Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 11.023/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.833D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt clare şi neechivoce. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 327 din 1 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 11.023/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei declarate de autorul excepţiei împotriva Sentinţei penale nr. 842 din 20 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 11.023/3/2019. Prin această din urmă sentinţă, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a constatat că Sentinţa penală nr. 2.237 din 1 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 28.565/3/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 580/A din 17 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, prin care cetăţeanul bulgar Otravov Valeri Borislavov a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni de închisoare, a fost recunoscută prin Ordonanţa nr. 121 din 20 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Ruse - Secţia penală, intrată în vigoare la data de 5 aprilie 2019, astfel încât a admis contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat în cadrul Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi a reţinut că pedeapsa aplicată condamnatului nu mai poate fi executată pe teritoriul României. Instanţa de judecată, care a pronunţat Sentinţa penală nr. 2.237 din 1 noiembrie 2017, a fost sesizată la data de 12 iulie 2016 prin Rechizitoriul nr. 491/D/P/2015 din 12 iulie 2016 (Dosar de instanţă nr. 28.565/3/2016) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar la şedinţele de judecată în fond şi în calea de atac a participat un procuror de la aceeaşi unitate de parchet. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia face referire la ordine interne ale Ministerului Public pentru a susţine că se impune lămurirea noţiunii „executarea hotărârilor penale“, prin interpretarea noţiunii de „faza de executare a pedepsei“, care nu se confundă cu faza executării hotărârilor penale. Din această perspectivă, interpretând normele legale criticate, apreciază că în cauzele care au ca obiect modificarea pedepsei pentru acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, precum şi în contestaţiile la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Codul de procedură penală se impune participarea procurorului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.), întrucât nu vizează executarea pedepsei, ci incidente cu privire la punerea în executare a hotărârilor penale definitive, în unele dintre aceste proceduri fiind evocat fondul cauzei, iar altele, deşi nu pun în discuţie aspecte care privesc fondul cauzei, vizează totuşi asemenea aspecte, care, fiind incomplete, sunt stabilite pe calea contestaţiei la executare. În acelaşi sens, apreciază că este discutabil dacă anularea renunţării la aplicarea pedepsei, în faza de executare, reprezintă o procedură care vizează exclusiv executarea pedepsei. Aceasta, întrucât în temeiul art. 80 şi 81 din Codul penal, instanţa de fond nu stabileşte o pedeapsă, stabilirea pedepsei şi condamnarea inculpatului având loc abia în procedura prevăzută de art. 581^1 din Codul de procedură penală. În consecinţă, consideră că această procedură, deşi plasată în faza de executare a hotărârii penale, nu vizează executarea pedepsei, fiind similară cu cea de la judecata în fond şi apel. De asemenea, cauzele având ca obiect înlăturarea sau modificarea pedepsei ca urmare a intervenirii unei legi penale noi (art. 585 din Codul de procedură penală), pentru ipoteza în care intervine o lege care nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, nu reprezintă un aspect ce ţine de executarea pedepsei, ci implică însuşi temeiul acţiunii penale. În consecinţă, consideră că analiza şi aprecierea cu privire la dispariţia temeiului acţiunii penale ar trebui făcută tot de către procurorii care au exercitat acţiunea penală. Totodată, cât priveşte procedura prevăzută de art. 595 din Codul de procedură penală, reţine că aceasta implică şi ipoteza în care se pune problema înlăturării totale/parţiale a executării unor măsuri educative. Or, măsurile educative, nefiind pedepse, nu intră în noţiunea de fază a executării pedepsei. Mai mult, apreciază că ansamblul procedurii prevăzute de art. 595 din Codul de procedură penală presupune, în mod necesar, o evaluare cu privire la legea penală mai favorabilă sau legea de dezincriminare. În concluzie, susţine că interpretarea corectă a normei criticate este aceea că, în cauzele având ca obiect una dintre procedurile menţionate, în care a participat în primă instanţă procurorul D.I.I.C.O.T., se impune participarea tot a procurorului D.I.I.C.O.T., întrucât sentinţele pronunţate de prima instanţă în această materie sunt afectate de motivul de nulitate absolută, prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în sensul că judecata a avut loc fără participarea procurorului „competent“ potrivit legii. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală precizează, în prealabil, că participarea procurorului la şedinţele de judecată este reglementată de dispoziţiile art. 63 lit. e) şi ale art. 67 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În concret, regula este aceea că la şedinţele de judecată participă procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanţa care judecă respectiva cauză (fie în fond, fie în apel etc.). Altfel spus, la şedinţele de judecată de la judecătorie participă un procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie, chiar şi în situaţiile în care urmărirea penală a fost efectuată de către parchetul de pe lângă tribunal sau chiar parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ca urmare a preluării cauzei, de exemplu). De asemenea, la soluţionarea apelurilor declarate împotriva sentinţelor penale pronunţate de judecătorie participă de regulă un procuror de pe lângă curtea de apel. Precizează că regula menţionată anterior nu are vreo consacrare legislativă, dar este de notorietate că aceasta este situaţia cel mai des întâlnită în practică. Singurele excepţii se referă la dosarele instrumentate de structurile specializate de parchet - Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.), la şedinţele de judecată în fond şi în căile extraordinare de atac participând procurori din cadrul acestor structuri, existând, de altfel, şi o consacrare legislativă a acestei excepţii. Reţine că, până la modificarea operată prin Legea nr. 120/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, procurorii D.I.I.C.O.T. participau inclusiv la şedinţele de judecată în cauzele prin care se soluţionau diverse situaţii apărute post sententiam - contestaţii la executare, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere etc. Observă că procurorul consideră că este neconstituţională sintagma cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 („cu excepţia fazei de executare a pedepsei“), care exclude participarea la şedinţe a procurorilor D.I.I.C.O.T. în aceste situaţii. Reţine că, deşi se face referire la anumite ordine interne ale Ministerului Public, pentru instanţa de judecată acestea nu au nicio valoare, deoarece este strict problema parchetului cum îşi organizează activitatea din perspectiva principiului unităţii de acţiune care caracterizează activitatea sa. De asemenea, cu referire la invocarea „independenţei“ D.I.I.C.O.T., arată că se omite faptul că şi procurorul-şef al D.I.I.C.O.T. are la rândul său un procuror ierarhic superior, care nu face parte din cadrul structurii specializate, respectiv procurorul general al României (ierarhic superior şi în raport cu prim-procurorul unui parchet de pe lângă judecătorie). În aceste condiţii, apreciază că argumentele referitoare la încălcarea principiului controlului ierarhic, consacrat de art. 132 alin. (1) din Constituţie, nu sunt valide. A considera că noţiunea de „independenţă“ din art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 exclude un control ierarhic asupra D.I.I.C.O.T. ar însemna o interpretare vădit neconstituţională, deoarece ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituţie. Cât priveşte „competenţa materială“ a procurorului de şedinţă, reţine că dispoziţiile art. 55-63 din Codul de procedură penală nu se referă la „competenţa“ procurorului de şedinţă, iar art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu se referă la participarea procurorului „competent“, ci doar la participarea procurorului (la şedinţele de judecată). În opinia instanţei, nu ar fi neconstituţională nici eliminarea în totalitate a regulii conform căreia la şedinţele de judecată, în dosarele instrumentate de structurile specializate, să participe procurorii „obişnuiţi“, cu atât mai mult exceptarea unei anumite faze a procesului penal. Subliniază că argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute, întrucât contestaţia la executare nu antamează niciodată fondul, deoarece altfel ar fi inadmisibilă. De asemenea, apreciază că nicio altă procedură din cele prevăzute în titlul V din Codul de procedură penală nu solicită o anumită specializare a procurorului (aceasta fiind oricum unica raţiune pentru care s-a adoptat soluţia ca la şedinţele de judecată în fond/căi de atac să participe procurori din structura specializată). Cu referire la sintagma „cu excepţia fazei de executare a pedepselor“, reţine că titlul V din Codul de procedură penală are denumirea „Executarea hotărârilor penale“ şi apreciază că intenţia legiuitorului a fost ca la toate procedurile derulate conform acestui titlu să participe procurori de pe lângă instanţa competentă. Observă că exprimarea este una deficitară şi, în acest sens, sunt adresele emise de D.I.I.C.O.T. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [în prima susţinându-se că la prezenta cauză nu poate participa un procuror D.I.I.C.O.T., în cea de-a doua apreciindu-se că, dacă ar fi vorba de o contestaţie la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, se impune ca la şedinţa de judecată să participe un procuror D.I.I.C.O.T.]. Observă că în cadrul Ministerului Public lucrurile nu sunt clare, iar „executarea pedepselor“ reprezintă doar o parte din executarea hotărârilor penale, iar sintagma menţionată este în măsură să genereze interpretări diferite prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, astfel cum au fost modificate prin articolul unic punctul 1 din Legea nr. 120/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 7 iunie 2018, având următorul conţinut: „(1) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are următoarele atribuţii: […] d) participarea la şedinţele de judecată, cu excepţia fazei de executare a pedepsei, în cauzele pentru care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au sesizat instanţele de judecată ori au exercitat căile de atac ori în alte situaţii în care participarea procurorului este obligatorie în raport cu infracţiunile date de prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa direcţiei; […].“ 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme în statul de drept şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 132 privind statutul procurorilor. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 120/2018, stabilesc competenţa funcţională a procurorului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) de a participa la şedinţele de judecată în cauzele pentru care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) au sesizat instanţele de judecată ori au exercitat căile de atac ori în alte situaţii în care participarea procurorului este obligatorie în raport cu infracţiunile date de actul normativ anterior menţionat în competenţa direcţiei, sub forma unei reguli constând în participarea la şedinţa de judecată a procurorilor D.I.I.C.O.T. şi a unei excepţii constând în participarea la şedinţa de judecată a procurorilor din celelalte structuri ale parchetului. 13. Totodată, Curtea reţine că în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate au fost emise adrese de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.), respectiv de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prima susţinându-se că, în raport cu obiectul cauzei, la şedinţa de judecată nu poate participa un procuror D.I.I.C.O.T., în cea de-a doua apreciindu-se că, dacă ar fi vorba despre o contestaţie la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, s-ar impune ca la şedinţa de judecată să participe un procuror D.I.I.C.O.T. 14. De asemenea, Curtea observă că, prin Sentinţa penală nr. 842 din 20 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 11.023/3/2019, instanţa de judecată a apreciat că temeiul contestaţiei la executare sunt dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, cu motivarea că pedeapsa aplicată condamnatului nu mai poate fi executată pe teritoriul României şi calificând-o ca fiind o cauză de stingere a executării pedepsei, deşi autorul excepţiei susţine că, în realitate, temeiul contestaţiei la executare sunt dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, a stabilirii temeiului contestaţiei la executare, autorul excepţiei susţine că în cauzele care au ca obiect modificarea pedepsei pentru acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, precum şi în contestaţiile la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Codul de procedură penală se impune participarea procurorului D.I.I.C.O.T., întrucât nu vizează executarea pedepsei, ci incidente cu privire la punerea în executare a hotărârilor penale definitive, în unele dintre aceste proceduri fiind evocat fondul cauzei, iar în altele, deşi nu se pun în discuţie aspecte care privesc fondul cauzei, vizează totuşi asemenea aspecte, care, fiind incomplete, sunt stabilite pe calea contestaţiei la executare. Pe de altă parte, în opinia formulată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, instanţa de judecată susţine că argumentele autorului excepţiei nu pot fi reţinute, întrucât contestaţia la executare nu antamează niciodată fondul, deoarece altfel ar fi inadmisibilă. De asemenea, apreciază că nicio altă procedură din cele prevăzute în titlul V din Codul de procedură penală nu solicită o anumită specializare a procurorului. 15. În aceste condiţii, Curtea constată că prin criticile formulate se susţine lipsa de claritate şi precizie a normei criticate, sub aspectul înţelesului sintagmei „fazei de executare a pedepsei“, critici care însă nu tind spre evidenţierea unei reale contradicţii între textul de lege supus controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile din Legea fundamentală invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea normei juridice. Astfel, în realitate, ceea ce a determinat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate este problema vizând stabilirea procurorului care reprezintă Ministerul Public la şedinţele de judecată cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare, în raport cu temeiul de drept al acesteia, respectiv procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanţa care judecă respectiva cauză ori procurorul D.I.I.C.O.T. Or, asemenea aspecte ţin de modalitatea de interpretare şi aplicare a legii la situaţia individualizată a fiecărei speţe, iar clarificarea împrejurărilor cauzei şi determinarea prevederilor de lege incidente revin competenţei exclusive a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, nefiind de resortul contenciosului constituţional. 16. Instanţa de control constituţional a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, şi Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23). 17. Revenind la analiza aspectelor invocate de autorul excepţiei, care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, problema privind stabilirea procurorului care reprezintă Ministerul Public la şedinţele de judecată cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare, Curtea constată că aceste critici nu sunt de competenţa instanţei de control constituţional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“. Curtea nu poate cenzura astfel de critici, întrucât, dacă ar proceda ca atare, ar săvârşi o imixtiune în atribuţiile autorităţii judecătoreşti. De aceea, din această perspectivă, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, soluţionarea sa excedând competenţei instanţei de control constituţional (a se vedea Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, şi Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, şi Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020). 18. Având în vedere cele reţinute anterior, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este inadmisibilă. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 11.023/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
