Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Trans Monica - SRL - în insolvenţă, din comuna Săsciori, satul Laz, judeţul Alba, prin administrator judiciar Cabinet Individual Jurj Liliana Mariana din Alba Iulia în Dosarul nr. 2.733/107/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.159D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 iulie 2018, în lipsa părţilor, care au fost legal citate, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 27 septembrie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 26 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.733/107/2016, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Trans Monica - SRL - în insolvenţă, din comuna Săsciori, satul Laz, judeţul Alba, prin administrator judiciar Cabinet Individual Jurj Liliana Mariana din Alba Iulia, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sunt încălcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie, deoarece prevederile criticate impun, ca măsură discreţionară, suspendarea unei proceduri administrative doar pentru că în cauză s-a procedat la sesizarea organelor de urmărire penală. Prin urmare, arată autoarea, contestatarul este lipsit de garanţia accesului liber la justiţie pentru simplul motiv că doar pe baza afirmaţiilor din actul de control sunt sesizate organele de urmărire penală, înainte de finalizarea procedurii de contestare a acestui act administrativ fiscal. 5. De asemenea, sunt încălcate şi prevederile art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, sumele cuprinse în actele administrative atacate sunt definitive înainte ca instanţa să se pronunţe asupra veridicităţii şi legalităţii lor, câtă vreme i se permite intimatei să se constituie parte civilă cu privire la sumele contestate, iar în procesul penal nu este prevăzută vreo cale în care să se poată contesta sumele. Singura cale este cea prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dar aceasta este paralizată din cauza dispoziţiilor criticate. 6. În sfârşit, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate arată că sunt încălcate prevederile art. 52 din Constituţie. 7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 20, art. 21 şi art. 52 din Constituţie nefiind încălcate, pentru că ele reglementează, în esenţă, dreptul de acces la o instanţă al oricărei persoane şi dreptul la un proces echitabil în scopul recunoaşterii dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului vătămător emis de o autoritate publică şi repararea pagubei suferite. Or, procedura instituită de art. 205 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în temeiul căreia reclamanta s-a adresat organului fiscal de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, este o procedură pur administrativă, şi nu una administrativ-jurisdicţională, ceea ce înseamnă că nu reprezintă decât posibilitatea acordată organului fiscal de a-şi revoca propriile acte, în cazul în care acestea au fost nelegal emise. Codul de procedură fiscală pune la îndemâna oricărei părţi interesate demersuri procedurale, tocmai în vederea respectării accesului liber la o instanţă şi a dreptului la un proces echitabil, postulate constituţionale clamate de reclamantă şi valorificate tocmai prin acţiunea introductivă înregistrată în prezenta cauză. Astfel, decizia de soluţionare a contestaţiei, chiar şi cea prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, cum este cea din litigiul pendinte, nu constituie un act administrativ definitiv, ci ea este supusă controlului instanţelor de judecată, potrivit prevederilor art. 218 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ceea ce reprezintă manifestarea expresă a respectării drepturilor invocate de reclamanta recurentă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ. 8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinere este evocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008 şi se apreciază că dispoziţiile criticate se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. În continuare, se arată că este firesc ca, în virtutea principiului „penalul ţine în loc civilul“, procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit prin decizia de suspendare de organul fiscal competent. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei penale, prin care se soluţionează acţiunea civilă, este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. În plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfăşurării procedurii administrative. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care a fost abrogată din data de 1 ianuarie 2016, potrivit art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din data de 23 iulie 2015, care au următorul cuprins: „Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;“. 13. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi prevederile art. 352 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora „(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi“, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar Curtea urmează a se pronunţa asupra dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 205 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora „Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii“, o contestaţie împotriva unui act administrativ fiscal, respectiv Decizia de impunere nr. 154 din 21 mai 2015, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov. În cursul soluţionării contestaţiei astfel formulate, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în temeiul dispoziţiilor criticate în prezenta cauză, a dispus, prin Decizia nr. 9.161 din 27 ianuarie 2016, suspendarea soluţionării acesteia până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală. 16. Împotriva acestei decizii de suspendare, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a formulat o acţiune judecătorească, soluţionată de către Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, prin Sentinţa nr. 1.141 din 5 decembrie 2016. Nemulţumită de soluţia reţinută prin această sentinţă, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a formulat recurs, soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în data de 26 mai 2017. Astfel, instanţa de recurs a dispus obligarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov la soluţionarea, pe fond, a contestaţiei administrative. În ziua pronunţării acestei soluţii, instanţa de recurs a învestit Curtea Constituţională cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 17. Curtea constată că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că doar pe baza afirmaţiilor din actul de control sunt sesizate organele de urmărire penală, înainte de finalizarea procedurii de contestare a acestui act administrativ fiscal şi, pe baza acestor susţineri, conchide că este lipsită de garanţia accesului liber la justiţie. 18. Curtea reiterează, în contextul acestei critici, jurisprudenţa sa, potrivit căreia liberul acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau unui interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale (a se vedea, exemplificativ, Deciziile nr. 382 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 august 2018, nr. 478 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017, nr. 90 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2017, nr. 628 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 16 ianuarie 2017, nr. 553 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 13 ianuarie 2017, nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014 sau nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009). Curtea Constituţională, sesizată de-a lungul timpului cu excepţii de neconstituţionalitate a soluţiei legislative cuprinse în dispoziţiile criticate în prezenta cauză, a arătat, în mod constant, că contestatorul are posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 449 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, nr. 63 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006, nr. 1.236 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008, nr. 617 din 6 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 iunie 2010, nr. 214 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 mai 2015, paragraful 20, şi nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, paragraful 19). Astfel, Curtea observă că şi instanţele judecătoreşti, de exemplu prin Decizia nr. 1.892 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, au reţinut că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă. 19. Aplicând in concreto cele statuate atât de Curtea Constituţională, cât şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, soluţionarea de către Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, deci a unei instanţe judecătoreşti, a fondului pretenţiei autoarei excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă dovada că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu au îngrădit accesul său liber la justiţie. Mai mult decât atât, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a uzat, în temeiul dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, şi de prerogativa atacării cu recurs a sentinţei. Astfel, instanţa de contencios administrativ de recurs a dispus obligarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative, cenzurând deci măsura luată de către aceasta, prin care a suspendat soluţionarea contestaţiei. În realitate, situaţia de fapt din cauză evidenţiază, mai presus de orice îndoială, că dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc exercitarea dreptului persoanelor de a se adresa justiţiei pentru apărarea dreptului/interesului legitim. Astfel, decizia autorităţii administrativ-fiscale a fost supusă controlului instanţei de contencios administrativ. 20. De asemenea, autoarea excepţiei a mai arătat că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, deoarece impun, ca măsură discreţionară, suspendarea unei proceduri administrative doar pentru că în cauză s-a procedat la sesizarea organelor de urmărire penală. 21. Relevantă în contextul acestei critici este Decizia Curţii Constituţionale nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, paragraful 13, prin care Curtea a reamintit că, referitor la instituţia procesuală a suspendării facultative a soluţionării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile instituite în titlul IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii sale. Astfel, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Curtea a reţinut că adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie, este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit prin decizia de suspendare de organul fiscal competent (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 1.173 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 decembrie 2008, şi Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008). În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluţionarea contestaţiei. 22. Prin urmare, criticile de neconstituţionalitate formulate din perspectiva art. 21 din Constituţie sunt neîntemeiate. 23. Autoarea mai arată că sunt încălcate şi prevederile art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, se susţine că sumele cuprinse în actele administrative atacate sunt definitive înainte ca instanţa să se pronunţe asupra veridicităţii şi legalităţii lor, câtă vreme i se permite intimatei să se constituie parte civilă cu privire la sumele contestate, iar în procesul penal nu este prevăzută vreo cale în care să se poată contesta sumele. Singura cale este cea prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dar aceasta este paralizată din cauza dispoziţiilor criticate. 24. Cu referire la această critică, Curtea reţine că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală disting între, pe de o parte, procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă şi, pe de altă parte, cauza penală având ca obiect constatarea infracţiunii care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă. În plus, Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cauza având ca obiect acţiunea în contencios administrativ formulată împotriva deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă, şi nu în cauza penală, în care, într-adevăr, se pot ridica probleme de natura celor indicate de către autoarea excepţiei în critica formulată din perspectiva prevederilor art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţie. În aceste condiţii însă, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor … privind neconstituţionalitatea… unei dispoziţii… dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei…“, Curtea Constituţională nu poate examina conformitatea dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu prevederile art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţie. 25. În sfârşit, Curtea constată că autoarea nu indică raţiunile pentru care dispoziţiile criticate ar încălca prevederile art. 52 din Constituţie, devenind astfel relevante considerentele Deciziei nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, potrivit cărora excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă dacă nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie din cauza generalităţii sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Trans Monica - SRL - în insolvenţă, din comuna Săsciori, satul Laz, judeţul Alba, prin administrator judiciar Cabinet Individual Jurj Liliana Mariana din Alba Iulia în Dosarul nr. 2.733/107/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
