Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 61 din 1 februarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la dispoziţiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, şi la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 61 din 1 februarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la dispoziţiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, şi la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 896 din 5 septembrie 2024

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la art. 11 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Fănel Trandafir în Dosarul nr. 37.279/3/2014 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.300D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 330 din 20 mai 2021 şi Decizia nr. 171 din 26 mai 2020.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 30 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 37.279/3/2014, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la art. 11 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Fănel Trandafir cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea faptei prevăzute de dispoziţiile de lege criticate.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate nu sunt enunţate cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de acestea, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Astfel, recalificarea substanţei şi a conţinutului economic ale activităţilor şi tranzacţiilor derulate de contribuabili, realizată în temeiul art. 11 din Codul fiscal, poate rezulta în încadrarea conduitei contractanţilor în sfera ilicitului penal. Prerogativele reglementate prin art. 11 din Codul fiscal sunt extrem de generoase şi imprecis delimitate de textul de lege, fapt de natură să ofere „o marjă de interpretabilitate“ discreţionară şi aleatorie organelor fiscale şi organelor penale. Autorul excepţiei face referire la Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, apreciind că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate cât timp omisiunea evidenţierii în documentele contabile a operaţiunilor reconsiderate de organele fiscale/penale constituie infracţiune, marja de apreciere a acestora fiind una mult prea largă şi plină de subiectivism. Legislaţia fiscală nu conţine criterii precise, neechivoce, neinterpretabile, în baza cărora o tranzacţie să poată fi calificată ca fiind artificială (din punct de vedere fiscal) şi nici criteriile în baza cărora comportamentul fiscal al unui contribuabil să poată fi calificat ca fiind unul „artificial“ sau „inadecvat“.
    6. Arată că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar acesta supunându-se sancţiunii penale. Susţine că cele reţinute de instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 sunt aplicabile şi în cazul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu trimitere la art. 11 din Codul fiscal, în condiţiile în care nu a fost stabilit un prag peste care intervine ilicitul penal în cazul unei retratări/reconsiderări fiscale. Dreptul penal trebuie să rămână întotdeauna o măsură la care se recurge în ultimă instanţă. Prin urmare, legiuitorul trebuie să reglementeze care sunt situaţiile în care alte măsuri decât cele de drept penal, de exemplu, regimuri de sancţiuni de natură administrativă sau civilă, nu ar putea asigura în mod suficient aplicarea politicii, respectiv când este necesar să se aplice dreptul penal.
    7. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că textele legale criticate răspund exigenţelor privind calitatea legii, impuse prin dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), precum şi celor referitoare la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie, şi că nu sunt încălcate nici dispoziţiile constituţionale ale art. 124. Instanţa judecătorească apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 din Constituţie, normele de lege criticate fiind de aplicare universală, neexistând categorii de persoane excluse de la incidenţa acestora. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât garanţiile specifice drepturilor fundamentale anterior referite sunt asigurate prin norme de drept procesual penal, şi nu prin dispoziţii de drept penal substanţial. În final, susţine că nu sunt încălcate nici prevederile art. 11, ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 20 din Constituţie.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la art. 11 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Cu toate acestea, din notele scrise ale autorului excepţiei Curtea observă că acesta critică dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021, cu trimitere la dispoziţiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013, şi la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 1 aprilie 2021. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2013, iar Legea nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 mai 2010. Legea nr. 571/2003 a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015.
    12. Curtea, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, constată că este competentă să analizeze criticile de neconstituţionalitate formulate. Aşa fiind, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021, cu trimitere la dispoziţiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013, şi la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010. Textele criticate au următorul conţinut:
    - Art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021: „(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...] b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.“;
    – Art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013: „La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.“;
    – Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010:
    "(2) În cadrul unei tranzacţii între persoane afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se foloseşte cea mai adecvată dintre următoarele metode:
    a) metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;
    b) metoda cost-plus, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacţie, majorat cu marja de profit corespunzătoare;
    c) metoda preţului de revânzare, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit;
    d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică."

    13. Autorul excepţiei susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) - (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei şi art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 171 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 6 august 2020, Decizia nr. 435 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 18 octombrie 2017, Decizia nr. 634 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 februarie 2018, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, şi Decizia nr. 672 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 23 ianuarie 2020.
    15. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi cu respectarea cerinţelor de calitate a acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a reţinut că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.
    16. Curtea a analizat claritatea şi previzibilitatea termenilor/sintagmelor conţinuţi/conţinute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi a constatat că, în ceea ce priveşte sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“, formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Curtea a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, s-a constatat că aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări, şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie în înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. S-a reţinut, totodată, că necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin neînregistrarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora.
    17. De asemenea, referitor la sintagma „operaţiune comercială“ din cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 634 din 17 octombrie 2017, precitată, a constatat că, potrivit art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma „contract comercial“ sau „contracte comerciale“ se înlocuieşte cu sintagma „contract civil“ ori, după caz, „contracte civile“, iar sintagma „contracte sau acte de comerţ“, cu termenul „contracte“. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale anterior menţionate, prin „operaţiuni comerciale efectuate“ se înţelege acele operaţiuni civile ce presupun înregistrarea în contabilitate a fluxurilor financiare de venituri şi cheltuieli aferente, în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale ale titularului.
    18. Referitor la sintagma „venituri realizate“, Curtea a reţinut că aceasta este clară şi previzibilă, din interpretarea prevederilor Codului fiscal, justiţiabilul putând avea o reprezentare clară a ceea ce înseamnă sintagma „venituri realizate din orice sursă“. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că dispoziţiile criticate sunt clar definite de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora.
    19. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013, Curtea reţine că, potrivit doctrinei, acest text dă expresie principiului realităţii economice şi conferă autorităţii fiscale dreptul să recalifice orice tranzacţie care are scop parţial sau exclusiv fiscal. Intenţia legiuitorului este să împiedice evitarea plăţii impozitelor prin încheierea de acte care, invocând un scop economic aparent - realizarea unei fuziuni, a unei divizări etc. - să urmărească, de fapt, ca scop principal, un avantaj fiscal (Bufan Radu, Minea Ştefan, codul fiscal comentat, Wolters Kluwer, 2008, pag. 168).
    20. Aşa fiind, prin mecanismele stabilite de dispoziţiile legale criticate, se instituie pentru organul fiscal dreptul de a aprecia dacă tranzacţiile efectuate de contribuabili au scopul de a diminua sarcina fiscală, transferându-se materie impozabilă prin mecanismul preţurilor. În acest fel, sunt ignorate efectele contractului încheiat între părţi, conform voinţei lor, iar autoritatea fiscală va stabili obligaţiile fiscale ale contribuabililor recalculând obiectul contractului după regulile stabilite prin lege (Bufan Radu, Minea Ştefan, codul fiscal comentat, Wolters Kluwer, 2008, pag. 175).
    21. În ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea acestor dispoziţii, Curtea reţine că anumite noţiuni sunt definite de alte articole ale Codului fiscal, spre exemplu, art. 2 - „Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale reglementate de Codul fiscal“ sau art. 7 - „Definiţii ale termenilor comuni“. Totodată, Curtea, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 464 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 26 octombrie 2018, paragraful 16, a statuat că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cazuală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului acesteia se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, în materie penală, cu respectarea principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare. Curtea a reţinut astfel că interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia, însă legiuitorul nu poate şi nu trebuie să prevadă totul - în concret, orice normă juridică ce urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează a fi interpretată de instanţele judecătoreşti (interpretare judiciară) pentru a emite un act de aplicare legal.
    22. În continuare, în ceea ce priveşte criticile referitoare la o eventuală aplicare abuzivă de către organul fiscal a dispoziţiilor criticate, Curtea constată că se pune în discuţie, în realitate, o pretinsă neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, ce este motivată exclusiv din perspectiva unor împrejurări concrete, individualizate la speţa aflată pe rolul instanţei de fond. Or, instanţa de contencios constituţional este învestită prin Legea fundamentală cu competenţa de a aprecia asupra concordanţei dintre prevederile legilor şi ordonanţelor şi dispoziţiile ori principiile constituţionale. Verificarea constituţionalităţii textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate se realizează prin raportare la Legea fundamentală, aceasta constituind reperul faţă de care, în virtutea rolului său constituţional, Curtea poate examina constituţionalitatea textelor de lege ce formează obiect al excepţiei. Dacă ar exercita controlul de constituţionalitate prin prisma situaţiilor de fapt particulare, specifice fiecărui litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti în cursul soluţionării cărora se ridică excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională ar nesocoti principiul separaţiei puterilor în stat, substituindu-se instanţei de judecată şi riscând să realizeze astfel o intruziune în atributele autorităţii judecătoreşti. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sunt neconstituţionale prevederile actelor (...) care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei“.
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Fănel Trandafir în Dosarul nr. 37.279/3/2014 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la dispoziţiile art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, şi la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 1 februarie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 61 din 1 februarie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"