Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 157 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 396 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniela-Carmen Ciontu şi Konstantinos Giatras în Dosarul nr. 2.333/30/2017/a5 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.875D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, domnii avocaţi Arcadie Anastasescu şi Marian Bratiş, cu împuterniciri avocaţiale depuse la dosar. Lipsesc autorii excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Pentru partea Stelea Lavinia Elena, domnul avocat Viorel Paşca a formulat cerere de judecare în lipsă. Totodată, Curtea ia act de prezenţa domnului Andrei Ioan Ţârlescu, traducător autorizat de limba greacă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, domnul avocat Arcadie Anastasescu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că textul de lege criticat a permis învinuirea deopotrivă a unei unităţi spitaliceşti autorizate de Agenţia Naţională de Transplant, a medicilor ce îşi desfăşoară activitatea în perfectă legalitate, precum şi a tuturor pacienţilor, care, ulterior, nu au fost însă trimişi în judecată. Art. 157 din Legea nr. 95/2006 permite un arbitrariu, iar precaritatea acestuia a fost sesizată imediat după adoptarea legii, astfel încât prin art. 6 din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic“ din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.290/2006, s-a instituit o excepţie de la textul de lege criticat. Textul nu corespunde exigenţelor de predictibilitate, astfel că excepţia trebuie admisă pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor autorilor excepţiei. 4. Având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Marian Bratiş arată că prevederile art. 396 alin. (1) şi ale art. 421 pct. 2 din Codul de procedură penală se referă la soluţiile pe care le pot pronunţa prima instanţă în prim grad de jurisdicţie şi instanţa de apel în control judiciar. Dacă în procesul penal se formulează o cerere de constatare a nulităţii absolute a urmăririi penale pentru înfrângerea dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după calitatea persoanei, încălcare săvârşită în cursul urmăririi penale de organele de urmărire penală, nici instanţa de fond, nici cea de apel nu au un text legal în temeiul căruia să dispună o soluţie de trimitere la organul de urmărire penală competent. Prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 281 din Codul de procedură penală atunci când nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. Normele de procedură penală sunt de strictă interpretare şi aplicare, iar judecătorul fondului are nevoie de un text de lege pe care să se sprijine soluţia admiterii cererii de constatare a nulităţii absolute a urmăririi penale. În Codul de procedură penală este reglementată doar soluţia reluării urmăririi penale numai atunci când judecătorul de cameră preliminară dispune restituirea cauzei la parchet. Altă soluţie nu este prevăzută în reglementările aplicabile în faza judecăţii, respectiv în primă instanţă şi în apel. Textele de lege criticate nu sunt conforme cu decizia antereferită a Curţii Constituţionale, nici cu dispoziţiile art. 1 alin. (1)-(3) şi nici cu cele ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie. Speranţa legitimă a persoanei care beneficiază de reluarea urmăririi penale în faţa organului de urmărire penală competent trebuie să fie garantată potrivit art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi predictibilă. Este încălcat şi principiul legalităţii la care face referire şi art. 2 din Codul de procedură penală. Art. 396 din Codul de procedură penală trebuie să aibă o convergenţă şi un scop finit. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, cu privire la art. 157 din Legea nr. 95/2006, apreciază că nu se formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci aspecte care vizează interpretarea şi aplicarea textului de lege la situaţia de fapt din speţă. Verificarea tipicităţii infracţiunii, a împrejurărilor referitoare la situaţia de fapt, respectiv dacă aceasta corespunde sau nu elementelor constitutive ale infracţiunii reglementate prin textul de lege criticat, constituie atribuţia exclusivă a instanţei de judecată şi nu sunt motive de neconstituţionalitate. Verificarea scopului avut în vedere la efectuarea transplantului, respectiv dacă acesta a fost terapeutic sau dacă s-a urmărit obţinerea unor foloase materiale, constituie exclusiv o problemă de interpretare şi aplicare a legii de către judecătorul cauzei. Referitor la critica adusă art. 421 din Codul de procedură penală, consideră că şi aceasta este inadmisibilă, deoarece instanţa de control judiciar a sesizat Curtea Constituţională doar cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 157 din Legea nr. 95/2006 şi ale art. 396 din Codul de procedură penală. Critica adusă art. 396 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, deoarece este formulată din perspectiva necesităţii modificării acestuia şi punerii de acord de către legiuitor cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Totodată, trebuie avută în vedere şi separarea funcţiilor judiciare, respectiv împrejurarea că excepţiile cu privire la necompetenţa organului de urmărire penală pot fi invocate exclusiv în cursul procedurii de cameră preliminară, astfel că art. 396 din Codul de procedură penală respectă rigorile constituţionale şi nu are legătură cu soluţionarea cauzei. 6. Având cuvântul în replică, domnul avocat Marian Bratiş arată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 rezolvă o problemă de neconstituţionalitate a unei soluţii legislative. Textele art. 396 şi art. 421 din Codul de procedură penală sunt supuse controlului tot pentru soluţiile legislative adoptate de legiuitor. Este adevărat că instanţa a sesizat Curtea Constituţională doar cu privire la art. 396 din Codul de procedură penală, dar Curtea, în jurisprudenţa sa, a extins controlul şi cu privire la alte articole ce conţin aceeaşi soluţie legislativă. 7. De asemenea, domnul avocat Arcadie Anastasescu, tot în replică, face referire la incidenţa în cauză a necompetenţei organelor de urmărire penală. Arată că în practica judiciară s-a stabilit că infracţiunea de trafic de celule nu poate să fie niciodată infracţiunea - scop a grupului infracţional organizat, iar în aceste condiţii se pune problema necompetenţei funcţionale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara care a efectuat urmărirea penală în cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Decizia penală nr. 1.417/A din 29 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.333/30/2017/a5, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 157 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 396 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Daniela-Carmen Ciontu şi Konstantinos Giatras întro cauză penală în care au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 157 din Legea nr. 95/2006 şi în care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a urmăririi penale, deoarece au fost încălcate dispoziţiile referitoare la competenţa materială a organelor de urmărire penală. Curtea Constituţională a fost sesizată prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală ca urmare a admiterii recursului formulat conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 împotriva încheierii Tribunalului Timiş - Secţia Penală de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că introducerea în art. 157 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a sintagmei „în scopul obţinerii unui folos material pentru donator sau organizator“ contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece include în conţinutul său şi subiecţii de drept acreditaţi, abilitaţi şi autorizaţi de către autorităţile competente în scopul desfăşurării activităţilor de transplant şi care, în urma exercitării acestora, dobândesc în mod licit venituri prin încasarea de onorarii, contravaloarea activităţilor ce incumbă actului medical în ansamblul său. 10. Prin această formulare ambiguă aplicabilitatea art. 157 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 poate privi unităţi sanitare acreditate şi personalul autorizat din cadrul acestora, atât din sistemul public, cât şi din sistemul privat de sănătate, în condiţiile în care încasează sau urmăresc încasarea unor venituri din onorarii sau încasarea unor tarife. Este vorba despre situaţia din prezenta cauză, când sumele de bani încasate de o unitate sanitară autorizată, cu personal de specialitate acreditat în domeniul reproducerii umane asistate, cu titlu de contravaloare a serviciilor medicale prestate, au fost apreciate ca element constitutiv al infracţiunii. 11. Posibilitatea aplicării textului art. 157 din Legea nr. 95/2006 şi acestor unităţi sanitare şi personalului acreditat şi autorizat a fost instituită încă de la intrarea în vigoare a legii, când prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.290/2006 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic“ din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Art. 6 din aceste norme a prevăzut expres că, prin excepţie de la prevederile art. 158 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 [devenit art. 157 alin. (1) în urma republicării], unităţile publice sau private autorizate de Agenţia Naţională de Transplant sau de Ministerul Sănătăţii Publice pot obţine profit pentru organizator. Acest ordin a fost abrogat de art. 19 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.527/2014 privind normele metodologice de aplicare a titlului VI „Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic“ din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. 12. În mod concret, în cazul unităţilor sanitare acreditate de Agenţia Naţională de Transplant/Ministerul Sănătăţii, se pot realiza şi se realizează venituri cu titlu de onorarii pentru manopere şi acte medicale, se încasează tarife, însăşi activitatea autorizată fiind în scopul asigurării resurselor necesare desfăşurării ei şi plăţii personalului calificat autorizat. A aprecia greşit, aşa cum a apreciat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, contravine prevederilor Constituţiei ce consacră supremaţia legii, respectarea convenţiilor internaţionale ratificate, dreptul la un proces echitabil şi libertatea economică. 13. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 396 din Codul de procedură penală, se arată că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care nu conferă instanţelor de fond şi apel posibilitatea ca în faza judecăţii, atunci când constată existenţa unei nulităţi absolute generate de încălcarea competenţei după materie sau calitatea persoanei, să dispună restituirea cauzei la procuror sau desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre soluţionare organului judiciar competent. Neconstituţionalitatea s-a ivit în urma pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017, care a reintrodus în procesul penal nulitatea absolută cauzată de încălcarea regulilor privind competenţa după materie şi calitatea persoanei. Aşa cum rezultă din motivarea deciziei antereferite, paragraful 34, incidenţa nulităţii absolute impune şi existenţa unui remediu, deoarece este o sancţiune procedurală extremă. Acest remediu nu este prevăzut de art. 396 din Codul de procedură penală. 14. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că art. 157 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 este constituţional şi că unităţii sanitare îi este permis să obţină profit din alte activităţi medicale. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 396 din Codul de procedură penală, se arată că în cazul în care s-ar aprecia că Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 este incidentă, atunci dispoziţiile art. 396 din Codul de procedură penală care nu cuprind soluţia restituirii cauzei către organul competent apar ca fiind neconstituţionale, deoarece contravin art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 16. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 157 din Legea nr. 95/2006 este inadmisibilă, deoarece autorii nu formulează o adevărată critică de neconstituţionalitate, ci vizează obţinerea unei interpretări din partea Curţii Constituţionale cu privire la acest text de lege, ceea ce intră în atribuţiile instanţelor de judecată. 17. Se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, deoarece autorii critică o omisiune legislativă, solicitând Curţii Constituţionale completarea cu un nou caz de nulitate absolută constând în nerespectarea de către organul de urmărire penală a prevederilor referitoare la competenţa sa materială sau după calitatea persoanei. Deşi prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 instanţa de contencios constituţional a statuat că soluţia legislativă de a nu reglementa în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală este neconstituţională, totuşi obligaţia de a remedia această lacună legislativă revine legiuitorului, iar nu Curţii Constituţionale. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse, concluziile apărătorilor autorilor excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorii excepţiei, îl constituie prevederile art. 157 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, şi ale art. 396 din Codul de procedură penală, cu modificările aduse prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. 21. Se observă că autorii excepţiei au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 396 alin. (5) şi (10) în forma anterioară modificării acestora prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. După modificarea articolului, soluţiile legislative cuprinse în cele două alineate au fost preluate astfel încât obiectul excepţiei îl constituie art. 396 din Codul de procedură penală, cu modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 157 alin. (1) din Legea nr. 95/2006: „Organizarea sau efectuarea prelevării de organe, ţesuturi ori celule de origine umană pentru transplant, în scopul obţinerii unui folos material pentru donator sau organizator, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.“; – Art. 396 din Codul de procedură penală: "(1) Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.(2) Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.(3) Renunţarea la aplicarea pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80-82 din Codul penal.(4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83-90 din Codul penal.(5) Achitarea inculpatului se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d).(6) Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).(7) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă achitarea.(8) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.(9) În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii, faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune şi inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanţa dispune plata acesteia din cauţiune, potrivit dispoziţiilor art. 217.(10) Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (1^1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime." 22. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi alin. (5) sub aspectul cerinţelor de calitate ale legii, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei şi art. 45 - Libertatea economică. De asemenea, se invocă prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia critică sintagma „în scopul obţinerii unui folos material pentru donator sau organizator“ din art. 157 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, arătând că aceasta are o formulare ambiguă, deoarece include în conţinutul său veniturile dobândite în mod licit din încasarea de onorarii sau contravaloarea activităţilor ce incumbă actului medical în ansamblul său. 24. Referitor la această critică, Curtea reţine că instanţa de judecată este singura competentă să stabilească, în funcţie de datele cauzei, dacă veniturile dobândite de autorii sesizării din prezenta cauză se circumscriu noţiunii de „folos material“ cuprinsă în art. 157 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. Prin urmare, excepţia urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 25. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 396 din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta a fost ridicată în contextul în care prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. Curtea reţine că după publicarea acestei decizii legiuitorul ar fi trebuit să intervină potrivit art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, în sensul punerii de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Întrucât legiuitorul nu a intervenit, au devenit incidente dispoziţiile art. 281 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) poate fi invocată în orice stare a procesului“. 26. Pe de altă parte, Curtea observă că, înainte de pronunţarea deciziei antereferite, nulitatea ce decurgea din nerespectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală nu putea fi ridicată în cursul judecăţii în primă instanţă, astfel încât art. 396 din Codul de procedură penală nu prevede soluţiile pe care judecătorul fondului le poate pronunţa în cazul constatării acestei nulităţi absolute. 27. În acest context, Curtea reţine că nu are competenţa de a completa textul de lege supus controlului, întrucât ar acţiona în sfera de competenţă exclusivă a legiuitorului, prin urmare şi această excepţie va fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 163 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2020). 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 157 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 396 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniela-Carmen Ciontu şi Konstantinos Giatras în Dosarul nr. 2.333/30/2017/a5 al Tribunalului Timiş - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
