Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 (forma în vigoare înainte de abrogarea prin art. 48 din Legea-cadru nr. 330/2009), a Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, în ansamblul său, a dispoziţiilor anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 (forma în vigoare înainte de abrogarea prin art. 48 din Legea-cadru nr. 330/2009) şi ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Daniel Brăilescu în Dosarul nr. 29.651/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 412D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 224 din 28 aprilie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 29.651/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în ansamblul său, ale art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 (forma în vigoare înainte de abrogarea prin art. 48 din Legea-cadru nr. 330/2009), ale Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, în ansamblul său, ale anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 (forma în vigoare înainte de abrogarea prin art. 48 din Legea-cadru nr. 330/2009) şi ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Daniel Brăilescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind drepturi salariale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008, în ansamblul său, şi, în special, ale art. II din această ordonanţă, ale Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, în ansamblul său, şi, în special, ale anexei nr. 1 la ordonanţă, toate în forma în vigoare înainte de abrogarea prin art. 48 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, încalcă în mod vădit dispoziţiile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. j) potrivit căruia statutul funcţionarilor publici se reglementează doar prin lege organică, ale art. 115, potrivit căruia în domeniul rezervat legii organice se pot emite doar „ordonanţe de urgenţă“, nu şi „ordonanţe de Guvern“, precum şi principiul separaţiei puterilor în stat prevăzut în art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât Guvernul a intervenit, fără drept, într-un domeniu rezervat legiuitorului organic. De asemenea, se menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 289 din 7 iunie 2005. 6. Referitor la art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se susţine, în esenţă, că aceste norme încalcă principiul securităţii raporturilor juridice prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, principiul nediscriminării în componenta privind remuneraţie egală pentru muncă egală, principiul salariului minim brut pe economie, dreptul la un nivel minim de trai decent şi dreptul la respectarea demnităţii persoanei. Astfel, se consideră că aceste texte legale reprezintă norme de trimitere şi de ultraactivare a unei situaţii juridice normative anterioare, constituită din norme abrogate şi chiar respinse de către Parlament, cu consecinţa aplicării lor la calculul salariului autorului excepţiei şi după data de 1 iulie 2017 de la care a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017. 7. Se afirmă că art. 38 alin. (2) lit. a) face parte dintr-un lanţ de norme succesive, edictate în perioada 2010-2017, care au ultraactivat şi au menţinut ultraactivitatea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003şi a art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 chiar şi după ce acestea au fost abrogate formal de art. 48 pct. 9 şi 26 din Legea-cadru nr. 330/2009, iar Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 a fost respinsă prin Legea nr. 49/2012. 8. Se arată că, în anul 2009, coeficienţii de ierarhizare ai funcţiilor de poliţie şi valoarea sectorială de referinţă (197,33 lei) cu care se înmulţeau aceşti coeficienţi pentru a se calcula „salariul de funcţie“ al poliţiştilor aveau sediul legal în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Valoarea de referinţă de 197,33 lei fusese introdusă în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, prin art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008. Însă Legea-cadru nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010, chiar dacă au conţinut coeficienţi noi de ierarhizare pentru funcţiile de poliţie, inclusiv unităţi noi de referinţă cu care urmau să fie înmulţiţi coeficienţii de ierarhizare ai funcţiilor de poliţie, nu s-au aplicat niciodată în integralitatea lor. Cu titlu de exemplu, se afirmă că Legea-cadru nr. 330/2009 a conţinut coeficientul de ierarhizare 1.00 cuantificat la 705 lei [art. 12 alin. (2) din lege], care nu s-a aplicat niciodată, iar Legea-cadru nr. 284/2010 a conţinut o valoare de referinţă de 600 lei [art. 10 alin. (4)], care, la fel, nu s-a aplicat niciodată. În acest context, autorul menţionează că a dobândit calitatea de poliţist activ în anul 2012, deci după abrogarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008. Însă, începând din anul 2012 şi până în prezent, salariul său lunar a fost calculat şi plătit pe baza coeficienţilor şi valorii de referinţă prevăzute de ordonanţele Guvernului nr. 38/2003 şi nr. 8/2008. Prin urmare, ca efect al art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu normele abrogate anterior menţionate, activitatea unui poliţist, supus regimului prevăzut de Legea nr. 360/2002, a ajuns să valoreze, în anul 2018, mult mai puţin decât munca altor categorii profesionale. 9. În final, se menţionează că dreptul la salariul minim garantat pe ţară nu mai are legătură cu valoarea muncii, ci este o măsură de protecţie socială destinată să împiedice cetăţenii să ajungă sub pragul sărăciei, care este un factor de excluziune socială şi afectează demnitatea persoanei. Totodată, se subliniază faptul că exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite, existând şi obligaţia de respectare a regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în ansamblul său, dispoziţiile art. II din această ordonanţă (forma în vigoare înainte de abrogarea prin art. 48 din Legea-cadru nr. 330/2009), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2008, Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 (forma în vigoare înainte de abrogarea prin art. 48 din Legea-cadru nr. 330/2009), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, şi ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. De asemenea, Curtea observă că anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 reglementează coeficienţii de ierarhizare pentru funcţiile îndeplinite, specifice poliţiştilor, agenţilor de poliţie şi ai salariului de grad profesional pentru poliţişti, precum şi valoarea de referinţă sectorială. Dispoziţiile legale criticate punctual prevăd că: - Art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008: "(1) Începând cu data de 1 aprilie 2008, valoarea de referinţă sectorială pentru determinarea soldelor de funcţie şi grad ale personalului militar, potrivit prevederilor Legii nr. 138/1999, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea de referinţă sectorială în raport cu care se calculează salariile funcţionarilor publici cu statut special, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi valoarea de referinţă sectorială în baza căreia se calculează salariile funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, se stabilesc la 193,4694 lei.(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea de referinţă sectorială prevăzută la alin. (1) devine 197,3387 lei.(3) Soldele de funcţie şi de grad ale personalului militar, respectiv salariile pentru funcţia îndeplinită şi pentru gradul profesional deţinut de funcţionarii publici cu statut special, calculate potrivit alin. (1) şi (2), vor fi întregite la un leu, în favoarea personalului." – Art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.(2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;." 15. Curtea reţine că, anterior sesizării sale, anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi prevederile art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 au fost abrogate de art. 48 alin. (1) pct. 9 şi 26 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, iar Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 a fost respinsă prin Legea nr. 49/2012 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 22 martie 2012. De asemenea, Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 284/2010, care a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017. Însă, având în vedere că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sunt supuse controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare şi ţinând cont de obiectul litigiului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să se pronunţe asupra prevederilor legale criticate. 16. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind trăsăturile statului român şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 73 alin. (3) lit. j), potrivit cărora statutul funcţionarilor publici aparţine domeniului legilor organice, şi în art. 115 alin. (1) referitor la delegarea legislativă. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, prin Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, Decizia nr. 217 din 30 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 19 iulie 2021, Decizia nr. 7 din 18 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 13 mai 2022, şi Decizia nr. 224 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 30 august 2022, instanţa de contencios constituţional respingând excepţiile de neconstituţionalitate. 18. Astfel, prin Decizia nr. 224 din 28 aprilie 2022, paragraful 32, şi Decizia nr. 217 din 30 martie 2021, paragrafele 19-21, analizând critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008, critică ce vizează încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. j) referitoare la adoptarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, precum şi ale art. 115 alin. (1), care se referă la abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legii organice, Curtea, în esenţă, a reamintit că aspectele esenţiale ce vizează cele trei elemente - naşterea, executarea şi încetarea - ale raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se referă în mod intrinsec la statutul acestora, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Aceste aspecte constituie obiectul de reglementare al Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002. În schimb, obiectul de reglementare al Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008 vizează aspecte distincte care ţin de salarizarea poliţiştilor. Prin urmare, legiferarea de către Guvern prin ordonanţe simple în materia salarizării poliţiştilor nu este contrară art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, potrivit căruia „Prin lege organică se reglementează: (...) statutul funcţionarilor publici;“, şi nici art. 115 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice“. Totodată, prin Decizia nr. 224 din 28 aprilie 2022, Curtea a constatat că nici principiul separaţiei puterilor în stat nu este încălcat de către Guvern, având în vedere că acţiunea sa legislativă prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008 nu este contrară textelor constituţionale anterior menţionate. 19. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 81 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 29 mai 2020, paragrafele 21-24, examinând prevederile legale criticate în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea a reţinut că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din legea-cadru. De asemenea, Curtea a reţinut că art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele ulterioare sunt enunţate în alin. (2)-(6). Prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a) din lege, priveşte perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017. Pentru această perioadă s-a adoptat măsura menţinerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate vizează toate categoriile de personal plătit din fonduri publice şi se circumscriu scopului general urmărit de legiuitor, de a regla în timp disfuncţionalităţile existente în sistemul public de salarizare. Pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin Decizia nr. 624 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2022, paragrafele 28-31, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului şi că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Astfel, dispoziţiile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar şi clarifică pentru perioade precis determinate situaţia drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc sub aspectul destinatarilor şi al efectelor juridice pe care le produc. Reţinând că, raportat la raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor Constituţiei, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit, în esenţă, garantarea cuantumului drepturilor salariale şi evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar. În concluzie, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul normează un conţinut care întruneşte exigenţele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componentele referitoare la calitatea legii şi principiul securităţii juridice. 21. De asemenea, prin Decizia nr. 81 din 18 februarie 2020, paragraful 27, Curtea a constatat că stabilirea regulii menţinerii drepturilor salariale în perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 la nivelul lunii iunie 2017 nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea prevederilor din lege criticate. 22. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 624 din 7 octombrie 2021, precitată, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007.) Totodată, Curtea a mai statuat că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. În raport cu cele enunţate şi aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a dreptului fundamental la salariu, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 23. În final, referitor la susţinerile privind încadrarea unei anumite categorii profesionale în prevederile legii-cadru în vederea stabilirii salariilor de bază, prin Decizia nr. 81 din 18 februarie 2020, paragraful 33, Curtea a reţinut că acestea vizează modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Brăilescu în Dosarul nr. 29.651/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în ansamblul său, dispoziţiile art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008, ale Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
