Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ilie Bogdan-Petre în Dosarul nr. 18.277/3/2014** al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 242D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în următoarele dosare: Dosarul nr. 689D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Ion Gh. Popescu, Ion F. Popescu şi Elisabeta Burnel în Dosarul nr. 19.993/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă; Dosarul nr. 2.280D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Denis Group - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 28.808/3/2015** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă; Dosarul nr. 3.053D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Nicolae Cocoşi în Dosarul nr. 28.102/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă; Dosarul nr. 3.327D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Mirel Gheorghe-Movilaru, Ionuţ-Cosmin Caraşca şi Mircea-George Gherasim în Dosarul nr. 23.628/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă; Dosarul nr. 210D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Cristian Romulus Mureşan în Dosarul nr. 16.267/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă; Dosarul nr. 386D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Carmen Mărgărit în Dosarul nr. 30.106/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă; Dosarul nr. 796D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 165/2013, ridicată de Cristian Emil Alexandrescu în Dosarul nr. 1.100/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IVa civilă şi Dosarul nr. 797D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (1) şi (8) şi art. 41 alin. (5) din aceeaşi lege, ridicată de Jan Roman în Dosarul nr. 11.252/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 4. La apelul nominal răspund: doamna avocat Monica Livescu, din cadrul Baroului Vâlcea, în calitate de apărător ales al autorilor excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 689D/2016 şi al autorului excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 3.053D/2016, precum şi al părţilor Elena Doina Coşneanu şi Valeriu Popescu din acelaşi dosar, partea Elena Doina Coşneanu, personal, şi domnul avocat Alexandru Mihnea Găină, din cadrul Baroului Dolj, în calitate de apărător ales al autorului excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 797D/2017. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în toate aceste dosare, partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, apreciind că aceasta este neîntemeiată, iar partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul dosarelor nr. 3.327D/2016 şi nr. 210D/2017, considerând că sunt neîntemeiate. De asemenea, precizează că autorii excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul dosarelor nr. 210D/2017 şi nr. 386D/2017 au transmis concluzii scrise prin care solicită, în esenţă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 689D/2016, nr. 2.280D/2016, nr. 3.053D/2016, nr. 3.327D/2016, nr. 210D/2017, nr. 386D/2017, nr. 796D/2017, nr. 797D/2017 la Dosarul nr. 242D/2016. Apărătorii autorilor excepţiei, ai părţilor reprezentate şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 689D/2016, nr. 2.280D/2016, nr. 3.053D/2016, nr. 3.327D/2016, nr. 210D/2017, nr. 386D/2017, nr. 796D/2017, nr. 797D/2017 la Dosarul nr. 242D/2016, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentatului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 689D/2016 şi al autorului excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 3.053D/2016, precum şi al părţilor Elena Doina Coşneanu şi Valeriu Popescu din acelaşi dosar, care, în esenţă, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, prezentând argumentele expuse pe larg în motivarea scrisă a acesteia, aflată la dosarul cauzei. 8. În continuare, având cuvântul, apărătorul ales al autorului excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 797D/2017 solicită, de asemenea, admiterea excepţiei, pentru motivele reţinute în motivarea scrisă a acesteia. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că îşi menţin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 10. Prin încheierile din 12 februarie 2016, 11 aprilie 2016, 14 septembrie 2016, 19 septembrie 2016, 28 septembrie 2016, 7 decembrie 2016, 16 decembrie 2016 şi 20 ianuarie 2017 şi prin Sentinţa civilă nr. 744 din 27 mai 2016, pronunţate în dosarele nr. 18.277/3/2014**, nr. 19.993/3/2015, nr. 28.808/3/2015**, nr. 28.102/3/2015, nr. 23.628/3/2014, nr. 16.267/3/2016, nr. 30.106/3/2015, nr. 1.100/3/2016 şi nr. 11.252/3/2016 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5)-(8), art. 24 alin. (1)-(4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Ilie Bogdan-Petre, Ion Gh. Popescu, Ion F. Popescu şi Elisabeta Burnel, Denis Group - S.R.L. din Bucureşti, Nicolae Cocoşi, Mirel Gheorghe-Movilaru, Ionuţ-Cosmin Caraşca şi Mircea-George Gherasim, Cristian Romulus Mureşan, Carmen Mărgărit, Cristian Emil Alexandrescu şi Jan Roman în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de anulare a unor decizii de invalidare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în Dosarul nr. 242D/2016, în esenţă, că prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind contrare dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, având în vedere faptul că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, autorul excepţiei era titularul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligată să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist, iar instituţia menţionată ar fi trebuit să soluţioneze dosarul de despăgubire în conformitate cu normele legale în vigoare la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, adică dispoziţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Autorul excepţiei apreciază că soluţionarea dosarului său de despăgubire în temeiul Legii nr. 165/2013 determină o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, arătând că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor era începută procedura executării silite, astfel încât nu i se mai putea aplica legea nouă. Cât priveşte prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, susţine că sunt contrare dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât creează un cadru discriminatoriu faţă de persoane diferite aflate în situaţii juridice similare, de vreme ce, pentru subiecţi de drept titulari ai unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prevederile legale criticate stabilesc soluţionări diferite, deşi din punct de vedere al efectelor, hotărârile judecătoreşti prezintă aceeaşi putere de lucru judecat. Din această perspectivă, autorul se referă la cei pentru care instanţele au stabilit obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire într-un anumit cuantum şi pentru care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor urmează să emită titluri de plată care se achită în termen de 5 ani, pe de o parte, şi cei care sunt titulari ai unei hotărâri definitive şi irevocabile prin care instanţele au stabilit obligaţia emiterii titlului de despăgubire, pentru care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor urmează să soluţioneze dosarele în temeiul art. 21 din lege, adică prin compensare în puncte, pe de altă parte. 12. În Dosarul nr. 689D/2016 se susţine, în esenţă, că există o inegalitate în drepturi între situaţia reclamanţilor, faţă de care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis o decizie de invalidare prin care le-a desfiinţat dreptul deja recunoscut, şi cea a persoanelor care au avut cereri de reconstituire similare soluţionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin hotărâre de validare emisă de Comisia judeţeană de fond funciar. A permite statului să emită un act normativ, ulterior unei proceduri administrative finalizate cu emiterea unui act de validare a drepturilor conferite de Legea fondului funciar nr. 18/1991, prin care să retracteze un act administrativ intrat în circuitul civil, reprezintă o formă de încălcare a echilibrului procesual şi a egalităţii între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. De asemenea, autorii excepţiei susţin că, a decide că legea nouă ar putea desfiinţa sau modifica situaţii juridice anterioare, existente ca o consecinţă a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul neretroactivităţii legii civile. În opinia autorilor excepţiei, raţionamentul Curţii Constituţionale cuprins în Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 poate fi invocat mutatis mutandis şi în cauza de faţă, întrucât, chiar dacă, în speţă, hotărârea de validare nu a fost pronunţată în urma unei hotărâri judecătoreşti, raţionamentul Curţii este acelaşi şi în ce priveşte drepturile născute legal în raport cu regimul juridic născut sub imperiul legii vechi - Legea nr. 18/1991. Mai arată că, potrivit art. 16 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor proceda la analizarea dosarului în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, fără să aibă posibilitatea legală de a invalida o decizie a comisiei judeţene de fond funciar. Mai arată că aplicarea Legii nr. 165/2013, sub aspectul posibilităţii invalidării unui drept stabilit în baza unei proceduri iniţiate în 1998 şi născut în 2003, ar conduce şi la înlăturarea caracterului previzibil şi accesibil al legii. Autorii excepţiei mai susţin că se încalcă dreptul la un proces echitabil sub aspectul condiţiei asigurării independenţei instanţei, prin faptul că Parlamentul adoptă o lege cu aplicare retroactivă care influenţează soluţionarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului prin lege promovarea unei soluţii în favoarea statului. 13. În Dosarul nr. 2.280D/2016 se susţine, în esenţă, că impunerea măsurii compensării plafonate, instituite prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, este de natură să genereze instabilitatea raporturilor juridice reglementate de Legea nr. 10/2001. Textul de lege criticat introduce o inegalitate de tratament, prin plafonarea măsurilor compensatorii acordate cesionarilor care nu şi-au putut valorifica drepturile la despăgubire potrivit Legii nr. 10/2001, faţă de cei care au realizat acest lucru, întrucât procedura emiterii titlurilor de despăgubire în ceea ce îi priveşte s-a finalizat înainte intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. 14. În Dosarul nr. 3.327D/2016 se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie prin plafonarea drastică a cuantumului măsurilor compensatorii ce se acordă persoanelor care nu au calitatea de foşti proprietari ai imobilelor preluate abuziv sau de moştenitori legali sau testamentari ai acestora, ci de dobânditori cu titlu particular ai drepturilor la măsuri compensatorii. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, nu este permis să se facă o distincţie între persoanele care au dobândit prin moştenire legală sau testamentară drepturi de la adevăraţii proprietari ai imobilelor preluate abuziv de către stat, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit asemenea drepturi prin acte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, pe de altă parte. Susţin că distincţia realizată de textul de lege criticat este cu atât mai injustă cu cât aceasta operează şi între cei care dobândesc prin legat dreptul la măsuri compensatorii acordate în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi cei care dobândesc acelaşi drept pe calea unei donaţii. Or, atât legatul, cât şi donaţia se încadrează în categoria liberalităţilor, fiind inechitabil ca persoane aparţinând acestor două categorii să fie tratate total diferit: donatarul să primească un cuantum al măsurilor compensatorii stabilit la nivelul de 15% din valoarea bunurilor preluate în mod abuziv, pe când legatarul, beneficiar de asemenea al unei liberalităţi, diferită doar prin faptul că aceasta este încheiată mortis causa, să primească valoarea integrală a aceloraşi bunuri. Diferenţierea apare cu atât mai injustă cu cât adevăratul proprietar poate transmite aceleiaşi persoane dreptul său la măsuri compensatorii fie prin donaţie, fie prin legat, intenţia sa fiind aceeaşi - cea de a gratifica -, fiind diferit doar momentul la care se încheie actul juridic respectiv şi momentul la care acesta îşi produce efectele. Se mai arată că reglementarea unui regim special de determinare a valorii măsurilor reparatorii constituie, în esenţă, o impozitare indirectă absolut împovărătoare, care încalcă regulile constituţionale privind sistemul taxelor şi impozitelor şi raţiunea instituirii acestora. Totodată, aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 produce efecte identice cu cele ale exproprierii pentru partea din valoarea măsurilor compensatorii ce depăşeşte valoarea obţinută prin însumarea preţului plătit cu 15% din diferenţa dintre valoarea bunului şi preţul amintit, adică pentru 85% din această diferenţă. 15. În Dosarul nr. 210D/2017, se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are competenţa de a cenzura toate actele care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii emise de entităţile învestite, fără ca legiuitorul să fi prevăzut vreo distincţie în sensul exceptării de la această verificare a actelor la baza emiterii cărora a stat o hotărâre judecătorească sau care au făcut deja obiectul controlului judecătoresc sau/şi al controlului de legalitate şi au fost menţinute. Se ajunge, astfel, ca un organ fără activitate jurisdicţională, ce nu face parte dintre instanţele judecătoreşti, să cenzureze conţinutul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Invocă cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, precizând că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra prevederilor de lege menţionate cu raportare la situaţia deciziilor emise de entităţile competente care au făcut obiectul controlului judiciar şi/sau al controlului de legalitate exercitat de Prefect, fiind menţinute, dar care au fost ulterior invalidate de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 16. În Dosarul nr. 386D/2017 se susţine, în esenţă, că prevederile art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul securităţii juridice, arătându-se, în acest sens, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în cauză că dispoziţia primarului de restituire a unui bun imobil preluat de statul român în mod abuziv în perioada comunistă nu poate fi revocată de acesta, fiind un act de drept privat, de dispoziţie asupra unui bun din patrimoniu, motiv pentru care autorul excepţiei susţine că nicio altă autoritate a statului nu o poate revoca. Nu se poate acorda unui organ nou format dreptul de a revoca un act administrativ despre care o hotărâre judecătorească a stabilit deja că este irevocabil, întrucât s-ar încălca şi autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti. În speţă, însă, prin acordarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor a posibilităţii de a invalida dispoziţia primarului, este lipsită de efecte juridice decizia pronunţată în cauză de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încălcându-se, astfel, şi prevederile art. 126 şi art. 129 din Legea fundamentală întrucât se admite înfăptuirea justiţiei de către o autoritate administrativă, peste cele statuate de către instanţa judecătorească printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Se mai susţine că se încalcă drepturile dobândite în patrimoniul notificatorului în momentul emiterii dispoziţiei primarului prin care s-au dispus măsuri reparatorii în echivalent pentru un imobil-teren revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001, evocându-se cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la noţiunea de „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub protecţia căruia intră orice drept cu valoare patrimonială. Se susţine că se încalcă şi principiul autonomiei locale, fiind admisă posibilitatea unei alte autorităţi de a interveni în atribuţiile primarilor. 17. În Dosarul nr. 796D/2017 se arată, în esenţă, că, în evoluţia legislativă, măsurile pentru restituirea imobilelor preluate în perioada regimului comunist au fost reglementate prin mai multe legi, modificate fiecare de mai multe ori, aspect care a dus la lipsa de coerenţă şi de previzibilitate a normelor, afectându-se principiul securităţii raporturilor juridice, precum şi cel al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, existând o diferenţă de tratament între persoanele care au făcut aceleaşi demersuri în faţa organelor abilitate, dar nesoluţionarea acestora în acelaşi timp a dus la aplicarea unor alte legi. Susţine că, prin prevederile art. 21 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 165/2013, se creează o inechitate între stat şi cetăţean, întrucât statul nu mai este obligat la restituirea valorii de piaţă, ci la o valoare stabilită după criterii impuse de grilele notarilor publici la nivelul anului 2013, valoare afectată de gradul de uzură al imobilului ce s-a aflat în permanenţă în proprietatea şi posesia statului, în schimb, cetăţeanul este obligat să restituie valoarea despăgubirilor încasate, actualizată cu indicele de inflaţie la zi. De asemenea, inegalitatea rezultă şi din faptul că sumele cuvenite vor fi achitate ca despăgubiri în termen de 7 ani, începând cu 1 ianuarie 2017 dar statul nu va suporta reactualizarea, aşa cum era prevăzut în Legea nr. 112/1995. 18. În Dosarul nr. 797D/2017 se susţine, în esenţă, că, prin reglementarea în sarcina Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor a competenţei de reexaminare a existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii şi, în consecinţă, de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi în cazul în care aceste aspecte au fost deja stabilite printr-o hotărâre judecătorească echivalează cu instituirea unei noi căi de atac şi, implicit, a unui sistem concurent cu sistemul instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte înfăptuirea justiţiei. 19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază, în dosarele nr. 242D/2016 şi nr. 386D/2017, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată. 20. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră, în Dosarul nr. 689D/2016, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 ar fi întemeiată în măsura în care ar fi analizată împreună cu dispoziţiile art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, care de asemenea se referă la a valida sau invalida măsurile anterior dispuse. Aceasta deoarece s-ar pune problema caracterului neprevizibil al normelor indicate, raportat la efectele acestora. Posibilitatea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a invalida dispoziţiile anterioare, fără a fi trasate criterii certe de limitare a verificărilor pe care le poate face Comisia, poate aduce atingere garanţiilor prevăzute de Constituţie, mai ales sub aspectul procedurii. Reclamanţii susţin deseori că verificarea la care este îndreptăţită Comisia ar trebui să fie una formală, care să nu repună în discuţie însăşi existenţa dreptului decât sub aspectul modalităţii de despăgubire, în timp ce instituţia menţionată extinde aplicarea acestor texte la verificarea tuturor aspectelor dosarului. Din acest motiv, instanţa consideră că textele de lege arătate constituie o normă insuficient de previzibilă. 21. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază, în dosarele nr. 2.280D/2016, nr. 3.053D/2016, nr. 796D/2017 şi nr. 797D/2017, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (1), (6)-(8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată. 22. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază, în Dosarul nr. 3.327D/2016, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată. 23. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază, în Dosarul nr. 210D/2017, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată, pentru argumentele ce se regăsesc în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 25. Guvernul apreciază, în punctele de vedere transmise în dosarele nr. 242D/2016, nr. 689D/2016, nr. 2.280D/2016, nr. 3.053D/2016, nr. 3.327D/2016, nr. 210D/2017 şi nr. 797D/2017, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 26. Avocatul Poporului consideră, în punctele de vedere transmise în dosarele nr. 242D/2016, nr. 689D/2016, nr. 3.053D/2016, nr. 3.327D/2016, nr. 210D/2017, nr. 386D/2017 nr. 796D/2017 şi nr. 797D/2017 că textele de lege criticate sunt constituţionale. 27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile reprezentanţilor părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, astfel cum rezultă din actele de sesizare a Curţii Constituţionale, prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (1), (5)-(8), art. 24 alin. (1)-(4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Întrucât acţiunile introductive din toate dosarele cauzelor în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate au fost formulate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea reţine, în ceea ce priveşte art. 4 din Legea nr. 165/2013, doar prevederile tezei întâi, aceasta fiind aplicabilă litigiilor aflate pe rolul instanţelor învestite cu soluţionarea proceselor în cursul cărora au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate. Textele de lege criticate au următorul conţinut normativ: - Art. 4 teza întâi: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.“; – Art. 16: „Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).“; – Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii: a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;" – Art. 21 alin. (1), (5)-(8): "(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate. […](5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. […](7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).“;" – Art. 24 alin. (1)-(4): "(1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6)." – Art. 41 alin. (5): „(5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.“ 30. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) care enumeră caracteristicile statului român, art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, art. 16 care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 78 privitor la intrarea în vigoare a legii, art. 120 referitor la principiile de bază ale administraţiei publice locale, art. 121 referitor la autorităţile comunale şi orăşeneşti, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. Prin raportare la art. 20 din Constituţie, se invocă şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie. De asemenea, se invocă, în Dosarul nr. 2.280D/2016, şi prevederile art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană potrivit cărora Uniunea Europeană recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cu referire la art. 20 care prevede egalitatea în faţa legii şi art. 21 care consacră principiul nediscriminării din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. 31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarele cauzelor, deciziile emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu sunt consecinţa unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele să se fi pronunţat definitiv/irevocabil asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi asupra întinderii propriu-zise a dreptului de proprietate al autorilor excepţiei. Prin urmare, Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015 - prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora -, nu este incidentă în cauză, aşa încât urmează a se analiza pe fond criticile de neconstituţionalitate aduse în prezenta cauză. 32. Cu privire la dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (1) şi (5)-(8) din Legea nr. 165/2013, autorii excepţiei susţin, în esenţă, că aplicarea noii Legi nr. 165/2013, în vederea stabilirii şi acordării măsurilor reparatorii, acelor situaţii în care era deja pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care instanţa obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie. Cu privire la această critică, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragrafele 17 şi 18, sau Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragrafele 17-19, reţinând că, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Curtea a constatat că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi, este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite. 33. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, prin aceleaşi decizii, Curtea a arătat că, potrivit jurisprudenţei sale, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu este de natură să creeze o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective“ (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit tempus regit actum [Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, paragraful 19, şi Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, paragraful 18]. 34. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 224 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, paragraful 23, şi prin Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, mai sus citată, paragraful 20, Curtea, invocând jurisprudenţa sa, a constatat că singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii. 35. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reţinut, de exemplu, prin Decizia nr. 564 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 19 august 2015, paragraful 19, că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, dar care nu constituie o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale referitoare la interzicerea discriminării. Astfel, faţă de obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, având în vedere că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Aceasta, deoarece legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia. Mai mult, întrucât legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului. 36. De asemenea, Curtea a apreciat, de exemplu, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragraful 27, că nu echivalează cu o expropriere împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii. Curtea a reţinut, sub acest aspect, că această reglementare se încadrează în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. 37. În ce priveşte critica referitoare la faptul că apare o diferenţiere nejustificată între cei care au dobândit dreptul de a obţine măsurile compensatorii prin donaţie şi cei care l-au obţinut prin intermediul unui testament, deşi ambele sunt liberalităţi, acte juridice cu titlu gratuit prin care autorul dispune de bunurile sale în mod liber, Curtea reţine că, între donaţie şi testament există o deosebire de esenţă constând în natura lor şi momentul la care îşi produc efectele. Dacă în cazul testamentului, fiind un act încheiat mortis causa, transferul dreptului de proprietate are loc la momentul decesului testatorului, în cazul donaţiei - act juridic inter vivos - trecerea din patrimoniul donatorului în cel al donatarului se realizează în momentul încheierii donaţiei. Aşadar, în prima ipoteză, transferul dreptului de proprietate în patrimoniul legatarului depinde de un eveniment pur aleator, constând în decesul testatorului, pe când donaţia are ca efect ieşirea dreptului din patrimoniul proprietarului originar încă din timpul vieţii acestuia, la un moment cert determinat în timp, acela al încheierii contractului de donaţie, care este individualizat prin voinţa părţilor. Or, ţinând cont de aceste realităţi juridice, legiuitorul a ales să lase donatarii în afara sferei persoanelor care se bucură de despăgubire integrală, incluzând aici doar foştii proprietari şi moştenitorii acestuia, legali sau testamentari. Această soluţie legislativă se justifică prin intenţia de a evita crearea, prin chiar prevederile cuprinse în lege, a unui mecanism care să faciliteze eludarea scopului legii, acela de reparaţie pentru măsurile abuzive aplicate în timpul regimului comunist, ale căror consecinţe negative le-au suportat direct foştii proprietari şi moştenitorii legali ai acestora, aceştia din urmă fiind ab initio purtătorii unei vocaţii succesorale a cărei satisfacere a fost zădărnicită prin privările nelegale de proprietate pe care statul român le-a realizat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În ceea ce priveşte moştenitorii testamentari, recunoaşterea dreptului lor de a obţine despăgubiri în aceleaşi condiţii ca şi foştii proprietari şi moştenitorii lor legali este justificată de faptul că gratificarea acestora reprezintă actul de ultimă voinţă al titularului dreptului, dreptul litigios urmând să se transmită în patrimoniul moştenitorului testamentar la momentul decesului testatorului. Până atunci, acesta din urmă, în calitate de titular al dreptului, îşi păstrează intactă aptitudinea de a-i fi recunoscută, potrivit legii, calitatea de proprietar şi, implicit, de persoană îndreptăţită la restituirea bunului sau obţinerea de despăgubiri în echivalent. În schimb, încheierea unei donaţii având ca obiect dreptul litigios a cărui recunoaştere a fost iniţiată prin depunerea notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, de persoana care se consideră îndreptăţită, fost proprietar al bunului imobil din al cărei patrimoniu acesta a fost preluat în mod abuziv de statul român în perioada menţionată, ar putea prezenta riscul pervertirii intenţiei legiuitorului - acela de a acorda despăgubiri integrale doar celor în al căror patrimoniu sa aflat bunul. Aceasta, deoarece bunul va ieşi din patrimoniul donatorului încă din timpul vieţii acestuia, or, într-o asemenea ipoteză, neacceptată de lege, donatarul ar avea posibilitatea de a se substitui integral în dreptul adevăratului proprietar încă din timpul vieţii acestuia, ceea ce ar echivala cu o denaturare a scopului legii, de a acorda reparaţii doar foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora. Situaţia donatarilor este analoagă, din această perspectivă, cu a subdobânditorilor, astfel că este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de despăgubire parţială. 38. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, paragraful 26, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu o motivare similară, reţinând că este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi. Situaţia autorilor excepţiei, care au calitatea de beneficiari ai unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, este net diferită de cea potrivit căreia prin aceeaşi sentinţă judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce priveşte modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite. Prin urmare, dacă evaluarea asupra valorii imobilului nu a fost efectuată şi nici nu a fost stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi discriminatoriu, ca aceste operaţiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc. Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că respectarea principiului egalităţii în drepturi, stabilit prin prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. 39. În ce priveşte critica potrivit căreia s-ar încălca dreptul la un proces echitabil sub aspectul condiţiei asigurării independenţei instanţei prin faptul că Parlamentul a adoptat o lege care influenţează soluţionarea litigiilor la care statul este parte, impunând judecătorului promovarea unei soluţii în favoarea statului, Curtea constată că este neîntemeiată. Astfel, textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu impietează asupra posibilităţii exercitării actului de justiţie în condiţii de deplină independenţă, neimpunând instanţelor judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiilor generate de aplicarea Legii nr. 165/2013 niciun fel de constrângere în sensul pronunţării unei anumite soluţii. 40. Curtea constată, de asemenea, că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului autonomiei locale înscris în art. 120 din Legea fundamentală, întrucât acesta nu este incompatibil cu instituirea, prin lege, a unui control suplimentar al legalităţii şi temeiniciei actelor emise de primari. Or, posibilitatea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor - autoritate administrativă care, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru - de a invalida dispoziţiile primarilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 nu echivalează cu o nesocotire a principiului constituţional menţionat. 41. De asemenea, nu poate fi reţinută critica referitoare la nesocotirea garanţiilor dreptului de proprietate privată conferite prin Legea fundamentală şi prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Astfel, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 34, Curtea a constatat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită [a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2014]. În plus, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv, că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeaşi cauză, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătoreşti definitive, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile şi încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică şi găseau un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent şi prin grija pe care autorităţile au demonstrat-o în executarea acestuia. 42. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a apreciat că, prin faptul că legiuitorul nu a prevăzut, în cuprinsul Legii nr. 165/2013, posibilitatea ca sumele cuvenite cu titlu de despăgubire să fie actualizate cu indicele preţului de consum constituie o limitare a dreptului de proprietate privată, dar a concluzionat că această limitare este justificată. Astfel, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, paragraful 33, Curtea a reţinut că măsura criticată urmăreşte un scop legitim, şi anume executarea obligaţiilor statului rezultate din legislaţia adoptată în materia restituirilor bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, obligaţii afectate de problemele sistemice constatate chiar în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În continuare, Curtea a apreciat că este o măsură adecvată, fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit, este necesară, statul dispunând de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul şi valoarea cererilor ce intră sub incidenţa Legii nr. 165/2013 şi, totodată, păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general referitoare la funcţionalitatea sistemului de despăgubire şi protecţia dreptului de proprietate privată a individului, acesta beneficiind de despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului imobil preluat abuziv; aşadar, dispoziţia legală criticată nu consacră un dezechilibru între cele două interese concurente, dimpotrivă, reconciliază cele două interese, grav afectate în perioada anterioară adoptării Legii nr. 165/2013. 43. În legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a observat că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din data de 19 iunie 2013). 44. Totodată, referitor la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi, după caz, de a aproba punctajul cuvenit, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragrafele 46 şi 47, că nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut. Curtea a observat, sub acest aspect, că invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări. Astfel, aceasta poate fi rezultatul constatării că imobilul poate fi restituit în natură, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepţia Legii nr. 165/2013, conform principiului enunţat în art. 2 lit. a) din aceasta. Invalidarea poate fi, de asemenea, consecinţa constatării că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat. Scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just. 45. Curtea a apreciat, de altfel, prin aceeaşi Decizie nr. 269 din 7 mai 2014, paragraful 48, că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. 46. În plus, Curtea a reţinut (Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragraful 49) că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii. 47. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ilie Bogdan-Petre în Dosarul nr. 18.277/3/2014** al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, de Ion Gh. Popescu, Ion F. Popescu şi Elisabeta Burnel în Dosarul nr. 19.993/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, de Denis Group - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 28.808/3/2015** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, de Nicolae Cocoşi în Dosarul nr. 28.102/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, de Mirel Gheorghe-Movilaru, Ionuţ-Cosmin Caraşca şi Mircea-George Gherasim în Dosarul nr. 23.628/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, de Cristian Romulus Mureşan în Dosarul nr. 16.267/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, de Carmen Mărgărit în Dosarul nr. 30.106/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, de Cristian Emil Alexandrescu în Dosarul nr. 1.100/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi de Jan Roman în Dosarul nr. 11.252/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (1), (5)-(8), art. 24 alin. (1)-(4) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
