Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.236D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, doamna Emma Turtoi, şef al Biroului contencios constituţional şi recurs în interesul legii, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care arată că, între data sesizării instanţei de control constituţional şi data soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost abrogată prin art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, iar, într-o cauză similară, în care abrogarea textului de lege criticat a intervenit după sesizarea instanţei de control constituţional, Curtea a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate. În aceste condiţii, lasă la aprecierea Curţii aspectul privind admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere modificarea legislativă precizată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Cu Adresa nr. 21.894 din 5 decembrie 2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.067 din 5 decembrie 2019, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, analizând din punctul de vedere al evoluţiei în timp cadrul legal privind condiţiile de numire a procurorilor, Avocatul Poporului observă că, în redactarea iniţială a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie, se prevedea pentru numirea în funcţia de procuror în Parchetul Naţional Anticorupţie condiţia pregătirii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie. Prin Legea nr. 503/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cerinţa expresă a pregătirii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie pentru numirea în Parchetul Naţional Anticorupţie (actuala Direcţie Naţională Anticorupţie) a fost înlocuită prin „calităţi şi rezultate profesionale deosebite în combaterea infracţiunilor de corupţie“. Odată cu adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, condiţiile de numire pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost preluate, într-o formă modificată, în cuprinsul secţiunii a 2-a a capitolului II al Legii nr. 304/2004, republicată şi modificată, fiind eliminată cerinţa expresă şi preexistentă numirii în funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie a pregătirii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie. 7. Dată fiind noua configurare a condiţiilor de eligibilitate a procurorilor pentru a accede în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, menţionată anterior, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate generează încălcarea competenţei funcţionale a organului de urmărire penală, fiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) teza întâi, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Avocatul Poporului invocă considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 şi susţine că principiul legalităţii - componentă a statului de drept - îl obligă pe legiuitor să reglementeze în mod clar competenţa organelor judiciare. În acest sens, invocă jurisprudenţa instanţei de control constituţional potrivit căreia legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (în sensul celor citate, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014, paragraful 17). Totodată, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, în considerentele căreia instanţa de control constituţional a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica, şi implicit determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. De asemenea, Avocatul Poporului arată că aceeaşi instanţă constituţională a constatat că Direcţia Naţională Anticorupţie este organizată ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, structură autonomă cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet se desfăşoară sub autoritatea ministrului justiţiei, iar conducerea sa este exercitată de către un procuror general coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiţie (în sensul celor menţionate, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.367 din 26 octombrie 2010, nr. 297 din 23 martie 2010 şi nr. 1.706 din 17 decembrie 2009). Modificările şi completările aduse prin ordonanţele de urgenţă ale Guvernului şi legile de aprobare a acestora au păstrat statutul special al Parchetului Naţional Anticorupţie faţă de celelalte parchete din structura Ministerului Public (Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005). 9. Avocatul Poporului invocă, totodată, dispoziţiile art. 131 alin. (2) şi ale art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală pentru a susţine că normele legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituţionale menţionate şi o subliniere a naturii juridice a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceea de magistratură specială instituită pentru combaterea infracţiunilor de corupţie. 10. În consecinţă, Avocatul Poporului susţine că procurorul care participă la actele de procedură trebuie să fie un procuror apt să exercite reprezentarea parchetului în faţa instanţei, deci un procuror competent din punct de vedere funcţional, în speţă de către un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care să îndeplinească condiţiile de numire în cadrul acestei instituţii potrivit gradului de specializare avut în vedere pentru aceasta. Invocă jurisprudenţa Curţii, potrivit căreia competenţa funcţională este „aptitudinea unui organ judiciar de a desfăşura anumite activităţi specifice“, iar, „pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia“ (Decizia nr. 302 din 4 mai 2017). Totodată, apreciază ca fiind relevante aspectele învederate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, prin care s-a pronunţat cu privire la neconstituirea completurilor specializate în domeniul judecării, în primă instanţă, a infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 11. Avocatul Poporului susţine că, în cazul în care urmărirea penală este efectuată de către un procuror care nu are specializarea necesară pentru reprezentarea Ministerului Public în cauzele pendinte, competenţa materială şi funcţională a acestuia este grav viciată. Susţine acest punct de vedere, întrucât consideră că scopul instituirii condiţiei privind experienţa profesională calificată este acela de a garanta calitatea înfăptuirii actului de justiţie acolo unde legea reclamă competenţe profesionale deosebite, cu precădere în cadrul structurilor specializate. Apreciază că, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, asigurarea unor persoane cărora li se impune un anumit standard profesional în cadrul structurilor speciale de anchetă este una indispensabilă. Ca atare, în acord cu prevederile art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, consideră necesar ca legiuitorul să prevadă în mod clar competenţa specializată a organelor judiciare care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în acord cu statutul special al acestui parchet. 12. Avocatul Poporului susţine că, în actuala reglementare, dreptul la un proces echitabil este afectat prin lipsa procurorilor specializaţi şi, respectiv, competenţi din punct de vedere funcţional în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit gradului de specializare avut în vedere pentru acest parchet. Susţine că limitarea dreptului la un proces echitabil trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor şi noţiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura dreptului fundamental limitat. Aşadar, standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituţionale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil, aceste cazuri (Decizia Curţii Constituţionale nr. 553 din 16 iulie 2015). 13. Cu referire la dispoziţiile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat că scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este „să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective“ (Hotărârea din 9 octombrie 1979, pronunţată în Cauza Airey împotriva Irlandei). Corespunzător acestui principiu, la nivelul ordinii juridice interne, garantarea dreptului de acces la justiţie se realizează prin două texte legale: art. 21 din Constituţie şi, respectiv, art. 6 paragraful 1 din convenţie, care, odată cu ratificarea sa, a devenit parte din legislaţia internă. În consecinţă, reţine că în sistemul de drept românesc, dreptul la un proces echitabil este protejat atât de art. 21 din Constituţie, cât şi de art. 6 din convenţie, acest drept beneficiind de o dublă protecţie, astfel încât, în situaţiile care excedează aplicării art. 6 din convenţie, accesul la justiţie nu rămâne lipsit de garanţie, ci beneficiază de protecţia oferită de art. 21 din Constituţie. Astfel, în virtutea acestor prevederi, eventualele limitări ale accesului la justiţie nu pot combate însăşi substanţa acestui drept. Mai mult, aceste limitări trebuie să urmărească întotdeauna un scop legitim şi să rămână proporţionale cu acesta. Invocă, totodată, Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a introdus un principiu foarte important, şi anume că limitările impuse de stat nu pot fi admise în cazul în care restrâng accesul la justiţie într-o aşa manieră sau până la un nivel la care acest drept este atins în chiar substanţa sa. Prin urmare, aşa cum indică şi Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, o astfel de limitare nu va fi compatibilă cu art. 6 paragraful 1 din convenţie decât în condiţiile în care urmăreşte un scop legitim şi dacă există o legătură rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele adoptate şi scopul urmărit pentru a fi atins. În ceea ce priveşte scopul urmărit, instanţa de la Strasbourg a arătat în Hotărârea din 24 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Kemp şi alţii împotriva Luxemburgului, că dreptul de acces la justiţie este încălcat atunci când reglementarea sa încetează să mai servească obiectivelor de securitate juridică şi bună administrare a justiţiei şi se transformă într-o barieră care împiedică justiţiabilul să vadă substanţa litigiului sau ca aceasta să fie tranşată de către jurisdicţia competentă. În ceea ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei statului în dreptul de acces la justiţie cu scopul urmărit, acesta este, din punct de vedere practic, cel mai important criteriu de apreciere a încălcării art. 6 paragrafului 1 din convenţie în raport cu jurisprudenţa instanţei europene. Astfel, aplicarea principiului proporţionalităţii implică faptul că instanţa europeană determină dacă statul, limitând dreptul de acces la justiţie, nu şi-a depăşit marja de apreciere, aducând astfel o restricţie severă, nerezonabilă, în raport cu scopul legitim al bunei administrări a justiţiei sau cel al securităţii juridice. Evaluarea gradului de proporţionalitate se face cu precădere în funcţie de accesibilitatea şi previzibilitatea interpretării şi aplicării regulii de drept. Astfel, potrivit Hotărârii din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, noţiunile de „drept“ şi „lege“ care apar în articolele Convenţiei, implicit sau expres, privesc condiţii calitative, între altele acelea de accesibilitate şi previzibilitate. 14. Avocatul Poporului reţine, totodată, că necesitatea specializării procurorilor atât în etapa numirii acestora, cât şi pe parcursul desfăşurării activităţii este subliniată şi în Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) privind normele şi principiile europene referitoare la procurori (Carta de la Roma), principiul XIII din acesta prevăzând că „Nu există un sistem eficient de urmărire penală şi nici încredere publică în Ministerul Public fără un nivel cât mai înalt de competenţă şi integritate profesională. Prin urmare, procurorii ar trebui să beneficieze de formare iniţială şi continuă adecvată, avându-se în vedere specializarea lor“. Menţionează, de asemenea, şi Nota explicativă a Cartei de la Roma, secţiunea 3.3 având denumirea marginală „Numirea în funcţie şi cariera“, unde se reţine că „O cerinţă prealabilă pentru ca un sistem de urmărire să fie eficient şi să se bucure de încrederea publică este un nivel cât mai înalt de competenţă profesională şi integritate. Prin urmare, procurorii ar trebui să beneficieze de formare iniţială şi continuă adecvată, avându-se în vedere specializarea lor“. 15. În concluzie, având în vedere toate cele menţionate anterior, Avocatul Poporului susţine că prevederile art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, restrâng dreptul la un proces echitabil în cadrul procesului penal, întrucât numirea procurorilor în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu este condiţionată de specializarea acestora în fapte de corupţie. Omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul soluţiei legislative criticate condiţia specializării procurorilor în anchetarea faptelor de corupţie are relevanţă constituţională, prin încălcarea dreptului la un proces echitabil al justiţiabililor. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 29, 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018, care au următorul conţinut: „(2) Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop.“ Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost abrogată prin art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. 20. Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin (5) privind principiul legalităţii şi calitatea legii şi ale art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi, referitor la dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost abrogată prin art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea“, iar, pe de altă parte, potrivit art. 64 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 24/2000, „abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv“. 22. În aceste context se ridică problema admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate sub aspectul condiţiei referitoare la caracterul de „în vigoare“ al reglementării, condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 33 coroborat cu art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 23. Cu titlu preliminar, Curtea observă că, într-o speţă similară, în care instanţa de control constituţional a fost sesizată direct de Avocatul Poporului, având în vedere că data pronunţării a fost ulterioară datei abrogării ordonanţei de urgenţă criticate, prin Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă. 24. În considerentele Deciziei nr. 64 din 9 februarie 2017, precitată, paragrafele 40-47, Curtea a reţinut că premisa axiomatică a analizei instanţei de control constituţional pentru a reţine incidenţa art. 146 lit. d) din Constituţie este aceea ca actul normativ să fi făcut parte din dreptul pozitiv, având în vedere că acest text constituţional reglementează controlul a posteriori de constituţionalitate. Prin urmare, Curtea nu are competenţa de a verifica constituţionalitatea unei norme de reglementare primară care nu a făcut parte din dreptul pozitiv, în schimb, are competenţa de a analiza constituţionalitatea unui act normativ care este sau a fost în vigoare, după caz, în funcţie de caracterul abstract sau concret al controlului de constituţionalitate subsumat art. 146 lit. d) din Constituţie. 25. Astfel, în acest context normativ, Curtea a reţinut că art. 146 lit. d) din Constituţie cuprinde două teze. Cu privire la prima teză a acestui text constituţional privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, Curtea a statuat că, odată sesizată, are sarcina de a controla constituţionalitatea actelor de reglementare primară, fără a condiţiona acest control de eliminarea, indiferent sub ce formă, din fondul activ al legislaţiei a actului criticat pentru neconstituţionalitate, drept care „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“ (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). Această teză reglementează, aşadar, un control concret de constituţionalitate, ce presupune sine qua non existenţa unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce excepţia de neconstituţionalitate a unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluţionarea acestuia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). 26. În schimb, cu privire la cea de-a doua teză a art. 146 lit. d) din Constituţie, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „nu poate fi interpretată în acelaşi fel ca în cazul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, întrucât soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului se face în cadrul unui control abstract de constituţionalitate“ (a se vedea Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011, receptată şi menţinută prin Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 24 septembrie 2015, paragraful 16), ceea ce înseamnă că Avocatul Poporului ridică o excepţie de neconstituţionalitate distinct de orice procedură judiciară, aşadar, în lipsa vreunui litigiu, el neavând de apărat vreun drept subiectiv [a se vedea, cu privire la caracterul abstract al controlului exercitat în condiţiile art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, Decizia nr. 163 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013, iar cu privire la condiţionările şi implicaţiile unui control abstract de constituţionalitate, mutatis mutandis, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 33]. Mai mult, Curtea a statuat că în cadrul acestui control abstract de constituţionalitate nu se poate determina dacă actul normativ abrogat produce în continuare efecte juridice asupra unor raporturi juridice concrete, evaluare care se poate face doar atunci când este vorba despre o excepţie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial (a se vedea Decizia nr. 1.167, precitată, paragraful 16), ceea ce demonstrează inaplicabilitatea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011. 27. Prin urmare, în această din urmă ipoteză, Curtea a condiţionat exercitarea controlului de constituţionalitate, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, de existenţa în fondul activ al legislaţiei a actului de reglementare primară criticat de Avocatul Poporului, aşadar, implicit, a soluţiei legislative cuprinse în acesta; numai în măsura în care soluţia legislativă a fost menţinută, la data pronunţării Curţii, în actul normativ criticat, acesta poate fi analizat pe fond în condiţiile textului constituţional antereferit (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, precitată, paragrafele 16-22). Curtea a mai statuat că, la momentul judecării excepţiei de neconstituţionalitate, cerinţa constituţională esenţială este aceea ca actul normativ conţinând soluţia legislativă criticată să fie în vigoare, respectiv să facă parte din fondul activ al legislaţiei (Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, paragraful 46). 28. În sensul celor menţionate în paragrafele anterioare sunt şi considerentele Deciziei nr. 90 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 3 iulie 2020, paragrafele 20 şi 21. 29. În prezenta cauză, Curtea constată că, la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară era parte a dreptului pozitiv, însă, la momentul judecării excepţiei de neconstituţionalitate, cerinţa constituţională esenţială este aceea ca actul normativ conţinând soluţia legislativă criticată să fie în vigoare, respectiv să facă parte din fondul activ al legislaţiei (a se vedea şi Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013); de aceea, în mod firesc, Curtea are competenţa de a analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, numai în măsura în care acestea sunt în vigoare, menţinându-se, astfel, soluţia legislativă criticată, la momentul pronunţării deciziei. Or, în cauza de faţă, Curtea constată că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu mai este în vigoare, fiind abrogată în mod expres prin art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. 30. În consecinţă, Curtea constată că neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la caracterul „în vigoare“ al dispoziţiilor din actul normativ supus controlului de constituţionalitate este un impediment dirimant care, în mod evident, împiedică soluţionarea pe fond a criticilor de neconstituţionalitate formulate. În aceste condiţii, având în vedere că data pronunţării deciziei este ulterioară datei abrogării dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, criticate, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29, 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
