Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Georgică Vatră în Dosarul nr. 16.137/231/2017 al Judecătoriei Focşani şi de Neculai Goleşteanu în Dosarul nr. 15.972/231/2017 al Judecătoriei Focşani. Excepţia formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.005D/2018 şi nr. 187D/2020. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 iunie 2020, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, a autorilor excepţiei, prezenţi personal, şi a domnului consilier juridic Dan Gavrilă şi a doamnei avocat Ana Corina Săcrieru, cu delegaţii depuse la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 9 iulie 2020, dată la care, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 57 din acelaşi act normativ, a amânat pronunţarea pentru data de 16 iulie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 4 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 16.137/231/2017, Judecătoria Focşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Georgică Vatră într-o cauză penală. 4. Prin Încheierea din 4 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 15.972/231/2017, Judecătoria Focşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Neculai Goleşteanu într-o cauză penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 sunt neclare, imprecise şi lipsite de predictibilitate, deşi reglementează o formă de răspundere penală, încălcând astfel art. 1 alin. (5) din Constituţie. Noţiunile de „preot“ şi de „exercitare fără drept a atribuţiilor de preot“ nu sunt definite în cuprinsul Legii nr. 489/2006. Totodată, nu sunt specificate criteriile pe baza cărora să se poată distinge dacă este vorba de activitatea fără drept a unui preot în cadrul unui cult, a unei asociaţii religioase sau a unei grupări religioase. 6. Apreciază că, în condiţiile în care o persoană îşi exercită libertatea religioasă potrivit art. 5 din Legea nr. 489/2006, această activitate nu poate intra sub incidenţa legii penale. În caz contrar, dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 20 alin. (1), ale art. 29 şi ale art. 40 alin. (1) din Constituţie. Susţin că dispoziţiile criticate ar trebui să fie opozabile doar persoanelor care exercită în cadrul unui cult recunoscut prin lege atribuţiile de preot al acelui cult, fără acordul comunităţii religioase respective. Legea nr. 489/2006 nu face referire la personalul asociaţiilor religioase sau la personalul grupărilor religioase, acestea neprimind de la bugetul de stat subvenţii pentru plata salariilor personalului, aşa cum primesc cultele recunoscute oficial prin lege. Prin urmare, în măsura în care s-ar accepta extinderea prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 la funcţionarea asociaţiilor şi grupărilor religioase, acest lucru ar contraveni înseşi raţiunii libertăţii de manifestare religioasă garantată prin lege. 7. Arată că există o diferenţă între cult religios, asociaţie religioasă şi grupare religioasă. Funcţionarea acesteia din urmă nu necesită, potrivit legii, existenţa unui acord consultativ emis de Secretariatul de Stat pentru Culte. Totodată, nu poate fi pus semnul egalităţii între noţiunea de „cult creştin ortodox“ - ca ritual practicat - şi „cultul Biserica Ortodoxă Română“ - cult recunoscut prin lege, care practică „cultul creştin ortodox“. Susţine că, potrivit Legii nr. 489/2006, oricine are libertatea să folosească orice formă de ritual, orice însemne religioase şi orice practici de cult, conform credinţei religioase adoptate. 8. În continuare, fac referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 488 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 1 iunie 2011, şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 13 decembrie 2001, pronunţată în Cauza Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor şi alţii împotriva Moldovei, şi Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Hasan şi Chaush împotriva Bulgariei. 9. Judecătoria Focşani apreciază că dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, care fac trimitere la dispoziţiile art. 348 din Codul penal, nu contravin dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Constituţie, care garantează libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase, care nu pot fi îngrădite sub nicio formă, şi că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. Dispoziţiile criticate, cu referire la art. 348 din Codul penal, sancţionează desfăşurarea fără drept a atribuţiilor de preot, calitate pe care o au cei care fac parte din personalul cultelor. 10. Potrivit art. 49 şi următoarele din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, preoţii sunt în parohii reprezentanţi permanenţi şi ordinari ai episcopului, care este parohul suprem şi general al tuturor preoţilor din eparhie. Demnitatea de preot este o demnitate ordinară şi permanentă. Ordinară deoarece preotul este un organ pus anume pentru exercitarea ei, iar permanentă deoarece este dată pe viaţă şi nu temporar. 11. Drepturile speciale ale preoţilor se referă la activitatea de învăţători, săvârşitori ai lucrărilor sfinte şi la cea de administratori ai parohiilor. O persoană poate să ocupe o poziţie de slujitor bisericesc prin două acte: o taină, hirotonia, prin care i se dă persoanei respective harul pentru treapta în care este hirotonit, şi un act juridic. Prin act juridic se acordă îndreptăţirea exercitării activităţii bisericeşti într-o anumită unitate teritorială. S-ar înţelege că prin caterisire nu se poate anula decât ceea ce s-a acordat prin actul juridic şi nu s-ar pierde harul primit prin hirotonie, nu s-ar pierde capacitatea harică, capacitate de care se folosesc în continuare cei caterisiţi, în activităţile din interiorul grupării religioase înfiinţate. 12. Astfel, instanţa judecătorească apreciază că problema este dacă activitatea desfăşurată în spaţii private amenajate de ei, altele decât bisericile din parohii, poate fi sancţionată de dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 cu referire la art. 348 din Codul penal. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, ale consilierului juridic şi ale avocatului prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: „Exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit Codului penal.“ 17. Curtea reţine că dispoziţiile art. 348 din Codul penal reglementează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi şi au următorul cuprins: „Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.“ 18. Autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la claritatea şi previzibilitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 29 referitor la libertatea conştiinţei şi art. 40 alin. (1) referitor la dreptul de asociere. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 9 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a noţiunii de „preot“ conţinută de dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, Curtea reţine că, într-adevăr aceasta nu este definită de dispoziţiile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că dispoziţiile art. 23 alin. (4) fac parte din capitolul II - „Cultele“, secţiunea a 3-a - „Personalul cultelor“ din Legea nr. 489/2006, aşadar din reglementarea dedicată structurii religioase a cultului religios. Celorlalte structuri religioase (asociaţiile religioase şi grupările religioase) li se aplică alte dispoziţii din lege, precum capitolul I - „Dispoziţii generale“, capitolul III - „Asociaţiile religioase“. Prin urmare, aplicarea dispoziţiilor referitoare la cultele religioase şi altor structuri religioase este expres prevăzută de lege, în acest sens fiind dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. 20. În acelaşi timp, Curtea observă că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, de unde rezultă că legiuitorul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie. Curtea Constituţională a statuat că legiuitorul nu ar putea defini şi stabili ca infracţiuni, fără ca prin aceasta să încalce Constituţia, fapte în conţinutul cărora ar intra elemente de discriminare (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007). Mai mult, Curtea a statuat că o soluţie legislativă ce vizează incriminarea unei fapte intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie dacă aceasta generează discriminări, fără a exista vreo motivare obiectivă şi raţională care să le justifice. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017). 21. În continuare, Curtea observă că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2012, „preot“ este (în majoritatea religiilor primitive sau superioare) persoana care oficiază cultul religios, fiind, în această postură, mijlocitor între om şi divinitate şi reprezentând pe semenii săi în sfera sacrului, fără a o perturba; persoană care slujeşte un ideal, o învăţătură; conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). 22. În ceea ce priveşte cultele religioase, Curtea reţine că, potrivit anexei la Legea nr. 489/2006, în România funcţionează un număr de 18 culte recunoscute. Totodată, observă că, potrivit legii, orice cult religios recunoscut trebuie să aibă un statut de organizare şi funcţionare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum şi prevederile specifice cultului respectiv. 23. Or, din analiza statutelor cultelor religioase recunoscute rezultă că denumirea de „preot“ este specifică doar unora dintre acestea, de exemplu, Cultul Biserica Ortodoxă Română (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 43, art. 49 şi art. 54 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române), Cultul Arhiepiscopia Bisericii Armene din România (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 46, art. 48 şi art. 51 din Statutul organic şi administrativ al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România), Cultul Biserica Unitariană Maghiară (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 22 şi art. 24 din Statutul Bisericii Unitariene Maghiare). 24. Pe de altă parte, altor culte religioase recunoscute le este specifică altă titulatură, de exemplu, muftiu - în cazul Cultului musulman (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 8, art. 9, art. 10 şi art. 11 din Statutul Cultului musulman), bătrân - în cazul Cultului Organizaţia religioasă „Martorii lui Iehova“ (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 44, art. 45 şi art. 46 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Organizaţiei Religioase „Martorii lui Iehova“), slujitor duhovnicesc/păstor - în cazul Cultului Creştin Baptist - Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 23, art. 24 şi art. 25 din Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist - Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România), rabin - în cazul Cultul Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 41 şi art. 62 din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic). 25. În continuare, Curtea observă că, prin Decizia nr. 49 din 13 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 mai 2001, Curtea a reţinut că „incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesiuni (…) să fie practicate de persoane fără calificare şi fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare“. De altfel, şi în doctrină s-a precizat că incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi este justificată de necesitatea ocrotirii unor asemenea valori sociale, cum sunt viaţa, integritatea corporală, sănătatea şi proprietatea, precum şi interesele economice generale ale persoanei care ar putea fi lezate prin exercitarea fără drept de către o persoană a unei profesii sau activităţi sau în alte condiţii decât cele legale. 26. Curtea reţine, aşadar, că valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi este reprezentată de relaţiile sociale care apar şi se dezvoltă în legătură cu regimul legal de exercitare a profesiilor sau activităţilor de orice tip, sub orice formă şi orice domeniu de activitate. Pe de altă parte, elementul subiectiv al infracţiunii presupune exercitarea profesiei sau activităţii fără autorizaţie cu intenţie directă sau indirectă, subiectul activ având reprezentarea încălcării prevederilor legale şi urmărind producerea rezultatului prejudiciabil sau prevăzând consecinţele nelegitime ale acestuia şi acceptând ca fapta să producă rezultatul urmărit. 27. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că, indiferent de denumirea acordată personalului propriu de către fiecare cult, valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi este aceeaşi. 28. De altfel, Curtea observă că, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, cei doi autori ai excepţiei au fost trimişi în judecată pentru exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot al cultului religios Biserica Ortodoxă Română. Or, denumirea de „preot“ este specifică acestui cult religios, astfel încât autorii excepţiei de neconstituţionalitate aveau posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei criticate şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. 29. În ceea ce priveşte celelalte critici, analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia fac referire la situaţia de fapt a fiecăruia dintre ei şi la modalitatea în care aceasta a fost consemnată în rechizitoriu, precum şi la modul în care organul judiciar a înţeles să interpreteze şi să aplice textul de lege criticat. Aşa fiind, Curtea apreciază că autorii excepţiei sunt nemulţumiţi, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate de către organele judiciare. 30. În acest context, în jurisprudenţa sa constantă, de exemplu, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, Curtea reţine că este competentă să sancţioneze neconstituţionalitatea unei interpretări pe care un text de lege a primit-o în practică, de vreme ce „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări“. Curtea a statuat că are „competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei“. 31. Curtea constată că în privinţa modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituţionalitate nu au fost pronunţate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispoziţiilor Legii fundamentale, iar cu privire la practica judiciară existentă, constată că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului şi a limitelor Constituţiei. 32. În acest context, faptul că, în practică, unele instanţe judecătoreşti adoptă o anumită interpretare a textului, în mod izolat, şi pe această bază factuală se solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii, nu relevă decât o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar. Controlul de constituţionalitate vizează conţinutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală şi continuă la nivelul instanţelor judecătoreşti, neputând fi efectuat asupra conţinutului normei juridice rezultat din interpretările izolate ale unor instanţe judecătoreşti. Prin urmare, controlul de constituţionalitate poate viza norma astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile şi prin hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispoziţiilor Legii fundamentale. Însă competenţa Curţii Constituţionale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă şi continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigenţelor Constituţiei. Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenţei Curţii Constituţionale de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistenţa sa în timp, în cadrul practicii judiciare, aşadar, existenţa unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanţelor. De aceea, Curtea constată că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii, de natură să încalce exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc. 33. Aşadar, Curtea nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar. 34. Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că autorii excepţiei nu au făcut dovada unei interpretări şi aplicări eronate generale şi continue la nivelul instanţelor judecătoreşti a textului criticat, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie o problemă de constituţionalitate a acestuia, problema juridică invocată fiind, prin urmare, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, atribuţie ce revine instanţelor judecătoreşti. Aşa fiind, această critică nu poate fi reţinută. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Georgică Vatră în Dosarul nr. 16.137/231/2017 şi de Neculai Goleşteanu în Dosarul nr. 15.972/231/2017, ambele ale Judecătoriei Focşani, şi constată că dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Focşani şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
