Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marin Alexe în Dosarul nr. 725/334/2017/a1 al Judecătoriei Vatra Dornei, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.964 D/2017. 2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 17 iulie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 27 septembrie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 6 iunie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 725/334/2017/a1, Judecătoria Vatra Dornei a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marin Alexe într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor excepţii invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că procedura percheziţiei asupra vehiculelor nu conţine garanţii procesuale de natură să asigure dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât suspectul, respectiv inculpatul, nu beneficiază de dreptul de a fi informat cu privire la drepturile procesuale şi, mai ales, cu privire la dreptul ca la efectuarea percheziţiei să participe un avocat ales sau numit din oficiu. Se mai arată că dispoziţiile art. 167 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală dau posibilitatea efectuării percheziţiei unui vehicul anterior începerii urmăririi penale, aspect ce implică obţinerea de probe în afara procesului penal. Având în vedere considerentele anterior menţionate, se susţine că textul criticat creează discriminare între persoanele cu privire la care este dispusă efectuarea percheziţiei domiciliare şi cele în privinţa cărora este dispusă efectuarea percheziţiei vehiculului, cele dintâi beneficiind de un regim juridic mai favorabil sub aspectul garanţiilor procesuale asigurate. 5. Judecătoria Vatra Dornei, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că diferenţa între reglementarea percheziţiei domiciliare şi cea a percheziţiei vehiculelor, invocată de autorul excepţiei, este justificată de drepturile fundamentale diferite care sunt restrânse cu ocazia efectuării acestora. Astfel, percheziţia domiciliară încalcă libertatea individuală, dreptul la viaţă privată şi inviolabilitatea domiciliului, drepturi fundamentale care nu sunt restrânse prin percheziţionarea vehiculelor. Se arată că, pentru acest motiv, legiuitorul nu a prevăzut, în ipoteza percheziţionării vehiculelor, dreptul persoanei de a fi asistată de un avocat, care, de altfel, are menirea de a garanta că persoana vizată nu este constrânsă, ori influenţată în alt mod, să facă declaraţii de natură a o incrimina. Se susţine, de asemenea, că pentru a garanta proporţionalitatea ingerinţei cu scopul urmărit, legiuitorul a prevăzut, în detaliu, conţinutul procesului-verbal ce se întocmeşte cu ocazia percheziţiei vehiculelor, menţiuni pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară va putea aprecia dacă percheziţia vehiculului a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 167 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Percheziţia unui vehicul, care au următorul conţinut: "(1) Percheziţia unui vehicul constă în examinarea exteriorului ori interiorului unui vehicul sau a altui mijloc de transport ori a componentelor acestora.(2) Percheziţia unui vehicul se efectuează în condiţiile prevăzute la art. 165 alin. (2).(3) Prevederile art. 162, 165 şi 166 se aplică în mod corespunzător." 11. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză în care, la data de 27 martie 2017, autoturismul condus de autorul excepţiei a fost supus unui control efectuat de organele poliţiei rutiere din Municipiul Vatra Dornei, ocazie cu care au fost descoperite, în interiorul acestuia, 25.460 de pachete de ţigări de contrabandă. Pentru acest motiv, lucrătorii poliţiei rutiere au solicitat sprijinul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Compartimentul Vatra Dornei, care s-a sesizat, din oficiu, cu privire la comiterea infracţiunii prevăzute la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei. Pe data de 28 martie 2017 a fost începută urmărirea penală in rem, fiind dispusă efectuarea cercetărilor pentru comiterea infracţiunii ante-referite. Cu ocazia controlului efectuat asupra vehiculului, pe data de 27 martie 2017, de către echipajul de poliţie din cadrul Compartimentului Rutier Vatra Dornei, s-a procedat la oprirea autoturismului, prin semnalul regulamentar, la legitimarea conducătorului auto, la verificarea permisului de conducere al acestuia, la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest şi la verificarea interiorului autoturismului, fiind găsite, astfel, pachetele de ţigări mai sus menţionate, netimbrate, provenite din magazine duty free, care, potrivit declaraţiilor suspectului, ar fi urmat să fie comercializate în România. 13. Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în prezenta cauză, Curtea constată că dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală reglementează atribuţia unor organe de constatare de a încheia acte de sesizare a organelor de urmărire penală. Conform alin. (1) al articolului anterior referit, sunt abilitate în acest sens: organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice, instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; organele de control şi cele de conducere ale autorităţilor administraţiei publice, ale altor autorităţi publice, instituţii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor; organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege. Potrivit alin. (2) al art. 61 din Codul de procedură penală, organele mai sus enumerate au obligaţia să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi să ridice sau să conserve mijloacele materiale de probă. Totodată, conform alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol, actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală, iar procesul-verbal încheiat de către acestea constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. De asemenea, conform art. 61 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, în cazul infracţiunilor flagrante, aceleaşi organe au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală. 14. Referitor la dispoziţiile procesual penale mai sus invocate, prin Decizia nr. 261 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2018, paragrafele 32-33, Curtea a reţinut că art. 27 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 29 iunie 2001, stabileşte că, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în zona de competenţă, poliţistul de frontieră este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are dreptul să efectueze controlul persoanelor şi al bagajelor, precum şi al autovehiculelor, mijloacelor de transport feroviare, navelor sau aeronavelor, atunci când există indicii temeinice că săvârşirea unei infracţiuni la regimul frontierei de stat este iminentă şi că persoana sau bunurile căutate se află în zona controlată. S-a constatat, totodată, că, potrivit art. 61 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, în cazul infracţiunilor flagrante, organele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) - organele inspecţiilor de Stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice, instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; organele de control şi cele de conducere ale autorităţilor administraţiei publice, ale altor autorităţi publice, instituţii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către cei aflaţi în subordinea ori sub controlul lor; organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege - au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală. De asemenea, Curtea a reţinut că, în temeiul art. 62 din Codul de procedură penală, comandanţii de nave şi aeronave sunt competenţi să facă percheziţii corporale sau ale vehiculelor şi să verifice lucrurile pe care făptuitorii le au cu sine sau le folosesc, pe timpul cât navele şi aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor şi pentru infracţiunile săvârşite pe aceste nave sau aeronave, având totodată şi obligaţiile şi drepturile prevăzute la art. 61 din acelaşi act normativ. Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează organelor de urmărire penală, de îndată ce nava sau aeronava ajunge în primul port sau aeroport românesc. În cazul infracţiunilor flagrante, comandanţii de nave şi aeronave au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta organelor de urmărire penală. De altfel, s-a arătat, prin aceeaşi decizie, că, potrivit art. 310 din Codul de procedură penală, în cazul infracţiunilor flagrante, orice persoană, inclusiv autorităţile cu atribuţii în asigurarea ordinii şi securităţii publice, au dreptul să îl prindă pe făptuitor, iar persoana care l-a reţinut trebuie să îl predea de îndată, „împreună cu corpurile delicte, precum şi cu obiectele şi înscrisurile ridicate“, organelor de urmărire penală, care întocmesc un proces-verbal. 15. Tot în aplicarea dispoziţiilor procesual penale mai sus invocate, dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prevăd, la alin. (1) lit. f), printre drepturile şi obligaţiile ce revin, potrivit legii, poliţistului învestit cu exerciţiul autorităţii publice, dreptul de a efectua, cu respectarea dispoziţiilor legale, controale ale persoanelor şi bagajelor, precum şi ale vehiculelor aflate în circulaţie, atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste. 16. De asemenea, art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede că participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege. Totodată, dispoziţiile art. 35 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă prevăd dreptul poliţistului rutier ca, în exercitarea atribuţiilor care îi revin, să verifice vehiculul, precum şi identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflaţi în interiorul acestuia atunci când există indicii despre săvârşirea unei fapte de natură contravenţională sau penală. 17. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale mai sus analizate, rezultă intenţia legiuitorului de a acorda organelor statului, prevăzute la art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală, printre care se numără şi organele poliţiei, dreptul de a efectua controale ale vehiculelor, în situaţia existenţei unor informaţii sau a unor indicii că, în legătură cu acestea, au fost săvârşite sau urmează a fi săvârşite infracţiuni. 18. Cu toate că, în cuprinsul art. 61 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, legiuitorul foloseşte noţiunea de „percheziţie“ - care însă este utilizată în reglementarea unei excepţii, referitoare la infracţiunile flagrante - aceste controale nu trebuie confundate însă cu percheziţiile efectuate asupra unor vehicule, conform art. 167 din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea reţine că, distinct de prevederile art. 167 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 182 din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, reglementează oprirea vehiculelor pe drumurile publice de către organele de poliţie. Actul normativ anterior menţionat arată, la alin. (1), că această operaţiune se realizează prin executarea semnalelor regulamentare de către poliţistul rutier sau, după caz, de către poliţistul de frontieră, atunci când constată încălcări ale normelor rutiere ori în situaţia în care există indicii temeinice despre săvârşirea unei contravenţii ori a unei fapte de natură penală, pentru identificarea persoanelor care au comis astfel de fapte şi a bunurilor care fac obiectul urmăririi, precum şi pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege. Aceeaşi dispoziţie legală arată că oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizează şi în condiţiile producerii unor calamităţi naturale, dezastre sau a altor situaţii care pun în pericol siguranţa circulaţiei. 19. Aşa fiind, controlul vehiculelor este o activitate iniţiată de organele de poliţie, care are drept scop verificarea minuţioasă a acestora (inclusiv a portbagajului), a documentelor conducătorului auto, a călătorilor şi a pasagerilor, a bagajelor acestor persoane, precum şi a legalităţii efectuării transportului de bunuri sau persoane. Acest control poate fi efectuat de poliţişti asupra oricărui vehicul aflat în zona de competenţă şi în timpul îndeplinirii misiunilor specifice. Cazurile în care poate fi realizat acest control sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 182 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, respectiv: când se constată încălcări ale normelor rutiere, în situaţia în care există indicii temeinice despre săvârşirea unei contravenţii sau a unei fapte de natură penală, pentru identificarea persoanelor care au comis astfel de fapte şi a bunurilor care fac obiectul urmăririi, precum şi pentru verificarea deţinerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege. Spre deosebire de acesta, percheziţia unui vehicul poate presupune operaţiuni tehnice mai complexe, ce pot consta inclusiv în demontarea capitonajelor, a feţelor de uşi, a rezervorului sau a altor părţi ale vehiculului, atunci când există suspiciuni rezonabile că în interiorul vehiculului percheziţionat s-ar afla bunuri ce ar putea constitui mijloace materiale de probă în procesul penal. 20. Prin urmare, prevederile art. 167 din Codul de procedură penală nu reglementează simplul control al unui vehicul, ci procedura de percheziţionare a vehiculelor, care, din punct de vedere tehnic, poate consta în afectarea considerabilă a interiorului vehiculului percheziţionat, urmată de ridicarea de obiecte şi de înscrisuri, conform art. 169-171 din Codul de procedură penală. De altfel, în doctrină s-a arătat că „percheziţia face parte din procedeele de investigaţie, din activitatea de strângere a mijloacelor de probă cunoscute şi de descoperire a altor mijloace de probă.“, afirmându-se, totodată, că „percheziţia judiciară este destinată găsirii şi căutării de probe şi nu pentru a constata în flagrant săvârşirea unor infracţiuni, ea efectuânduse, de cele mai multe ori, după ce faptele infracţionale au fost comise“. 21. Pentru a distinge între percheziţia reglementată la art. 167 din Codul de procedură penală şi controlul realizat asupra unui vehicul, potrivit prevederilor art. 61 din acelaşi cod şi a dispoziţiilor legale prevăzute în actele normative subsecvente, elaborate în aplicarea dispoziţiilor art. 61 din Codul de procedură penală, alin. (5) al art. 61 anterior menţionat prevede că procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile acestui articol constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală, şi, totodată, că acesta nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. De asemenea, alin. (4) al articolului analizat prevede că actele încheiate de organele enumerate la alin. (1) al art. 61 din Codul de procedură penală, împreună cu mijloacele materiale de probă, se înaintează de îndată organelor de urmărire penală. Prin urmare, actele întocmite potrivit art. 61 din Codul de procedură penală nu constituie mijloace de probă în procesul penal, concluzie care este în corelaţie cu dispoziţiile art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală ce reglementează mijloacele de probă scrise, conform cărora este mijloc de probă procesul-verbal ce cuprinde constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată. În acelaşi sens, teza a doua a aceluiaşi alin. (2) prevede că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa că percheziţionarea de către poliţie a unui autovehicul staţionat într-un loc public, agenţii acţionând în exercitarea competenţelor lor de poliţie judiciară, în scopul cercetării infracţiunilor şi strângerii de probe, deşi nu este prevăzută în mod specific în prevederile legale naţionale, nu poate fi considerată ca fiind ilegală (a se vedea Decizia din 30 mai 1974, pronunţată în Cauza X. împotriva Belgiei) 22. În acest fel, legiuitorul, în reglementarea controalelor, lato senso, ce pot fi efectuate asupra vehiculelor de către organe ale statului şi a actelor emise cu prilejul efectuării acestor controale, a realizat o distincţie clară între procesele-verbale încheiate conform art. 167 din Codul de procedură penală, actele de sesizare a organelor de urmărire penală, emise conform art. 61 din Codul de procedură penală şi actele administrative. 23. Aşa fiind, legiuitorul a înţeles să modifice regimul juridic al actelor încheiate de unele organe de constatare, reglementate la art. 214 din Codul de procedură penală din 1968, care, la alin. (5), prevedea că procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă. Drept consecinţă a acestor diferenţe de reglementare, conform Codului de procedură penală în vigoare, organele de constatare nu mai procedează la luarea declaraţiilor de la făptuitor sau de la martori, obligaţia lor fiind, conform art. 61 alin. (3) din Codul de procedură penală, doar de a consemna, în cuprinsul procesului-verbal întocmit, obiecţiile, precizările şi explicaţiile pe care le prezintă făptuitorul sau persoanele prezente la faţa locului. 24. Raportând situaţia de fapt din dosarul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate la dispoziţiile legale mai sus analizate, Curtea constată că autovehiculul condus de autorul excepţiei a făcut, anterior începerii urmăririi penale, doar obiectul controlului organelor poliţiei rutiere, în condiţiile art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, şi nu a unei percheziţii a vehiculului, realizată conform art. 167 din Codul de procedură penală. 25. În aceste condiţii, prevederile art. 167 din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile în prezenta cauză, actele încheiate de organele poliţiei rutiere cu ocazia efectuării controlului vehiculului condus de autorul excepţiei fiind supuse regimului juridic reglementat la art. 61 din Codul de procedură penală, şi nu celui prevăzut prin textul criticat. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei ...“. În acest sens, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13, şi Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 13). Pentru aceste motive, Curtea reţine că prezenta excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marin Alexe în Dosarul nr. 725/334/2017/a1 al Judecătoriei Vatra Dornei. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Vatra Dornei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
