Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, excepţie ridicată de Traian Poienar în Dosarul nr. 7.934/176/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 59D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în esenţă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.934/176/2016, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Traian Poienar într-o cauză penală în care, în primă instanţă, a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, instanţa de apel a pronunţat Decizia nr. 86 din 13 februarie 2019, prin care a admis apelul formulat, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi l-a achitat pe inculpat. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că reglementarea art. 107 din Legea nr. 46/2008 este neconstituţională în măsura în care include în sfera răspunderii penale şi acţiunile specifice exercitării prerogativelor fundamentale ale dreptului de proprietate particulară - posesie, folosinţă, dispoziţie - asupra vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional, vegetaţie asupra căreia o autoritate administrativă sau o altă autoritate statală nu a instituit, cu ştiinţa proprietarului, printr-un act subsecvent legii, o dispoziţie, o regulă, o măsură de restricţionare a acestor prerogative. În concret, sancţionarea penală a proprietarului, care pe fondul său (teren proprietate exclusivă) înfiinţează plantaţii de vegetaţie sau acceptă constituirea prin regenerare naturală de vegetaţie forestieră, pe care apoi o exploatează în folos personal, ca un bun proprietar, contravine Legii fundamentale. Astfel, în art. 44 din acelaşi act normativ se afirmă că inexistenţa unui act administrativ sau de altă natură, emis de către o autoritate a statului, prin care să se instituie a anumită restricţie în exercitarea acestui drept (cum ar fi interdicţia de tăiere, de înstrăinare, de cultivare a unei anumite specii sau de instituire de reguli de circulaţie a productului obţinut prin exploatarea propriului teren) dă dreptul acestui proprietar să folosească şi să dispună de bunul produs prin efort propriu, exclusiv potrivit nevoilor sale. Orice restricţionare a proprietăţii, la care se referă art. 44 din Codul silvic, necesită intervenţia normativă subsecventă a unei autorităţi statale, intervenţie concretizată printr-un act de decizie - de regulă administrativ - care poate fi opus proprietarului şi care, automat, dă dreptul acestuia de a accede la justiţie, în cazul în care consideră că actul restrictiv al dreptului său de proprietate este abuziv, nelegal, inoportun etc. 6. Se arată că în situaţiile subsumate excepţiei invocate, singurul act care ar putea restricţiona dreptul proprietarului de vegetaţie din afara fondului forestier naţional, cultivată sau generată natural pe terenul său proprietate particulară exclusivă, ar putea fi un act de includere într-un amenajament silvic, act administrativ opozabil proprietarului, pe care îl poate asuma ca atare sau pe care îl poate pune în discuţie sub aspectul legalităţii/oportunităţii în faţa unei instanţe independente. Absenţa actului împiedică organele statale să aplice legea arbitrar, iar autorităţile - silvice sau de altă natură administrativă - nu pot invoca argumentaţia că legea penală nu distinge între vegetaţia forestieră din fondul forestier naţional şi vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional. 7. Se mai arată că, în aplicarea textului care reglementează această infracţiune, instanţele judecătoreşti au avut poziţionări opuse. Într-o opinie, cu argumentaţia că unde legea nu distinge nici judecătorul nu poate distinge, s-au pronunţat soluţii de condamnare a proprietarilor care au exploatat în folos personal vegetaţia crescută natural pe terenuri, de regulă lăsate în nelucrare agricolă. S-a motivat că proprietarul trebuia să ştie că există interdicţie penală de a dispune de proprietatea sa, prin simplul fapt al existenţei legii silvice, chiar dacă autoritatea administrativă nu l-a încunoştinţat că vegetaţia creată artificial (prin cultivare) sau natural (regenerare) se supune regimului silvic. Într-o altă opinie, instanţele au pronunţat achitări, întemeiate în parte pe argumentaţia expusă în motivarea excepţiei şi, în parte, pe considerentul că proprietarul se află în eroare asupra unei dispoziţii de ordin civil (includerea prin lege a oricărui tip de vegetaţie în sfera vegetaţiei ocrotite penal). Sa opinat că soluţia constituţională este cea care consacră exercitarea fără nicio restricţie - de asemenea de ordin legal şi constituţional - a dreptului de proprietate. În dreptul penal intern, fapta proprietarului de a dispune, exploata, înstrăina orice bun sau product al bunului nu este sancţionată penal, decât în situaţia excepţională în care acea faptă ar prezenta pericol pentru societate. Este, de pildă, incriminată distrugerea bunului propriu prin incendiere, dar numai dacă produce pericol public, prin vulnerabilizarea proprietăţii sau a altor valori aparţinând terţilor. În acest context, tăierea arborelui cultivat cu efort propriu sau crescut natural pe fondul său nu poate fi considerată o faptă de pericol public. Autoritatea statală administrativă (în speţă, cea silvică) care nu a interzis cultivarea ca fiind o activitate ilicită şi nici nu a contribuit în vreun fel la sporirea valorii fondului prin împădurire nu are legitimitatea legală de a institui reguli privind uzul acestui product. Dacă însă statul iniţiază măsuri - derivate dintr-un interes public, cum ar fi garantarea sau sporirea confortului mediului prin sporirea masei vegetaţiei -, atunci constituirea acestor măsuri, cu referire la terenurile proprietate privată, nu se poate face decât în acord sau cu respectarea intereselor proprietarului. Acest demers se poate constitui în emiterea unui act administrativ (decizie, ordin etc.) care reglementează interdicţiile sau obligaţiile anume dictate de interesul public; în acest caz actul administrativ este opus proprietarului, care îl poate accepta sau îl poate contesta în faţa judecătorului. 8. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală opinează că „cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este întemeiată“, sens în care reţine întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate aduce argumente în sensul respingerii acesteia, cu referire la considerente ale mai multor decizii pe care Curtea le-a pronunţat în raport cu critici similare. 9. În esenţă, arată că dreptul de proprietate, în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea atributelor, nu este neîngrădit, ci este configurat de dispoziţiile legii, care stabilesc limitele exerciţiului acestuia şi constituie expresia îmbinării interesului individual al titularului cu interesele colective sau generale (Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014). Prin urmare, de vreme ce dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate comporta anumite limitări, nu se poate pretinde că o garanţie a acestui drept poate avea un caracter absolut. A susţine contrariul duce la situaţia în care, deşi dreptul principal poate fi supus unor limitări, în unele circumstanţe, prin aplicarea prezumţiei, el devine absolut (Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, paragraful 34). Se dezvoltă în continuare argumentele în sprijinul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 dezvoltate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 536 din 18 iulie 2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. d), ale art. 109 alin. (1) lit. d) şi ale art. 116 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, paragrafele 35-39. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. Criticile de neconstituţionalitate vizează însă doar redactarea alin. (1) al art. 107 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. Curtea constată, totodată, că ulterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză, dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic au fost modificate prin Legea nr. 197/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 septembrie 2020, în sensul că sunt reglementate în alineate diferite ale aceluiaşi articol, cu sancţiuni diferite, faptele de rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, şi tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia. Ţinând seama însă de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanţa constituţională a fost legal sesizată şi urmează să se pronunţe asupra art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic în redactarea de la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, avută în vedere de instanţa de apel la data soluţionării cauzei, având următorul cuprins: „(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează: (…).“ 14. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate nu este indicat expres niciun text constituţional, însă din motivarea excepţiei se deduce că autorul se referă la art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, faţă de criticile formulate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, nu se poate reţine legătura normelor criticate cu cauza, respectiv utilitatea invocării acestei excepţii în situaţia concretă supusă judecăţii. În esenţă, textul de lege este criticat cu motivarea că încalcă dreptul de proprietate privată prin aceea că sancţionează penal şi proprietarul care, pe fondul său, înfiinţează plantaţii de vegetaţie sau acceptă constituirea prin regenerare naturală de vegetaţie forestieră pe care o exploatează în folos personal, ca un bun proprietar, sens în care se invocă şi o jurisprudenţă divergentă a instanţelor de judecată cu privire la interpretarea şi aplicarea textului de lege menţionat. Autorul excepţiei nu se află însă în situaţia juridică reţinută ca premisă a criticilor de neconstituţionalitate, adică aceea de proprietar al fondului forestier de unde au fost tăiaţi arbori. Aşa cum rezultă din dosarul instanţei de judecată, terenul de pe care au fost tăiaţi arbori aparţine unui alt proprietar, care are calitatea de persoană vătămată în cauză. 16. Or, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Sub acest aspect, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a statuat că se poate solicita controlul de constituţionalitate numai al acelor dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor, legi sau ordonanţe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată). „Legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014). Lipsa unui interes real, personal al autorului excepţiei în promovarea acesteia determină că posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014). 17. Ţinând seama de aceste considerente, precum şi de faptul că cerinţa stabilită de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca dispoziţiile de lege criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, priveşte incidenţa în cauză a acestor dispoziţii de lege, respectiv faptul de a fi aplicabile în litigiile în care se invocă excepţia de neconstituţionalitate, având aptitudinea de a genera efecte juridice diferite în cauză, după cum Curtea Constituţională constată sau nu neconstituţionalitatea acestora (Decizia nr. 358 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 9 octombrie 2019, paragraful 33), iar această cerinţă nu este îndeplinită, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, excepţie ridicată de Traian Poienar în Dosarul nr. 7.934/176/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
