Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua şi ale art. 15 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti în Dosarul nr. 33.232/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.758D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Doru Trăilă, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.160D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, excepţie ridicată de Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti în Dosarul nr. 23.829/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. 4. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, domnul avocat Doru Trăilă, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.758D/2019 şi nr. 2.160D/2019, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.160D/2019 la Dosarul nr. 1.758D/2019. Reprezentantul autoarei excepţiei solicită conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.160D/2019 la Dosarul nr. 1.758D/2019, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată, în esenţă, că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 contravin principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, cuprins în art. 15 alin. (2) teza întâi din Constituţie, dat fiind faptul că se aplică şi unor situaţii juridice trecute, respectiv prin eliminarea posibilităţii reparării integrale, prin acordarea despăgubirilor pentru imobile preluate în mod ilegal de către stat. 7. Se mai susţine că aceeaşi soluţie legislativă, cuprinsă în art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, creează o discriminare între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens arată că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a reglementat un singur termen pentru toţi destinatarii normei, în care foştii proprietari deposedaţi puteau trimite notificări către entităţile deţinătoare ale bunurilor imobile, în vederea restituirii acestora. Or, în funcţie de data soluţionării notificărilor, respectiv înainte sau după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, care a introdus soluţionarea cererilor de restituire cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, foştii proprietari deposedaţi nu au primit o reparaţie integrală. Mai invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, nr. 210 din 8 aprilie 2014 sau nr. 269 din 7 mai 2014, arătând că raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţiile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate, în deciziile precitate, se impune şi în această cauză. 8. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 15 din Legea nr. 165/2013 se arată că, prin limitarea posibilităţii de restituire, la 50 ha de proprietar deposedat, acestea contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, precum şi celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la protecţia proprietăţii. În acest sens arată că autoarea excepţiei, având în vedere normele în vigoare la momentul depunerii notificărilor, a avut speranţa legitimă că acestea vor fi soluţionate în sensul reconstituirii dreptului de proprietate, integral. Invocă în acest sens raţionamentul logico-juridic pe care Curtea l-a folosit în fundamentarea soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017. 9. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 237 din 19 aprilie 2018 şi nr. 477 din 25 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 10. Prin încheierile din 21 mai 2019 şi 22 mai 2019, pronunţate în dosarele nr. 33.232/3/2008* şi, respectiv, nr. 23.829/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua şi ale art. 15 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, dispoziţiile acestui act normativ se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, aşadar şi pentru trecut, cu încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii. Or, pentru a nu intra în conflict cu principiul constituţional amintit anterior, cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii trebuie să li se aplice reglementările în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. În acest sens se arată că demersurile în cauza aflată pe rolul instanţei judecătoreşti au fost întreprinse avându-se în vedere prevederile legale aplicabile la data iniţierii acestora prin depunerea notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar împrejurarea că, în cursul judecăţii, a fost adoptată Legea nr. 165/2013, ce instituie o serie de modificări faţă de Legea nr. 10/2001 şi dispune că Legea nr. 165/2013 se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării sale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 4, nesocoteşte principiul constituţional al neretroactivităţii legii. Astfel, se susţine că, stabilind în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 165/2013 că dispoziţiile acesteia se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, în cauză devin incidente prevederile art. 15 din acelaşi act normativ, ce instituie o limitare în ceea priveşte restituirile faţă de actul normativ în vigoare la data naşterii raportului juridic. 12. Se mai susţine că, potrivit unei orientări jurisprudenţiale, în măsura în care se va constata că autoarea excepţiei a atins pragul de 50 ha, instituit prin dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 165/2013, acţiunea va fi respinsă ca inadmisibilă. Or, inadmisibilitatea unei acţiuni în justiţie se impune a fi analizată prin raportare la condiţiile reglementate la data la care a luat naştere raportul juridic prin depunerea notificării, aşadar la condiţiile de admisibilitate reglementate prin Legea nr. 10/2001. În consecinţă, se arată că inadmisibilitatea unei acţiuni în justiţie impune o analiză a reglementărilor în vigoare la data naşterii raportului juridic şi nu poate rezulta dintr-o normă posterioară naşterii acestuia. 13. În ceea ce priveşte încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi se arată că maniera de soluţionare a cererilor de restituire, respectiv procedura anevoioasă şi instituirea unei ordini de soluţionare a acestora, a condus la aplicarea unui tratament diferit pentru persoane aflate în situaţii similare. Astfel, o parte din cererile de restituire au fost soluţionate în sensul reparării integrale, iar altele cu respectarea limitei de 50 ha, instituită prin dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 165/2013, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca devenită inadmisibilă, fără ca această diferenţă de tratament să fie justificată obiectiv şi rezonabil prin existenţa unui scop legitim sau să existe o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. 14. Referitor la încălcarea dreptului constituţional şi convenţional de proprietate privată se susţine că autoarea excepţiei, întemeindu-se pe normele în vigoare la momentul depunerii notificărilor, a avut speranţa legitimă că acestea vor fi soluţionate în sensul reconstituirii dreptului de proprietate şi că niciun act normativ ulterior nu va fi de natură a anihila rezultatul preconizat, prin aplicarea retroactivă. În acest sens, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se arată că art. 44 din Constituţie ocroteşte în egală măsură inclusiv speranţa legitimă de a obţine folosinţa efectivă a unui drept de proprietate privată. Din această perspectivă, dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie stabilesc în mod expres că dreptul de proprietate este garantat şi ocrotit, ceea ce semnifică, pe de o parte, reglementarea măsurilor necesare apărării acestuia împotriva încălcării de către alte subiecte de drept, aflate pe poziţie de egalitate juridică cu titularul dreptului, iar, pe de altă parte, reglementarea acelor măsuri care să îl apere pe titularul dreptului de proprietate privată de încălcările pe care le-ar putea suferi din partea statului sau unităţilor administrativ-teritoriale când acestea ar acţiona împotriva sa de pe poziţii de autoritate. Totodată, orice limitare sau restricţie a dreptului de proprietate privată trebuie stabilită astfel încât aceasta să nu atingă fondul acestui drept. De asemenea, orice limitare sau restricţie a dreptului de proprietate este supusă principiului proporţionalităţii, fiind necesar să existe un just echilibru între interesul general urmărit şi limitarea adusă dreptului de proprietate privată. Or, prevederile legale criticate instituie o limitare a dreptului de proprietate privată ce nu a fost instituită avându-se la bază o justificare rezonabilă, fiind încălcat principiul proporţionalităţii. 15. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a doua şi ale art. 15 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: - Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.“; – Art. 15: „Cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se soluţionează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiţia ca această suprafaţă să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar.“ 20. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată şi a proprietăţii private. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie, precum şi art. 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, referitoare la egalitatea în faţa legii. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la o motivare identică celei formulate în prezenta cauză, şi în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi cu dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Astfel, prin Decizia nr. 477 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 8 decembrie 2020, paragrafele 15-22, invocând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a reţinut că, prin intermediul legilor reparatorii, şi anume prin dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, coroborate cu cele ale art. 8 alin. (3) şi ale art. 9 din Legea nr. 18/1991, legiuitorul a consacrat posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoanele fizice în echivalent arabil în limita a 50 ha de proprietar deposedat. Curtea a constatat că reconstituirea dreptului de proprietate privată se realizează asupra terenurilor cu destinaţie agricolă, indiferent că acestea sunt situate în intravilanul sau în extravilanul localităţilor. 23. Prin decizia amintită, Curtea a observat, totodată, că Legea nr. 10/2001, prin art. 8 alin. (1), clarifică relaţia dintre măsurile de restituire reglementate de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 10/2001, stabilind că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării şi nici cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000. Deşi Legea nr. 10/2001 nu reglementează nicio limitare sub aspectul suprafeţei în privinţa restituirii imobilelor care intră sub incidenţa sa, instituind, aşadar, o restitutio in integrum, prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 exclud din sfera sa de aplicare terenurile care la data preluării erau agricole, plasându-le implicit în domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991, care instituie limitarea expresă la 50 ha. 24. În acest context legislativ, Curtea a reţinut că art. 15 din Legea nr. 165/2013 reglementează limita care trebuie respectată pentru soluţionarea cererilor de restituire vizând terenuri intravilane agricole rezultată din coroborarea dintre Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, limită care se subsumează cotei de 50 ha, stabilită de aceste acte normative. Prin urmare, Curtea a subliniat că art. 15 din Legea nr. 165/2013 stabileşte relaţia dintre cele două legi de restituire, precizând că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, indiferent că sunt în intravilanul sau extravilanul localităţilor, nu trebuie să depăşească 50 ha/ proprietar deposedat. 25. Aşadar, noua reglementare - conţinută în textul de lege ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate -, continuând linia firească trasată de legile reparatorii de restituire, nu permite depăşirea cotei maxime stabilite de lege prin alternanţa dintre măsurile reparatorii cuprinse în cele două legi. Curtea a apreciat că o viziune contrară ar duce la caracterul iluzoriu al cotei de 50 ha - condiţie de ordine publică în domeniul restituirilor - pentru că, în realitate, aceasta ar privi numai terenurile extravilane agricole, iar cele intravilane agricole ar urma să se restituie fără nicio limită. În acest fel ar fi schimbat criteriul avut în vedere de legiuitor atunci când a adoptat Legea nr. 18/1991, în sensul că acesta s-ar circumscrie caracterului intra-/extravilan în determinarea limitei de 50 ha (a locului unde se află terenul aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale de bază), când, în realitate, legea se referă la criteriul categoriei de folosinţă a terenurilor. 26. Curtea a mai observat (paragraful 29 din Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 30 octombrie 2017), că sintagma „agricole la data preluării abuzive“ subliniază faptul că, dacă, ulterior preluării, categoria de folosinţă a acestor terenuri a fost schimbată, nu înseamnă că ele intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi că ar putea fi restituite indiferent de suprafaţă în temeiul acestei legi, ci înseamnă că legea aplicabilă este Legea nr. 18/1991, cu respectarea cotei de 50 ha. O atare reglementare este firească din moment ce legile reparatorii vizează, de principiu, reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, astfel cum aceasta exista la data preluării. Prin urmare, din această perspectivă, Curtea a constatat (paragraful 30 din decizia precitată) că art. 15 din Legea nr. 165/2013 are caracter explicativ, fără a aduce vreun element novatoriu în privinţa substanţei măsurilor de restituire sau a procedurii de restituire. Aşadar, nu se poate reţine susţinerea autoarei prezentei excepţii în sensul că art. 15 ar crea o situaţie discriminatorie, dezavantajoasă celor ale căror notificări sunt soluţionate prin luarea în considerare a condiţionalităţii impuse de acesta, de vreme ce şi sub imperiul Legii nr. 10/2001 exista o asemenea limitare, dedusă din interpretarea coroborată mai sus prezentată. Din acelaşi considerent, al continuităţii în timp a soluţiei legislative, nu se poate pune nici problema retroactivităţii dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 165/2013. 27. De altfel, în ceea ce priveşte limitarea suprafeţei restituite pe fiecare titular deposedat la 50 ha pentru terenurile agricole şi 10 ha pentru terenurile forestiere, potrivit Legii nr. 18/1991, Curtea a constatat în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 43 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003, că aceasta reprezintă o soluţie legislativă care corespunde unei opţiuni politice ce ţine de competenţa legiuitorului, nefiind o problemă de contencios constituţional. 28. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind un element nou, de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 29. De asemenea, în prezenta cauză, prevederile art. 4 teza a doua şi ale art. 15 din Legea nr. 165/2013 sunt criticate prin raportare la exigenţele dreptului de proprietate consacrat de art. 44 din Constituţie şi având în vedere că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de „bun“ include şi „speranţa legitimă“, arătându-se, în esenţă, că autoarea excepţiei, având în vedere normele în vigoare la momentul depunerii notificărilor, a avut speranţa legitimă că acestea vor fi soluţionate în sensul reconstituirii dreptului de proprietate integral, fără limitarea la 50 de ha, şi că niciun act normativ ulterior nu va fi de natură să anihileze rezultatul preconizat. 30. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte speranţa legitimă de soluţionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor reparatorii, în jurisprudenţa Curţii s-a reţinut în mod constant că în cadrul procedurii de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată prin Legea nr. 165/2013, nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, deoarece, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. De altfel, un drept cu caracter civil este considerat „determinat“ (pentru a beneficia de protecţia art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condiţiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicţie statuează cu privire la existenţa dreptului şi o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 48, nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, paragraful 40, sau Hotărârea din 23 martie 1994, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30). 31. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că dreptul de creanţă de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie nu este un drept cert şi exigibil şi, de aceea, situaţia juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, paragraful 64). De asemenea, prin aceeaşi decizie, paragraful 66, instanţa supremă a mai reţinut, în legătură cu procedura de restituire a imobilelor în temeiul Legii nr. 165/2013, că este vorba de o situaţie juridică aflată în curs de constituire, impunându-se principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii. 32. Prin urmare, şi din această perspectivă, a aplicării normelor de drept substanţial incidente cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, susţinerile autoarei excepţiei referitoare la aplicarea retroactivă a prevederilor legale criticate, astfel cum au fost formulate în motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, sunt neîntemeiate. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti în dosarele nr. 33.232/3/2008* şi nr. 23.829/3/2016 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua şi ale art. 15 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
