Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 6 şi ale art. III alin. (4) din Legea nr. 186/2017 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Paulownia Greene - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 646/33/2018 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 89D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deopotrivă în ceea ce priveşte criticile referitoare la neconstituţionalitatea extrinsecă şi cea intrinsecă, formulate de autoarea acesteia. Precizează, în acest sens, că modificările aduse Legii nr. 18/1991 nu reprezintă măsuri legislative ce rezultă din aplicarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, care să determine competenţa Camerei Deputaţilor ca primă Cameră sesizată. Totodată, din urmărirea procesului legislativ rezultă că între formele legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului există modificări de conţinut, însă acestea se înscriu în obiectul iniţial de reglementare şi concepţia propunerii legislative. Arată, de asemenea, că lista culturilor energetice nonagricole a fost stabilită prin act normativ emis în executarea legii, respectiv prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 304/2017, act care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 7 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 646/33/2018, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 6 şi ale art. III alin. (4) din Legea nr. 186/2017 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Paulownia Greene - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii în contencios administrativ introduse în vederea anulării Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 304/2017 privind stabilirea Listei culturilor energetice nonagricole. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă, pe de o parte, critici de neconstituţionalitate de natură extrinsecă referitoare la modalitatea de adoptare a Legii nr. 186/2017 cu încălcarea principiului bicameralismului Parlamentului, prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie, şi a principiului specializării Camerelor Parlamentului, desprins din art. 75 din Constituţie, şi, pe de altă parte, critici de natură intrinsecă formulate cu privire la dispoziţiile legale criticate punctual, referitoare la încălcarea principiului legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, a principiului nediscriminării, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 6. În ceea ce priveşte încălcarea principiului specializării Camerelor Parlamentului, se arată că propunerea legislativă, devenită ulterior Legea nr. 186/2017, a avut în vedere prevederile Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005. Potrivit expunerii de motive a legii criticate, prin Tratatul de aderare, România şi-a asumat obligaţia de a menţine suprafaţa de pajişte permanentă declarată la Comisia Europeană la 1 ianuarie 2007. Ţinând cont de numărul considerabil de cereri înregistrate în vederea schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor ocupate de pajişti permanente, situaţie ce are potenţialul de a conduce la diminuarea suprafeţei de pajişte permanentă sub nivelul celei declarate la Comisia Europeană la data de 1 ianuarie 2017, iniţiatorii au înaintat propunerea legislativă Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. În cadrul procesului legislativ de adoptare a legii criticate, propunerea legislativă a fost trimisă Senatului, apreciindu-se, în mod neconstituţional, că acesta ar fi Camera de reflecţie, iar Camera Deputaţilor Cameră decizională. În consecinţă, autoarea excepţiei susţine că procedura legislativă a fost viciată, întrucât propunerea legislativă trebuia să fie supusă spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, Senatul fiind Camera decizională. Or, nesocotirea criteriilor de partajare a competenţelor celor două Camere determină neconstituţionalitatea legii astfel adoptate. Faţă de această situaţie, în raport cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie, se solicită constatarea neconstituţionalităţii procedurii legislative care a stat la baza adoptării Legii nr. 186/2017. 7. În ceea ce priveşte încălcarea principiului bicameralismului Parlamentului, se arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că „modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului“ (Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008). În cauză, analiza comparativă a conţinutului normativ al formelor adoptate în prima Cameră sesizată (Senatul), respectiv în Camera decizională (Camera Deputaţilor) relevă diferenţe semnificative, având în vedere că Senatul a respins propunerea legislativă care privea exclusiv modificarea art. 78 alin. (1), (1^2) şi (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi introducerea alin. (2^1) la acelaşi art. 78 din aceeaşi lege, iar în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor au fost admise 21 de amendamente. Prin modificările aduse, Camera Deputaţilor reglementează dispoziţii care nu au fost niciodată şi în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. 8. În ceea ce priveşte încălcarea principiului legalităţii, a principiului nediscriminării şi a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, cu referire la principiul securităţii juridice, se arată că normele a căror neconstituţionalitate este criticată din această perspectivă sunt neclare, imprecise şi dau naştere unor situaţii de insecuritate juridică şi de inechitate. Aceasta, deoarece, din punct de vedere juridic, nu există nicio definiţie a noţiunii de „culturi energetice nonagricole“, care este o instituţie nouă şi ambiguă, fiind încălcate accesibilitatea şi previzibilitatea legii. Nici din punct de vedere faptic nu există nicio justificare oficială, nicio motivare a creării celor două subcategorii de culturi energetice, respectiv „agricole“ şi „nonagricole“. De asemenea, din punct de vedere faptic şi tehnic nu există nicio justificare oficială, nicio motivare a discriminării culturilor energetice „nonagricole“ faţă de cele „agricole“ sub aspectul ariilor cultivabile. Se arată, totodată, că este neclar de la ce moment ar fi interzisă cultivarea culturilor energetice aşa-zis nonagricole pe terenurile agricole de clasă I, II şi III. Este neclar dacă fermierii şi investitorii care au cultivat culturi energetice nonagricole pe un teren agricol de clasă I, II şi III trebuie să desfiinţeze culturile lor în cursul ciclului de producţie. Mai mult, legea nu prevede nicio dezdăunare pentru limitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care proprietarii nu mai au dreptul să cultive culturi energetice nonagricole, contrar art. 44 din Constituţie. 9. În fine, se arată că legea nu prevede care din motivele prevăzute de art. 53 din Constituţie este incident pentru restrângerea exerciţiului dreptului de a cultiva culturi energetice nonagricole pe orice terenuri agricole. Totodată, legea nu prevede nici raţiunea încălcării art. 194 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene privind obligaţia statelor membre de a dezvolta energiile din surse regenerabile, fiind astfel încălcate prevederile art. 148 din Constituţie. 10. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că nu se poate constata neconstituţionalitatea procedurii legislative care a stat la baza adoptării Legii nr. 186/2017 în raport cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie, întrucât modificările aduse Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 186/2017 nu sunt măsuri legislative ce rezultă din aplicarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005. 11. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă raportate la art. 61 alin. (2) din Constituţie privind principiul bicameralismului, instanţa apreciază că, din analiza comparativă a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în ceea ce priveşte Legea nr. 186/2017, respectiv a propunerii legislative depuse, a formei discutate în Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, rezultă că, deşi există deosebiri de conţinut între forma votată de prima Cameră sesizată şi forma adoptată de cea de-a doua Cameră, acestea nu sunt majore. Este păstrat obiectul esenţial al propunerii legislative, iar legea adoptată de Camera Deputaţilor se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea legislativă în forma sa discutată în Senat. Forma finală, chiar dacă este mai cuprinzătoare, include o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a proiectului de lege. 12. Cât priveşte încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, a principiului nediscriminării reglementat de art. 16 alin. (1), precum şi a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, instanţa consideră că, prin delegarea unei atribuţii ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către un membru al Guvernului, se aduce atingere componentei referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii, deoarece persoanele vizate de categoria culturilor energetice nonagricole se vor putea raporta numai la prevederile lacunare, incomplete, ale legii. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. I pct. 6 [cu referire la art. 92 alin. (4) şi (10) din Legea fondului funciar nr. 18/1991] şi ale art. III alin. (4) din Legea nr. 186/2017 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017. În considerarea prevederilor art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, pe de o parte, şi observând criticile de natură extrinsecă formulate cu privire la întreaga Lege nr. 186/2017, pe de altă parte, urmează ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate să fie considerate dispoziţiile art. 92 alin. (4) şi (10) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi cele ale art. III alin. (4) din Legea nr. 186/2017, precum şi Legea nr. 186/2017, în ansamblul ei. Prevederile de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 92 alin. (4) şi (10) din Legea nr. 18/1991: "(4) Culturile energetice nonagricole se pot înfiinţa numai pe terenurile arabile, de clasa a IV-a - a V-a de calitate, stabilită de către oficiile de studii pedologice şi agrochimice. Distanţa minimă la care se amplasează aceste culturi faţă de celelalte culturi agricole învecinate este egală cu cel puţin înălţimea culturii energetice ajunse la maturitate. (...)(10) În situaţia în care se amplasează culturi energetice nonagricole pe terenuri arabile situate în extravilan se aplică procedura cu privire la scoaterea din circuitul agricol a terenurilor, cu plata tarifului la Fondul de ameliorare a fondului funciar.;" – Art. III alin. (4) din Legea nr. 186/2017: „(4) Lista culturilor energetice nonagricole se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.“ 17. La data ridicării excepţiei, prevederile art. 92 alin. (10) din Legea nr. 18/1991 erau abrogate prin Legea nr. 44/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 23 ianuarie 2018. 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (2) privind principiul bicameralismului Parlamentului, art. 75 privind principiul specializării Camerelor Parlamentului şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, mai întâi, că se critică existenţa unui pretins viciu de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 186/2017, generat de eronata supunere a propunerii legislative dezbaterii iniţiale a Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, deşi, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, procesul legislativ ar fi trebuit să debuteze cu sesizarea Camerei Deputaţilor, care ar fi fost competentă potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, conform căruia „Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, [...]. Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului“. Aceasta, deoarece în expunerea de motive a legii criticate se invocă obligaţia pe care România şi-ar fi asumat-o prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană de a menţine suprafaţa de pajişte permanentă declarată la Comisie la 1 ianuarie 2007, ceea ce ar atrage calitatea de Cameră de reflecţie a Camerei Deputaţilor. 20. Curtea observă însă că expunerea de motive a Legii nr. 186/2017 se limitează la o referire generică la o asemenea obligaţie, fără ca iniţiatorii legii să justifice afirmaţia prin trimiteri clare la dispoziţii ale tratatului menţionat. Or, parcurgerea prevederilor acestuia nu relevă existenţa unei obligaţii explicite de tipul celei mai sus descrise, care să fi fost impusă în sarcina României şi asumată de statul român prin chiar Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Simpla referire a iniţiatorilor legii la o astfel de obligaţie, cuprinsă în expunerea de motive, nu este de natură să demonstreze faptul că într-adevăr prevederile legii în discuţie ar reprezenta măsuri legislative ce rezultă din aplicarea respectivului tratat. Ca atare, nu se poate reţine că legea criticată ar avea un obiect de reglementare circumscris dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie. În consecinţă, în mod corect, propunerea legislativă a fost supusă dezbaterii şi adoptării Senatului, ca primă Cameră sesizată, şi, ulterior, Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, potrivit art. 75 alin. (1) teza a doua din Constituţie. 21. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se mai susţine că se încalcă principiul bicameralismului, întrucât Legea nr. 186/2017 a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, cu o serie de amendamente, în condiţiile în care Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă astfel cum a fost înaintată de iniţiatori. 22. În jurisprudenţa sa, Curtea a considerat, în situaţii similare celei de faţă, că este respectat principiul bicameralismului atunci când prima Cameră a respins proiectul/propunerea legislativă, iar cea de-a doua l-a adoptat/a adoptat-o. Faptul că în Camera decizională a fost adoptată o soluţie diametral opusă celei din Camera de reflecţie (în sensul de adoptare/respingere a proiectului/propunerii legislative) nu este de natură să aducă atingere, în sine, principiului bicameralismului, întrucât o astfel de posibilitate este reglementată în art. 75 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia „după adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv“ (Decizia nr. 645 din 24 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 5 octombrie 2020, paragraful 15). 23. Totodată, Curtea a statuat că nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea legislativă în forma sa dezbătută de prima Cameră sesizată. Împrejurarea că prima Cameră a respins propunerea de modificare, optând indirect pentru păstrarea soluţiei legislative aflate în vigoare, nu împiedică cea de-a doua Cameră, în virtutea rolului său decizional, să modifice respectiva normă, prezervând concepţia de ansamblu a acesteia, dar adaptând-o în mod corespunzător scopului urmărit de iniţiatori (Decizia nr. 419 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 31 iulie 2019, paragraful 36). 24. Aşadar, bicameralismul stabilit prin art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie nu presupune ca forma proiectului de lege adoptată de cele două Camere ale Parlamentului să fie identică; din contră, Camera decizională este în drept să adopte proiectul de lege într-o formă diferită în măsura în care menţine obiectul de reglementare al iniţiativei legislative şi concepţia de ansamblu a acesteia (Decizia nr. 505 din 18 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 4 noiembrie 2019, paragraful 36). 25. Autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate invocă pretinsa încălcare a principiului bicameralismului, ca urmare a adoptării legii de Camera Deputaţilor, deşi aceasta a fost respinsă de Senat, ca primă Cameră sesizată. În contextul jurisprudenţial mai sus prezentat, Curtea constată că nu poate reţine această critică, întrucât o asemenea posibilitate rezultă chiar din prevederile art. 75 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „după adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv“. 26. Totodată, analizând conţinutului normativ al legii adoptate de Camera decizională, Curtea constată că aceasta se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea de lege în forma sa dezbătută de Camera de reflecţie. Modificările şi completările aduse de Camera Deputaţilor formei la care s-a raportat Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, cuprind soluţii legislative care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia, dar, în acelaşi timp, o dezvoltă şi o limpezesc, devenind mai cuprinzătoare şi mai bine articulată în cadrul ansamblului legii. Sub acest aspect, Curtea observă că forma propusă de iniţiator şi dezbătută de Senat viza schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor arabile. Forma adoptată de Camera Deputaţilor cuprinde prevederi suplimentare, care nu se abat de la forma propusă de iniţiatorii legii şi dezbătută de Camera de reflecţie, ci detaliază şi clarifică problematica în discuţie. În esenţă, sunt identificate acele terenuri care se încadrează în categoria terenurilor agricole şi se precizează modalitatea prin care se realizează schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor arabile, precum şi consecinţele acesteia din perspectiva posibilităţii amplasării anumitor construcţii şi înfiinţării diverselor tipuri de culturi. 27. Aşadar, Curtea reţine că dispoziţiile introduse în cuprinsul legii în cadrul dezbaterilor din Camera decizională nu afectează concepţia iniţială a propunerii legislative astfel cum a fost luată în discuţie în Camera de reflecţie, ci conţin menţiuni necesare şi utile pentru acoperirea consecinţelor ce decurg din schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor, astfel încât legea să poată oferi rezolvare tuturor problemelor conexe pe care această operaţiune le implică. 28. Prin urmare, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile raportate la art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie, referitoare la principiul bicameralismului. 29. În ceea ce priveşte criticile de constituţionalitate intrinsecă formulate faţă de dispoziţiile art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi ale art. III alin. (4) din Legea nr. 186/2017, Curtea observă că se critică lipsa de calitate a acestora, susţinându-se că, din punct de vedere juridic, nu există nicio definiţie a noţiunilor de „culturi energetice nonagricole“, iar din punct de vedere faptic, tehnic nu există nicio motivare a creării celor două subcategorii de culturi energetice, respectiv „agricole“ şi „nonagricole“, accesibilitatea şi previzibilitatea legii fiind încălcate. 30. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Dar poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care să nu afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 31. Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a avut în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 184 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, sau Decizia nr. 734 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 7 martie 2019). 32. În cauza de faţă, Curtea constată că sintagma „culturi energetice nonagricole“ este suficient de precisă şi clară pentru a observa cu uşurinţă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a diferenţia această categorie de culturi care nu au niciun potenţial alimentar - cum sunt cele enumerate în ordinul contestat (şi anume, Iarba-elefantului Miscanthus, stuf gigant Arundo, arborele prinţesei Paulownia, arbust de petrol Jatropha, iarba energetică Elytrigia, laptele-câinelui Euphorbia) - de aşa-numitele „culturi energetice agricole“ constituite din plante care sunt folosite, de regulă, în principal ca sursă de hrană, atât pentru oameni, cât şi pentru animale - cum ar fi culturile de rapiţă, floarea-soarelui, soia sau porumb -, dar care pot fi folosite, alternativ, şi pentru obţinerea de biocarburanţi. 33. De altfel, potrivit art. 88 din Regulamentul (CE) nr. 1.782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori şi de modificare a Regulamentelor (CEE) 2019/93, (CE) nr. 1.452/2001, (CE) nr. 1.453/2001, (CE) nr. 1.454/2001, (CE) nr. 1.868/94, (CE) nr. 1.251/1999,(CE) nr. 1.254/1999, (CE) nr. 1.673/2000, (CEE) nr. 2.358/71 şi (CE) nr. 2.529/2001, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 270 din 21 octombrie 2003, prin noţiunea de „culturi energetice“ se înţelege culturile destinate în special producţiei de produse energetice, după cum urmează: produse considerate biocombustibili (biogaz şi biodiesel), pe de o parte, şi cele utilizate pentru obţinerea de energie electrică şi termică produsă pe bază de biomasă, pe de altă parte. De regulă, biocombustibilii se obţin din plante energetice agricole, iar biomasa necesară producerii de energie electrică şi termică provine din plantele energetice nonagricole. 34. Curtea mai observă, totodată, că autoarea excepţiei critică textele de lege supuse controlului din perspectiva lipsei de accesibilitate şi previzibilitate a legii, pe considerentul că este neclar de la ce moment ar fi interzisă cultivarea culturilor energetice nonagricole pe terenurile agricole de clasă I, II şi III şi dacă fermierii şi investitorii care au cultivat culturi energetice nonagricole pe un astfel de teren trebuie să desfiinţeze culturile în cursul ciclului de producţie, în condiţiile în care legea nu prevede nicio dezdăunare pentru limitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care proprietarii nu mai au dreptul să cultive culturi energetice nonagricole, contrar art. 44 din Constituţie. Curtea apreciază că nu pot fi reţinute nici aceste critici, întrucât omisiunile legislative semnalate nu au relevanţă constituţională astfel încât să antreneze controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Astfel, nu poate fi invocată încălcarea prevederilor art. 44 din Legea fundamentală, având în vedere că proprietarii terenurilor în discuţie îşi menţin nealterat dreptul de proprietate privată asupra acestora, având, totodată, posibilitatea de a le cultiva în continuare cu orice altă cultură. Valorificarea terenurilor din punct de vedere agricol poate fi realizată în orice altă modalitate, ţinând cont că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege. În acest context, nu se poate reţine nici aplicabilitatea art. 53 din Constituţie, invocat de autoarea excepţiei prin prisma faptului că restrângerea exerciţiului dreptului de a cultiva culturi energetice nonagricole pe orice terenuri agricole nu ar fi justificată de niciunul dintre criteriile înscrise în textul constituţional menţionat. Curtea subliniază că posibilitatea restrângerii, în condiţiile strict determinate de prevederile art. 53 din Constituţie, a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi are în vedere doar acele drepturi şi libertăţi fundamentale consacrate ca atare şi garantate prin Legea supremă. Or, dreptul la care face referire autoarea excepţiei nu face parte din această categorie, neregăsindu-se nominalizat în capitolul II din titlul II alConstituţiei, dedicat drepturilor şi libertăţilor fundamentale. 35. De asemenea, nu se poate reţine nici incidenţa art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, invocat de autoarea excepţiei, fiind improprie afirmaţia formulată de aceasta în sensul că legea criticată ar determina o discriminare a culturilor energetice „nonagricole“ faţă de cele „agricole“ sub aspectul ariilor cultivabile. În acest sens, Curtea reaminteşte că discriminarea este un concept care poate avea relevanţă doar în ceea ce priveşte subiectele de drept persoane fizice şi, în anumite condiţii, persoane juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional (a se vedea Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996) sau în măsura în care tratamentul inegal aplicabil acestora se repercutează asupra cetăţenilor (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 512 din 18 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1246 din 23 decembrie 2004). Translatând analiza posibilei nesocotiri a principiului egalităţii în faţa legii la persoanele fizice sau juridice care cultivă plante energetice nonagricole, Curtea constată că în prezenta cauză nu se regăseşte niciuna dintre situaţiile de mai sus, prevederile legale criticate fiind deopotrivă aplicabile tuturor cultivatorilor aflaţi în ipoteza normei criticate. 36. În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că legea în discuţie nu prevede raţiunea nesocotirii art. 194 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene privind obligaţia statelor membre de a dezvolta energiile din surse regenerabile, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 148 din Constituţie, Curtea reţine că, într-o jurisprudenţă constantă, a statuat că o pretinsă încălcare a dispoziţiilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci ţine de aplicarea legii de către instanţa de judecată, neintrând în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 413 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 21 mai 2008, Decizia nr. 1249 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010). 37. Totodată, prin Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, Curtea a stabilit că nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie. O atare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea naţională şi tratatul menţionat, aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară, în sensul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În situaţia în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil (a se vedea şi Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010). 38. În fine, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin.(10) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, potrivit cărora, în situaţia în care se amplasează culturi energetice nonagricole pe terenuri arabile situate în extravilan se aplică procedura cu privire la scoaterea din circuitul agricol a terenurilor, cu plata tarifului la Fondul de ameliorare a fondului funciar, Curtea observă că, la data ridicării excepţiei în faţa instanţei judecătoreşti (7 decembrie 2018), dar şi la data înregistrării acţiunii introductive pe rolul instanţei de contencios administrativ (7 septembrie 2018), erau abrogate expres prin Legea nr. 44/2018. Autoarea excepţiei era nemulţumită de necesitatea achitării tarifului menţionat. Or, în condiţiile abrogării acestei obligaţii legale, lipseşte interesul criticării acestor dispoziţii de lege şi, implicit, legătura cu soluţionarea cauzei. Prin urmare, Curtea constată că excepţia este inadmisibilă din perspectiva prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 39. În aceeaşi ordine de idei, Curtea observă şi faptul că nu sunt aplicabile cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. (10) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Paulownia Greene - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 646/33/2018 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi ale art. III alin. (4) din Legea nr. 186/2017 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum şi Legea nr. 186/2017, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
