Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Luca Petru Adrian în Dosarul nr. 19.973/325/2021 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.437D/2022. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Lăcureanu Alexandru, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că, în cazul în care o cauză a fost soluţionată definitiv, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, aspectele soluţionate definitiv în cadrul acestui litigiu nu mai pot fi puse în discuţie în cadrul procedurii administrative reglementate de Legea nr. 165/2013. În caz contrar, sunt încălcate dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi (3) din Constituţie, referitoare la stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, precum şi a atribuţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dat fiind faptul că nu se poate recunoaşte unei autorităţi administrative o competenţă de înfăptuire a justiţiei. În acest mod sunt încălcate şi dispoziţiile art. 129 din Constituţie, referitor la regimul căilor de atac. 4. Se mai susţine şi încălcarea principiului securităţii juridice, dat fiind faptul că o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate fi dezbătută ulterior, în caz contrar, beneficiarul acesteia confruntându-se cu o situaţie de imprevizibilitate a normei juridice. 5. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se susţine că o persoană care a dobândit un drept de proprietate prin hotărâre judecătorească definitivă beneficiază de un „bun“, în sensul Convenţiei europene, însă obligarea la parcurgerea procedurii administrative reglementate prin Legea nr. 165/2013 echivalează cu negarea acestui drept de proprietate. Invocă în acest sens cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în ipoteza prevăzută de legea criticată, în sensul că acesta nu este un cesionar, ci un dobânditor al dreptului de proprietate, în urma valorificării în instanţă a unei promisiuni de vânzare-cumpărare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Decizia civilă nr. 350 din 17 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 19.973/325/2021/a2, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepţia a fost invocată de Luca Petru Adrian într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Timiş având ca obiect soluţionarea cererii, formulată pe cale oblică, privind obligarea în solidar a unităţii administrativ-teritoriale Dumbrăviţa, judeţul Timiş, precum şi a judeţului Timiş la plata despăgubirilor datorate urmare a neexecutării obligaţiei de a face, respectiv nepunerea în posesie şi neemiterea titlului de proprietate asupra suprafeţei de 13,59 ha, imposibil de restituit în natură, obligaţii stabilite prin Sentinţa civilă nr. 10.560 din 13 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 19.973/325/2021. Curtea Constituţională a fost sesizată prin decizia Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă de admitere a recursului introdus împotriva încheierii prin care Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul securităţii raporturilor juridice, pe de o parte, precum şi la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, reflectată în exercitarea atribuţiei reglementate de art. 126 alin. (3) din Constituţie, cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, şi se susţine, în esenţă, că instanţa supremă nu poate, prin interpretările aduse prin dezlegarea unor chestiuni de drept, să treacă peste efectele unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-au stabilit drepturi în favoarea persoanelor îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Or, se arată că prin interpretarea dată de către instanţa supremă, conform căreia o „cerere nesoluţionată“, în sensul art. 4 din Legea nr. 165/2013, presupune că nu a fost emis încă titlul de proprietate şi nu a fost pusă în posesie persoana îndreptăţită, indiferent dacă s-a stabilit în favoarea sa dreptul la reconstituire de către o instanţă judecătorească, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este lipsită de efecte juridice respectiva hotărâre judecătorească şi este răsturnată întreaga ordine juridică. Se mai arată că, mai mult decât atât, emiterea titlului de proprietate şi a procesului-verbal de punere în posesie reprezintă operaţiuni administrative, care pun în aplicare hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit definitiv că persoana îndreptăţită are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate, iar potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, pronunţată în soluţionarea recursurilor în interesul legii, titlul de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este un act administrativ, în baza cărui se creează raporturi juridice civile vizând dreptul de proprietate. 9. Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate, în interpretarea dată de instanţa supremă prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la noţiunea de „bun“, în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, se arată că, de vreme ce printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit deja reconstituirea dreptului de proprietate, eventual s-a stabilit inclusiv obligaţia comisiei locale de a emite procesul-verbal de punere în posesie şi/sau obligaţia comisiei judeţene de a emite titlul de proprietate, rezultă că persoana îndreptăţită are o „aşteptare legitimă“ de a obţine restituirea terenului în natură, deci dispune de un bun. 10. Or, interpretarea dată de instanţa supremă prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, conform căreia o „cerere nesoluţionată“ ar fi acea cerere în care nu s-a emis titlul de proprietate, conducând astfel la aplicarea Legii nr. 165/2013 şi în situaţiile în care persoana îndreptăţită dispune deja de o hotărâre judecătorească definitivă, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, reprezintă o atingere adusă înseşi substanţei dreptului de proprietate. Invocă în acest sens cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la influenţarea cursului procesului, prin edictarea de noi reguli procesuale, inexistente la data începerii acestuia. 11. Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, fiind încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014, prin care s-a statuat că o entitate nu poate reexamina existenţa dreptului persoanei la măsuri reparatorii, după ce printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit dreptul persoanei la restituirea în natură; a recunoaşte un control administrativ asupra acestei hotărâri, deci o cale de atac neprevăzută de lege, contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, în interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Din motivarea excepţiei rezultă că sunt criticate dispoziţiile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, astfel încât Curtea urmează să se pronunţe asupra acestor prevederi legale, care au următorul cuprins: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, (...).“ Textul de lege citat este criticat în interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 7 februarie 2017, potrivit căreia, „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 pct. 6 din acelaşi act normativ, art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, stabileşte că: În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, iar cererea de reconstituire formulată în temeiul legilor fondului funciar nu a fost soluţionată prin emiterea titlului de proprietate sau de despăgubire în beneficiul titularului originar, al moştenitorilor acestuia sau al terţului dobânditor până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cesionarul, ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparaţie constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.“ 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi art. 126 alin. (1) şi (3) referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor Comisia locală de fond funciar a comunei Dumbrăviţa, judeţul Timiş, şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, judeţul Timiş, la plata de despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiilor de a face, constând în punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate pentru un imobil-teren, obligaţii stabilite în sarcina acestora prin Sentinţa civilă nr. 10.560 din 13 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 697 din 30 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş. Prin Sentinţa civilă nr. 12.637 din 28 octombrie 2021, pronunţată de Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, instanţa de judecată a respins acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că în cauză nu este incident dreptul comun, ci este incidentă legea specială, respectiv procedura de despăgubire reglementată de Legea nr. 165/2013, aplicabilă cauzei în temeiul art. 4 din acest din urmă act normativ, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 18. În acest context procesual, reclamantul a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate, arătând că prevederile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, în interpretarea dată prin decizia instanţei supreme, sunt neconstituţionale, cu motivarea, în esenţă, că, deşi persoana îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă de obligare a entităţilor administrative la punerea în posesie şi la emiterea titlului de proprietate, anterioare Legii nr. 165/2013, în acord cu decizia criticată a instanţei supreme, o astfel de cerere este considerată „nesoluţionată“, fiindu-i, în consecinţă, aplicabilă procedura de despăgubire reglementată de Legea nr. 165/2013. 19. Analizând actul de sesizare cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia este cesionar al dreptului litigios, acestuia fiindu-i transmis prin act cu titlu oneros dreptul la restituirea terenului cuvenit în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991. Prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a reglementat modalitatea de soluţionare a cererilor de restituire a bunurilor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă, în acest caz, fiind compensarea prin puncte, potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013. 20. Potrivit Deciziei nr. 42 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, iar cererea de reconstituire formulată în temeiul legilor fondului funciar nu a fost soluţionată prin emiterea titlului de proprietate sau de despăgubire în beneficiul titularului originar, al moştenitorilor acestuia sau al terţului dobânditor până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cesionarul, ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparaţie constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. 21. Prin urmare, în prezenta cauză, nemulţumirea autorului excepţiei rezidă în faptul că nu poate beneficia de dispoziţiile dreptului comun, constând în plata de despăgubiri pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de a face, ci trebuie să parcurgă procedura reglementată de legea specială, fiindu-i aplicabile inclusiv plafonarea despăgubirilor cuvenite cesionarilor drepturilor la restituire, respectiv un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, precum şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, în temeiul art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013. Astfel, autorul excepţiei susţine că interpretarea dată de către instanţa supremă dispoziţiilor art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, conform căreia o „cerere nesoluţionată“, în sensul acestor dispoziţii legale, presupune că nu a fost emis încă titlul de proprietate şi nu a fost pusă în posesie persoana îndreptăţită, contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la noţiunea de „bun“, în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dat fiind faptul că, în speţă, autorul excepţiei beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă, de obligare a entităţilor administrative la punerea în posesie şi la emiterea titlului de proprietate. 22. Analizând actul de sesizare cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin hotărârea judecătorească definitivă, invocată în motivarea excepţiei, autorului acesteia nu i-a fost recunoscut dreptul de proprietate, prin identificarea concretă a parcelei de teren care urma a fi restituită în natură, ci a fost dispusă obligarea entităţilor administrative să urmeze procedura punerii în posesie, urmată subsecvent de emiterea titlului de proprietate. Potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate ce este de competenţa comisiilor judeţene de fond funciar, în baza întregii documentaţii efectuate de comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale. În acest sens, potrivit art. 5 lit. f) şi art. 6 lit. i) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 11 august 2005, comisiile locale pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptăţite să primească terenul, completează fişele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeană a propunerilor făcute, iar comisiile judeţene emit titlurile de proprietate pentru cererile validate. Aşadar, procesele-verbale de punere în posesie reprezintă acte premergătoare, în vederea eliberării titlurilor de proprietate, având valoarea juridică a unor acte provizorii ce atestă situaţia factuală a întinderii suprafeţei de teren restituite şi dreptul de a obţine titlul de proprietate, iar titlul de proprietate reprezintă actul juridic prin care se finalizează activitatea comisiilor judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991 (a se vedea, în acest sens, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 621 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 12 mai 2023, paragrafele 29 şi 30). 23. Prin urmare, în mod evident, în privinţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, procedura de reconstituire nu a fost finalizată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel încât nu pot fi reţinute susţinerile sale referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate. În acest sens, în ceea ce priveşte speranţa legitimă de soluţionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor reparatorii, în jurisprudenţa Curţii s-a reţinut în mod constant că în cadrul procedurii de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată prin Legea nr. 165/2013, nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, deoarece, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. De altfel, un drept cu caracter civil este considerat „determinat“ (pentru a beneficia de protecţia art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condiţiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicţie statuează cu privire la existenţa dreptului, şi o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 48, nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, paragraful 40, sau Hotărârea din 23 martie 1994, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30). 24. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că dreptul de creanţă de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie nu este un drept cert şi exigibil şi, de aceea, situaţia juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, paragraful 64). De asemenea, prin aceeaşi decizie, paragraful 66, instanţa supremă a mai reţinut, în legătură cu procedura de restituire a imobilelor în temeiul Legii nr. 165/2013, că este vorba de o situaţie juridică aflată în curs de constituire, impunându-se principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii. 25. Pentru aceste considerente, în prezenta cauză nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind dreptul de proprietate privată. 26. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) din Constituţie, referitor la principiul securităţii raporturilor juridice, precum şi ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea reţine că interpretarea dată prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016 reprezintă o concretizare a competenţei instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. În temeiul prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel încât, contrar susţinerilor autorului excepţiei, nu poate avea efect asupra unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate anterior. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Luca Petru Adrian în Dosarul nr. 19.973/325/2021 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
