Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Titirişcă │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 509 alin. (1) pct. 5 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Alpha Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 431/1.285/2017 al Tribunalului specializat Cluj şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 572D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Cristian Izvoran a depus la dosar un înscris în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi, respectiv, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 teza finală din Codul de procedură civilă, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 19 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 431/1.285/2017, Tribunalul specializat Cluj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 teza finală din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Alpha Bank România - S.A. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire formulate împotriva unei decizii pronunţate într-o acţiune în răspundere civilă delictuală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată, în esenţă, că în măsura în care dispoziţiile art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă deschid calea pentru o nouă rejudecare în fond a procesului, acestea sunt neconstituţionale. Astfel, schimbarea hotărârii a cărei revizuire se solicită este posibilă chiar dacă noul înscris nu este probant prin el însuşi, întrucât, ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, instanţa are posibilitatea de a încuviinţa probe noi, altele decât respectivul înscris. Din această perspectivă, înscrisul nou apare ca fiind doar un pretext care permite părţii nemulţumite de soluţia pronunţată să formuleze o cale de atac prin care se urmăreşte rejudecarea chestiunii litigioase şi cenzurarea raţionamentului instanţei. În ipoteza în care înscrisul nou nu ar fi probant prin el însuşi, atunci nu poate avea loc o admitere în principiu a cererii de revizuire, iar admiterea în principiu a unei cereri de revizuire, urmată de administrarea de probe care au fost solicitate în căile ordinare sau extraordinare de atac şi au fost respinse, conduce la schimbarea viziunii legiuitorului cu privire la această cale de atac a revizuirii. Calea de atac a revizuirii nu se poate constitui într-o cale de atac devolutivă; având în vedere faptul că descoperirea unui înscris nou oferă părţilor posibilitatea de a formula oricând o cale de atac devolutivă, în care instanţa procedează la o nouă judecată asupra fondului, statuând atât în fapt, cât şi în drept, este evident că soluţia iniţială nu beneficiază de nicio garanţie că va rămâne definitivă. Dacă oricând, în baza unui înscris nou, un revizuent ar putea să ceară o rejudecare pe fond a cauzei şi să solicite noi probe, atunci procedura judiciară iniţială este inutilă, pentru că nu se asigură părţii nicio garanţie că hotărârea a fost definitivă, ea putând fi rediscutată de nenumărate ori. 7. Tribunalul specializat Cluj apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere faptul că legiuitorul este cel care a stabilit şi a prevăzut limitativ în calea de atac a revizuirii, o cale extraordinară, acele situaţii în care o hotărâre definitivă poate fi reformată, situaţii a căror stabilire este la latitudinea sa. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisul depus la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 513 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 teza finală din Codul de procedură civilă. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că, deşi autoarea ridică, în mod expres, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 509 alin. (1) pct. 5 teza finală din Codul de procedură civilă, aceasta se referă la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi ale art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 12. În ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, cu valoare de principiu, că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate; în caz contrar, Curtea ar fi ţinută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepţiei a textului legal criticat. Or, determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, sau Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006). 13. Prin urmare, Curtea reţine că obiect al controlului de constituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi ale art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - art. 509 alin. (1) pct. 5: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [...] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;“; – art. 513 alin. (1): „(1) Cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată.“ 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Totodată, se invocă dispoziţiile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul articolului menţionat. Art. 509 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede, tot limitativ, ipoteze de excepţie, în care, chiar dacă nu s-a evocat fondul, hotărârea este susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii. Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, stipulat de art. 457 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta. 16. Curtea constată că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată ce au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce priveşte categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care instanţele judecătoreşti s-au pronunţat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi doar cu titlu de excepţie şi pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 alin. (2) din Codul de procedură civilă pot face obiect al revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul (a se vedea Decizia nr. 66 din 28 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, paragraful 15, sau Decizia nr. 718 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragraful 18). 17. De asemenea, Curtea observă că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, are drept scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, sau Decizia nr. 46 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013). Calea extraordinară de atac a revizuirii - cale de retractare, nedevolutivă, menită, în esenţă, să corecteze erorile de fapt - a fost concepută pentru a fi utilizată în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, în care judecătorul se pronunţă asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, iar nu cu referire la cele prin care acţiunea introductivă de instanţă se respinge exclusiv pe considerente de procedură, prin soluţionarea excepţiilor dirimante, al căror scop este de a împiedica instanţa să intre în cercetarea fondului, tocmai prin faptul că fac inutilă antamarea unor aspecte substanţiale privitoare la dreptul pretins de reclamant. 18. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală. De altfel, în interpretarea acestei prevederi, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele asemenea, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016). 19. În ceea ce priveşte motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate privind noul înscris care deschide calea de atac vizează caracterul probant al acestuia şi posibilitatea de administrare de noi probe sau de administrare de probe care au fost solicitate în căile ordinare sau extraordinare de atac şi au fost respinse, ceea ce ar încălca dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât soluţia iniţială nu ar beneficia de nicio garanţie că va rămâne definitivă. În acest sens, Curtea reţine că evaluarea caracterului probant al înscrisului nou nu reprezintă un aspect de constituţionalitate, ci este un element care ţine de aprecierea instanţei de judecată. În ceea ce priveşte administrarea de probe în cadrul căii de atac a revizuirii, Curtea observă că există o diferenţă esenţială între căile de atac devolutive şi cele nedevolutive, în sensul că, în cazul acestora din urmă, posibilităţile probatorii ale părţilor sunt limitate. Distincţia privitoare la mijloacele de probă ce pot fi administrate în căile de atac este valabilă numai pentru calea de atac propriu-zisă, ea nemaifuncţionând atunci când se pune problema rejudecării procesului ca efect al admiterii căii de atac. Astfel, contrar susţinerilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate şi având în vedere că art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede expres că, în procedura de judecată a revizuirii, „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază“, rezultă că nu se reia întreaga judecată cu ocazia dezbaterilor asupra revizuirii, ci părţile îşi limitează cuvântul la acele susţineri care pot demonstra admisibilitatea revizuirii. 20. Mai mult, în jurisprudenţa instanţelor de judecată s-a afirmat constant că nu orice proces definitiv câştigat poate fi supus revizuirii şi că admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă din cauza unor împrejurări independente de voinţa părţii, ci şi de caracterul determinant al acestor înscrisuri, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată. În caz contrar, un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 3.145 din 13 noiembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă). 21. Totodată, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiţie nu presupune ca, în toate cauzele, acesta să fie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, care, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Ca atare, nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că autoarea acesteia nu motivează pretinsa contrarietate cu dispoziţiile Legii fundamentale. Or, în jurisprudenţa sa, instanţa constituţională a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Indiscutabil, primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea, indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 928 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, Decizia nr. 727 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, Decizia nr. 542 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 611 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 646 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Decizia nr. 1.116 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011). 23. În aceste condiţii, Curtea constată că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate. Însă, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). Aceeaşi soluţie va fi urmată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie din cauza generalităţii sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea Constituţională a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 464 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014, paragraful 16, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008). 24. Or, în prezenta cauză, indicarea temeiului constituţional nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la prevederile art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Aşa fiind, Curtea reţine că, date fiind caracterul general al textului constituţional invocat, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiei legale criticate faţă de acesta, nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate. Totodată, instanţa de control constituţional nu se poate substitui autoarei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, astfel încât Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă ca inadmisibilă. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Alpha Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 431/1.285/2017 al Tribunalului specializat Cluj. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului specializat Cluj şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Titirişcă ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
