Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...) privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Victor Vicenţiu Enache în Dosarul nr. 40.101/3/2017/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.718D/2019. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin doamna avocat Corina Popescu din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că motivarea excepţiei este fundamentată exclusiv pe considerente ale deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în cauze care au legătură cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Astfel, susţine că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1), ale art. 21 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, prin faptul că este exclusă calea de atac a recursului în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. 4. Se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, căile extraordinare de atac reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, iar un tratament diferenţiat nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în raport cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, se arată că stabilirea hotărârilor judecătoreşti susceptibile de recurs trebuie să ţină seama de natura juridică a acestui remediu procesual, invocându-se cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la faptul că dificultatea unei probleme de drept nu poate fi evaluată în funcţie de valoarea litigiului, ci de natura sa, şi, respectiv, în Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, privind răspunderea obiectivă a statului de a garanta buna funcţionare a serviciului public al justiţiei. În acest context se arată că diferenţierea dintre reclamanţii din acţiunile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, pe de o parte, şi reclamanţii din orice alte acţiuni bazate pe răspunderea civilă delictuală, pe de altă parte, este nejustificată şi artificială. 5. Se mai invocă cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, precitată, referitoare la faptul că, atunci când acuzaţia în materie penală adusă nu a fost aptă să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, acţiunea iniţială a statului nu poate fi calificată decât ca o faptă nejustificată şi, în consecinţă, ilicită, care angajează răspunderea sa delictuală, în temeiul art. 1.349 din Codul civil. Astfel, se arată că răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este o problemă de drept mult mai dificilă decât orice altă formă de răspundere civilă delictuală, iar soluţionarea acesteia nu se poate face exclusiv prin intermediul unor căi devolutive de atac. Se mai invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că recursul este o cale de atac extraordinară, iar nu excepţională, arătându-se că excluderea de la această cale de atac a litigiilor privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare nu are nicio raţiune obiectivă. Invocă cele statuate de Curte în Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, precitată, potrivit cărora statul este obligat să garanteze dreptul la despăgubiri ca urmare a unei privări de libertate dispuse în cursul procesului penal, indiferent de temeiul generator al răspunderii sale, respectiv caracterul nedrept sau nelegal al măsurii privative de libertate. Or, se arată că nu există nicio justificare a împrejurării ca o persoană care solicită repararea prejudiciului cauzat printr-o eroare judiciară să se afle într-o situaţie mai puţin bună decât o altă persoană care solicită repararea prejudiciului cauzat printr-o altă faptă ilicită. În acelaşi sens, mai arată că unele instanţe judecătoreşti, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunţă, absolutizează anumite prezumţii, inclusiv aceea a lipsei de vinovăţie a statului, astfel încât este necesară existenţa căii de atac a recursului. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că situaţiile invocate sunt diferite, iar criteriul avut în vedere de legiuitor în exceptarea de la calea de atac a recursului a acestor tipuri de cauze este cel al materiei. Totodată, apreciază că legiuitorul a avut în vedere necesitatea derulării cu celeritate a acestei proceduri specifice, în scopul asigurării unei satisfacţii pecuniare şi morale pentru victima erorii judiciare. Se apreciază că nu este încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie, câtă vreme hotărârea tribunalului este supusă controlului judecătoresc al instanţei de apel, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 18 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 40.101/3/2017/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...) privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinse în Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de autorul excepţiei împotriva Deciziei civile nr. 453A din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile legale sunt neconstituţionale, întrucât încalcă principiul egalităţii consacrat de art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, care presupune ca unor situaţii egale să li se aplice acelaşi tratament juridic. În acest sens, se arată că, raportat la faptul că obiectul cererilor privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare are întotdeauna caracter pecuniar, unicul rezultat fiind obligarea statului la achitarea unei sume de bani ce reprezintă prejudiciul cauzat prin erori judiciare, în mod evident dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 creează o situaţie discriminatorie prin prisma faptului că alte cereri evaluabile în bani beneficiază de calea de atac a recursului. 9. Se mai susţine că nu există niciun criteriu obiectiv şi rezonabil pentru justificarea excluderii oricărei căi de atac şi instituirii unui tratament juridic discriminatoriu pentru justiţiabili exclusiv pentru faptul că cererile privind erorile judiciare nu au fost calificate ca fiind cereri evaluabile în bani, de vreme ce scopul asigurării dublului grad de jurisdicţie vizează obţinerea unor soluţii temeinice şi legale garantate prin controlul exercitat de instanţele superioare în grad, inclusiv prin prisma motivelor de casare prevăzute expres de art. 488 din Codul de procedură civilă. 10. Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin imposibilitatea exercitării căii de atac a recursului. Se arată că, deşi accesul liber la justiţie nu este absolut şi poate fi supus unor restricţii legitime, totuşi aceste ingerinţe trebuie să fie proporţionale cu scopul urmărit şi să se justifice rezonabil în raport cu resursele şi nevoile de care dispune comunitatea. Or, în condiţiile în care nu există absolut niciun motiv obiectiv care să justifice limitarea dreptului la calea de atac a recursului împotriva hotărârilor în cazul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 538 şi 539 din Codul de procedură penală, care este, de asemenea, exclusiv o cerere evaluabilă în bani, există o încălcare flagrantă a dreptului de acces la justiţie. Se mai susţine că este necesar a se avea în vedere raţiunea care stă la baza exercitării căii extraordinare de atac a recursului, invocându-se în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017. 11. S-a arătat că este importantă existenţa căii de atac a recursului pentru motivele de nelegalitate prevăzute de lege, întrucât realitatea juridică a relevat faptul că se pot produce erori în ipoteza judecării cauzei de către o singură instanţă. Mai mult decât atât, din caracterul nedevolutiv al recursului, care presupune că nu are loc o rejudecare a fondului, şi din motivele de casare enumerate în art. 488 din Codul procedură civilă, reiese faptul că este o cale de atac limitată sub aspectul admisibilităţii, prin intermediul căreia se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii. 12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că înfrângerea principiului egalităţii este motivată prin argumente ce ţin de interpretarea legii, dat fiind faptul că se susţine că şi cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare au caracter pecuniar, astfel că dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate creează o situaţie discriminatorie în raport cu alte cereri evaluabile în bani care beneficiază de calea de atac a recursului, în absenţa unui criteriu obiectiv şi rezonabil pentru instituirea unui tratament juridic diferit. Or, se apreciază că, deşi majoritatea covârşitoare a categoriei de litigii menţionate în cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 pot fi considerate evaluabile în bani, totuşi gruparea lor de către legiuitor a fost diferită, existând cauze sustrase căii de atac a recursului, pe criteriul materiei (cum este şi situaţia cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare), şi cauze sustrase căii de atac a recursului, pe criteriul valoric. Corespunzător celor două categorii, raţiunile legiuitorului au fost diferite, în cazul criteriului materiei avânduse în vedere seturi de relaţii sociale supuse unei reglementări speciale şi precise, care se judecă cu celeritate, în timp ce în cazul criteriului valoric s-a avut în vedere un grad scăzut de complexitate a cauzelor dedus din miza redusă a valorii economice aflate în joc. Se mai apreciază că, deşi litigiile enumerate în cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 ca fiind sustrase căii de atac a recursului pot fi calificate ca evaluabile în bani, nu aceleaşi raţiuni s-au avut în vedere la supunerea lor unui regim juridic derogator. Cât priveşte asigurarea dreptului de acces la instanţă, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...) privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, în art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi în art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egalitar al justiţiei. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...) privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţie şi cu o motivare similară celei formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 201 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 12 iulie 2017, paragrafele 17-22, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) teza a cincea din Legea nr. 2/2013. 19. Curtea a reţinut, invocând jurisprudenţa sa în materie (Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragraful 14), că în noua lege procesual civilă legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de către partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 - Accesul liber la justiţie din Constituţie, prin Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 august 2015, paragraful 13, pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza referitoare la cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare din Legea nr. 2/2013, Curtea, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, a stabilit că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, Curtea a stabilit că nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. 20. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală - referitor la susţinerile privind o situaţie discriminatorie între justiţiabili, sub aspectul existenţei dublului grad de jurisdicţie -, Curtea a reţinut că, în sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se exclusiv o analiză a legalităţii hotărârii atacate, iar nu şi a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum sunt cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că nu se poate susţine că dispoziţiile care reglementează numai posibilitatea formulării apelului în cazul cererilor privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“. 21. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sub aspectul existenţei dublului grad de jurisdicţie, materia cauzelor nu poate constitui un criteriu discriminatoriu, dacă opţiunea legiuitorului este justificată în mod obiectiv şi rezonabil. Totodată, în acelaşi sens, Curtea a mai reţinut că împrejurarea că în anumite materii, expres stabilite de lege, nu este reglementat şi al treilea grad de jurisdicţie, respectiv recursul, drept cale extraordinară de atac nu poate echivala cu lipsa accesului la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 73 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 26 iunie 2020, paragraful 20, şi, respectiv, Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021, paragraful 34). 22. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Victor Vicenţiu Enache în Dosarul nr. 40.101/3/2017/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că sintagma „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile (...) privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
