Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi ale art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Sunrise Litoral - S.R.L. din Constanţa, în Dosarul nr. 2.183/212/2014* al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.785D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.183/212/2014*, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi ale art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Sunrise Litoral - S.R.L. din Constanţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Constanţa. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează în sensul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt aplicabile şi hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar comunicate ulterior acestui moment. 6. În acest sens, se mai arată că, atât timp cât la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 termenul de recurs nu a început a curge (în ipoteza în care hotărârea a fost comunicată ulterior momentului publicării deciziei menţionate în Monitorul Oficial al României, Partea I), sau a început a curge, dar nu era împlinit la data publicării deciziei Curţii, atunci hotărârile pronunţate de instanţele de apel nu sunt hotărâri definitive, prin prisma dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă, dreptul la recurs fiind îngrădit de o normă neconstituţională şi putând fi exercitat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale, cu singura condiţie ca termenul de exercitare al acestuia să nu se fi împlinit. Din această perspectivă, se mai susţine că dispoziţiile art. 24-27 din Codul de procedură civilă trebuie să se subordoneze dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie. 7. Se mai susţine că, în vederea respectării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 din Constituţie, este necesar ca decizia de constatare a neconstituţionalităţii să se aplice atât în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, cât şi în ceea ce priveşte situaţiile juridice pendinte la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I. Invocă în acest sens cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, paragraful 25, potrivit cărora o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se va aplica în toate cauzele aflate în procedură la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile. Din această perspectivă, se susţine că toate litigiile în care hotărârile pronunţate în apel au fost comunicate ulterior datei publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 reprezintă cauze pendinte. 8. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 27 - Legea aplicabilă hotărârilor şi art. 457 - Legalitatea căii de atac alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: - Art. 27: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.“ – Art. 457 alin. (1): „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 - Accesul liber la justiţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 27 şi art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează în sensul că cele statuate în paragraful 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în legătură cu efectele acestei decizii, sunt aplicabile şi hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar comunicate ulterior acestui moment. Se susţine că numai prin această interpretare ar fi respectate dispoziţiile art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. 15. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederii legale care limita exerciţiul căii de atac a recursului, în funcţie de un anumit prag valoric, şi a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, este neconstituţională. La data pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 [în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă], prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 stabileau că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului, printre altele, hotărârile pronunţate în cererile expres individualizate, în funcţie de materie, precum şi orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. 16. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, anterior citată, Curtea a constatat că prevederea legală criticată, care impunea un prag valoric în privinţa exercitării căii de atac a recursului, şi anume ca valoarea cererilor evaluabile în bani să fie peste 1.000.000 lei, contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie şi a reţinut că pragul valoric de peste 1.000.000 lei conduce la clasificarea cererilor adresate instanţelor judecătoreşti în importante, ca valoare în bani, şi mai puţin importante, ceea ce reprezintă o clasificare artificială şi nejustificată, întrucât dificultatea unei probleme de drept nu poate fi evaluată în funcţie de valoarea litigiului, ci de natura sa. Prin urmare, legiuitorul nu are îndreptăţirea constituţională de a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă (paragrafele 27 şi 28). Mai mult, pornind de la scopul recursului, care este parte a mecanismului pus la îndemâna instanţei supreme de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, precum şi a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, Curtea a reţinut că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii (după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea) şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie (paragrafele 30 şi 31 din Decizia nr. 369 din 30 mai 2017). 17. Prin aceeaşi decizie, paragraful 32, Curtea a statuat că efectul constatării neconstituţionalităţii acestei sintagme este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, în cererile evaluabile în bani (aşadar fără existenţa unui prag valoric), mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 18. Prin urmare, sub aspectul efectelor deciziei pronunţate, Curtea a stabilit că indiferent de data introducerii cererii formulate sub imperiul noului Cod de procedură civilă (data începerii procesului), hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv devine susceptibilă de recurs dacă a fost pronunţată după publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, respectiv 20 iulie 2017. 19. În legătură cu momentul începerii procesului, prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă reglementează faptul că hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)“. Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condiţionat aplicarea deciziei Curţii Constituţionale de pornirea procesului civil după publicarea acesteia. 20. Prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, anterior citată, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale. Prin decizia menţionată, Curtea a statuat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curţii Constituţionale şi, pe această cale, în mod expres sau implicit, să infirme, să altereze sau să limiteze efectele acestora. În consecinţă, Curtea a reţinut că, în urma pronunţării şi publicării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, în privinţa art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul“, pentru că neconstituţionalitatea este o sancţiune de drept constituţional care se aplică imediat situaţiilor pendinte. Art. 27 din Codul de procedură civilă constituie o normă de procedură de natură legală şi nu poate restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalenţa unei norme legale faţă de una de rang constituţional şi s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat şi general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, într-un stat de drept toate autorităţile publice, atât în aplicarea, cât şi în interpretarea normelor infraconstituţionale, trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale din moment ce acestea materializează şi explicitează exigenţele Constituţiei. În concluzie, potrivit efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, în toate cererile evaluabile în bani, fără incidenţa unui prag valoric. 21. În prezenta cauză, în speţa dedusă soluţionării instanţei judecătoreşti, hotărârea judecătorească recurată a fost pronunţată la data de 31 mai 2017, aşadar, anterior momentului publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I (respectiv 20 iulie 2017). Prin critica de constituţionalitate formulată, autoarea excepţiei tinde să supună efectelor deciziei Curţii Constituţionale menţionate, care ar conferi în cauză calea de atac a recursului, şi cazul în care hotărârea judecătorească a fost pronunţată anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, dar comunicată ulterior acestui moment, arătând că, în acest caz, termenul de exercitare a recursului nu s-a împlinit, acesta curgând de la data comunicării hotărârii. Or, ceea ce interesează din punctul de vedere al incidenţei căii de atac a recursului, conferită în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, nu este împrejurarea împlinirii termenului de exercitare a recursului, ci data pronunţării hotărârii judecătoreşti recurate, dată de la care, în temeiul efectelor pentru viitor ale deciziilor Curţii Constituţionale, poate fi exercitat recursul, în configuraţia rezultată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale. În acest sens este jurisprudenţa Curţii în materia căilor de atac, potrivit căreia criteriul ce trebuie luat în seamă şi care ţine de esenţa principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, raportat la aplicarea în timp a reglementărilor referitoare la căile de atac, este data pronunţării hotărârii judecătoreşti. Astfel, în temeiul textului constituţional antereferit, legiuitorul poate supune hotărârea judecătorească unor căi de atac stabilite ca atare prin lege până la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 59). 22. Aşadar, indiferent de data comunicării hotărârii recurate, calea de atac a recursului poate fi exercitată doar în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, iar o susţinere contrară echivalează cu o nerecunoaştere a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, contrar dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie. Potrivit acestui din urmă text constituţional, momentul producerii efectelor juridice, erga omnes, ale deciziilor Curţii Constituţionale este cel al publicării acestora, iar nu cel al pronunţării, în caz contrar având loc încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, referitor la principiul neretroactivităţii legii civile. De asemenea, Curtea mai reţine că, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, anterior citată, a analizat o critică de neconstituţionalitate similară celei formulate în prezenta cauză, referitoare la pretinsa discriminare creată între persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procese începute înainte de data publicării deciziei de admitere a acestei prevederi legale, şi persoanele care nu au invocat aceeaşi excepţie, în cadrul aceleiaşi categorii de procese, raportată la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Similaritatea cu situaţia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză rezidă în faptul că aceasta nu beneficiază de calea de atac a recursului conferită de Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, deoarece nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate, până la momentul publicării deciziei de admitere, ci ulterior acestui moment. În speţă, potrivit încheierii de sesizare cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, procesul a început la data de 28 ianuarie 2014, iar hotărârea judecătorească recurată a fost pronunţată la data de 31 mai 2017. 23. În legătură cu aceste susţineri, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, anterior citată, paragraful 90, Curtea a statuat că în asemenea cauze (procese începute înainte de data publicării deciziei de admitere, în care nu a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la momentul publicării deciziei de admitere - cum este şi cazul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză, s.n.), la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de către instanţa de apel, moment prin ipoteză anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, nu exista calea de atac a recursului în configuraţia stabilită ca urmare a constatării neconstituţionalităţii pragului valoric al cererilor evaluabile în bani, reglementat în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, acest aspect, coroborat cu faptul că părţile din astfel de cauze nici nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederii legale constatate ulterior ca fiind neconstituţională, conduce la concluzia că astfel de cauze reprezintă veritabile facta praeterita faţă de care decizia de admitere (Decizia nr. 369 din 30 mai 2017) nu este aplicabilă. Aceasta deoarece, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, aşa cum s-a arătat, indiferent de data începerii procesului, hotărârile sunt supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituţional (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 64). 24. Or, dacă hotărârea judecătorească nu era supusă recursului la momentul pronunţării şi în cauză nici nu a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate care privea acest aspect, nu mai poate fi solicitată aplicarea deciziei de admitere a respectivei prevederi legale, fiind vorba despre un raport juridic epuizat. Cu alte cuvinte, fiind depăşit momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv. Prin urmare, părţile din astfel de cauze se află într-o situaţie juridică diferită de cea a părţilor care au invocat excepţia de neconstituţionalitate ulterior admisă prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, în procese începute înainte de data publicării deciziei, astfel încât, din această perspectivă, nu poate fi reţinută încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi. 25. În acest sens, în legătură cu aplicabilitatea deciziei de admitere şi în alte cauze decât cea în care a fost invocată, Curtea a statuat că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 26). Totodată, o decizie prin care sa admis excepţia de neconstituţionalitate profită atât autorilor acesteia, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocată anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluţionate definitiv (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 21). 26. În ceea ce priveşte invocarea încălcării principiului constituţional al accesului liber la justiţie, faţă de împrejurarea că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu are deschisă calea de atac a recursului, Curtea reţine că aceasta reprezintă o consecinţă a legii aplicabile în cauză, conform principiului tempus regit actum, în configuraţia dată aplicării dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017. 27. Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a reţinut că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Prin aceeaşi decizie, paragraful 39, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, sau Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, anterior citată, paragraful 18). 28. Cele statuate în jurisprudenţa anterior citată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a conduce la o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Sunrise Litoral - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 2.183/212/2014* al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 27 şi ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
