Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.033 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Claudiu Viorel Ciucă în Dosarul nr. 780/230/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.835D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.117D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.033 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea CIT Grup - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 7.171/325/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 2.117D/2018 la Dosarul nr. 1.835D/2018. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.117D/2018 la Dosarul nr. 1.835D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi păstrarea jurisprudenţei în materie, neexistând motive pentru schimbarea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 16 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 780/230/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.033 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Claudiu Viorel Ciucă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri cu valoare redusă. 8. Prin Decizia civilă nr. 339/R din 21 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.171/325/2017, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.033 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea CIT Grup - S.R.L. din Timişoara într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de valoare redusă. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin limitarea dreptului la recurs în materia cererilor de valoare redusă se încalcă dreptul la un proces echitabil şi se creează o discriminare între procesele a căror valoare a cererii este sub 10.000 lei, în care nu există calea de atac a recursului, şi cele a căror valoare a cererii de chemare în judecată este peste 10.000 lei, caz în care există calea de atac a recursului. Dispoziţiile legale criticate încalcă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în ceea ce priveşte posibilitatea exercitării căii de atac a recursului pentru cererile evaluabile în bani până la 200.000 lei inclusiv. Aşadar, se apreciază că decizia amintită este incidentă şi în materia cererilor cu valoare redusă. Prin neaplicarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 şi în această materie se încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 10. Or, din moment ce legiuitorul a reglementat calea de atac a recursului, acesta trebuie să asigure egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea acestei căi de atac, chiar dacă este una extraordinară. Legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea căii de atac a recursului, reglementând anumite situaţii în care nu se poate formula recurs, însă acest tratament juridic diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice, în mod obiectiv şi raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, legiuitorul nu are îndreptăţirea constituţională de a bloca, în funcţie de materia juridică a pretenţiei deduse judecăţii, în speţa de faţă cerere de valoare redusă, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă. Aşadar, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte integrantă a dreptului la un proces echitabil. 11. Se mai susţine că recursul este parte a mecanismului pus la îndemâna instanţei supreme şi a curţilor de apel de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 16 alin. (3) din Constituţie. Or, cetăţeanul trebuie să fie încredinţat de faptul că i s-a aplicat corect legea la judecata în fond şi că au fost respectate normele de ordine publică referitoare la compunerea instanţei sau competenţa instanţei, alte reguli de procedură apreciate ca fiind importante, cerinţe referitoare la motivarea hotărârii sau autoritatea de lucru judecat. Este adevărat că recursul în interesul legii este un alt element al mecanismului de interpretare şi aplicare unitară a legii, însă acesta se aplică numai în cazul în care există o jurisprudenţă neunitară şi acoperă situaţiile pentru viitor, nefiind un remediu direct, nemijlocit al persoanei pentru revenirea la starea de legalitate în cazul concret dedus judecăţii. 12. Astfel, dispoziţiile legale criticate creează o evidentă discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materie civilă între justiţiabili în cazul proceselor evaluabile în bani, întrucât o categorie de justiţiabili, cei care urmează calea dreptului comun, au dreptul de a formula recurs în situaţia în care constată nelegalităţi ale hotărârii instanţei de apel, iar cealaltă categorie de justiţiabili, cei care uzează de procedura prevăzută de art. 1.026 şi următoarele din Codul de procedură civilă privind cererile de valoare redusă, nu au dreptul de a formula recurs cu privire la hotărârea instanţei de apel. 13. Se mai arată că partea pârâtă într-un proces având ca obiect cereri evaluabile în bani promovat de reclamant în temeiul art. 1.026 şi următoarele din Codul de procedură civilă nu are posibilitatea alegerii între această procedură şi cea de drept comun, această alegere aparţinând întotdeauna reclamantului. 14. Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1.033 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "(1) Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. [...](3) Hotărârea instanţei de apel se comunică părţilor şi este definitivă." 19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 126 alin. (3) privind rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că procedura privind cererile cu valoare redusă reglementată prin art. 1.026-1.033 din Codul de procedură civilă este o procedură specială, facultativă, fiind, de regulă, scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părţi a actelor de procedură, acestea putând formula întâmpinare, răspuns la întâmpinare sau cerere reconvenţională. Hotărârea pronunţată asupra cererii se comunică părţilor, care pot formula apel în termenul prevăzut de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 101 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 12 mai 2016, paragraful 16). Aşadar, în cadrul procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, părţile au posibilitatea formulării şi depunerii apărărilor pe care le consideră necesare, iar împotriva hotărârii instanţei părţile pot uza de căile de atac deschise de lege. 21. În prezenta cauză, dispoziţiile legale sunt criticate din perspectiva faptului că hotărârea prin care a fost soluţionată cererea de valoare redusă nu este supusă şi recursului. Răspunzând unor critici similare cu cele formulate în prezenta cauză, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 389 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 28 august 2020, că, potrivit art. 1.027 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reclamantul, în vederea valorificării pretenţiei sale evaluabile în bani, este cel care optează între procedura specială reglementată de titlul X din cartea a VI-a - Proceduri speciale a Codului de procedură civilă şi procedura de drept comun. Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea excluderii cererilor evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv de la calea de atac a recursului, a vizat procedura de drept comun în privinţa căreia Curtea a stabilit că, indiferent de pragul valoric al cererilor evaluabile în bani, accesul la calea de atac a recursului trebuie să fie asigurată. Aşadar, Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 nu se referă la procedura specială reglementată de titlul X din cartea a VI-a - Proceduri speciale a Codului de procedură civilă. 22. Astfel, ceea ce se contestă de fapt în cauza de faţă prin interpretarea coroborată a celor două texte legale supuse analizei instanţei constituţionale este competenţa legiuitorului de a reglementa proceduri speciale de judecată în privinţa cererilor de o anumită valoare care pot duce la consecinţa excluderii accesului la calea de atac a recursului. 23. În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens sunt Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012. 24. Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie. 25. Astfel, de principiu, legiuitorul poate institui o procedură de judecată specială în privinţa cererilor evaluabile în bani alternativă la cea de drept comun, folosind drept criteriu valoarea redusă a cererii din moment ce acesta dă expresie unei necesităţi de judecare cu celeritate a unor cauze cotidiene/ obişnuite/cu caracter recurent. Instituind o astfel de procedură este de la sine înţeles că legiuitorul va stabili o configuraţie aparte a acesteia atât în privinţa garanţiilor şi termenelor procesuale, cât şi în privinţa instanţei competente şi a căilor de atac disponibile, în scopul judecării cu celeritate şi în procedură simplificată a acestora. Dacă toate garanţiile/ termenele/căile de atac din procedura specială simplificată s-ar identifica întru totul cu cele aplicabile în procedura de drept comun, înseamnă că cea specială nu şi-ar mai găsi raţiunea. Prin urmare, legiuitorul trebuie să evalueze în ansamblu procedura simplificată, pentru a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale şi a atinge scopul urmărit prin instituirea acesteia, şi nu prin compararea individuală a garanţiilor din procedura generală şi cea specială nou-reglementată. Totodată, trebuie subliniat faptul că această procedură este alternativă la cea de drept comun, astfel că reclamantul este cel care va alege procedura pe care o va urma, în temeiul principiului disponibilităţii. 26. Curtea a mai observat că în expunerea de motive care a însoţit proiectul Codului de procedură civilă legiuitorul a precizat că, în reglementarea procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, a avut drept model legislativ prevederile Regulamentului (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 199 din 31 iulie 2007. Astfel, similar procedurii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 861/2007, şi procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă din Codul de procedură civilă este reglementată ca o procedură scrisă, în care sunt utilizate formulare tipizate pentru actele de procedură (art. 1.029 din Codul de procedură civilă) şi care se desfăşoară, în întregime, în camera de consiliu [art. 1.030 alin. (1) din Codul de procedură civilă]; cu excepţia cauzelor în care instanţa judecătorească consideră necesară o dezbatere orală sau în care una dintre părţi solicită aceasta [art. 1.030 alin. (2) din Codul de procedură civilă], în cazul în care instanţa a fixat un termen pentru înfăţişarea părţilor, acestea vor fi citate [art. 1.030 alin. (10) din Codul de procedură civilă]. 27. În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă, aceasta revine judecătoriei, potrivit art. 1.028 din Codul de procedură civilă, care va pronunţa şi va redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală (art. 1.031 din Codul de procedură civilă). Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare (art. 1.033 din Codul de procedură civilă). 28. Prin urmare, legiuitorul are legitimitate constituţională să instituie o procedură simplificată de judecată în privinţa cererilor cu valoare redusă, astfel încât se pune problema dacă are posibilitatea ca, printr-o asemenea manieră de reglementare, să excepteze hotărârile pronunţate în cadrul acestei proceduri de la calea de atac a recursului, având în vedere Decizia nr. 369 din 30 mai 2017. 29. Curtea observă că Regulamentul (CE) nr. 861/2007 nu impune statelor membre adoptarea unui anumit standard privitor la instituirea unor căi de atac în procedura analizată, astfel că acestea au o marjă de apreciere în acest sens. 30. În plan intern, prin Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, Curtea a statuat că eliminarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunţate de judecătorie, în procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv, aduce atingere principiului constituţional referitor la egalitatea în faţa legii, astfel cum este reglementat prin art. 16 din Constituţie, golind de conţinut dispoziţiile art. 129 din Constituţie. Pragul valoric de 2.000 de lei al obiectului litigiului nu poate constitui un criteriu de natură să justifice instituirea unui tratament juridic diferit în privinţa exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate asupra fondului cauzei, pentru aceleaşi categorii de litigii, şi anume cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani. Soluţia legislativă criticată creează o situaţie de inegalitate juridică în cadrul aceleiaşi categorii de justiţiabili, valoarea pecuniară a obiectului pricinii neputând fi considerată un criteriu suficient, de natură să asigure o judecată echitabilă, care să conducă la cercetarea şi aprecierea tuturor aspectelor relevante pentru pronunţarea unei soluţii definitive şi irevocabile. 31. Curtea a reţinut că principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, presupune faptul că toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică au o vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de procedură, incluzând administrarea probelor, asigurarea dreptului la apărare sau la folosirea aceloraşi căi de atac, fără nicio discriminare pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau alte criterii discriminatorii. Astfel, imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac de către părţile unui proces, determinată de un criteriu subiectiv, de natură pecuniară, legat de valoarea obiectului cauzei deduse judecăţii, este de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi, în general, şi egalităţii în faţa justiţiei, în special, cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. 32. Or, în cauza de faţă, textul legal criticat permite exercitarea căii ordinare de atac a apelului împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, astfel încât controlul judiciar, sub forma unei căi de atac devolutive, este asigurat în această procedură specială. Însă în aceste cauze nu poate fi exercitată calea extraordinară a recursului. Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat că, în urma Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, ca regulă, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani, justiţiabilul are acces la calea de atac a recursului. Astfel, raţiunea adoptării unei asemenea soluţii prin decizia antereferită a fost aceea de a deschide accesul la calea recursului pentru cererile evaluabile în bani indiferent de valoarea lor, neputând exista cauze mai importante şi mai puţin importante în funcţie de acest criteriu. 33. Procedura analizată este cea structurată în funcţie de valoarea cererii, şi nu accesul în sine la calea de atac a recursului. Faptul că hotărârea pronunţată nu poate face obiectul recursului nu rezultă în mod direct din fixarea unei condiţii valorice în acest sens, ci din faptul că însăşi judecarea acestor cereri priveşte valori într-un anumit cuantum şi se realizează într-o manieră simplificată. Nu este o măsură directă de excludere de la calea de atac a recursului prin fixarea unui prag valoric. Astfel, pragul valoric stabilit în art. 1.026 din Codul de procedură civilă se referă la stabilirea unei proceduri de judecată distincte de cea de drept comun, în concordanţă cu art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 861/2007 (cereri a căror valoare nu depăşeşte 2.000 de euro), şi conturează o tipologie aparte de cauze, care, deşi pot viza materii eterogene în sine, au un grad redus de dificultate şi caracter cotidian şi, în consecinţă, necesită o rezolvare rapidă, simplificată şi cu costuri scăzute pentru a contribui la securitatea circuitului civil. În acest domeniu strict delimitat legiuitorul poate stabili reguli procedurale speciale şi particulare în raport cu procedura de drept comun, astfel că exceptarea acestor cauze de la calea de atac a recursului este dată de categoria cauzelor vizate. Astfel cum s-a arătat, într-o procedură specială nu trebuie să se regăsească toate garanţiile specifice procedurii generale, ceea ce înseamnă că legiuitorul trebuie să îi imprime un caracter suplu şi flexibil pentru a atinge, într-o manieră rapidă, dar cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, scopul pentru care a fost instituită. Lipsa accesului la calea de atac a recursului nu poate fi convertită într-un motiv de neconstituţionalitate rezultat din Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, aceasta vizând procedura generală, şi nu cea simplificată. 34. Prin urmare, considerentele de principiu ale Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 nu pot fi aplicate mutatis mutandis în cauza de faţă. 35. Principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). De asemenea, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, sau Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015). Totodată, Curtea a subliniat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că pentru situaţii juridice diferite legiuitorul poate institui un regim juridic diferit, fără a încălca, în acest fel, principiul constituţional al egalităţii în drepturi (a se vedea Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 martie 2009). 36. În consecinţă, Curtea a reţinut că exceptarea de la accesul la calea de atac a recursului este dată de faptul că justiţiabilul se află într-o procedură de judecată specială faţă de cea de drept comun, ceea ce se constituie într-un criteriu obiectiv şi raţional pentru diferenţa de tratament a acestuia în raport cu un justiţiabil aflat în procedura generală. Totodată, stabilirea procedurii de judecată speciale nu are un caracter arbitrar, fiind o concretizare a unei necesităţi de soluţionare rapidă şi simplificată a unor cereri de un anumit cuantum care reflectă aspecte cotidiene ale vieţii sociale. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie. 37. În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, chiar dacă accesul la calea extraordinară de atac este o parte componentă a acestuia, accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012, precitată, sau Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, paragraful 16]. 38. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 16). Totodată, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 25 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, că „Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept“. 39. În sensul celor de mai sus se reţine şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragrafele 21 şi 23, decizie prin care Curtea a subliniat că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, în cazul respectiv aceasta fiind pronunţată în materie de carte funciară. De asemenea, prin Decizia nr. 871 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, Curtea a constatat constituţionalitatea exceptării cererilor formulate în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale de la accesul la calea de atac a recursului. Aşadar, ambele decizii au vizat procedura comună/generală de judecată. 40. Totodată, structurarea unei proceduri speciale determinate în funcţie de valoarea redusă a cererii se constituie într-un motiv suficient care să justifice absenţa accesului la calea de atac a recursului existentă în procedura generală. Procedura specială, astfel cum s-a arătat, nu priveşte o anumită materie (Decizia nr. 292 din 4 mai 2017 sau Decizia nr. 871 din 18 decembrie 2018, precitate), ci un ansamblu de cereri evaluabile în bani cu o natură juridică eterogenă, dar care au o valoare redusă şi în privinţa cărora legiuitorul este în drept să stabilească o procedură de judecată distinctă de cea comună, cu condiţia, îndeplinită în cauza de faţă, de a asigura echitatea în ansamblu a procedurii. Rezultă că, dacă în privinţa procedurii generale garanţiile procesuale aferente acesteia trebuie privite în mod individual, fiecare în parte şi toate în ansamblul lor asigurând dreptul la un proces echitabil, în privinţa celor speciale simplificate cerinţele de echitate privesc procedura în ansamblul său. Prin urmare, excluderea accesului la calea de atac a recursului în ipoteza cererilor cu valoare redusă nu contravine dreptului la un proces echitabil. 41. În ceea ce priveşte prevederile art. 126 alin. (3) din Constituţie privind rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii, acestea nu sunt încălcate, existând posibilitatea apelării la procedura recursului în interesul legii în ipoteza existenţei unor interpretări divergente cu privire la cererile cu valoare redusă. Din raţiuni de flexibilitate şi supleţe a procedurilor speciale simplificate, legiuitorul poate reglementa anumite garanţii care să asigure caracterul echitabil al acesteia printr-o evaluare în ansamblu. De altfel, se mai reţine că recursul în privinţa cererilor evaluabile în bani în procedură generală, în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi a adoptării Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, se judecă de către curţile de apel, şi nu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018). 42. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Claudiu Viorel Ciucă în Dosarul nr. 780/230/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi de Societatea CIT Grup - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 7.171/325/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 1.033 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
