, Curtea a observat că legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de Legea nr. 77/2016, luând în considerare o impreviziune aplicabilă ope legis pentru toate contractele de credit în derulare, deformând condiţiile aplicării impreviziunii (paragraful 115). Or, singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit (paragraful 119). 20. Aşadar, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor vechiului Cod civil sau al noului Cod civil şi independent de incidenţa Legii nr. 77/2016, în special cu privire la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa de judecată, care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Astfel, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.271 din Codul civil nou, instanţa de judecată poate pronunţa o hotărâre prin care să dispună fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa. 21. Ca atare, critica de neconstituţionalitate ce vizează o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât dispoziţiile criticate ar crea un privilegiu persoanelor ce cad sub incidenţa Legii nr. 77/2016 - respectiv ale art. 4 din această lege, este neîntemeiată. Astfel, orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul are deschisă calea unei acţiuni în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispoziţiile cu privire la teoria impreviziunii din Codul civil. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Pîrvu Rodica şi Cioban Elena Giorgiana în Dosarul nr. 2.164/338/2016 al Judecătoriei Zărneşti şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Zărneşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
