Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 606 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 606 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 27 din 15 ianuarie 2020

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1),(2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Radu Petru Pricop în Dosarul nr. 24.297/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.704D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 25 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.297/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1),(2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Excepţia a fost invocată cu ocazia judecării unei cauze având ca obiect contestaţia formulată împotriva unui act administrativ fiscal, în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti - Direcţia Generală de Impozite şi taxe Locale a Sectorului 1.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care impun persoanelor care nu mai au calitatea de proprietar asupra bunului impozitat obligaţia de a plăti impozitul pe mijlocul de transport înstrăinat. Având în vedere că pentru plata impozitelor pe proprietate nu se aplică regimul plăţilor anticipate, ci impozitul se plăteşte pentru anul fiscal în curs, fiind stabilite două termene de plată, 31 martie şi 30 septembrie inclusiv, măsura instituită de legiuitor apare ca fiind neadecvată şi disproporţionată faţă de scopul urmărit, prin aceea că afectează patrimoniul personal al cetăţeanului care este obligat să plătească impozit pentru bunuri care nu mai sunt în proprietatea sa la data efectuării plăţii, în cadrul termenelor de scadenţă.
    6. Consideră, astfel, că această măsura reprezintă o veritabilă ingerinţă în patrimoniul unor persoane considerate, prin efectul legii, contribuabili pentru impozite aplicate unor bunuri ieşite din proprietatea lor la data impunerii. Chiar dacă dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus unor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, afectarea dreptului de proprietate, a patrimoniului unei persoane, trebuie să aibă legătură directă sau indirectă cu bunurile aflate în proprietatea acesteia la data aplicării măsurii. Or, în speţă, ingerinţa în patrimoniul cetăţeanului nu poate fi inclusă în categoria limitelor legale la care face referire norma constituţională, ci, dimpotrivă, depăşeşte sfera acestora, legiuitorul încălcând condiţia de rezonabilitate a măsurii aplicate, şi anume aceea ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului, afectând, astfel, în mod direct patrimoniul personal al celui care a pierdut proprietatea asupra bunurilor supuse impozitării directe, cu consecinţa înfrângerii justului echilibru care trebuie să existe între interesele generale şi cele individuale.
    7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că reglementarea criticată este întemeiată şi contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Arată, astfel, că prevederile art. 471 alin. (1),(2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal stabilesc în sarcina proprietarului din anul fiscal precedent să plătească impozitul aferent mijlocului de transport. Deşi regula generală în materie de impozitare este că numai proprietarul unui vehicul datorează impozit pe mijlocul de transport [art. 468 alin. (1) din acelaşi act normativ], prevederile criticate stabilesc însă în sarcina fostului proprietar plata impozitului, astfel încât transferul dreptului de proprietate nu produce efecte juridice fiscale. Prin urmare, sarcina fiscală se aplică proprietarului de la data de 31 decembrie a anului anterior impozitării, indiferent dacă în cursul anului pentru care se aplică impozitul cel în cauză operează sau nu transferul dreptului de proprietate. Acelaşi regim juridic fiscal se aplică unor persoane care se află în situaţii juridice diferite, şi anume atât celor care îşi menţin calitatea de proprietar al vehiculului impozitat şi în următorul an fiscal, cât şi celor care au transferat proprietatea asupra vehiculului, fiind obligaţi însă să plătească impozit pentru bunul altei persoane. Or, principiul consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie este respectat doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic. Însă, în cauză, cele două ipoteze anterior expuse sunt diferite, astfel că se impune şi aplicarea unui tratament juridic diferit.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Avocatul Poporului învederează faptul că, în temeiul art. 146 lit.d) teza finală din Constituţie, a ridicat direct excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 461 alin. (1), alin. (5) şi alin. (7) teza a doua, ale art. 466 alin. (1) şi alin. (3) şi a celor ale art. 471 alin. (1) şi alin. (4) teza a doua din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.177D/2016, aflat în stadiu de raport la data transmiterii punctului de vedere al Avocatului Poporului în Dosarul nr. 2.704D/2017.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 471 alin. (1),(2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, care au următorul cuprins:
    "Art. 471
    Declararea şi datorarea impozitului pe mijloacele de transport:

    (1) Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

    (2) În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport. […]

    (4) În cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, şi încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.“ "

    13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, precum şi celor ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
    14. Raportat la situaţia de fapt din speţă, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a solicitat Direcţiei Generale de Impozite şi taxe Locale a Sectorului 1 Bucureşti restituirea impozitului achitat în avans, pentru tot anul fiscal 2016, în calitate de proprietar al unui autoturism. Întrucât a înstrăinat autoturismul la data de 27 iunie 2016, făcând dovada scoaterii din evidenţă a mijlocului de transport prin procesul-verbal eliberat de Direcţia de Impozite şi taxe Locale, acesta a solicitat restituirea sumei achitate în plus, având în vedere faptul că a fost proprietar al bunului mobil impozabil doar pentru o perioadă de 6 luni, considerând că această sumă reprezintă, în fapt, un impozit nedatorat.
    15. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că prevederile art. 471 alin. (1),(2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală, în acest sens fiind Decizia nr. 293 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 7 noiembrie 2018, şi Decizia nr. 568 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 14 martie 2019, prin care s-a constatat că aceste prevederi de lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    16. În prezenta cauză, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Curtea observă că din evaluarea cadrului legal cu privire la impozitul pe mijloacele de transport care interesează în speţă, ca regulă generală, orice persoană ce are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport [art. 468 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015], exceptând cazul în care în lege se prevede diferit. Acest impozit pe mijlocul de transport este datorat, potrivit art. 471 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, pentru întregul an fiscal de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior. În virtutea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, anul fiscal este anul calendaristic, fiind deci perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie.
    17. Prin deciziile precitate, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor, respectiv începutul anului calendaristic şi pe tot parcursul anului calendaristic. Raportarea legiuitorului la o anumită dată, respectiv 31 decembrie a anului fiscal anterior, pentru a identifica/preciza contribuabilul care datorează contribuţiile fiscale pentru anul fiscal în curs, nu se poate converti însă în motive care ar conduce la o încălcare a principiului egalităţii.
    18. Cu privire la rezonabilitatea şi echitabilitatea impozitului, Curtea a învederat că legiuitorul este în drept să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant şi ritmic bugetul de stat, însă trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când stabileşte materia impozabilă. De asemenea, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. Curtea a subliniat că în aplicarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la contribuţii financiare coroborate cu principiul legalităţii în materie fiscală sunt elaborate şi prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care sunt reglementate aspecte cu privire la impozitul pe mijloacele de transport, dar şi unele aspecte ce ţin, în concret, de declararea, datorarea şi stingerea acestuia, respectiv faptul că, potrivit art. 472 alin. (1) şi (2), impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv, iar pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificaţie de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. Astfel cum reiese din întreg cadrul legislativ în materie, legiuitorul a stabilit şi anumite facilităţi de plată, anumite scutiri, dar şi unele penalităţi de întârziere.
    19. Curtea a subliniat de asemenea că, aşa cum reiese din expunerea de motive la Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea criticată a fost adoptată în virtutea principiului anualităţii bugetare şi fiscale, întrucât, în ceea ce priveşte impozitele şi taxele locale, s-a introdus anualitatea plăţii pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport, în sensul că impozitul este datorat pe întregul an fiscal de cel care are în proprietate bunul respectiv la data de 31 decembrie a anului anterior, chiar dacă bunul din proprietate este înstrăinat în anul fiscal curent. De asemenea, în cazul dobândirii unui bun în cursul anului fiscal, impozitul aferent se va datora începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor, măsuri care au drept scop simplificarea modului de determinare a materiei impozabile şi reducerea cheltuielilor de administrare cu privire la eventualele aspecte ce ţin de circulaţia bunurilor într-un timp determinat, respectiv un an fiscal.
    20. În ceea ce priveşte legiferarea cu privire la instituirea unor măsuri pentru impunerea unor taxe sau impozite sau a altor contribuţii financiare, precum şi a unor metode şi modalităţi de stingere a creanţelor fiscale, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că raţiunea care a stat la baza unor asemenea soluţii legislative a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale indiferent de natura şi cuantumul lor.
    21. Prin deciziile precitate, Curtea a apreciat că măsura instituită prin normele criticate este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor, reprezentând o măsură de protecţie a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, după caz. Se conferă, astfel, eficienţă principiilor care stau la baza impozitelor şi taxelor reglementate de Codul fiscal, respectiv eficienţa impunerii, care asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exerciţiu bugetar la altul prin menţinerea randamentului impozitelor, taxelor şi contribuţiilor în toate fazele ciclului economic, atât în perioadele de avânt economic, cât şi în cele de criză, sau predictibilitatea impunerii care asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puţin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe şi contribuţii obligatorii.
    22. Raportat la principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, coroborat cu dreptul de proprietate privată, prin aceleaşi decizii, Curtea a observat, pe de o parte, că aspectele referitoare la impozite şi taxe implică un complex de condiţii de care legiuitorul, deşi are o marjă de apreciere, trebuie să ţină seamă atunci când instituie anumite contribuţii financiare în sarcina contribuabililor şi, pe de altă parte, dreptul de proprietate care nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, limite care, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. De principiu, o sarcină fiscală determină diminuarea patrimoniului celui în sarcina căruia cade obligaţia fiscală, dar această diminuare nu conduce la suprimarea dreptului de proprietate.
    23. Efectuând testul de proporţionalitate, pentru a stabili dacă intervenţia legiuitorului prin normele criticate îşi găseşte justificarea sub rigoarea exigenţelor constituţionale, Curtea a observat că prin instituirea unor contribuţii financiare are loc o ingerinţă lato sensu în dreptul de proprietate, însă scopul măsurii legislative cuprinse în prevederile criticate este unul legitim, şi anume asigurarea ritmicităţii şi certitudinii alimentării bugetului statului şi bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecţie a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, precum şi eficientizarea colectării impozitelor pe proprietatea bunurilor (vehicule) la bugetele locale şi, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce ţin de regularizarea sumelor încasate şi care ar trebui restituite ca urmare a schimbării titularului dreptului de proprietate care cade sub incidenţa normelor criticate. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea şi eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanţă, respectiv statul, care este ţinut de realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale (apărare, ordine publică, sănătate, învăţământ, cultură, protecţie socială etc.), inclusiv cu privire la menţinerea unei discipline fiscale. Cum într-o economie de piaţă persoanele fizice şi juridice încheie o multitudine de acte juridice translative de proprietate, Curtea a evidenţiat faptul că este posibil ca un bun, de natura celor prevăzute de textele contestate (în speţă un autoturism), să îşi schimbe proprietarul chiar şi de mai multe ori într-un an calendaristic. Într-o atare situaţie, a ţine statul (fiscul) obligat ca, de fiecare dată când un astfel de bun îşi schimbă proprietarul în decursul unui an fiscal, să întocmească alte documentaţii, atât de impozitare a noului proprietar, cât şi de restituire a sumelor plătite în plus de vechiul proprietar, ar echivala cu impunerea unei obligaţii excesive şi oneroase în sarcina statului, fiind astfel înfrântă egalitatea juridică a părţilor în raportul juridic fiscal.
    24. Ca atare, Curtea a statuat că măsura instituită prin normele criticate este una necesară atât pentru a se crea o rigoare în evidenţele fiscale şi a se evita o eventuală dezordine fiscală, ca urmare a operaţiunilor privind schimbarea frecventă a titularilor dreptului de proprietate, respectiv circulaţia bunurilor într-un an fiscal, cât şi pentru evitarea unor inconveniente legate de costuri excesive în sarcina statului ce ar decurge din asemenea operaţiuni, în raport cu diferenţa pe care contribuabilul/proprietarul ar urma să o primească în urma restituirii de către stat a sumelor deja plătite, care este numai o fracţie a acestor impozite, mai ales că aceste categorii de impozit sunt, în general, de valori mici, precum şi pentru previzibilitatea impunerii şi certitudinea acesteia. În acest context, Curtea a reţinut că nu este lipsit de relevanţă faptul că persoanele ce cad sub incidenţa prevederilor criticate, spre exemplu, în circuitul civil, printr-o operaţiune de vânzare-cumpărare a acestor bunuri, au la îndemână modalităţi de recuperare a impozitului plătit pentru perioada viitoare, când nu mai sunt titularii dreptului de proprietate.
    25. Aşa fiind, Curtea a constatat că aspectele instituite prin prevederile criticate reprezintă o măsură necesară, adecvată şi proporţională, scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată fiind unul legitim, care să facă posibilă menţinerea unui just echilibru între interesele aflate în joc, respectiv atât respectarea drepturilor fundamentale ale omului prevăzute de Constituţie, inclusiv prin predictibilitatea şi previzibilitatea obligaţiilor aferente, cât şi respectarea cerinţelor interesului general al societăţii prin prisma obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetului statului şi bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecţie a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, dându-se eficienţă principiului legalităţii în materie fiscală, astfel că nu poate fi reţinută o pretinsă încălcare a principiului egalităţii în drepturi, a dreptului de proprietate, coroborate cu principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale.
    26. Prin urmare, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în jurisprudenţa menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    27. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 471 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Curtea reţine că potrivit acestor prevederi de lege, în cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport. În acest context, având în vedere faptul că autorul excepţiei de neconstituţionalitate se află în ipoteza normei cuprinse în art. 471 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv în cazul radierii/scoaterii din circulaţie a unui mijloc de transport, iar nu în ipoteza prevăzută de art. 471 alin. (2) din acelaşi act normativ, respectiv în cazul dobândirii unui mijloc de transport, Curtea constată că aceste din urmă prevederi nu au incidenţă în cauză. Aşa fiind, întrucât potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei (...)“, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este inadmisibilă.
    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Radu Petru Pricop în Dosarul nr. 24.297/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 471 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleaşi instanţe.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2019.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 606 din 10 octombrie 2019

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 606 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 606 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal