Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Combridge - S.R.L. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 694/64/2017 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 436D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că există jurisprudenţă în această materie. În acest sens, invocă Decizia nr. 774 din 28 noiembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 21 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 694/64/2017, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Combridge - S.R.L. din Sfântu Gheorghe într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind anularea unor acte administrative. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate care permit suspendarea soluţionării unei contestaţii administrativ-fiscale pe o perioadă nedeterminată, în mod subiectiv, de către organele fiscale, în cazul în care organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, fără să fie începută urmărirea penală, sunt de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil, respectiv de a obţine o judecată efectivă a fondului problemei de drept fiscal. 7. Arbitrarul suspendării procedurii de soluţionare este confirmat şi de reglementarea momentului reluării procedurii de soluţionare, respectiv „încetarea motivului care a determinat suspendarea sau la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent“. Or, din moment ce motivul care determină suspendarea este constituit din simpla opţiune a autorităţii fiscale de a sesiza organele penale, rezultă că atât decizia suspendării, cât şi decizia reluării procedurii de soluţionare au natura unor acte administrative exclusiv discreţionare. 8. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la soluţia legislativă criticată s-a bazat pe o analogie cu modul de reglementare a suspendării facultative a procesului civil, conform art. 413 din Codul de procedură civilă, însă între cele două proceduri există distincţii relevante în ceea ce priveşte accesul la justiţie. La 15 februarie 2013 a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă care a adus o modificare esenţială a regimului suspendării facultative a procesului civil tocmai sub aspectul problematicii accesului la justiţie. În acest sens, s-a impus un termen-limită de un an până la care procedura penală pendinte trebuie finalizată, în caz contrar instanţa de judecată având posibilitatea revocării suspendării. 9. Astfel, art. 277 din Codul de procedură fiscală ridică probleme de acces la justiţie, care nu par să fie tratate în mod corespunzător de analogia cu procesul civil, oricum depăşită la acest moment. Modul în care se impune a fi efectuat controlul de constituţionalitate este prin raportare la criteriile caracterului justificat, adecvat şi proporţional cu scopul urmărit, astfel cum reiese din practica recentă a Curţii Constituţionale şi din standardele Curţii Europene a Drepturilor Omului. La nivel european, principiul certitudinii impunerii este consacrat jurisprudenţial sub denumirea de principiul securităţii juridice, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând constant că în materie fiscală asigurarea securităţii juridice trebuie observată cu mai mare stricteţe în cazul regulilor susceptibile să producă consecinţe financiare, astfel încât cei vizaţi de aceste reguli să cunoască precis întinderea obligaţiilor impuse de aceste reguli (spre exemplu, hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-325/85, Irlanda împotriva Comisiei). 10. Aceste exigenţe nu sunt îndeplinite de art. 277 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, care se referă în mod simplu la „încetarea motivului care a determinat suspendarea“. Or, motivul care a determinat suspendarea, prin raportare la art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, a fost sesizarea penală simplă efectuată de organul de control, un simplu eveniment care nu are natura unui proces susceptibil de încetare. Oricare ar fi sensul sintagmei „încetarea motivului care a determinat suspendarea“, această încetare trebuie să fie aptă de a fi definitivă şi executorie şi să fie constatată printr-un înscris - ipoteza în discuţie fiind în continuare cea a unei sesizări penale. 11. Folosirea unei sintagme precum „organe abilitate“ este relevantă şi din perspectiva practicii Curţii Constituţionale, în condiţiile în care tocmai folosirea acesteia a determinat admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate a art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. Astfel, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, instanţa de contencios constituţional a reţinut în mod expres că referinţa la simple „organe specializate ale statului“ în enumerarea organelor abilitate să pună în executare supravegherea tehnică dispusă de procuror reprezintă o carenţă a calităţii normative suficientă să atragă neconstituţionalitatea unei dispoziţii procesuale. Astfel, potrivit Curţii, sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ apare ca fiind lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând subiecţilor să înţeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor. 12. Faţă de situaţia din Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, neclaritatea este exacerbată şi prin raportare la conţinutul abilitării acestor organe în accepţiunea normei: aceste organe trebuie să fie abilitate să emită înscrisuri de natură „să dovedească“ încetarea definitivă şi „executorie“ a motivului care a determinat suspendarea, de exemplu, sesizarea penală efectuată de organele fiscale. 13. Problema care se pune în astfel de cazuri este aceea de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil de către instanţa de judecată, care este în măsură să aprecieze o justă punere în balanţă a interesului părţilor în soluţionarea propriilor cereri şi în interesul bunei administrări a justiţiei. În cazul procedurii de soluţionare, însă, impactul suspendării este acela de a amâna pe o perioadă nedefinită posibilitatea introducerii valide a acţiunii de anulare, sub sancţiunea inadmisibilităţii pentru lipsa îndeplinirii procedurii prealabile. 14. Se mai arată că sintagma „încetarea motivului care a determinat suspendarea“ din art. 277 alin. (3) din Codul de procedură fiscală nu este suficient de clară pentru a determina care este intervalul în care poate opera suspendarea soluţionării contestaţiei, antrenând imposibilitatea contribuabilului de a se prevala în mod adecvat de ele. În fine, arată că alin. (1) şi (3) ale art. 277 din Codul de procedură fiscală nu pot fi disociate, întrucât reglementarea imprevizibilă a încetării suspendării atrage imprevizibilitatea întregii reglementări. 15. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care au următorul cuprins: - Art. 277 alin. (1) lit. a): "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă; […](3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu." 20. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 126 alin. (6) privind instanţele judecătoreşti. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză. Prin Decizia nr. 774 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 11 iunie 2020, Curtea a reţinut, în esenţă, că, potrivit noii legislaţii, trebuie îndeplinite două condiţii pentru ca organul fiscal să poată suspenda soluţionarea contestaţiei administrative, şi anume: să existe indicii că s-a săvârşit o infracţiune în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, iar constatarea infracţiunii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. 22. Baza impozabilă este constituită din bunuri, venituri sau alte valori deţinute de persoane care beneficiază de câştiguri sau orice foloase obţinute aduse de acestea. Bunurile, veniturile sau valorile care constituie baza impozabilă sunt supuse obligaţiilor fiscale în sarcina persoanelor care le deţin în proprietate. Baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei achiziţii intracomunitare impozabile. În consecinţă, baza impozabilă este reprezentată de totalitatea veniturilor asupra cărora se aplică o cotă de impozit. 23. În ceea ce priveşte sesizarea, aceasta trebuie să fie una penală (şi nu o simplă sesizare), iar organele în drept nu pot fi, în mod logic, decât organele de urmărire penală, care, ca regulă generală, pot să pună în mişcare acţiunea penală sau pot da o soluţie de neurmărire, aspect care rezultă cu claritate din textul de lege criticat. 24. Legiuitorul a instituit modalităţile de colaborare ale organelor fiscale cu organele de urmărire penală. Astfel, pe de o parte, s-a instituit vocaţia organului fiscal de a sesiza organul de urmărire penală, în cazul în care, în activitatea sa, descoperă indicii privind săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, iar, pe de altă parte, simetric, se reglementează posibilitatea obţinerii de către organele de urmărire penală a concursului organelor fiscale, la iniţiativa celor dintâi, în cadrul urmării penale. 25. Adoptarea măsurii suspendării facultative a soluţionării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie, este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluţionarea contestaţiei. 26. În ceea ce priveşte hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă, aceasta este opozabilă organelor fiscale competente să soluţioneze contestaţia, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă; în plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfăşurării procedurii administrative. Prin urmare, Curtea a constatat că reglementarea dedusă controlului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală. 27. Prevederile legale criticate se referă, aşadar, la procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat. Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor privind comiterea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. 28. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziţia pronunţată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acţiune în instanţă al contribuabilului nu este abolit, fiind chiar reconfirmat în ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ fiscal. De altfel, persoana care a formulat contestaţia se poate adresa instanţei de contencios administrativ împotriva deciziei organului fiscal competent de suspendare a soluţionării contestaţiei. 29. Curtea a mai reţinut că nu se poate susţine existenţa unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiţie, textul de lege menţionat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă. 30. Aşadar, actul administrativ de suspendare a unei proceduri administrative nu este sustras controlului judecătoresc. Legea prevede o înşiruire logică a procedurilor care permit atât apărarea interesului public, cât şi al persoanelor private. Ceea ce poate fi pus în discuţie este intervalul de timp în care contribuabilul trebuie să aştepte pentru a avea posibilitatea să conteste actul administrativ, având în vedere că soluţionarea unei cauze penale ar putea dura suficient de mult, cu alte cuvinte, termenul rezonabil al urmăririi penale şi cel al judecăţii fiind afectate. 31. Prin urmare, interpretarea şi aplicarea prevederilor criticate în corelaţie cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, asigură respectarea principiilor şi a prevederilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 32. În continuare s-a reţinut că însuşi textul criticat oferă o garanţie, care poate fi apreciată ca suficientă, pentru a-l asigura pe contestatar că suspendarea nu va fi dispusă în mod arbitrar (organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei). Ca atare, este vorba de o vocaţie a organului fiscal, şi nu de vreo obligaţie instituită prin lege. Situaţiile în care poate fi dispusă această măsură sunt expres şi limitativ prevăzute, fiind determinate printr-un grad de precizie suficient de ridicat, care, o dată în plus, îl protejează pe contestatar de un eventual abuz. Faptul că, de la caz la caz, se pot ivi situaţii în care suspendarea soluţionării contestaţiei să conducă, în mod efectiv, la îngreunarea situaţiei unui contestatar anume nu reprezintă un temei suficient pentru a invalida, în integralitatea ei, o instituţie juridică, în speţă cea a suspendării facultative a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă. De altfel, în asemenea situaţii, nu se ridică probleme de constituţionalitate, ci, eventual, de aplicare a legii, aşa cum, în mod judicios, a reţinut Curtea Constituţională, de exemplu, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, când, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală din 2003, a constatat că eventualul comportament al părţilor sau al instituţiilor administrative care determină o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una care ţine exclusiv de conduita părţilor implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituţională judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau a organului fiscal nu poate constitui temei pentru constatarea neconstituţionalităţii unor texte legale. 33. În ceea ce priveşte posibilitatea organului administrativ superior de soluţionare a contestaţiei de a suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, Curtea a constatat că aceasta nu înfrânge dispoziţiile constituţionale care consacră prezumţia de nevinovăţie. Adoptarea măsurii suspendării este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie suspendarea procedurii administrative nu numai că se impune, dar constituie tocmai expresia aplicării prezumţiei de nevinovăţie a persoanei contestatoare, care îşi poate valorifica toate drepturile garantate constituţional în cadrul unui proces în faţa instanţelor de judecată. 34. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la faptul că organele abilitate cu aplicarea legii impun discreţionar suspendarea unei proceduri administrative, Curtea a reţinut că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor criticate are înrâurire art. 12 din Codul de procedură fiscală - Buna-credinţă, în virtutea căruia relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii. 35. Referitor la sintagma „încetarea motivului care a determinat suspendarea“, Curtea a reţinut că aceasta este suficient de clară. În ipoteza-tip este vorba fie de clasarea acţiunii penale, fie de emiterea unei hotărâri definitive de către instanţa judecătorească în urma desfăşurării procesului penal. Prevederile legale criticate trebuie coroborate şi cu cele ale Codului de procedură penală, în acest context ele apărând ca fiind clare. 36. În aceste condiţii, ţinând cont de faptul că prevederile legale sunt clare (stabilind obligaţii clare pentru organele fiscale care nu pot folosi aceste prevederi decât în condiţii foarte stricte), dar şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în privinţa aceleiaşi soluţii legislative, Curtea a constatat că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii. 37. Curtea nu a reţinut nici încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor. Întregul mecanism prevăzut de Codul de procedură fiscală coroborat cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 arată grija legiuitorului pentru aplicarea principiului ne bis in idem, cu alte cuvinte, evitarea ca unei persoane să i se aplice, practic, două pedepse grave pentru aceeaşi faptă (sancţiunea fiscală şi sancţiunea penală care poate avea inclusiv o componentă pecuniară). 38. Prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile art. 21 şi nici pe cele ale art. 126 alin. (6) din Constituţie, în condiţiile în care, aşa cum demonstrează menţionata practică a instanţelor judecătoreşti, se coroborează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. 39. De asemenea, Curtea a constatat că nici prevederile art. 44 din Constituţie nu au fost încălcate. 40. Cu privire la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, Curtea a reţinut că acestea nu au incidenţă în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie. De asemenea, în acest context, nu au incidenţă în cauză nici prevederile art. 52 din Constituţie cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. 41. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Combridge - S.R.L. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 694/64/2017 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
