Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Szotyori-Nagy Aron-Gergely în Dosarul nr. 25.851/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.044D/2019. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal, asistat de către domnii avocaţi Ion Dragne, din Baroul Bucureşti, şi Laczkó-Dávid Géza, din Baroul Covasna, cu împuterniciri depuse la dosar. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul în susţinerea excepţiei domnului avocat Ion Dragne, reprezentant al autorului excepţiei, care susţine admiterea acesteia. În acest sens arată că autorul excepţiei a dobândit drepturile litigioase de la un văr de-al său, cu scopul evitării partajului, în anul 2011. Arată că intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 l-a prejudiciat, dat fiind faptul că aceasta instituie o modalitate de despăgubire diferită de cea cuvenită titularilor dreptului de proprietate. În acest sens mai arată că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de precizie, întrucât noţiunea de „înstrăinare“ acoperă mult prea multe operaţiuni juridice, neavute în vedere de legiuitor în cuprinsul art. 24 din Legea nr. 165/2013, la care face referire textul de lege criticat. Totodată, arată că înstrăinările de drepturi succesorale nu pot fi calificate ca operaţiuni speculative, ci reprezintă modalităţi prin care succesorii îşi împart averea moştenită de la autorii lor. În aceeaşi ordine de idei, arată că în cuprinsul noţiunii de „înstrăinare“, de la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, poate intra şi donaţia, cu toate că art. 24 din acelaşi act normativ nu a avut-o în vedere, precum şi, teoretic, inclusiv o hotărâre judecătorească de partaj, care are efect constitutiv de drepturi, potrivit noului Cod de procedură civilă, putând conduce astfel la pierderea dreptului de restituire în natură, în temeiul actului normativ criticat. Pentru toate aceste motive arată că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 4. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 16 din Constituţie, se arată că textul de lege criticat instituie o discriminare între cei care au dobândit prin moştenire dreptul de a beneficia de măsurile reparatorii instituite prin actul normativ criticat, pe de o parte, şi cei care au dobândit prin alte acte juridice cu titlu oneros, pe de altă parte, discriminare ce este de natură să afecteze drepturile dobândite prin acte licite. De asemenea, se arată că discriminarea vizează cesionarii de drepturi litigioase, în funcţie de data dobândirii drepturilor, respectiv înainte sau după anul 2013. Invocă cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cu referire la marja amplă de apreciere a statelor, în această materie, şi arată că textul de lege criticat este imprecis, deoarece nu precizează ce se întâmplă în situaţia în care evaluarea bunului este mai mică decât preţul cesiunii, cu încălcarea speranţei legitime pe care o are cesionarul dreptului litigios de a dobândi despăgubirea cuvenită. 5. Având cuvântul în susţinerea excepţiei, domnul avocat Laczkó-Dávid Géza, reprezentant al autorului excepţiei, susţine admiterea acesteia, arătând că textul de lege criticat, deşi a fost adoptat de către legiuitor pentru protejarea intereselor foştilor proprietari, precum şi ale moştenitorilor legali şi testamentari, contravine chiar intereselor acestor persoane, prin imprecizia acestuia. Totodată, arată că textul de lege criticat nu era în vigoare la momentul introducerii, în speţă, a cererilor de retrocedare, respectiv în anul 2001, şi învederează aspecte referitoare la modalitatea în care a intervenit cesiunea între autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi vărul acestuia, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. 6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 750 din 22 noiembrie 2018 sau Decizia nr. 171 din 26 martie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 20 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 25.851/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Szotyori-Nagy Aron-Gergely într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile pronunţate într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat instituie o discriminare între titularii unui drept de proprietate, respectiv între foştii proprietari ai bunurilor preluate în mod abuziv în perioada comunistă sau moştenitorii acestora, pe de o parte, şi cesionarii drepturilor la despăgubire, pe de altă parte, dat fiind faptul că modalitatea de despăgubire este diferită. Astfel, prevederile legale criticate exclud de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii. 9. De asemenea, se mai susţine că dispoziţiile legale criticate instituie o discriminare între cesionarii care au obţinut o despăgubire neplafonată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi cei care, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, vor obţine o despăgubire plafonată. Astfel, se arată că beneficiarii unei situaţii juridice contemporane aceleiaşi legi sunt trataţi diferit de noua lege, fără o justificare de ordin social, deoarece noua reglementare introduce, ca singură măsură reparatorie, compensarea prin puncte, în timp ce, anterior intrării sale în vigoare, principiul primordial în materia restituirii imobilelor preluate abuziv era restituirea în natură. 10. În acest sens se mai susţine că noua opţiune a legiuitorului, potrivit căreia cesionarul de drepturi cuvenite titularului acestora în temeiul legilor de restituire a proprietăţii nu poate beneficia decât de măsura compensării sub formă de puncte, a intervenit după o perioadă de 12 ani de la consacrarea, prin Legea nr. 10/2001, a dreptului la restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv, astfel că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, ce au încheiat aceleaşi convenţii cu titularii drepturilor, au putut beneficia de măsurile reparatorii constând în restituirea în natură a bunurilor preluate în mod abuziv. Astfel, se mai arată că limitarea libertăţii de a dispune de dreptul de proprietate se poate justifica numai prin îndeplinirea exigenţelor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Or, înstrăinarea dreptului de proprietate de către beneficiarii legilor de restituire a fost determinată de un interes exclusiv privat, fără a pune în pericol vreun interes social general. 11. Se mai arată că măsura legislativă instituită prin textul de lege criticat este lipsită de orice justificare, iar limitarea dreptului de proprietate echivalează cu o expropriere fără cauză de utilitate publică şi fără acordarea unei drepte şi prealabile despăgubiri, aşa cum dispune art. 44 alin. (3) din Constituţie. Totodată, sunt afectate şi garanţiile prevăzute de art. 44 alin. (4) şi (8) din Constituţie, dat fiind faptul că măsura legală criticată confiscă din patrimoniul dobânditorului legal procentul de 85% din totalitatea drepturilor stabilite de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reprezentând o îmbogăţire fără justă cauză a statului. 12. Totodată, se mai susţine că prevederile legale criticate încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, ignorând ordinea de drept existentă la momentul încheierii lor, prin aceea că intervin în raporturile juridice dintre transmiţător şi dobânditor, raporturi ce sunt rezultatul unor conduite pe care subiecţii acestora le-au adoptat sub protecţia art. 1.391 şi 1.392 din Codul civil din 1864, în condiţiile în care legile proprietăţii reprezentau o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale. 13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: „(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).“ 18. Prevederile legale criticate fac trimitere la dispoziţiile art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora: "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6)." 19. De asemenea, potrivit art. 21 alin. (6) şi (7) din lege: "(6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu.(7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6)." 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private şi alin. (3) privind exproprierea şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, din motivarea excepţiei rezultă că sunt invocate şi dispoziţiile art. 44 alin. (4) şi (8) din Constituţie, referitoare la naţionalizare sau alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri şi, respectiv, la interzicerea confiscării averii dobândite licit. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în vederea finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr. 165/2013 instituie trei forme de despăgubire, şi anume: regula este restituirea în natură [art. 1 alin. (1)], iar în situaţia în care aceasta nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensările prin puncte, potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege. De asemenea, în urma modificării art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, au fost menţinute măsurile reparatorii în echivalent instituite prin legislaţia anterioară, şi anume compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. 22. Astfel, prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii. 23. Din analiza textului de lege criticat, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoanele beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. În acest sens, prin Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragrafele 31, 32 şi 38, Curtea a reţinut că prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 din Legea nr. 165/2013 reglementează proceduri rectificative, şi anume politicile de restituire în natură sau prin compensaţii a imobilelor preluate abuziv. Privite dintr-o perspectivă de ansamblu, politicile de restituire îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea, plecând de la aceste aspecte, legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenţei restituirii în natură, iar în ceea ce priveşte punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar, sau pe numele moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluţia legislativă din Legea nr. 165/2013 în situaţia în care persoanele care se considerau îndreptăţite şi care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul de creanţă împotriva statului român unor terţe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune. În aceste situaţii legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Prin dispoziţiile de lege criticate, intenţia legiuitorului a fost aceea de a limita operaţiunile speculative cu drepturi litigioase prin plafonarea plăţilor către cesionari, adică limitarea veniturilor încasate de aceştia. Scopul măsurilor reparatorii adoptate de către legiuitor a fost acela de atenuare a consecinţelor încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate din trecut, nicidecum crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terţe persoane, plafonarea cuantumului despăgubirilor acordate cesionarilor apărând ca fiind în concordanţă atât cu Legea fundamentală, cât şi cu jurisprudenţa instanţei europene. De altfel, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în cazul în care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, cesionarul dreptului de creanţă primeşte un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. 24. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi, prin aceeaşi decizie, paragrafele 42-45, Curtea a reţinut că, în acord cu propria jurisprudenţă sau cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, şi Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 martie 2012, pronunţată în Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27), nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor constituţionale sau convenţionale relative la interzicerea discriminării. De asemenea, cu aceeaşi ocazie, instanţa europeană a statuat că art. 14 din Convenţie nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta „inegalităţile de fapt“ dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit. De regulă, Convenţia lasă statului o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială. Referitor la evaluarea existenţei sau inexistenţei discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situaţii analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „[...] tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare [...] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere“ (Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). 25. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că, în contextul politicii de restituire, scopul urmărit de legiuitorul român, în cazul dispoziţiilor de lege criticate, este reglementarea unor măsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice, iar nu crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terţe persoane. Prin urmare, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 165/2013 reprezintă un scop legitim. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 nu se rezumă la stabilirea unui cuantum al despăgubirilor egal cu preţul plătit de cesionar cedentului, ci la preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. Prin urmare, există un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, iar tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate. 26. De asemenea, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragrafele 17-20, Curtea a reţinut că această soluţie legislativă nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. Astfel, Curtea a statuat că, având în vedere domeniul special de reglementare al Legii nr. 165/2013, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Mai mult, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite. 27. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al cesionarului, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, (Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României), potrivit dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit, şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit). Prin urmare, în prezenta cauză, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului. 28. Pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (4) şi (8), referitoare la naţionalizare sau alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri şi, respectiv, la interzicerea confiscării averii dobândite licit. 29. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la neretroactivitatea legii civile, prin Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, anterior citată, paragrafele 39 şi 40, Curtea a statuat că dispoziţiile criticate privind plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate şi li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens, art. 41 alin. (1) din lege prevede că plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a acestei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Curtea Constituţională a statuat constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (în acest sens sunt Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, şi Decizia nr. 73 din 6 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 11 mai 2001). Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. 30. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, dat fiind faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 31. În prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai invocă în mod generic şi încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 20 din Constituţie, fără a arăta în ce constă contrarietatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale invocate. Or, simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui autorului excepţiei de neconstituţionalitate în formularea unor critici de neconstituţionalitate, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care precizează că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“ (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). 32. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, dat fiind faptul că nu s-a constatat restrângerea niciunui drept sau niciunei libertăţi constituţionale, acestea nu au incidenţă în cauză. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Szotyori-Nagy Aron-Gergely în Dosarul nr. 25.851/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
