Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Societatea Pro TV - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 29.258/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 432D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Mihaela Tudorache, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 16 şi 44 din Constituţie, deoarece, deşi prevăzută în cuprinsul Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, posibilitatea de dezdăunare alternativă a titularului dreptului de autor încălcat prin utilizarea ilicită a fost transpusă în mod greşit în cadrul textului de lege criticat. Astfel, în loc să reglementeze despăgubirea sub forma unei sume forfetare, care să fie stabilită în funcţie de criterii obiective, în cazul în care nu se poate stabili prejudiciul suferit de către titularul dreptului de autor încălcat, legiuitorul român a prevăzut plata triplului sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite. În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor sub forma triplului sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, se arată că în acest mod se creează o discriminare între autorii faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, faţă de autorii unor fapte ilicite de drept civil comun, unde despăgubirea pentru paguba suferită prin fapta ilicită trebuie să includă pierderea efectiv suferită de titularul dreptului încălcat. De asemenea, se susţine că există o inegalitate de tratament juridic şi între autori ai faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în funcţie de împrejurarea posibilităţii de a proba câştigul nerealizat de către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită, precum şi între autorul faptei ilicite, pe de o parte, şi titularul dreptului de autor încălcat, pe de altă parte, care se îmbogăţeşte cu triplul sumei ce ar fi fost legal datorată. 4. Se mai arată că, în ceea ce priveşte noţiunea de „sume legal datorate“, textul legal criticat este neclar, imprevizibil şi arbitrar, aspect ce rezultă din practica instanţelor judecătoreşti, care au pronunţat soluţii diferite, datorate faptului că nu există o definiţie legală a acestei noţiuni. 5. Se mai invocă şi Decizia Tribunalului Constituţional din Polonia din 23 iunie 2015 (Cauza SK 32/14), în privinţa unui text de lege similar. 6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, respectiv Decizia nr. 504 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 11 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 29.258/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Excepţia a fost ridicată de Societatea Pro TV - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie, constând în încălcarea obligaţiei de informare şi neplata remuneraţiilor datorate pentru difuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, precum şi obligarea la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că modul în care legiuitorul român a înţeles să reglementeze cuantumul despăgubirilor datorate de autorul faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor, cuantum ce constă în triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, nu respectă exigenţele principiilor constituţionale invocate. 9. În acest sens, se arată că textul de lege criticat instituie un tratament diferit aplicabil autorilor faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, faţă de autorii unor fapte ilicite de drept civil comun, făcând trimitere la criteriile generale de evaluare a întinderii reparaţiei cuprinse în art. 1.385 alin. (3) din Codul civil, potrivit căruia „(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.“ 10. De asemenea, se susţine că există o inegalitate de tratament juridic şi între autori ai faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, în funcţie de împrejurarea posibilităţii de a proba câştigul nerealizat de către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită. Astfel, persoanele prejudiciate care îşi pot proba câştigul nerealizat beneficiază de un regim juridic mai puţin favorabil în raport cu cele care nu îşi pot proba câştigul nerealizat, întrucât acestea din urmă vor obţine o reparaţie mult mai mare - triplul sumelor legal datorate, potrivit art. 188 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996, republicată. 11. Se mai susţine că textul de lege criticat nu îndeplineşte criteriile de claritate, accesibilitate şi previzibilitate, în privinţa sintagmei „sume care ar fi fost legal datorate“, deoarece acordarea triplului sumelor care ar fi fost legal datorate nu ţine cont de întinderea reală a prejudiciului suferit, fiind un criteriu arbitrar, care creează o situaţie disproporţionată între patrimoniul autorului faptei ilicite şi patrimoniul persoanei prejudiciate. Se arată, în acest sens, că sintagma criticată a condus, în practica instanţelor judecătoreşti, la o jurisprudenţă neunitară în interpretarea art. 188 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996, întrucât poate fi interpretată literar, în sensul că suma legal datorată trebuie să fie prevăzută într-un act normativ, iar atunci noţiunea de „remuneraţie legal datorată“ se suprapune celei de „câştig nerealizat“, sau interpretată în sensul că „suma legal datorată“ este suma care rezultă din probatoriu. În acest din urmă caz, prejudiciul depinde de fapte neprevizibile pentru autorul faptei ilicite, care nu cunoaşte întinderea prejudiciului la momentul săvârşirii faptei, iar prin acordarea triplului acelei sume se aduce un avantaj nejustificat persoanei prejudiciate. 12. Se mai susţine că textul de lege criticat contravine dreptului constituţional la proprietate privată, întrucât prin incertitudinea valorii pe care o va primi noţiunea de „sume legal datorate“, respectiv prin dezdăunarea cu triplul sumelor legal datorate, se cauzează în mod nejustificat o daună consistentă proprietăţii private a autorului faptei ilicite, care conduce doar la îmbogăţirea fără justă cauză a persoanei prejudiciate. Astfel, cuantumul prejudiciului reglementat de dispoziţiile legale criticate, respectiv triplul sumelor legal datorate, aduce o gravă atingere patrimoniului autorului faptei ilicite, atât prin raportare la stabilirea unui cuantum majorat nejustificat, dar şi prin imprevizibilitatea pentru autorul faptei ilicite, care nu cunoaşte care este cuantumul „sumelor legal datorate“ la care se referă textul de lege criticat (şi care nu este suma constând în câştigul nerealizat de persoana prejudiciată) şi, prin urmare, nu are previziunea întinderii prejudiciului cauzat titularului de drepturi. Se susţine că măsura este disproporţionată cu scopul urmărit - protejarea drepturilor autorilor şi artiştilor, iar despăgubirea nu se raportează la criterii obiective, autorul faptei ilicite aflându-i întinderea abia la finalul procesului civil. Se invocă, în acest sens, şi Decizia Tribunalului Constituţional din Polonia din 23 iunie 2015 (Cauza SK 32/14), în privinţa unui text de lege similar. 13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, susţinerile părţii prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 14 iunie 2018, potrivit cărora: „(2) La stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare: (...) b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).“ Textul de lege criticat face trimitere la lit. a) din acelaşi alineat, care are următorul conţinut: „a) fie criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;“. 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în cauza dedusă soluţionării instanţei judecătoreşti, s-a solicitat acordarea despăgubirilor legale pentru prejudiciul produs prin fapta ilicită constând în radiodifuzarea de către autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual fără a deţine licenţă, în acest sens, din partea organismului de gestiune colectivă. 20. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că modul în care legiuitorul român a reglementat, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cuantumul despăgubirilor datorate de autorul faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor, cuantum ce constă în obligarea la plata triplului sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, este unul arbitrar, care nu ţine seama de prejudiciul efectiv suferit de titularul dreptului de autor încălcat. Se susţine că astfel textul de lege criticat instituie un tratament diferit aplicabil autorilor faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, faţă de autorii unor fapte ilicite de drept civil comun, făcând trimitere la criteriile generale de evaluare a întinderii reparaţiei, cuprinse în art. 1.385 alin. (3) din Codul civil. De asemenea, se susţine că există o inegalitate de tratament juridic şi între autori ai faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în funcţie de împrejurarea posibilităţii de a proba câştigul nerealizat de către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită, întrucât acestea din urmă vor obţine o reparaţie mult mai mare - triplul sumelor legal datorate, potrivit art. 188 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996, republicată, în ipoteza în care nu îşi pot proba câştigul nerealizat. Totodată, se susţine că este încălcat dreptul constituţional la proprietate privată, deoarece prin dezdăunarea cu triplul sumelor legal datorate se cauzează în mod nejustificat o daună consistentă proprietăţii private a autorului faptei ilicite, care conduce doar la îmbogăţirea fără justă cauză a persoanei prejudiciate. 21. Analizând prevederile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, republicată, Curtea reţine că acestea instituie modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către instanţa judecătorească, pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe, şi anume: prin utilizarea unor criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului [art. 188 alin. (2) lit. a)]; şi, în mod subsidiar, atunci când nu se pot aplica criteriile mai sus enumerate, prin acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite [art. 188 alin. (2) lit. b) - textul de lege criticat în prezenta cauză]. 22. Curtea reţine că, în domeniul proprietăţii intelectuale, drepturile morale şi patrimoniale ale autorilor sunt drepturi necorporale, caracterizate de exclusivitate, potrivit art. 13 din Legea nr. 8/1996, republicată, iar orice încălcare a acestor drepturi exclusive atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz. În acest sens, legea reglementează în mod specific măsuri tehnice de protecţie (art. 185 şi 186), proceduri şi sancţiuni (art. 187-200), care au drept scop, pe lângă obţinerea reparaţiei pentru prejudiciul material şi moral suferit, şi prevenirea încălcării drepturilor exclusive. Astfel, potrivit art. 188 alin. (1), titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin lege pot solicita, pe lângă recunoaşterea drepturilor şi constatarea încălcării acestora (reparaţia în natură), şi despăgubiri băneşti pentru reparaţia prejudiciului produs prin fapta ilicită, la care se adaugă cumulativ şi alte sancţiuni, cum sunt remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit, distrugerea echipamentelor şi a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror destinaţie unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit, scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare şi distrugere, a copiilor efectuate ilegal, precum şi răspândirea informaţiilor cu privire la hotărârea instanţei de judecată, inclusiv afişarea hotărârii, precum şi publicarea sa integrală sau parţială în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala celui care a săvârşit fapta [art. 188 alin. (10)]. 23. În ceea ce priveşte dreptul comun în materia reparării prejudiciului cauzat în condiţiile răspunderii delictuale pentru fapta ilicită proprie, acesta este reprezentat de dispoziţiile art. 1.381-1.395 din Codul civil, care stabilesc patru condiţii cumulative pentru angajarea acestei forme de răspundere, respectiv existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, a vinovăţiei autorului faptei ilicite şi prejudiciabile, condiţii ce trebuie dovedite de cel care se consideră îndreptăţit la repararea prejudiciului (art. 1.357 din Codul civil). Repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită proprie, potrivit art. 1.381 din Codul civil, se face prin acoperirea integrală a acestuia, cu scopul repunerii victimei în situaţia anterioară [alin. (1)], situaţie în care cuantumul despăgubirilor este determinat de stabilirea exactă a prejudiciului. De asemenea, potrivit art. 1.385 alin. (3), pentru stabilirea întinderii prejudiciului se au în vedere atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans); mai mult, potrivit aceluiaşi text de lege, în alcătuirea prejudiciului reparabil intră şi cheltuielile pe care victima faptei ilicite le-a făcut în îndeplinirea obligaţiei legale de a evita sau limita prejudiciul care este pe cale sau în curs să se producă. Prin urmare, regula generală în materia răspunderii civile delictuale presupune repararea integrală a prejudiciului suferit de victima faptei ilicite, aşadar o corelaţie direct proporţională între întinderea despăgubirii datorate şi evaluarea exactă a prejudiciului produs. 24. Curtea reţine, aşadar, că modalitatea de despăgubire instituită la art. 188 alin. (1) lit. a) din legea criticată este similară celei instituite de dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale. Astfel, art. 1.385 din Codul civil instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, prin luarea în calcul a pierderii efectiv suferite (damnum emergens), a beneficiului nerealizat (lucrum cesans), precum şi a cheltuielilor pe care victima faptei ilicite le-a făcut în îndeplinirea obligaţiei legale de a evita sau limita prejudiciul, iar prevederile art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 reglementează evaluarea prejudiciului prin raportare la consecinţele economice negative suferite de partea prejudiciată (în special câştigul nerealizat de către titularul dreptului, precum şi beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor), precum şi la prejudiciul moral cauzat titularului dreptului. 25. În subsidiar, potrivit textului de lege criticat, respectiv atunci când nu se pot aplica criteriile de evaluare a prejudiciului cuprinse la lit. a), instanţa judecătorească ia în considerare acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite. În legătură cu această ultimă modalitate de evaluare a prejudiciului, Curtea reţine că, date fiind caracterul specific al drepturilor de proprietate intelectuală, ce poartă asupra unor bunuri necorporale (opere audiovizuale sau programe pentru calculator), precum şi modalitatea facilă de utilizare ilegală, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicaţie electronică, rezultă că, în domeniul proprietăţii intelectuale, dovedirea întinderii exacte a prejudiciului este o veritabilă probatio diabolica, având în vedere numărul imposibil de cuantificat al încălcărilor produse prin intermediul mijloacelor de comunicaţie electronică. Prin urmare, este justificată instituirea unei despăgubiri, apelând la criteriul redevenţei legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite. În acest caz, este evidentă funcţia preventivă a modalităţii de stabilire a despăgubirii, cu rol de combatere a pirateriei în domeniu, dat fiind faptul că obligarea doar la plata redevenţei legal datorate ar fi favorabilă autorului faptei ilicite, care ar trebui să plătească aceeaşi sumă de bani, indiferent de utilizarea legală sau ilegală a dreptului de proprietate intelectuală. 26. Pe de altă parte, Curtea mai reţine că includerea daunelor morale cauzate titularului dreptului de autor [art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996] este justificată de consecinţele negative ale încălcării dreptului, care se pot întinde dincolo de limita pierderii materiale efectiv suferite, dat fiind faptul că, în acest domeniu, o operă audiovizuală adusă la cunoştinţa publicului fără consimţământul autorului poate duce la însăşi deprecierea valorii intrinseci a acesteia. 27. În concluzie, având în vedere situaţiile diferite în care se află autorii faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, spre deosebire de autorii faptei ilicite sancţionate de dreptul civil comun, susţinerile referitoare la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi nu pot fi primite. Potrivit jurisprudenţei Curţii, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005). Ar fi contrar principiului egalităţii în faţa legii să se pretindă uniformitate acolo unde există diferenţe clare şi obiective de situaţie sau, după caz, de regim juridic aplicabil (Decizia Curţii Constituţionale nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009, sau Decizia nr. 485 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1268 din data de 21 decembrie 2020, paragraful 22). 28. În ceea ce priveşte pretinsa inegalitate de tratament juridic între autorii faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor, în funcţie de împrejurarea posibilităţii de a proba câştigul nerealizat de către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită, Curtea reţine că în acest caz distincţia făcută de autoarea excepţiei se referă la incidenţa aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor de determinare a despăgubirii cuprinse în art. 188 alin. (2) lit. a) şi, respectiv, lit. b) din Legea nr. 8/1996. Astfel, potrivit criteriilor enumerate în art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, referitoare la consecinţele economice negative aduse părţii prejudiciate, instanţa de judecată poate să dispună, între altele, remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit [art. 188 alin. (10) din lege]. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, discriminarea este rezultatul unui tratament juridic diferit aplicabil aceleiaşi categorii de subiecte de drept sau unor situaţii care nu se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea Decizia nr. 470 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2020, paragraful 27). Or, în cazul de faţă, situaţiile de fapt sunt diferite în mod obiectiv, în funcţie de norma juridică aplicabilă, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi. 29. În motivarea excepţiei se mai susţine că textul de lege criticat nu îndeplineşte criteriile de claritate, accesibilitate şi previzibilitate, în privinţa sintagmei „sume care ar fi fost legal datorate“, deoarece acordarea triplului sumelor care ar fi fost legal datorate nu ţine cont de întinderea reală a prejudiciului suferit. În acest mod, se mai arată că se mai cauzează în mod nejustificat o daună consistentă proprietăţii private a autorului faptei ilicite, care conduce doar la îmbogăţirea fără justă cauză a persoanei prejudiciate. 30. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că înţelesul sintagmei „sume care ar fi fost legal datorate“ este precis determinat, prin raportare la criteriul obiectiv al redevenţei datorate în mod legal pentru utilizarea obiectului dreptului de autor protejat, astfel încât nu sunt întemeiate susţinerile privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie privind principiul legalităţii. 31. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicată, vizând o încălcare a patrimoniului persoanei obligate la repararea prejudiciului produs prin săvârşirea faptei ilicite, Curtea reţine că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut. Potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar alin. (7) al aceluiaşi articol obligă proprietarul la respectarea sarcinilor care îi revin potrivit legii. Aşa fiind, nu se poate susţine că prin instituirea unei sancţiuni pentru încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în sarcina persoanelor fizice ori juridice, se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea obligaţiei înseamnă diminuarea patrimoniului (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 693 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020, paragraful 19). 32. De altfel, soluţia legislativă criticată [cuprinsă anterior în art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996] a mai fost supusă controlului exercitat de instanţa de contencios constituţional, prin raportare la dispoziţiile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile legale criticate se referă la posibilitatea titularilor drepturilor de autor şi drepturilor conexe de a solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente constatarea încălcării drepturilor recunoscute prin legea criticată şi repararea prejudiciului cauzat şi instituie o sancţiune civilă, şi anume obligarea la repararea pagubei produse ca urmare a încălcării unui drept de autor sau a unor drepturi conexe, protejate prin lege, în deplină concordanţă cu principiul constituţional al garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate privată, ce include şi proprietatea intelectuală. S-a mai arătat, în decizia precitată, că autorul faptei ilicite nu este în situaţia unui debitor contractual, ţinut să răspundă numai pentru prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, iar posibilitatea acordării de către instanţa de judecată a unei despăgubiri reprezentând triplul sumei ce ar fi fost legal datorată pentru tipul de utilizare ce a făcut obiect al faptei ilicite reprezintă chiar transpunerea legală a dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, respectiv regula răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, atât pentru pagubele previzibile, cât şi pentru cele neprevizibile. 33. De asemenea, în decizia precitată, s-a mai statuat că opţiunea legiuitorului de a institui posibilitatea acordării unui cuantum al despăgubirii echivalent cu triplul sumei ce ar fi fost legal datorată pentru utilizarea fără drept a operelor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe nu poate fi calificată ca o măsură arbitrară. Această posibilitate reprezintă doar alternativa pentru instanţa de judecată, aplicabilă doar în cazul în care nu se pot lua în considerare criteriile stabilite prin art. 139 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ [devenit art. 188 alin. (2) lit. a)], respectiv consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, foloasele patrimoniale realizate pe nedrept de făptuitor sau daunele morale cauzate titularului dreptului. 34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei, cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 35. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă şi Decizia Tribunalului Constituţional din Polonia din 23 iunie 2015 (Cauza SK 32/14), în privinţa unui text de lege similar. Tribunalul Constituţional din Polonia a declarat neconstituţionale prevederile art. 79 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Legea din 4 februarie 1994 referitoare la drepturile de autor şi drepturile conexe, în raport cu dispoziţiile constituţionale din Legea fundamentală poloneză referitoare la principiul proporţionalităţii, egalitatea în drepturi şi dreptul de proprietate. Potrivit textului de lege cuprins în legea poloneză a drepturilor de autor, autorii faptei ilicite constând în încălcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe de autor puteau fi obligaţi fie la plata unor despăgubiri egale cu dublul sumei datorate pentru utilizarea corectă a operelor protejate, dacă nu s-au aflat în culpă şi numai dacă persoanele prejudiciate făceau dovada întinderii prejudiciului suferit şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu [art. 79.1 (3a)], fie la plata unei despăgubiri egale cu triplul sumei care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care se proba utilizarea abuzivă, în acest caz persoana prejudiciată nemaifiind obligată să dovedească întinderea prejudiciului [art. 79.1 (3b)]. În practică, dat fiind faptul că nu mai trebuia dovedită întinderea prejudiciului, această ultimă posibilitate era cel mai des utilizată. 36. Tribunalul Constituţional din Polonia a declarat neconstituţională această ultimă prevedere legală, cu motivarea că sunt încălcate principiul egalităţii în drepturi şi dreptul de proprietate privată, prin atingerea nejustificată adusă patrimoniului autorului faptei ilicite. S-a reţinut, în principal, lipsa de proporţionalitate a despăgubirii, dat fiind faptul că aceasta consta într-o sumă fixă (triplul sumei datorate pentru utilizarea legală), fără a avea legătură cu prejudiciul efectiv suferit de către titularul dreptului de autor încălcat. 37. Aşadar, Curtea reţine că textul de lege cuprins în legislaţia corespondentă din Polonia diferă de cel cuprins în Legea nr. 8/1996, în ceea ce priveşte modalităţile alternative pe care instanţa de judecată sesizată le poate aplica în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate. Potrivit art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, la stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare fie consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului [lit. a)], fie, numai în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a), triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite [lit. b)]. 38. De altfel, Curtea reţine că prevederile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, republicată, reprezintă transpunerea în legislaţia internă a dispoziţiilor Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. În conformitate cu art. 13 din această directivă, la stabilirea daunelor-interese, autorităţile judecătoreşti: a) „iau în considerare toate aspectele necesare, cum ar fi consecinţele negative suferite de partea prejudiciată, inclusiv câştigul nerealizat, orice beneficiu fără justă cauză realizat de contravenient şi, dacă este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului prin încălcarea drepturilor sale“ - [reglementare identică cu cea cuprinsă în art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996], sau, ca alternativă, b) „pot hotărî, dacă este cazul, să fixeze o sumă forfetară pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel puţin valoarea redevenţelor sau a drepturilor care ar fi fost datorate în cazul în care contravenientul ar fi cerut autorizaţia de a utiliza dreptul de proprietate intelectuală respectiv“ - [similar art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996]. 39. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia un titular de drepturi patrimoniale de autor încălcate poate impune autorului faptei ilicite să îl despăgubească pentru prejudiciul cauzat prin plata unei sume echivalente cu dublul valorii unei redevenţe/taxe ipotetice, în cazul în care legislaţia naţională aplicabilă prevede o astfel de posibilitate. S-a reţinut că, în cazul în care a fost încălcat un drept de proprietate intelectuală, simpla plată a unei redevenţe/taxe ipotetice nu poate garanta despăgubirea pentru întreg prejudiciul real suferit, dat fiind faptul că plata redevenţei respective nu ar asigura, în sine, rambursarea niciunui cost legat de cercetarea şi identificarea eventualelor fapte de încălcare, despăgubirea pentru posibilul prejudiciu moral sau plata de dobânzi pentru sumele datorate (Hotărârea Curţii din 25 ianuarie 2017, pronunţată în Cauza C-367/15 - OTK, paragrafele 26, 30 şi 32, precum şi, de asemenea, Hotărârea Curţii din 17 martie 2016, pronunţată în Cauza C-99/15 Liffers, paragraful 18). De asemenea, s-a reţinut că utilizarea metodei forfetare înseamnă, în mod inerent, că este posibil ca daunele-interese astfel stabilite să nu fie exact proporţionale cu prejudiciul real suferit şi că cerinţa de cauzalitate nu trebuie interpretată şi aplicată într-o manieră excesiv de strictă în această privinţă. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Societatea Pro TV - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 29.258/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
